Itinerar Biblic Ep.0220 – NUMERI cap. 28, 29, 30 şi 31

 

Rezumat

  • Legea jertfelor.
  • Legea juruinţelor.
  • Pedepsirea madianiţilor.

Dragi prieteni, suntem din nou la drum însoţind poporul ales către ţara făgăduinţei. Suntem la capitolul 28 din cartea Numeri şi poporul este gata să intre în Canaan.

Acum, când Israel este gata să intre în Ţara promisă după ce o nouă numărătoare i-a adunat pe toţi bărbaţii apţi de a merge la luptă şi după ce Iosua a fost desemnat ca succesor al lui Moise, poporul lui Dumnezeu primeşte instrucţiuni referitoare la viaţa lui spirituală.

Sistemul jertfelor a fost deja instituit, dar aici, pentru ca totul să fie foarte clar, sunt trecute în revistă toate jertfele care sunt aduse de-a lungul anului.

Pentru că ne-am oprit asupra acestor jertfe în studiul asupra cărţii Levitic, aici vom atinge numai acele puncte cu deosebire interesante şi semnificative.

De ce a acordat Dumnezeu atât de mult timp enunţării detaliilor referitoare la aceste jertfe? Nouă ni  se pare anostă această repetare, având în vedere faptul că nu obişnuim să aducem jertfe pline de sânge înaintea lui Dumnezeu. Cred că toate aceste detalii păreau anoste şi pentru copiii lui Israel. Câtă meticulozitate în aducerea de jertfe! De ce era nevoie de aşa multe amănunte? Motivul este atât de minunat, încât nu aş vrea să-l pierdeţi din vedere. De fapt, în acest fragment ni se atrage atenţia asupra caracterului nespus de scump şi veşnic al Domnului Hristos. Să privim în Cuvântul lui Dumnezeu:

v.1  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.2 ,,Porunceşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Să aveţi grijă să-Mi aduceţi la vremea hotărîtă, darul Meu de mîncare, hrana jertfelor Mele mistuite de foc, cari Îmi sînt de un plăcut miros.`

Observaţi pe ce se pune accentul aici: “darul Meu… jertfele … Mele … să-Mi aduceţi (Mie)”. Poate vă amintiţi din cartea Levitic, că existau două feluri de jertfe. Din cele cinci jertfe, trei erau de un miros plăcut Domnului, iar două nu erau jertfe de un miros plăcut. Cele din prima categorie reprezintă persoana lui Hristos, iar cele din a doua, vorbesc despre lucrarea Lui de răscumpărare săvârşită pentru mine şi pentru fiecare dintre voi. În acest fragment din Numeri, Dumnezeu vorbeşte despre jertfele de un miros plăcut şi le numeşte “jertfele Mele”. Aceste jertfe nu reprezintă nici ce a făcut Hristos pentru noi, nici gândurile noastre despre El, ci ele vorbesc despre ceea ce gândeşte Dumnezeu despre El.

Ce înseamnă toate acestea pentru mine şi pentru voi? Astăzi auzim foarte multe despre închinare şi servicii de închinare. Dar ce loc are închinarea adevărată în aceste servicii? Cât din ele este doar o activitate fără ţintă? Adevărata închinare are loc atunci când noi gândim cu gândurile lui Dumnezeu. Această jertfă de un miros plăcut despre care Dumnezeu spune că este “jertfa Mea, darul Meu de mâncare, pâinea Mea” reprezintă ceea ce gândeşte Dumnezeu despre Hristos. Dragul meu prieten, Dumnezeu este mulţumit de ceea ce a făcut Hristos pe cruce pentru mine şi pentru tine. Dar tu? Eşti mulţumit cu lucrarea lui Hristos pe cruce? Te odihneşti astăzi pe baza acestei lucrări? Invitaţia Domnului este următoarea: “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” Ai adus şi tu înaintea Lui povara păcatului tău? L-ai primit ca Mântuitor personal? Eşti mulţumit cu ceea ce este El? Dacă Isus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, atunci ce a făcut El nu are nici o semnificaţie. Adevărata închinare este o recunoaştere a ceea ce este Isus Hristos şi o adorare a persoanei Sale. Cu alte cuvinte, închinarea înseamnă a gândi despre Hristos la fel cum gândeşte Dumnezeu despre El.

v.3  Să le spui: ,Iată jertfa mistuită de foc pe care o veţi aduce Domnului: în fiecare zi, cîte doi miei de un an fără cusur, ca ardere de tot necurmată.

Jertfa mistuită de foc, care vorbeşte despre Persoana lui Hristos, se înălţa în fum spre Dumnezeu. Acesta este aspectul important al arderii de tot.

În capitolul 29 avem continuarea legii despre jertfe. Dumnezeu dorea ca poporul Lui să vină cu bucurie la aceste zile sfinte, de sărbătoare. Excepţia o constituia Ziua ispăşirii.

v.7  În ziua a zecea a acestei luni a şaptea, să aveţi o adunare sfîntă, şi să vă smeriţi sufletele; atunci să nu faceţi nicio lucrare.

Avem aici o reluare a legii aşa cum este dată în Levitic. “În ziua a zecea a acestei a şaptea luni va fi ziua ispăşirii: atunci să aveţi o adunare sfântă, să vă smeriţi sufletele, şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc” (Levitic 23:27).

Capitolul 29 din Numeri se încheie cu legea referitoare la jertfele pentru sărbătoarea Corturilor (sau a colibelor). Jertfele pentru păcate şi pentru încălcările de lege (pentru vină) sunt menţionate, dar acestea sunt prezentate întotdeauna în plus, pe lângă arderile de tot.

Dragi prieteni, în aceste capitole există câteva lecţii importante pentru noi toţi. Şi eu, şi voi suntem nişte păcătoşi. Chiar dacă nu aţi ştiut acest lucru până acum, tot păcătoşi eraţi şi sunteţi. Dacă suntem dispuşi să ascultăm ce spune Cuvântul lui Dumnezeu descoperim că suntem păcătoşi şi avem nevoie de un Mântuitor. Avem nevoie de Hristos! Avem nevoie de un Mântuitor care a murit pentru noi şi a plătit întregul preţ al păcatelor noastre.

Păcatul sursa nefericirii şi a suferinţei din această lume. Păcatul a adus în lume lacrimi şi inimi zdrobite. Dumnezeu urăşte păcatul. Eu mă bucur să ştiu că Dumnezeu urăşte păcatul. El acţionează împotriva păcatului şi nimic nu-L poate abate din această direcţie.

El nu face nici un compromis în privinţa păcatului, pentru că intenţia Lui este să scoată păcatul din universul Său. Dumnezeu nu va accepta nici un armistiţiu cu păcatul. El vrea să-l elimine, şi eu sunt recunoscător pentru aceasta.

De ce? Pentru că păcatul este cel care ne-a furat părtăşia cu Tatăl. Din cauza aceasta, păcatul este un motiv de jale. Când a fost ultima ocazie în care aţi plâns pentru păcatele voastre? Aţi venit înaintea lui Dumnezeu şi aţi plâns pentru păcatul vostru, pentru eşecul, răceala şi indiferenţa din viaţa voastră? Ce mare nevoie avem să mărturisim toate acestea înaintea Tatălui din ceruri! Noi nu suntem despărţiţi de El din cauză că El este sus şi noi jos, nici din cauză că El este mare şi noi suntem mici şi neînsemnaţi, nici din cauză că El este nemărginit iar noi suntem mărginiţi. Dumnezeu spune că păcatele noastre ne-au despărţit de El. Şi acesta este un motiv de jale şi de lacrimi.

Dar Dumnezeu nu a dorit ca poporul Lui să-şi petreacă toată viaţa în întristare şi plâns. În Israel, exista o singură zi de întristare. Toate celelalte erau sărbători ale bucuriei. Exista jertfe pentru păcat şi jertfe pentru vină. Hristos a făcut ispăşire pentru păcatele noastre pe cruce. Cât de mare nevoie avem de această jertfă! În cazul poporului Israel, accentul era pus pe arderea de tot necurmată, de fiecare zi şi pe arderile de tot din zilele de sărbătoare.

Toate detaliile jertfelor ne vorbesc despre Mântuitorul nostru, despre cât de minunat este El! El este o jertfă de un miros plăcut. Isus Hristos – Cel fără de păcat – a fost făcut păcat pentru noi. Eu sunt cel păcătos, dar El a murit în locul meu pentru ca eu să fiu făcut neprihănirea lui Dumnezeu în El. Domnul Isus a luat locul meu aici, pe pământ, pentru a-mi oferi un loc în cer. Dacă sunteţi mântuiţi, dragi prieteni, aveţi acelaşi drept să fiţi în cer ca Domnul Hristos. Voi aveţi dreptul Lui să fiţi acolo. Dacă nu aveţi dreptul Lui de a fi în cer, nici nu veţi ajunge acolo. Noi suntem acceptaţi în Preaiubitul lui Dumnezeu. Pe această bază ne primeşte Tatăl ceresc. Dacă sunteţi în El, nu mai este nimic de adăugat.

Să trecem acum la capitolul 30.

După legea jertfelor ne este prezentată legea cu privire la jurăminte. În acest capitol, această lege se referă în special la femei. Am văzut că femeilor li se acordase dreptul de a-şi cere moştenirea. Acum aflăm că ele au şi o anume responsabilitate.

În cartea Levitic am avut un întreg capitol referitor la juruinţe sau jurăminte. Cu acea ocazie am atras atenţia asupra importanţei pe care o acordă Dumnezeu juruinţelor. El îi avertizează pe copiii Lui să fie atenţi, să aibă mare grijă dacă fac o juruinţă înaintea lui Dumnezeu.

Eu cred că astăzi există pericolul ca oamenii să-I promită prea mult lui Dumnezeu.

Personal am anumite reţineri în a cere oamenilor să facă un legământ înaintea lui Dumnezeu, în afara celui de a-L primi pe Isus Hristos ca Mântuitor personal. De ce? Pentru că am văzut mulţi oameni venind şi dedicându-şi viaţa Domnului şi apoi încălcându-şi legământul făcut înaintea Lui. Dumnezeu nu ne cere să facem nici un fel juruinţe sau legăminte înaintea Lui; dar dacă le facem, ne va socoti răspunzători pentru ele.

v.1 Moise a vorbit căpeteniilor seminţiilor copiilor lui Israel, şi a zis: ,,Iată ce porunceşte Domnul.

v 2  Cînd un om va face o juruinţă Domnului, sau un jurămînt prin care se va lega printr’o făgăduială, să nu-şi calce cuvîntul, ci să facă potrivit cu tot ce i-a ieşit din gură.

Acest lucru este valabil şi pentru creştinii de azi. Pavel se gândea la acelaşi lucru când spunea: “Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire” (Romani 10:9, 10). Cum credeţi în Domnul Isus Hristos? Credeţi cu inima voastră. Mărturisirea se face cu gura. Mărturisirea cu gura este juruinţa voastră, afirmarea credinţei voastre. Nu contează ce spune gura. Important este ca inima să creadă ce spune gura. Inima şi gura trebuie să fie într-un acord perfect. Nu credeţi cu gura, ci cu inima. “Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.” Inima şi gura trebuie să cânte aceeaşi melodie, într-un duet perfect armonizat. Despre aceasta este vorba în chestiunea juruinţelor.

v.3  Cînd o femeie va face o juruinţă Domnului şi se va lega printr’o făgăduială, în tinereţa ei şi în casa tatălui ei,

v.4  şi tatăl ei va afla de juruinţa pe care a făcut-o ea şi de făgăduiala cu care s’a legat, -dacă nu-i zice nimic în ziua cînd află de juruinţa ei, toate juruinţele ei vor fi primite, şi orice făgăduială cu care s’a legat ea, va fi primită;

Cu alte cuvinte, dacă o femeie face o juruinţă cât este nemăritată şi stă în casa tatălui ei, tatăl poate fi socotit răspunzător pentru ea. Dacă tatăl nu spune nimic când aude juruinţa ei, aceasta va rămâne valabilă. Dacă tatăl spune: “Stai puţin! Eu nu sunt de acord cu acest lucru”, el este protejat în chestiunea aceea şi juruinţa nu este validată.

v.5  dar dacă tatăl ei nu-i dă voie în ziua cînd ia cunoştinţă de juruinţa ei, toate juruinţele ei şi toate făgăduielile cu cari se va fi legat ea, nu vor avea nici o tărie; şi Domnul o va ierta, pentrucă nu i-a dat voie tatăl ei.

Dar ce se întâmplă dacă femeia este măritată?

v.6  Cînd se va mărita, după ce a făcut juruinţe sau după ce s’a legat printr’un cuvînt ieşit de pe buzele ei,

v.7  şi bărbatul ei va lua cunoştinţă de lucrul acesta, şi nu-i va zice nimic în ziua cînd va lua cunoştinţă de ele, juruinţele ei vor rămînea în picioare; şi făgăduielile cu cari se va fi legat ea vor rămînea în picioare;

v.8  dar dacă bărbatul ei nu-i dă voie în ziua cînd ia cunoştinţă de juruinţa ei, el va desfiinţa juruinţa pe care a făcut-o şi cuvîntul scăpat de pe buzele ei, cu care s’a legat ea; şi Domnul o va ierta.

Cu alte cuvinte, dacă femeia măritată făcea cumpărături scumpe şi se îndatora, soţul putea spune că nu îi îngăduie acest lucru şi nu era răspunzător de plata lor. Juruinţa făcută de ea nu era luată în consideraţie şi el nu era obligat cu nimic. Tatăl sau soţul puteau fi făcuţi răspunzători pentru juruinţa făcută de femeie, excepţie făcând cazurile în care el nu îngăduia acest lucru.

Acest principiu este ignorat astăzi. Există persoane  care nu umblă decât după bani. Ele se căsătoresc cu cineva numai pentru bani. După ce capătă numele celuilalt îl jupoaie de tot ce are. Am văzut mai multe astfel de cazuri. Aceasta este o ruşine, un lucru care nu ar trebui să se întâmple.

v.9  Juruinţa unei femei văduve sau despărţite de bărbat, făgăduinţa cu care se va fi legat ea, va rămînea în picioare pentru ea.

O văduvă trebuie să stea pe propriile-i picioare. Juruinţa făcută de ea rămâne valabilă. Observaţi cât de importante sunt aceste detalii pentru Dumnezeu. El vrea ca poporul Său să fie alcătuit din oameni de cuvânt care-şi respectă promisiunile. Dumnezeu Îşi împlineşte legămintele şi Se aşteaptă ca şi copiii Săi să facă la fel. Dumnezeu a făcut un legământ cu Avraam. El i-a făcut o promisiune lui David. Dumnezeu Îşi va respecta fiecare promisiune în parte. El a făcut acest lucru în trecut şi îl va face şi în viitor. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, promisiunea lui Dumnezeu pentru mine şi pentru tine. Şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în picioare şi în ziua de astăzi. El a făgăduit că te va mântui dacă te încrezi în Hristos, şi acest legământ este valabil în continuare.

Este trist că astăzi oamenii nu mai au cuvânt şi nu mai au nici încredere unii în alţii.

Îmi amintesc de un prieten al meu care povestea despre bunicul său ce încheia afaceri printr-o simplă strângere de mână fără să fie nevoie de tot felul de documente parafate şi autentificate.

Dragii mei astăzi se plătesc bani grei pentru autentificarea actelor. De fapt, plătim bani grei pentru nesinceritatea noastră. Plătim pentru că nu mai avem încredere unii în alţii, pentru că nu mai avem un cuvânt care să reprezinte garanţia angajamentelor noastre.

Dragi ascultători, chiar şi aceste simple elemente, indică boala societăţilor moderne. Indică boala indivizilor ce alcătuiesc aceste societăţi, iar boala dragii mei se numeşte păcat.

Aceasta este boala noastră, păcatul. Indiferent ce programe am lansa, indiferent cât am investi în ameliorarea acestor infirmităţi, nu putem schimba nimic.

Nu putem schimba nimic pentru că păcatul nu se poate rezolva decât într-un singur fel. Nu există decât un singur remediu pentru el – credinţa în Fiul lui Dumnezeu – Domnul Isus Hristos.

Aceasta este ceea ce avem nevoie. Să apelăm dar la mila şi îndurarea lui Dumnezeu, să acceptăm că Domnul Isus a murit pentru păcatul nostru şi că avem nevoie de El pentru reabilitarea noastră.

Să trecem acum la un capitol scurt dar cu mult mai multă acţiune, capitolul 31. Tema lui este judecata lui  Madian. Înainte de a începe să vorbim despre acest capitol să nu uităm că avem de-a face cu o nouă generaţie de evrei care au trecut prin pustie. Mulţi dintre ei erau doar nişte prunci când au pornit în această călătorie. Unii erau adolescenţi, iar alţii nici nu se născuseră încă la începutul marşului prin pustie. Dumnezeu pregăteşte această nouă generaţie pentru intrarea în Ţara promisă.

Dacă vă amintiţi, madianiţi se alăturaseră moabiţilor în tocmirea lui Balaam pentru blestemarea lui Israel, pentru ca apoi să ademenească poporul lui Dumnezeu la idolatrie şi imoralitate. Singura femeie madianită menţionată pe nume este Cozbi (Numeri 25:6-15). După acest episod, Dumnezeu a dat următoarea poruncă poporului Său: “Priviţi-i pe Madianiţi ca vrăjmaşi şi ucideţi-i; căci şi ei vi s-au arătat vrăjmaşi amăgindu-vă prin vicleşugurile lor, în fapta lui Peor. şi în fapta Cozbiei, fata unei căpetenii a lui Madian, sora lor, ucisă în ziua urgiei care a avut loc cu prilejul faptei lui Peor” (Numeri 25:17, 18).

Madian în pustie este un prototip al sistemului lumesc. Copilul lui Dumnezeu de astăzi trebuie să fie despărţit de sistemul lumesc.

Acum ajungem de fapt la cele din urmă acţiuni şi fapte ale lui Moise. În Deuteronom vom afla ultimele acţiuni personale ale lui Moise. Una din ultimele acţiuni oficiale a fost acest război împotriva lui Madian.

v.1  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.2  ,,Răsbună pe copiii lui Israel împotriva Madianiţilor, apoi vei fi adăugat la poporul tău.“

v.3  Moise a vorbit poporului şi a zis: ,,Înarmaţi dintre voi nişte bărbaţi pentru oştire, şi să meargă împotriva Madianului, ca să aducă la îndeplinire răzbunarea Domnului împotriva Madianului.

Dumnezeu îi porunceşte lui Moise să pornească la război împotriva madianiţilor. El trebuie să-l răzbune pe Israel. Madianiţii trebuie trataţi cu toată asprimea.

Iată ce armată trimite Moise înaintea Madianiţilor.

v.6  Moise a trimes la oaste pe aceşti o mie de oameni de seminţie, şi a trimes cu ei pe fiul preotului Eleazar, Fineas, care ducea uneltele sfinte şi trîmbiţele răsunătoare.

Moise a trimis la război 12000 de oameni – câte 1000 pentru fiecare seminţie. Articolele sfinte din cortul întâlnirii îi însoţeau, acesta fiind un indiciu al faptului că era vorba despre un război spiritual.

Împăraţii Madianului au fost omorâţi, şi tot aici aflăm şi despre moartea profetului Balaam. Dumnezeu le dă israeliţilor biruinţa asupra madianiţilor. Aici are loc o judecată asupra Neamurilor înainte de intrarea poporului ales în Ţara promisă. Acelaşi lucru se va întâmpla în vremea dinaintea venirii lui Hristos. În timpul împărăţiei de  o mie de ani, Israel, care are atâtea probleme astăzi, se va bucura de pace.

Dar iată că mai exista o problemă. Versetul 9 spune:

v.9  Copiii lui Israel au luat prinse pe femeile Madianiţilor cu pruncii lor, şi le-au jăfuit toate vitele, toate turmele şi toate bogăţiile.

Şi înţelegem de aici că Dumnezeu le-a dat o biruinţă totală copiilor lui Israel – ei nu au pierdut nici măcar un om (versetul 49).

Dar iată care era problema:

v.14  Şi Moise s’a mîniat pe căpeteniile oştirii, pe căpeteniile peste o mie şi pe căpeteniile peste o sută, cari se întorceau dela război.

v.15   El le-a zis: ,,Cum? Aţi lăsat cu viaţă pe toate femeile?

v.16  Iată, ele sînt acelea cari, după cuvîntul lui Balaam, au tîrît pe copiii lui Israel să păcătuiască împotriva Domnului, în fapta lui Peor; şi atunci a izbucnit urgia în adunarea Domnului.

Copiii lui Israel aveau o problemă majoră. Dumnezeu îi scosese din Egipt într-o singură noapte. Dar a fost nevoie de 40 de ani pentru a scoate Egiptul din ei. Chiar şi acum, după ce fuseseră păcăliţi să se închine la idolii madianiţilor, prin sfatul lui Balaam, ei tot au luat femei madianite în tabără. Aceasta este problema cu sistemul lumesc şi influenţa lui. Nu este greşit să fim în lume – aici ne-a aşezat Dumnezeu – ci întrebarea este dacă lumea este în noi, în inima şi viaţa noastră.

Lecţia foarte importantă a acestui fragment constă în chemarea la separarea spirituală de lume. Voi unde trăiţi şi umblaţi? Trăiţi în lumină? Sunteţi în Cuvântul lui Dumnezeu? Sunteţi în părtăşie cu Hristos?

Acesta este lucrul cel mai important pentru copilul lui Dumnezeu.