Itinerar Biblic Ep.0229 – Evanghelia după Ioan cap. 4

 

Rezumat

  • Femeia de la fântână.
  • Vindecarea fiului unui slujbaş împărătesc.

 

Dragi ascultători, suntem acum la capitolul 4 şi suntem introduşi în atmosfera unui foarte important incident care a avut loc în timpul lucrării lui Isus în timpul călătoriei prin Samaria.

v.1  Domnul a aflat că Fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decît Ioan.

v.2  Însă Isus nu boteza El însuş, ci ucenicii Lui.

v.3  Atunci a părăsit Iudea, şi S’a întors în Galilea.

S-ar părea că aceasta se întâmpla imediat după incidentul din capitolul 3. Era decembrie, probabil că în jurul datei de 27. În vremea aceasta, Ioan Botezătorul era în închisoare. Isus a plecat din Iudeea şi S-a întors în Galilea.

De ce S-a retras oare Domnul  Isus din Iudeea? El nu dorea să precipite apariţia unei situaţii de criză.

Vedeţi voi, Domnul Isus lucra conform unui program divin stabilit de Tatăl. El a spus foarte clar că a venit să facă voia Tatălui ceresc. Vorbind despre viaţa Lui, Isus a spus: “Nimeni nu mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi; aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10:18). Duşmanii Lui nu-L pot atinge înainte de vremea potrivită. Când vom ajunge la capitolul 13 vom vedea că acolo este descris momentul când Îi sosise ceasul. “Înainte de praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl…” (Ioan 13:1). Vedeţi că Isus face totul conform planului Tatălui ceresc. El a venit să facă voia Lui.

Aşadar, Isus a plecat spre Galileea. S-a dus din nou la cartierul Său general care, credem noi, se afla în Capernaum.

Iată însă că în drumul spre Capernaum se întâmplă ceva interesant:

“Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria” (Ioan 4:4) spune versetul 4:

Cuvântul “trebuia” ne atrage atenţia. De ce trebuia să treacă prin Samaria?

Pentru a ajunge la o anumită persoană, dragi prieteni. Ascultaţi ce spune Isus în versetul 34: “Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui.” Isus trebuie să treacă prin Samaria pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu. Se pare că destinaţia finală era Cana din Galileea, unde transformase apa în vin. Fiul unui nobil era bolnav şi Isus Se îndrepta în acea direcţie. Dar trebuia să treacă prin Samaria.

Existau trei rute pe care putea merge. Una era de-a lungul coastei. Era un drum pe acolo şi mai există şi astăzi. Un alt drum era prin Pereea, care este de cealaltă parte a Iordanului. Sau putea trece prin Samaria. Josephus ne spune că, deşi cea mai scurtă rută era prin Samaria, evreii nu treceau pe acolo din cauza antipatiei profunde care exista între evrei şi samariteni. Cu toate acestea, Domnul Isus a luat-o prin Samaria.

v.5 a ajuns lîngă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul, pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif.

Mormântul lui Iosif se află în apropiere. La răscrucea vechiului drum roman, la sud de Sihar, Isus o întâlneşte pe această femeie la fântână. Muntele Garizim este la nord-vest de această localitate. Sinagoga samaritenilor este pe panta Muntelui Garizim. Aici este locul în care ajunge Domnul Isus.

v.6 Acolo se afla fîntîna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lîngă fîntînă. Era cam pe la ceasul al şaselea.

După metoda romană de măsurare a timpului, ceasul al şaselea ar fi însemnat ora şase seara. Dar acum este vorba de timpul evreiesc şi ceasul al şaselea este ora 12 la prânz. Isus era ostenit de călătorie. El era cu desăvârşire om. Ioan Îl prezintă pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu, Dumnezeu în trup omenesc. “Cuvântul s-a făcut trup” (Ioan 1:14).

Dragi prieteni, deşi limbajul este simplu, înţelesul este copleşitor şi profund.     Gândiţi-vă puţin la acest lucru! Dumnezeul veşniciei a venit pe acest pământ. Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi – Şi-a ridicat cortul printre noi. El a trecut prin Samaria şi   S-a aşezat la fântână pentru a putea vorbi cu această femeie samariteancă!

Samaritenii erau un grup de oameni săraci pe vremea aceea.

v.7 A venit o femeie din Samaria să scoată apă. ,,Dă-Mi să beau“, i-a zis Isus.

Aceasta este o femeie desfrânată. Este necioplită şi imorală. Ce contrast între ea şi Nicodim, fruntaşul iudeilor din capitolul precedent. Observaţi şi metoda diferită de abordare din partea Domnului Isus. Cu Nicodim, un om religios până în vârful degetelor, Isus a fost direct şi aspru, dar cu această femeie Se poartă cu multă blândeţe. El îi cere o favoare. Îi este sete şi îi cere ceva de băut făcând apel la compasiunea ei. Câtă înţelegere din partea Sa! El este Apa vieţii şi îi cere acestei femei apă.

v.8  Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mîncării.

Este amiază şi ucenicii s-au dus să cumpere de mâncare. Faptul că ei cumpărau mâncare de la samariteni demonstrează că Isus respingea total prejudecata evreilor care considerau că mâncarea samaritenilor era necurată, la fel cum era carnea de porc.

v.9 Femeia Samariteancă I-a zis: ,,Cum Tu, Iudeu, ceri să bei dela mine, femeie Samariteancă?“ -Iudeii, în adevăr, n’au legături cu Samaritenii.

 

Ea refuză de două ori să dea curs cererii lui Isus. Această femeie este nepoliticoasă, insolentă, impertinentă şi mai face şi această distincţie rasială. Se spune că samaritenii vindeau lucruri iudeilor dar nu ar fi băut din aceleaşi vase cu ei.

Înţelegeţi voi ce face Domnul? El vine la locul cel mai de jos în care poate ajunge. Dar observaţi şi felul în care abordează El această situaţie şi această persoană. El este iscusit şi înţelegător, dar îi şi prezintă fapte clare, vorbindu-i cu putere şi autoritate. Isus nu-i ţine o prelegere despre integrare şi drepturi civile. El nu candidează pentru nici o funcţie. Aşa că apelează la curiozitatea ei femeiască şi creează un interes şi o sete.

v.10   Drept răspuns, Isus i-a zis: ,,Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice: ,Dă-Mi să beau!` tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.“

Pe măsură ce Isus apelează la curiozitatea ei, atitudinea femeii se schimbă.

v.11  ,,Doamne“, I-a zis femeia, ,,n’ai cu ce să scoţi apă, şi fîntîna aste adîncă; de unde ai putea să ai dar această apă vie?

v.12   Eşti Tu oare mai mare decît părintele nostru Iacov, care ne-a dat fîntîna aceasta, şi a băut din ea el însuş şi feciorii lui şi vitele lui?“

Acum femeia I se adresează cu “Domnule”, ceea ce nu făcuse înainte. Acum nu mai este nepoliticoasă. Problema este că gândirea ei rămânea în sfera lucrurilor fizice. Nu se putea înălţa mai presus de nivelul apei din fântână.

Observaţi că ea sugerează că se trage din Iacov. Face lucrul acesta intenţionat, având în vedere că samaritenii erau urmaşii lui Iacov care se căsătoriseră cu membri ai popoarelor din nord după captivitatea asiriană a lui Israel în 721 î.H.

v.13  Isus i-a răspuns: ,,Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăş sete.

v.14  Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într’un izvor de apă, care va ţîşni în viaţa vecinică.“

Isus arată foarte clar că nu vorbeşte despre apa din fântâna lui Iacov. Mai degrabă, El vrea să facă un contrast. Oamenii caută şi astăzi satisfacţia în fântânile cu apă ale lumii. Ei caută o satisfacţie fizică, nu una spirituală. Acum însă Isus a creat în inima acestei femei o dorinţă pentru apa spirituală.

v.15  ,,Doamne“, I-a zis femeia, ,,dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete, şi să nu mai vin pînă aici să scot.“

Femeii îi este sete de apa spirituală, dar gândurile ei alunecă din nou la fântâna din faţa ei.

v.16  ,,Du-te“, i-a zis Isus, ,,de cheamă pe bărbatul tău, şi vino aici“.

Aceasta este o lovitură de maestru. Pentru ca apa să fie pusă la dispoziţia ei trebuie să existe o dorinţă, o nevoie.

Prin urmare, ea trebuie să recunoască faptul că este păcătoasă. Astfel, Domnul îi spune: “Du-te de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici.” Acesta este un subiect delicat. Ea devine din nou obraznică.

v.17 Femeia I-a răspuns: ,,N’am bărbat.“ Isus i-a zis: ,,Bine ai zis că n’ai bărbat.

v.18 Pentrucă cinci bărbaţi ai avut; şi acela, pe care-l ai acum, nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.“

Ea a fost corectă când a vorbit aşa. Avusese cinci bărbaţi dar nici unul în acel moment. Trăia cu un bărbat în adulter. Domnul Isus insistă ca, atunci când venim la El, să rezolvăm problema păcatului din viaţa noastră. Toate secretele trebuie scoase şi aduse înaintea Lui. Acum în faţa Lui se afla un om păcătos. Această femeie nu se bucura de prea mare popularitate printre femeile din acea localitate din cauză ce era prea populară printre bărbaţii de acolo.

Femeia a fost şocată de ce auzea şi a cuprins-o un sentiment de reverenţă. Dar apoi a vrut să schimbe subiectul încercând să deschidă o discuţie religioasă.

v.19  ,,Doamne“, I-a zis femeia, ,,văd că eşti prooroc.

v.20  Părinţii noştri s’au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.“

Aceasta era o temă foarte bună pentru o dispută religioasă. Unde trebuie să ne închinăm: pe munte sau în Ierusalim? Această problemă era foarte des abordată în vremea aceea.

Sunt mulţi şi astăzi care vor să aibă dispute religioase fără să trăiască religia. Sunt convins că mare parte din superficialitate din biserică este prezentă pentru a acoperi păcatul. Din păcate, bisericile noastre sunt pline de ipocrizie, de compromisuri făcute cu răul şi de refuzul de a înfrunta păcatul. Ştiţi că este mai uşor să predici despre păcatul moabiţilor de acum 4 000 de ani decât să vorbeşte despre păcatele noastre de astăzi. Cineva a spus: “Îmi place predica în care predicatorul este o persoană, iar congregaţia este altă persoană, astfel ca atunci când predicatorul spune: ‘Tu eşti acela’, nu încape nici o îndoială la cine se referă.”

Din păcate, foarte mulţi predicatori de astăzi se tem să predice despre păcatele creştinilor de astăzi.

Domnul nostru nu a evitat, nu a ignorat tema păcatului personal. Eu cred că dacă aveţi o îndoială sinceră sau întrebări sincere, Domnul vă va descoperi soluţia. El a lucrat şi în inima femeii de la fântână pornind de la întrebarea ei.

v.21 ,,Femeie“, i-a zis Isus, ,,crede-Mă că vine ceasul cînd nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.

v.22  Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mîntuirea vine dela Iudei.

Pentru această femeie era important să ştie unde trebuie să se închine: pe acest munte, unde se închinau samaritenii, sau în Ierusalim? Isus îi spune că va veni o vreme când nu se va închina în nici unul din aceste locuri. De ce?

v.23  Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, cînd închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.

v.24  Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.“

Prin urmare, locul în care vă închinaţi lui Dumnezeu nu are nici o relevanţă. Pentru El important este cum nu unde vă închinaţi. Domnul Isus i-a dat femeii un răspuns potrivit. Dumnezeu este Duh. Nu este nevoie să alergaţi spre un loc sau altul. Adevăraţii închinători I se închină lui Dumnezeu în duh şi în adevăr.

v.25 ,,Ştiu“, i-a zis femeia, ,,că are să vină Mesia, (căruia I se zise Hristos); cînd va veni El, are să ne spună toate lucrurile.“

Până şi samaritenii aşteptau venirea lui Mesia. Acest lucru este foarte interesant. Astăzi, venirea Domnului Isus Hristos este crezută şi aşteptată de cei care sunt ai Lui. Cei care nu sunt ai Lui, chiar dacă merg la biserică, au un sentiment supărător când se gândesc la venirea Lui. Deşi ei spun că nu cred în a doua venire a lui Isus, acest gând îi deranjează.

Un ateu din Londra a spus acum câţiva ani că lucrul care îl deranjează pe el este acela că Biblia ar putea fi adevărată şi că Isus ar putea veni din nou. Acest om îşi dădea seama că dacă Isus ar veni a doua oară, el ar fi într-un mare pericol. Chiar aşa va fi!

Femeia de la fântână este acum profund interesată de tot ce aude şi în inima ei se aprinde o dorinţă intensă.

v.26  Isus i-a zis: ,,Eu, cel care vorbesc cu tine, sînt Acela.“

Ce afirmaţie măreaţă şi sublimă! Această femeie este pusă acum faţă în faţă cu Mântuitorul lumii, cu Mesia. Dragi prieteni, oriunde v-aţi afla şi oricine aţi fi, aceasta este întrebarea mea pentru voi: Aţi venit şi voi faţă în faţă cu Domnul Isus, la fel ca această femeie? Vă spun că ea s-a aflat în prezenţa Lui. “Eu, Cel care vorbesc cu tine sunt Acela!”

v.27  Atunci au venit ucenicii Lui, şi se mirau că vorbea cu o femeie. Totuş nici unul nu I-a zis: ,,Ce căuţi?“ sau: ,,Despre ce vorbeşti cu ea?“

v.28  Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s’a dus în cetate, şi a zis oamenilor:

v.29  ,,Veniţi de vedeţi un om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?“

Femeia L-a acceptat prin credinţă pe Domnul Isus Hristos şi acum se grăbeşte să se întoarcă pentru a le spune celor din cetatea ei ce a descoperit. Ea nu se duce să vorbească cu femeile pentru că nu se înţelege prea bine cu ele. Unii dintre acei bărbaţi avuseseră relaţii cu ea şi îi interesa foarte mult dacă Isus poate spune tot ce a făcut ea. Iată ce s-a întâmplat:

v.30  Ei au ieşit din cetate, şi veneau spre El.

 

Bărbaţii au venit în urma mărturiei femeii de la fântână. Este important să reţinem acest lucru: faptul că ea a prezentat altora mărturia ei este o dovadă a credinţei sale.

v.31 În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănînce, şi ziceau: ,,Învăţătorule, mănîncă!“

v.32 Dar El le-a zis: ,,Eu am de mîncat o mîncare, pe care voi n’o cunoaşteţi.“

v.33 Ucenicii au început să-şi zică deci unii altora: ,,Nu cumva I-a adus cineva să mănînce?“

v.34 Isus le-a zis: ,,Mîncarea Mea este să fac voia Celui ce M’a trimes, şi să împlinesc lucrarea Lui.

Motivul pentru care El a trecut prin Samaria a fost acela de a face voia Tatălui şi de a ajunge la această femeie.

v.35  Nu ziceţi voi că mai sînt patru luni pînă la seceriş? Iată, Eu vă spun: Ridicaţi-vă ochii, şi priviţi holdele, cari sînt albe acum, gata pentru seceriş.

v.36  Cine seceră, primeşte o plată, şi strînge roadă pentru viaţa vecinică; pentruca şi cel ce samănă şi celce seceră să se bucure în acelaş timp.

v 37  Căci în această privinţă, este adevărată zicerea: ,Unul samănă, iar altul seceră`.

v.38  Eu v’am trimes să seceraţi acolo unde nu voi v’aţi ostenit; alţii s’au ostenit, şi voi aţi intrat în osteneala lor.“

Amintiţi-vă că acestea se întâmplau în decembrie iar secerişul în zona aceea avea loc în aprilie.

În vremea noastră, noi avem sarcina de a semăna. Eu încerc să semăn Cuvântul lui Dumnezeu prin intermediul radioului. Nădejdea mea este că biserici bune sunt acolo să secere acolo unde eu am semănat. Un pastor mi-a spus că a primit o sută de noi membri în biserica sa ca urmare a acestui program de radio. Prin radio putem ajunge la mulţi oameni care vor să ştie cum să studieze Cuvântul lui Dumnezeu. Oamenii vor şti ce să caute într-o biserică pentru că vor dori să se afle într-un loc unde este predicat Cuvântul lui Dumnezeu. Unul seamănă şi altul seceră. Eu mă bucur că este aşa.

v.39 Mulţi Samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: ,,Mi-a spus tot ce am făcut.“

Foarte mulţi oameni au auzit mesajul lui Dumnezeu în Samaria datorită acestei femei cu un trecut “dubios”.

v.40 Cînd au venit Samaritenii la El, L-au rugat să rămînă la ei. Şi El a rămas acolo două zile.

v.41  Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui.

v.42  Şi ziceau femeii: ,,Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine, şi ştim că acesta este în adevăr Hristosul, Mîntuitorul lumii.“

 

Ce lucru minunat vedem aici! Aceşti oameni au venit la Apa vie şi au băut. Singura condiţie era să le fie sete. Nu veţi şti niciodată că vă este sete dacă nu ştiţi că sunteţi păcătoşi. Isaia a strigat: “Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la ape!” (Isaia 55:1). Domnul a făcut aceeaşi invitaţie: “Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea!” Apa vieţii este pentru oricine. Dar condiţia este să-ţi fie sete. Mulţi samariteni au venit la Isus şi au băut din Apa vieţii.

Aşa cum mulţi samariteni au venit să-L cunoască pe Hristos datorită mărturiei femeii de la fântână, şi astăzi mulţi oameni sunt conduşi la Hristos prin influenţa altora. De fapt, efectul unei vieţi asupra altora, influenţa unei persoane asupra celor din jur duce cel mai adesea la călăuzirea sufletelor spre Hristos.

Unii au avut părinţi credincioşi care au trăit o viaţă după voia lui Dumnezeu şi astfel au avut un exemplu personal chiar în familie pe care l-au urmat. Dar ei au trăit în lumina dată de acei părinţi fără să aibă un contact personal cu Hristos. Mai târziu s-au împiedicat şi au căzut când influenţa părinţilor a dispărut. Am văzut cum acest lucru s-a întâmplat de foarte multe ori în timpul lucrării mele ca pastor. Este minunat să aveţi o influenţă bună asupra cuiva prin mărturia vieţii lui Hristos în voi, dar nu vă opriţi aici! Aveţi grijă ca persoana respectivă să ajungă să-L cunoască personal, să aibă o relaţie personală cu Isus Hristos. Samaritenii au spus: “Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine şi ştim că acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii.”

v.43  După aceste două zile, Isus a plecat de acolo, ca să se ducă în Galilea.

v.44  Căci El însuş spusese că un prooroc nu este preţuit în patria sa.

v.45  Cînd a ajuns în Galilea, a fost primit bine de Galileeni, cari văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului; căci fuseseră şi ei la praznic.

v.46  Isus S’a întors deci în Cana din Galilea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaş împărătesc, al cărui fiu era bolnav.

Observaţi din nou datele geografice pe care ni le pune Ioan la dispoziţie. Isus pleacă din Samaria şi Se duce în Galileea, unde mulţi cred în El pentru că Îl văzuseră la Ierusalim în timpul praznicului şi erau martorii semnelor făcute de El. Apoi Isus Se duce în Cana din Galileea pentru că un fiul unui nobil era bolnav în Capernaum.

v.47  Slujbaşul acesta a aflat că Isus venise din Iudea în Galilea, s’a dus la El, şi L-a rugat să vină şi să tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte.

Aici avem exemplul unui tată care şi-a pus credinţa la lucru în folosul fiului său. Revin la ce am spus mai devreme: asiguraţi-vă că fii sau fiicele voastre ajung la o relaţie personală cu Isus Hristos. Cred că ar fi fost important ca tatăl să-şi aducă fiul la Hristos. Noi trebuie să-i aducem pe cei dragi înaintea lui Hristos.

Să ne exercităm influenţa în viaţa lor şi să demonstrăm prin felul în care trăim că avem o credinţă vie în Hristos şi că aceasta este la lucru.

Dragi prieteni, dacă sunteţi părinţi, nu uitaţi că viaţa voastră are o influenţă foarte mare asupra copiilor voştri, şi această influenţă poate fi bună sau rea.

Nobilul a venit la Isus şi I-a cerut să meargă cu el şi să-i vindece fiul care era la un pas de moarte.

v.48  Isus i-a zis: ,,Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi!“

v.49  Slujbaşul împărătesc I-a zis: ,,Doamne, vino pînă nu moare micuţul meu.“

v.50  ,,Du-te“, i-a zis Isus, ,,fiul tău trăieşte.“ Şi omul acela a crezut cuvintele pe cari i le spusese Isus, şi a pornit la drum.

Acest om protestează spunând că el nu căuta să vadă semne şi minuni: pur şi simplu îşi dorea băiatul sănătos. Acesta era lucrul cel mai important pentru el. Isus a răspuns credinţei acestui om şi i-a vindecat băiatul.

Şi totuşi, ar fi fost mai bine dacă tatăl şi-ar fi adus băiatul la Hristos. Poate că l-a adus după ce s-a vindecat. Femeia samariteancă, deşi o persoană cu o reputaţie proastă, i-a adus pe acei oameni faţă în faţă cu Domnul Isus.

Voi puteţi influenţa viaţa unei persoane la care nu ar putea ajunge nici un predicator. De fapt, este posibil ca nimeni altcineva să nu poată ajunge la inima cuiva, în afară de voi. Voi aveţi puterea de a influenţa viaţa altora. Dar aveţi grijă să aduceţi persoana respectivă faţă în faţă cu Domnul Isus Hristos.

v.51  Pe cînd se pogora el, l-au întîmpinat robii lui, şi i-au adus vestea că fiul lui trăieşte.

v.52  El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Şi ei i-au zis: ,,Ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile.“

Este greu să fim siguri cu privire la ora la care se referă Ioan. După timpul roman, ar fi vorba de ora 7 seara.

v.53  Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: ,,Fiul tău trăieşte“. Şi a crezut el şi toată casa lui.

v.54  Acesta este iarăş al doilea semn, făcut de Isus, după ce S’a întors din Iudea în Galilea.

Tatăl băiatului şi-a adus întreaga familie la Hristos. Fiecare membru trebuia să aibă o credinţă personală, dar influenţa lui pentru Hristos a fost hotărâtoare.

Pentru această minune este folosit cuvântul “semn”. Acesta este cel de-al doilea semn făcut de Isus.

Domnul abia aşteaptă dragul meu să facă un semn şi în viaţa ta. Vrei tu să-i dai voie. Semnul acesta îţi va folosi nu doar în viaţa de acum ci şi în cea viitoare.