Itinerar Biblic Ep.0222 – NUMERI cap. 35, 36

 

Rezumat

  • Cetăţile de scăpare.
  • Cetăţile leviţilor.
  • Legea moştenirilor în cadrul căsătoriilor.

Dragi ascultători, suntem în ultima partea a cărţii Numeri. De fapt sunt mai multe lucruri care se sfârşesc aici. Aici se termină lucrarea publică a lui Moise, sau pribegia poporului prin pustie.

Dragi prieteni, putem spune că, în ciuda faptului că a fost o carte statistică, cartea Numeri a fost şi o carte din care am învăţat multe. De fapt, aceasta este şi intenţia cu care a fost pusă aici. Vă mai amintiţi ce le spune Pavel corintenilor:

1 Corinteni, 10:6 Şi aceste lucruri s’au întîmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentruca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.

Noi trebuie să învăţăm din ceea ce li s-a întâmplat acestor oameni şi cred că ei ne reprezintă atât de bine pe fiecare dintre noi. Cred că, fără greutate putem să ne regăsim în reacţiile lor, în nemulţumirile şi atitudinile lor, adesea, reprobabile.

Să ne apropiem deci de cele două capitole care încheie cartea, capitolul 35, respectiv, 36, capitole în care găsim câteva reglementări privind ordinul leviţilor, vinovaţilor de omor din culpă, precum şi câteva aspecte legate de moştenirea pământului în cadrul seminţiilor.

Să trecem la prim parte: cetăţile leviţilor.

Aşa cum am aflat, leviţii au fost luaţi din poporul Israel în locul întâilor născuţi. Leviţii aparţineau Domnului. Lor nu le era dată o porţiune din pământul ţării, dar primeau cetăţi în care urmau să trăiască.

Să vedem dar ce se întâmplă cu aceste cetăţi:

v.1  Domnul a vorbit lui Moise, în cîmpia Moabului, lîngă Iordan, în faţa Ierihonului. Şi a zis:

v.2  ,,Porunceşte copiilor lui Israel, să dea Leviţilor, din moştenirea pe care o vor avea, nişte cetăţi în cari să poată locui. Să mai daţi Leviţilor şi un loc gol împrejurul acestor cetăţi.

v.3  Cetăţile să fie ale lor, ca să locuiască în ele; iar locurile goale să fie pentru vitele lor, pentru averile lor şi pentru toate dobitoacele lor.

Acum, leviţii, erau slujitorii Domnului. Ei erau cei care se ocupau de cortul întâlnirii, erau cei care aduceau jertfele înaintea lui Dumnezeu. Tocmai de aceea, Dumnezeu se îngrijeşte de ei şi iată cum fiecare detaliu este luat în considerare. Dumnezeu are grijă atât de locuinţele pentru oameni cât şi de animalele lor. Locurile goale era locuri pentru păşune care le reveneau tot leviţilor.

Dragii mei, cred că aceasta ne învaţă un lucru minunat despre Dumnezeu. El îngrijeşte întotdeauna de cei ce slujesc Lui. Am cunoscut oameni care se tem să  dedice timp pentru Dumnezeu, scuzându-se că nu au suficient timp pentru a câştiga banii de care au nevoie ei şi familiile lor.

Daţi-mi voie să vă prezint cuvintele unui Psalm care tratează această problemă. Este vorba despre Psalmul 37:

v.25  Am fost tînăr, şi am îmbătrînit, dar n’am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pînea.

Acesta este versetul 25 al Psalmului şi este constatarea lui David. Este clar că Psalmul este scris către partea finală a vieţii lui şi el afirmă aici că nu a văzut vreun slujitor al lui Dumnezeu, vreun om neprihănit, care să o ducă greu.

Nu este aceasta o încurajare?

Este totuşi un anumit lucru pe care doresc să-l notăm cu privire această observaţie a lui David. El exprimă aici şi anumite condiţii:

v.27  Depărtează-te de rău, fă binele, şi vei dăinui pe vecie.

v.28  Căci Domnul iubeşte dreptatea, şi nu părăseşte pe credincioşii Lui. Totdeauna ei sînt supt paza Lui, dar sămînţa celor răi este nimicită.

v.29 Cei neprihăniţi vor stăpîni ţara, şi vor locui în ea pe vecie.

Cel care vrea să aibă parte de binecuvântările lui Dumnezeu, trebuie să trăiască şi în conformitate cu aşteptările pe care Dumnezeu le are de la cei ce-şi spun copii ai Lui.

Dar să ne întoarcem la textul nostru din Numeri. Din cele 48 de cetăţi alocate leviţilor, şase erau rezervate ca cetăţi de scăpare.

v.9    Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.10 ,,Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ,Cînd veţi trece Iordanul şi veţi intra în ţara Canaanului,

v.11  să vă alegeţi nişte cetăţi cari să vă fie cetăţi de scăpare, unde să poată scăpa ucigaşul care va omorî pe cineva fără voie.

v.12  Aceste cetăţi să vă slujească drept cetăţi de scăpare împotriva răzbunătorului sîngelui, pentruca ucigaşul să nu fie omorît înainte de a se înfăţişa în faţa adunării ca să fie judecat.

v.13  Din cetăţile pe cari le veţi da, şase să vă fie cetăţi de scăpare.

Leviţii aveau datoria de a întemeia trei asemenea cetăţi pe malul de răsărit al Iordanului şi de trei cetăţi pe malul vestic. Un om care ucidea fără voie pe cineva se putea adăposti într-o astfel de cetate de scăpare. Astfel el era salvat de mânia necontrolată a mulţimii sau a vreunei rude a celui ucis care ar fi vrut să se răzbune. În felul acesta, el putea avea parte de un proces nepărtinitor mai târziu.

După cum poate cunoaşteţi, în societatea de astăzi, o persoană suspectată de comiterea unei infracţiuni, este considerată nevinovată pe toată perioada investigaţiilor, până la proba contrarie. Aceasta se numeşte “ prezumţia de nevinovăţie” şi este considerată o reflectare a principiilor democratice şi umaniste.

Dragii mei, lucrul acesta nu este o noutate. Iată că Dumnezeu se gândise la aceasta cu mult înainte.

Vedeţi, uneori oamenii se cred superiori lui Dumnezeu şi se gândesc ei că ei ar guverna mult mai bine lumea aceasta decât o face Dumnezeu. Din pricina acestei atitudini se produc adesea multe erori şi nu de puţine ori oameni se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu.

Dragii ascultători, consider că noi nu avem noutăţi pentru Dumnezeu. Nu ştiu ce am putea noi descoperi, pe orice plan,  şi Dumnezeu să nu aibă deja cunoştinţă de asemenea lucruri. Aceasta pentru că El cunoaşte toate lucrurile. Aceasta pentru că lui îi pasă de toate lucrurile.

v.24  Iată legile după cari va judeca adunarea între cel ce l-a lovit şi răzbunătorul sîngelui.

v.25  Adunarea va izbăvi pe ucigaş din mîna răzbunătorului sîngelui, şi-l va face să se întoarcă în cetatea de scăpare unde fugise. Să locuiască acolo pînă la moartea marelui preot care este uns cu untdelemn sfînt.

Observaţi însă că protecţia cetăţilor de scăpare nu se aplica şi în cazul celor care ucideau cu sânge rece, celor vinovaţi de crimă cu premeditare.

v.30  Dacă un om omoară pe cineva, ucigaşul să fie omorît, pe mărturia martorilor. Un singur martur nu va fi deajuns ca să fie osîndit cineva la moarte.

Dragii mei, din aceste lucruri aflăm două caracteristici foarte importante cu privire la persoana lui Dumnezeu.

În primul rând, vedem că El este un Dumnezeu îndurător. El nu se grăbeşte să pedepsească. El doreşte ca toate lucrurile să fie verificate, probate, să se ofere posibilitatea răscumpărării greşelii.

În al doilea rând, vedem că Dumnezeu este drept. Cel care păcătuia în mod deliberat, trebuia să plătească pentru păcatul lui.

Iată un verset care ne spune acest lucru:

Exod 34:7  El Îşi ţine dragostea pînă în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat…

Acesta este Dumnezeu. Acum, dragul meu ascultător, pentru că ai această imagine despre Dumnezeu, nu crezi că trebuie să iei şi tu o decizie? Trebuie să te gândeşti că potrivit cu dreptatea lui Dumnezeu tu trebuie să ispăşeşti pedeapsa pentru păcatul tău. Dacă nu vrei să accepţi iertarea pe care Dumnezeu ţi-o dă prin Domnul Isus nu ai alternativă – te vei confrunta cu mânia lui Dumnezeu. Beneficiază de această cetate de scăpare care este Domnul Isus şi acceptă iertarea pe care ţi-o aduce El. Este singura ta posibilitate.

Dar să vedem care este motivul pentru care Dumnezeu dă aceste porunci:

v.33  Să nu pîngăriţi ţara unde veţi fi, căci sîngele celui nevinovat pîngăreşte ţara; şi ispăşirea sîngelui vărsat în ţară nu se va putea face decît prin sîngele celui ce-l va vărsa.

v.34  Să nu pîngăriţi deci ţara în care veţi merge să locuiţi, şi în mijlocul căreia voi locui şi Eu, căci Eu sînt Domnul, care locuieşte în mijlocul copiilor lui Israel.“

Aţi văzut care era cauza tuturor acestor prevederi? Sfinţirea, separarea de ce este stricat, murdar. Dumnezeu dorea ca poporul Său să fie un exemplu pentru lumea din jur, prin închinarea faţă de El, dar şi prin modul de viaţă pe care îl avea. Din această cauză şi legile era speciale.

Ţara trebuia păstrată curată, neîntinată, nepângărită.

Dragii mei, este la fel cu Ierusalimul ceresc. Atunci când se va sfârşi lumea aceasta, atunci când Dumnezeu va considera că lucrarea privind mântuirea oamenilor este încheiată, pe aceia care au răspuns chemării Sale îi va lua în noul oraş, Ierusalim, locul pregătit pentru cei ce sunt copii Săi.

Cu privire la locul acela Scriptura spune:

Apocalipsa  21:27  Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.

Iată dragi ascultători că înaintea lui Dumnezeu nu putem merge cu jumătăţi de măsură.

Mai este un aspect care, cred eu trebuie să ne reţină atenţia.

v.26  Dacă ucigaşul iese din hotarul cetăţii de scăpare unde fugise,

v.27  şi dacă răzbunătorul sîngelui îl întîlneşte afară din hotarul cetăţii de scăpare şi ucide pe ucigaş, nu va fi vinovat de omor.

Dragii mei, suntem protejaţi numai prin Isus. Ieşind de sub protecţia lui, suntem pasibili de ispăşirea pedepsei.

Fie ca noi toţi să învăţăm din aceasta.

Să trecem acum la ultimul capitol al cărţii, capitolul 36:

Căpeteniile familiilor fiilor lui Iosif au venit cu o problemă înaintea lui Moise. Problema era legată de moştenirea pământului. Ţineţi minte că fiicele lui Ţelofhad, cel care murise în deşert, ceruseră şi primiseră drept de moştenire în Israel. Dar ce se întâmpla dacă fiicele lui Ţelofhad se măritau cu cineva din afara seminţiei lor? Pământul lor trecea la seminţia respectivă şi se pare că unii aveau întrebări cu privire la acest lucru. Moise însă le răspunde prin cuvântul Domnului:

v.6  Iată ce porunceşte Domnul cu privire la fetele lui Ţelofhad: să se mărite după cine vor vrea, numai să se mărite într’o familie din seminţia părinţilor lor.

v.7  Nici o moştenire a copiilor lui Israel să nu treacă de la o seminţie la alta, ci fiecare din copiii lui Israel să se ţină lipit de moştenirea seminţiei părinţilor lui.

v.8  Şi orice fată, care are o moştenire în seminţiile copiilor lui Israel, să se mărite după cineva dintr’o familie din seminţia tatălui ei, pentru ca fiecare din copiii lui Israel să-şi aibă moştenirea părinţilor săi.

v.9  Nici o moştenire să nu treacă de la o seminţie la alta, ci seminţiile copiilor lui Israel să se ţină fiecare de moştenirea sa.“

Pământul trebuia să rămână în aceeaşi seminţie. Nici un om nu-şi putea pierde proprietatea pentru totdeauna. În anul de veselie, orice proprietate care fusese ipotecată revenea proprietarului ei iniţial. Aceasta era o lege minunată pentru poporul lui Dumnezeu. Domnul îi proteja în acest fel pe cei care îşi pierdeau la un moment dat proprietatea.

Dragii mei, cu această ultimă prevedere legală ne apropiem de punctul final al cărţii:

v.13  Acestea sînt poruncile şi legile pe cari le-a dat Domnul prin Moise copiilor lui Israel, în cîmpia Moabului, lîngă Iordan, în faţa Ierihonului.

În felul acesta se încheie cartea Numeri. De asemenea, aici se încheie lucrarea publică a lui Moise. Prin cartea Numeri am putut afla câte ceva despre viaţa poporului lui Dumnezeu prin experienţa pustiei. Marcată de eşec, răzvrătire, plângeri şi lacrimi, aceasta ne învaţă şi pe noi lecţii valoroase pentru viaţa noastră prin pustia acestei lumi.

Dragii mei să învăţăm din această nesecată comoară de înţelepciune necesară nu doar pentru viaţa de acum ci şi pentru cea viitoare.