Itinerar Biblic Ep.0231 – Evanghelia după Ioan cap.5:30-6:13

 

 

Rezumat

  • Vindecarea ologului din Betesda.
  • Înmulţirea pâinilor .

Dragi prieteni ne întoarcem la capitolul 5 din Evanghelia după Ioan. Evenimentul central aici este vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Betesda.

Am văzut cu această ocazie ce spune Domnul Isus despre Sine. El afirmă foarte clar că este Dumnezeu, că are puterea să învie morţii şi că va veni pentru judecată.

Am mai văzut şi că este vorba despre două învieri. Avem învierea ce va avea loc pentru răpirea Bisericii şi avem apoi va avea loc pentru judecata tuturor oamenilor.

Ne întoarcem acum la versetul 30 din capitolul 5:

v.30  Eu nu pot face nimic dela Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M’a trimes.

Isus spune: “Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi”. Aceasta a fost limita auto-impusă atunci când a venit pe acest pământ şi a luat asupra Lui umanitatea noastră. Isus Hristos a venit pe pământ în trup de om ca să facă voia Tatălui, nu voia Lui Însuşi.

Acesta este exemplul pe care ar trebui să-L urmăm şi noi astăzi. Noi avem o voinţă proprie care nu este ascultătoare faţă de Dumnezeu. În firea pământească noi nu putem fi ascultători faţă de Dumnezeu pentru că suntem, de fapt, răzvrătiţi faţă de El. Aceasta este starea naturală a fiecărui om şi acesta este motivul pentru care i-a spus Isus lui Nicodim că trebuie să se nască din nou. “Ce este născut din carne, este carne şi ce este născut din Duh, este duh” (Ioan 3:6). Noi avem nevoie de naşterea din nou pentru că vechea noastră fire este incorigibilă, dragi prieteni. Este răzvrătită şi nu ascultă de Dumnezeu. Această fire defilează cu afişe de protest înaintea porţilor cerurilor încă de la ieşirea omului din grădina Edenului.

În continuare, Domnul Isus ne va arăta că există şi martori care să întărească afirmaţiile Sale.

v.31  Dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată.

v.32  Este un Altul, care mărturiseşte despre mine; şi ştiu că mărturisirea, pe care o face El despre Mine, este adevărată.

Scriptura spune că mărturia unei persoane trebuie să fie susţinută de doi sau trei martori pentru a fi luată în considerare. “Eu depun mărturie pentru mine însumi” nu este o mărturie primită în faţa curţii de justiţie.

Dar altfel stau lucrurile dacă mai depune cineva mărturie în favoarea persoanei respective. Domnul Isus nu Se referă aici la mărturia lui Ioan Botezătorul. Ascultătorii Săi s-ar fi gândit imediat că este vorba despre el, dar Domnul Isus arată foarte clar că nu Se referă la un martor din rândul oamenilor.

v.33  Voi aţi trimes la Ioan, şi el a mărturisit pentru adevăr.

Acum El spune că Ioan Botezătorul a mărturisit într-adevăr despre El. Acesta este un martor pe care ei îl cunoşteau. Dar Domnul face referire la alt Martor, care nu este dintre oameni, şi astfel El are doi martori care-L pot recunoaşte.

v.34  Nu că mărturia, pe care o primesc Eu, vine dela un om; dar spun lucrurile acestea pentru ca să fiţi mîntuiţi.

Domnul vorbeşte despre o mărturie mai înaltă decât cea a omului. Totuşi, El atribuie una din mărturii lui Ioan Botezătorul. Deşi în această traducere se spune că Ioan este lumina, mai potrivit ar fi să se folosească termenul de “lampă”. Aceasta ar fi o traducere mai exactă. Vedeţi voi, Isus este Lumina; Ioan a fost martorul Lui, purtătorul de lumină al lui Isus.

v.35  Ioan era lumina, care este aprinsă şi luminează, şi voi aţi vrut să vă veseliţi cîtăva vreme la lumina lui.

v.36  Dar Eu am o mărturie mai mare decît a lui Ioan; căci lucrările, pe cari Mi le-a dat Tatăl să le săvîrşesc, tocmai lucrările acestea, pe cari le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M’a trimes.

Aici vedem că referinţele pe care le putea prezenta Domnul Isus erau minunile făcute de El. După mine, ideea că există astăzi oameni care au aceeaşi putere ca Isus este o blasfemie. Vedeţi voi, minunile pe care le-a făcut El veneau să confirme că Isus este cine spune că este.

Dragi prieteni, să ştiţi că nu au fost numai câteva vindecări izolate. El nu a vindecat numai de câteva ori şi nici nu a organizat servicii speciale de vindecare. Isus nu primea nici un fel de daruri. El Se ducea în mijlocul mulţimilor şi bătea drumurile în lung şi în lat, nu stătea într-un loc aşteptând să se facă o coadă mare de oameni la uşa Lui. Pe măsură ce El înainta în drumurile Sale, oamenii erau vindecaţi. am subliniat acest lucru pe parcursul studiului nostru asupra Evangheliilor şi îl repet şi acum: dragi prieteni, nu au existat numai câteva zeci de vindecări. Isus nu a vindecat numai 100-200 de oameni. El a vindecat mii de oameni. Nimeni din vremea aceea nu contrazicea acest fapt. Nimeni nu a contestat acest adevăr. Numai un nebun ar fi încercat să conteste ceea ce era evident. Numai astăzi, peste   1900 de ani de atunci se găsesc oameni care, la mii de kilometri distanţă de acele locuri, stau în biblioteci şi scriu cărţi în care declară că ei nu cred acest lucru. Ei nu cred că Isus Hristos a făcut minuni. Dar asta nu dovedeşte nimic. Minunile Lui erau referinţele pe care le putea aduce El în favoarea Sa. Lucrările Lui confirmau faptul că Tatăl Îl trimisese.

v.37  Şi Tatăl, care M’a trimes, a mărturisit El însuş despre Mine. Voi nu I-aţi auzit niciodată glasul, nu I-aţi văzut deloc faţa;

v 38  şi Cuvîntul Lui nu rămîne în voi, pentrucă nu credeţi în Acela, pe care L-a trimes El.

v.39  Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa vecinică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.

Acest ultim verset este înţeles greşit în mod frecvent. Verbul “cercetaţi” nu este la modul imperativ aici, ci la modul indicativ. Să vă exprim altfel acest verset: “Voi cercetaţi Scripturile.” Isus face o afirmaţie aici. El nu îi îndeamnă să facă ceva. Domnul le spune că ei cercetează Scripturile gândindu-se că în Scripturi vor afla viaţa veşnică, dar nu înţeleg că tocmai ele le vorbesc despre Isus.

Dragul meu prieten, fii atent să-L găseşti pe Isus în Scriptură! Dacă nu-L descoperi pe El, cercetarea ta a fost în van.

v.40  Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!

Scripturile vorbesc despre Domnul Isus Hristos, dar conducătorii religioşi nu vor să vină la El. Ei nu înţeleg esenţialul.

v.42  Dar ştiu că n’aveţi în voi dragoste de Dumnezeu.

v.43  Eu am venit în Numele Tatălui Meu, şi nu Mă primiţi; dacă va veni un altul, în numele lui însuş, pe acela îl veţi primi.

Va sosi şi ziua în care va apărea Antihristul şi lumea îl va primi. Ei L-au respins pe Hristos. Antihristul va veni în numele lui însuşi, va avea un chip cioplit după el însuşi, şi lumea îl va primi.

v.44  Cum puteţi crede voi, cari umblaţi după slava, pe care v’o daţi unii altora, şi nu căutaţi slava care vine dela singurul Dumnezeu?

Conducătorii religioşi căutau aplauzele oamenilor. Linguşeala este un blestem încă în floare în bisericile noastre. Unii învăţători vor mai degrabă să spună şi să audă complimente decât să vestească adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Ei nu caută “slava care vine de la singurul Dumnezeu”.

v.45  Să nu credeţi că vă voi învinui înaintea Tatălui; este cine să vă învinuiască: Moise, în care v’aţi pus nădejdea.

v.46  Căci, dacă aţi crede pe Moise, M’aţi crede şi pe Mine, pentrucă el a scris despre Mine.

v.47  Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?“

Dragi prieteni, acest lucru este foarte important. Când am studiat cărţile care alcătuiesc Pentateuhul am încercat să-L arăt pe Domnul Isus. Deşi nu-L găsesc pe fiecare pagină, cred cu tărie că El este prezent pe fiecare pagină a Pentateuhului. Domnul Isus spune că Moise a scris despre El. Eu cred că Domnul Isus este prezent pe fiecare pagină a Bibliei.

Când vă aflaţi înaintea unei persoane care atacă Vechiul Testament, fiţi atenţi! Pentru că acesta este un atac subtil asupra Domnului Isus Hristos. Din păcate, mulţi pun la îndoială necesitatea Vechiului Testament şi aceasta este o mare nesăbuinţă din partea lor. Este la fel cu cineva care sapă  la temelia unei case. Cineva l-a întrebat: “De ce vrei să distrugi temelia? Tu nu locuieşti tot aici?” “Ba da”, a răspuns el, “dar eu stau la etaj!” Tare mi-e teamă că mulţi oameni nechibzuiţi spun: “Dar eu locuiesc în Noul Testament, aşa că nu-mi trebuie şi Vechiul!”

Dragul meu prieten, Vechiul Testament este temelia. Domnul Isus a spus: “Dacă nu credeţi ce a scris Moise, cum veţi crede cuvintele Mele?” Ele merg mână în mână. Nu le putem separa. Fie le acceptăm pe amândouă, fie le respingem pe amândouă.

Să trecem acum la capitolul unde ajungem la  miraculoasa hrănire a celor cinci mii de oameni, minune relatată de toţi cei patru evanghelişti, Ioan oferind în plus discursul Domnului Isus despre pâinea vieţii.

Ioan redă numai unele minuni şi le numeşte semne pentru că ele au rol foarte clar determinat. Vă amintiţi ce a spus Ioan? “Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând să aveţi viaţa în Numele Lui” (Ioan 20:30, 31). Acesta este un fragment important fiind de fapt cheia întregii Evanghelii după Ioan.

Aşadar, în acest capitol Îl găsim pe Isus hrănindu-i pe cei cinci mii de oameni, după care începe să vorbească mulţimii despre faptul că El este adevărata Pâine de la Dumnezeu.

v.1 După aceea, Isus S’a dus dincolo de marea Galileii, numită marea Tiberiadei.

După care “aceea”? După lucrurile relatate la sfârşitul capitolului 5.

Adică Domnul Isus plecase din Ierusalim şi venise probabil pe malul de est al râului Iordan. Acum El trece Marea Galileii şi se pare că ajunge în partea de nord. Acest incident a avut loc la o distanţă de şase luni – un an de evenimentele din cap. 5 şi cu aproape un an înainte de răstignire.

Evenimentele din această Evanghelie sunt datate în funcţie de sărbătorile pe care le menţionează Ioan. Aşa cum am mai spus, Ioan leagă tot ce spune de un calendar şi de o hartă. Cel care a venit din slava cerească, Cuvântul întrupat, Cel care Şi-a ridicat cortul printre noi, Acesta deci a trecut Marea Galileii, a mers la Cana şi la Nazaret, la Capernaum, Betsaida, Ierusalim, Decapole, etc. Aşadar, în primul verset al acestui capitol citim: “După aceea Isus S-a dus dincolo de Marea Galileii”. Ioan mai spune: “Paştele, praznicul Iudeilor, era aproape” (v. 4). Se pare că Isus Se întorsese în ţinutul Galileii pentru că în cap. 5 El era în Ierusalim la Poarta oilor. Aceasta indică o perioadă de timp lipsă, între cap. 5 şi cap. 6, timp în care Isus a trecut Marea Galileii.

v.2  O mare gloată mergea după El, pentrucă vedea semnele pe cari le făcea cu cei bolnavi.

Această mare mulţime de oameni nu credea în El cu o credinţă care să aducă mântuirea. Ei nu se încredeau în Isus. Dar erau interesaţi de minunile pe care le făcea. Îl vroiau pe Isus pentru că El îi putea vindeca.

Dragi prieteni, Isus nu a avut misiunea de a reface trupurile noastre fizice. El vrea să fie Domnul inimii noastre. De aceea a spus Ioan că Isus: “n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre nici un om, fiindcă El Însuşi ştia ce este în om” (Ioan 2:25). Domnul Isus nu S-a lăsat în mâinile mulţimii din Ierusalim şi nu va face acest lucru nici de data aceasta. El ştia că toţi acei oameni nu vroiau altceva decât să vadă minunile pe care le făcea.

v.3  Isus S’a suit pe munte, şi şedea acolo cu ucenicii Săi.

Locul arătat turiştilor care vizitează Israelul nu este tocmai un munte. De fapt, în acel ţinut înălţimea maximă este de circa 1 000 de metri. Dealurile însă au creste zimţate, neregulate.

Isus S-a dus pe munte şi S-a aşezat acolo împreună cu ucenicii Lui. Paştele era aproape.

v.5  Isus Şi-a ridicat ochii, şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi a zis lui Filip: ,,De unde avem să cumpărăm pîni ca să mănînce oamenii aceştia?“

Filip era un om tăcut. El nu spunea niciodată prea multe. Cu această ocazie însă Domnul Isus îl scoate din anonimat. În versetul 8 veţi vedea că Filip şi Andrei sunt împreună. Este evident că Andrei şi Filip erau oameni activi, oameni foarte ocupaţi, fără să fie prea vorbăreţi. Nu-l auziţi pe nici unul dintre ei vorbind. Şi totuşi, Andrei este cel care l-a adus pe Simon Petru la Domnul şi grecii au venit la Filip şi Andrei când au vrut să-L vadă pe Isus. Filip s-a sfătuit cu Andrei în acest caz pentru a vedea ce este de făcut.

Oare Domnul cere un sfat prin această întrebare adresată lui Filip? Pot să vă asigur că Domnul Isus nu a cerut niciodată sfatul nimănui. Atunci de ce îi pune lui Filip această întrebare?

v.6  Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentrucă ştia ce are de gînd să facă.

Domnul îl încerca pe Filip. Filip s-a uitat la marea mulţime de oameni care se apropia – cinci mii de bărbaţi, fără a pune la socoteală femeile şi copiii. Eu cred că trebuie să fi fost prezenţi cel puţin 15 000 de oameni. Dragi prieteni, aceasta era o mulţime destul de mare, mai ales pentru ţinutul şi vremea aceea. Când i-a văzut venind, Filip nu s-a gândit deloc la o minune.

v.7  Filip i-a răspuns: ,,Pînile, pe cari le-am putea cumpăra cu două sute de lei (Greceşte: dinari.), n’ar ajunge ca fiecare să capete puţintel din ele.“

De ce s-a oprit Filip la suma aceea fixă de două sute de dinari? Probabil că atât aveau în punga comună la acel moment. Poate că Iuda numărase banii din pungă în dimineaţa aceea şi spusese care era suma totală. Filip a privit mulţimea de oameni şi s-a gândit că toată suma pe care o aveau în pungă nu ar fi fost de ajuns să hrănească mulţimea nici măcar cu o bucăţică de pâine pentru fiecare. Dinarul era plata pentru o zi de muncă a unui lucrător obişnuit.

Celelalte Evanghelii ne spun că ucenicii L-au sfătuit pe Domnul Isus, să le dea drumul Astfel, ei au spus: “De ce nu trimiţi oamenii să caute de mâncare prin sate?” Domnul le-a răspuns: “Nu-i vom trimite de aici. Le vom spune să se aşeze şi le vom da noi de mâncare.” (Vezi Luca 9:12-15). Aceşti oameni care la început dădeau sfaturi au ajuns să-i servească pe cei pe care vroiau să-i trimită după mâncare. Probabil că aşa ar fi trebuit să fie de la început: slujitori ai mulţimii de oameni din faţa lor.

Am spus că Domnul îl scoate din rânduri pe Filip care spune că nu sunt bani suficienţi pentru a cumpăra pâine de ajuns. Şi pentru că Filip şi Andrei sunt împreună, Andrei începe să vorbească.

v.9  ,,Este aici un băieţel, care are cinci pîni de orz şi doi peşti; dar ce sînt acestea la atîţia?“

Vedeţi voi, Andrei făcuse o incursiune în mulţime pentru a afla care este situaţia. Filip spune că nu sunt destui bani şi Andrei spune că nu a găsit nimic altceva decât cinci pâini de orz şi doi peşti. Vă aduc aminte că aceste pâini erau cam de mărimea unei chifle, nu aveau dimensiunile pâinii obişnuite pe care o avem noi astăzi pe masă. Erau destul de mari pentru a pune un peşte în ele. Atât a putut găsi Andrei. Dar ce erau acestea la o asemenea mulţime?

v.10  Isus a zis: ,,Spuneţi oamenilor să şadă jos.“ În locul acela era multă iarbă. Oamenii au şezut jos, în număr de aproape cinci mii.

Vă atrag atenţia că aici este vorba de cinci mii de bărbaţi. Cred că o femeie şi un copil pentru fiecare bărbat ne-ar duce la o estimare corectă a numărului total de oameni care s-ar ridica astfel la 15 000. Acum Domnul Isus va începe să hrănească această mulţime. Acum, dacă aveţi 15 000 de oameni de hrănit, aceasta reprezintă o mare responsabilitate. Dacă aveţi la dispoziţie numai cinci pâini, doi peşti şi 200 de dinari, veţi spune: “Nu se poate face nimic cu aceste mijloace.” Aceasta este concluzia: imposibil!

În această ecuaţie aveţi nevoie de matematica unui miracol. Aveţi nevoie de Isus. Dacă aveţi cele cinci pâini plus doi peşti plus Isus, aveţi resurse suficiente pentru a rezolva problema. Fără El, nu aveţi nimic, dragi prieteni.

Isus le-a spus ucenicilor să-i aşeze pe oameni pe iarbă şi aceştia au făcut cum li s-a spus. Marcu subliniază faptul că ei s-au aşezat în grupuri. Aceasta înseamnă că toţi cei care veneau din acelaşi loc au stat împreună.

Poate că aveau o culoare deosebită în îmbrăcăminte, care îi diferenţia pe unii de ceilalţi. Tot ce făcea Domnul Isus era făcut în ordine şi cu decenţă. Cred că dacă ai fi privit de pe un deal alăturat ai fi văzut o imagine la fel de frumoasă ca acele cuverturi făcute din petice de diferite culori şi forme. Totul ar fi fost foarte ordonat pentru că aşa lucrează Domnul Isus.

v.11  Isus a luat pînile, a mulţămit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celorce şedeau jos; de asemenea, le-a dat şi din peşti cît au voit.

v.12  Dupăce s’au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: ,,Strîngeţi fărămiturile cari au rămas, ca să nu se piardă nimic.“

v.13  Le-au adunat deci, şi au umplut douăsprezece coşuri cu fărămiturile cari rămăseseră din cele cinci pîni de orz, după ce mîncaseră toţi.

Nu voi uita niciodată explicaţia pe care am auzit-o cu privire la această minune de la un profesor liberal.

Acest profesor spunea că ucenicii adunaseră pâinile şi peştii cu ceva timp înainte şi le depozitaseră într-o grotă. Când s-au adunat mulţimile, Domnul Isus S-a retras într-un fel spre grotă şi ucenicii îi strecurau cumva pe sub braţul Lui peştii şi pâinea, ascunşi de o mantie care flutura în vânt. Era ca un fel de hocus-pocus, abracadabra. Numai că o astfel de explicaţie nu rezistă la argumente puternice. Este nevoie de mai multă credinţă pentru a crede această explicaţie decât pentru a crede că s-a întâmplat aşa cum ne spune Biblia. În primul rând, unde ar fi găsit ucenicii un cuptor de pâine în zona aceea care să le pună la dispoziţie atât de multe pâini? Şi de unde ar fi luat atâţia peşti ca să aibă pentru această ocazie anume? Nu ni se spune că Andrei şi Petru s-ar fi dus la pescuit. Această explicaţie este pur şi simplu ridicolă şi absurdă.

Nu ne rămâne decât să acceptăm faptul evident că acolo a avut loc o minune. Dacă Îl alăturaţi pe Isus resurselor existente deja, aveţi mai mult decât de ajuns. De fapt, veţi strânge douăsprezece coşuri cu firimituri.

Eu am crezut multă vreme că aceasta însemna că acele coşuri erau pline cu bucăţi de peşte şi de pâine începute şi neterminate. Dar nu este adevărat. Acele douăsprezece coşuri erau pline cu pâini şi peşti de care nu se atinsese nimeni. Ştiţi ce înseamnă aceasta? Înseamnă că oamenii au mâncat cât au vrut. Oamenii acelui ţinut şi ai acelor vremuri erau mai tot timpul înfometaţi. În acea mulţime au fost în ziua aceea mulţi oameni care au mâncat bine pentru prima dată în viaţa lor. Vedeţi voi, când Domnul Isus face un lucru, îl face bine de tot.

Dragii mei la fel este şi cu binecuvântările pe care ni le dă Dumnezeu. Ele nu mai au nevoie de modificări, nu mai au nevoie de  îmbunătăţiri.

Dragi ascultători, este însă nevoie să credem în Domnul Isus şi să acceptăm că El are puterea minunilor iar cea mai mare minune este schimbarea vieţii