Itinerar Biblic Ep.0219 – NUMERI cap. 25, 26 şi 27

 

Rezumat

  • Învăţătura lui Balaam.
  • Curvia cu fetele lui Moab.
  • Închinarea la idoli.
  • Pregătirea lui Moise pentru moarte.
  • Numirea succesorului.

Dragi ascultători, în acest capitol, cu numărul 25 din cartea Numeri,  vom descoperi lucrul cel mai subtil şi mai satanic pe care l-a făcut Balaam. Am aflat ceva despre calea lui Balaam (2 Petru 2:15), care este calea lăcomiei. El era cu ochii după bani şi era gata să sacrifice orice principiu pentru aceasta. Apoi, în cartea lui Iuda, citim despre “rătăcirea (sau greşeala) lui Balaam”. Greşeala lui a fost aceea că nu era conştient de faptul că Dumnezeu îi declară neprihăniţi pe acei păcătoşi care se încred în El. În Apocalipsa 2:14 găsim o menţiune la învăţătura lui Balaam, lucrurile abominabile pe care le învăţa acesta. “Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi să se dedea la curvie” (Apocalipsa 2:14).

Când a văzut Balaam că nu-i poate blestema pe copiii lui Israel, l-a învăţat pe Balac cum i-ar putea corupe pe oamenii din acest popor. Pentru că Balac nu se putea lupta cu aceşti oameni, Balaam l-a învăţat să li se alăture şi să-i corupă din interior. Aceasta este învăţătura lui Balaam.

v.1 Israel locuia în Sitim; şi poporul a început să se dea la curvie cu fetele lui Moab.

v.2  Ele au poftit poporul la jertfele dumnezeilor lor; şi poporul a mîncat, şi s’a închinat pînă la pămînt înaintea dumnezeilor lor.

v.3  Israel s’a alipit de Baal-Peor, şi Domnul S’a aprins de mînie împotriva lui Israel.

Vedeţi ce s-a întâmplat? Balaam nu a putut să blesteme poporul lui Israel, dar i-a spus lui Balac ce să facă. Poporul lui Balac putea să se infiltreze în Israel, să se căsătorească acolo, să fie asimilaţi şi să-i facă pe israeliţi să se închine la idoli. În felul acesta, israeliţii s-ar fi îndepărtat de Dumnezeul lor.

Sunt sigur că oamenii lui Balac le-au spus copiilor lui Israel să nu fie înguşti la minte, să nu fie habotnici. Ei au insistat asupra faptului că sunt oameni deschişi la minte şi au l-au invitat pe Israel să vină şi să se închine la idolii lor. Dar ei nu s-au dus niciodată să se închine împreună cu Israel la Dumnezeul lui.

Mi s-a părut întotdeauna interesant felul în care un liberal din biserică vrea ca eu, un conservator, să vin de partea lui şi să fiu de acord cu el. În schimb, eu nu l-am putut convinge niciodată să vină de partea mea şi să fie de acord cu mine, deşi pretinde că el este cel cu mintea deschisă, în timp ce eu sunt cel mărginit. Tendinţa inimii omeneşti este întotdeauna aceea de a se depărta de Dumnezeu. Unii îmi spun că nu sunt prea înţelept pentru că nu învăţ altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu în acest program. Ei îmi spun că dacă aş spune şi altceva, aş avea mai multă popularitate. Îmi pare rău, dar aşa trebuie să fie. A fi după voia lui Dumnezeu nu este popular şi prefer să fiu după voia lui Dumnezeu.

Balaam ştia că Balac îi putea corupe total pe copiii lui Israel pe calea religiei. Tot ce avea de făcut era să-i facă se închine lui Baal. Şi exact aşa s-a întâmplat.

v.4  Domnul a zis lui Moise: ,,Strînge pe toate căpeteniile poporului, şi spînzură pe cei vinovaţi înaintea Domnului în faţa soarelui, pentru ca să se întoarcă dela Israel mînia aprinsă a Domnului.“

v.5  Moise a zis judecătorilor lui Israel: ,,Fiecare din voi să ucidă pe aceia dintre ai lui cari s’au lipit de Baal-Peor.“

Veţi spune că aceasta este o măsură extremă. Aşa este. Ştiţi de ce a fost nevoie de ea? Pentru că boala era fatală. Această idolatrie îl întorcea pe om de la Dumnezeu şi îl trimitea în iad. Prin urmare, Dumnezeu face un act de îndurare şi salvează poporul lui Israel.

v.6 Şi iată că un bărbat dintre copiii lui Israel a venit şi a adus la fraţii lui pe o Madianită, subt ochii lui Moise şi subt ochii întregii adunări a copiilor lui Israel, pe cînd plîngeau la uşa cortului întîlnirii.

v.7  La vederea acestui lucru, Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, s’a sculat din mijlocul adunării, şi a luat o suliţă în mînă.

v.8  S’a luat după omul acela din Israel pînă în cortul lui, i-a străpuns prin pîntece pe amîndoi: atît pe bărbatul acela din Israel, cît şi pe femeea aceea. Şi a încetat astfel urgia care izbucnise printre copiii lui Israel.

v.9  Douăzeci şi patru de mii au murit loviţi de urgia aceea.

Vedeţi voi, acesta este modul în care a putut Balaam să blesteme poporul lui Israel. Aceasta este învăţătura lui Balaam.

Domnul nostru ne spune – în cartea Apocalipsa – că aceeaşi învăţătură intră şi este prezentă, de fapt, în biserica de astăzi. Eu sunt de părere că vrăjmaşul nu poate lovi poporul lui Dumnezeu, lucrarea Lui sau biserica lui Dumnezeu din exterior. Bisericii din Pergam, Domnul i-a spus: “Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce lucrurile jertfite idolilor şi să se dedea la curvie” (Apocalipsa 2:14). Aceasta este învăţătura lui Balaam. În istoria bisericii primare, Pergam marca unirea dintre lume şi biserică. Lume a intrat ca un potop, iar diavolul s-a alăturat bisericii la Pergam. Nu persecuţia din afară, ci doctrina lui Balaam din interior a făcut atâta rău bisericii.

Acest principiu important se poate aplica în toate relaţiile din viaţă.

Aţi observat că Domnul Isus a fost trădat tot din interior, adică de unul din oamenii Săi? Isus nu a fost prins din cauza unui soldat roman. Unul din ucenicii Lui L-a trădat. Poporul Său L-a dat pe mâna romanilor pentru a fi răstignit. Isus este trădat mereu din interior. Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi. Aceasta este învăţătura lui Balaam şi este o doctrină vrednică de osândă.

Acum legământul preoţiei este încredinţat lui Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron care a fost preotul lui Israel. Domnul îi spune lui Moise să-i lovească şi să-i nimicească pe madianiţi. Acest capitol se încheie cu această poruncă a lui Dumnezeu către Moise.

v.10  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.11  ,,Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mînia Mea dela copiii lui Israel, prin rîvna pe care a avut-o pentru Mine în mijlocul lor; şi n’am nimicit, în mînia Mea, pe copiii lui Israel.

v.12  De aceea să spui că închei cu el un legămînt de pace.

v.13  Acesta va fi pentru el şi pentru sămînţa lui după el legămîntul unei preoţii vecinice, pentrucă a fost plin de rîvnă pentru Dumnezeul lui şi a făcut ispăşire pentru copiii lui Israel.“

v.14  Bărbatul acela din Israel, care a fost ucis împreună cu Madianita, se numea Zimri, fiul lui Salu; el era căpetenia unei case părinteşti a Simeoniţilor.

v.15  Femeia care a fost ucisă, se numea Cozbi, fata lui Ţur, căpetenia seminţiilor ieşite dintr’o casă părintească din Madian.

v.16  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.17  ,,Priviţi pe Madianiţi ca vrăjmaşi, şi ucideţi-i;

v.18  căci şi ei vi s’au arătat vrăjmaşi, amăgindu-vă prin vicleşugurile lor, în fapta lui Peor, şi în fapta Cozbiei, fata unei căpetenii a lui Madian, sora lor, ucisă în ziua urgiei care a avut loc cu prilejul faptei lui Peor.“

Dragii mei, inamicul nostru este neobosit în încercările lui de a ne despărţi de Dumnezeu. Iată de ce impune veghere, atenţie la toate încercările lui de ne îndepărta de Dumnezeu.

La fel cum li se porunceşte evreilor să-i considere vrăjmaşi pe Madianiţi, noi trebuie să-l considerăm pe Satan vrăjmaşul nostru. Nu avem nevoie de prietenia lui, pentru că ea nu aduce nimic bun ci numai distrugerea noastră.

Dar să mergem mai departe, la următorul capitol din cartea Numeri, capitolul cu numărul 26.

Acesta este începutul unei noi secţiuni a cărţii Numeri. Avem acum  nouă  generaţie ce se pregăteşte să intre în Ţara promisă. Restul capitolelor din această carte se ocupă cu această pregătire.

Dacă vom compara numărătoarea făcută în cel de-al doilea an al marşului prin pustie cu numărătoarea din cel de-al 40-lea an, vom constata că există o diferenţă considerabilă între cele două categorii de cifre. Următoarele date, oferite de Keil şi Delitzsch în lucrarea “Comentariu Biblic asupra Vechiului Testament”, arată că, deşi numărul membrilor din unele seminţii a crescut, în altele a scăzut. Per total, la a doua numărătoare s-au înregistrat cu 1820 de persoane mai puţin decât la prima.

Prima numărătoare           A doua numărătoare

Ruben                        46 500                        43 730

Simeon                      59 300                        22 200

Gad                             45 650                        40 500

Iuda                            74 600                        76 500

Isahar                         54 400                        64 300

Zabulon                     57 400                        60 500

Efraim                        40 500                        32 500

Manase                      32 200                        52 700

Beniamin                   35 400                        45 600

Dan                            62 700                        64 400

Aşer                            41 500                        53 400

Neftali                        53 400                        45 400

Total                           603 550                      601 730

De exemplu, seminţia lui Ruben avea cu 2 770 de membri mai puţin la a doua numărătoare.

v.7  Acestea sînt familiile Rubeniţilor: cei ieşiţi la numărătoare au fost patruzeci şi trei de mii şapte sute treizeci. –

Aşa cum reiese din capitolul 7.

Dacă vă întoarceţi puţin la capitolul 1, la prima numărătoare, veţi citi următorul lucru: “bărbaţii din seminţia lui Ruben ieşiţi la numărătoare au fost patruzeci şi şase de mii cinci sute” (Numeri 1:21). Atâţia erau cu patruzeci de ani în urmă, la începutul marşului prin pustie.

Spre deosebire de seminţia lui Ruben, seminţia lui Dan a crescut la număr.

v.42  Iată fiii lui Dan, după familiile lor: din Şuham se pogoară familia Şuhamiţilor. Acestea sînt familiile lui Dan, după familiile lor.

v.43  Toate familiile Şuhamiţilor, după numărătoarea lor: şasezeci şi patru de mii patru sute.

La prima numărătoare, despre Dan se spunea: “bărbaţii din seminţia lui Dan ieşiţi la numărătoare au fost şasezeci şi două de mii şapte sute” (Numeri 1:39). Seminţia lui Dan număra cu 1 700 mai mulţi bărbaţi după patruzeci de ani.

Cu toate acestea, cea de-a doua numărătoare relevă faptul că Israel număra cu 1820 de persoane mai puţin după patruzeci de ani de marş prin pustie. Vechea generaţie a murit în pustie, aşa cum spusese Dumnezeu. “Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toţi, a căror numărătoare s-a făcut, numărându-vă de la vârsta de douăzeci de ani în sus, şi care aţi cârtit împotriva Mea” (Numeri 14:29).

v.64  Între ei, nu era niciunul din copiii lui Israel a căror numărătoare o făcuse Moise şi preotul Aaron în pustia Sinai.

v.65  Căci Domnul zisese: ,,Vor muri în pustie, şi nu va rămînea niciunul din ei, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.“

Aceasta este noua generaţie. Vechea generaţie a pierit; au supravieţuit numai Iosua şi Caleb. Dumnezeu nu i-a considerat pe cei sub douăzeci de ani răspunzători de eşecul şi răzvrătirea de la Cades-Barnea. Acest fapt ne poate orienta în problema vârstei de la care începe omul să fie socotit răspunzător. Nu ştiu care este această vârstă, nu spun că este cea de 20 de ani, dar cred că este o vârstă mai mare decât cred cei mai mulţi dintre noi.

Aşadar, avem în faţă o nouă generaţie a lui Israel, cu excepţia a doi oameni. Când vom ajunge să studiem cartea Iosua îi vom cunoaşte mai bine pe aceşti doi bărbaţi remarcabili.

Până atunci mergem mai departe la capitolul 27. Aici vom vedea mai multe lucruri legate de noua generaţie.

Întotdeauna a existat un conflict între generaţii. Fiecărei generaţii îi este greu să înţeleagă problemele celei precedente. Fiecare generaţie cu problemele ei caracteristice. Este interesant faptul că toţi, când suntem tineri, criticăm generaţie celor în vârstă, iar aceştia, la rândul lor, îi critică pe cei tineri. Aceasta este natura umană.

Ajunşi la capitolul 27 din Numeri, vedem că această nouă generaţie se confruntă cu o nouă problemă. De fapt, Moise nu ştia ce să facă. El a fost nevoit să apeleze la Domnul pentru că, în conformitate cu legile altor popoare femeile nu aveau nici o importanţă. De fapt, erau tratate ca nişte sclave. Să vedem însă ce spune Dumnezeu. Cred că într-o lume în care sunt atâtea dispute cu privire la drepturile femeilor sau ale bărbaţilor, trebuie să aflăm ce spune cel ce ne-a creat.

v.1 Fetele lui Ţelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, din familiile lui Manase, fiul lui Iosif, şi ale căror nume erau: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa,

v.2  s’au apropiat şi s’au înfăţişat înaintea lui Moise, înaintea preotului Eleazar, înaintea mai marilor şi înaintea întregei adunări, la uşa cortului întîlnirii. Ele au zis:

Dacă aveţi mai multe fiice în familie şi nu mai ştiţi ce nume să le puneţi, vă sugerez o listă de nume cu totul deosebite: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa. Eu nu am întâlnit încă nici o persoană cu unul din aceste nume, şi cred că ştiu şi de ce! Dar acestea erau fiicele lui Ţelofhad.

Ele vin înaintea adunării şi prezintă problema lor:

v.3  ,,Tatăl nostru a murit în pustie; el nu era în mijlocul cetei celor ce s’au răsvrătit împotriva Domnului, în mijlocul cetei lui Core, ci a murit pentru păcatul lui, şi n’a avut fii.

v.4  Pentru ce să se stingă numele tatălui nostru din mijlocul familiei lui, pentrucă n’a avut fii? Dă-ne şi nouă deci o moştenire între fraţii tatălui nostru.“

v.5  Moise a adus pricina lor înaintea Domnului.

Vedeţi aşadar care era problema. Ţelofhad murise în pustie. El avusese cinci fiice şi nici un fiu. Conform Legii lui Moise, se pare că fiul era cel care moştenea proprietatea familiei, iar fetele erau trecute cu vederea. Cu siguranţă şi legile altor popoare aveau aceeaşi atitudine. Femeile nu aveau nici o importanţă în această privinţă.

Ce le rămânea de făcut fiicelor lui Ţelofhad. Observaţi că ele sunt destul de agresive. Se vorbeşte mult în prezent despre drepturile femeilor. Ei bine, femeile şi-au căpătat drepturile lor în Biblie. Cu mai mulţi ani în urmă, unii susţineau că Biblia este o carte a bărbaţilor. Dar cu cât citesc mai mult Biblia, cu atât mai mult mă conving de faptul că drepturile femeilor sunt respectate în Cuvântul lui Dumnezeu. Sigur că femeile au drepturi şi ele trebuie respectate.

În cazul de faţă, Moise nu ştia ce să facă. Presupune că le-a spus fetelor: “Ei bine, nu ştiu ce să vă spun. Cred că aveţi dreptate să vă susţineţi punctul de vedere dar, după legile şi obiceiurile vremii, este clar că nu veţi obţine nimic.” Astfel, Moise a adus cazul lor înaintea Domnului.

v.6   Şi Domnul a zis lui Moise:

v 7  ,,Fetele lui Ţelofhad au dreptate. Să le dai de moştenire o moşie între fraţii tatălui lor, şi să treci asupra lor moştenirea tatălui lor.

Vedeţi dar că Dumnezeu este de partea drepturilor femeii. Aceasta este o lege cu totul remarcabilă. Noi trăim într-o vreme în care o astfel de lege este un lucru comun. Este greu să ne imaginăm trăind în vremurile acelea, vremuri în care femeile erau tratate ca nişte sclave. Misionarii care lucrează printre triburile din valea râului Orinoco din Venezuela au relatat că acolo o fată este vândută unui bărbat chiar înainte de a împlini 10 ani. Fetele sunt vândute la fel ca animalele. Acest obicei există şi astăzi printre triburile primitive.

Cred că orice femeie ar trebui să fie recunoscătoare astăzi pentru Cuvântul lui Dumnezeu deoarece Biblia  este cea care le-a acordat femeilor primele drepturi. Cred că acesta este un lucru minunat. “Fetele lui Ţelofhad au dreptate. Să le dai de moştenire o moşie între fraţii tatălui lor şi să treci asupra lor moştenirea tatălui lor.” Pornind de la acest caz, Dumnezeu stabileşte un principiu şi o lege pentru poporul Său.

v.8  Iar copiilor lui Israel, să le vorbeşti şi să le spui: ,,Cînd un om va muri fără să le lase fii, să treceţi moştenirea lui asupra fetei lui.

v.9  Dacă n’are nici o fată, moştenirea lui s’o daţi fraţilor lui.

v.10  Dacă n’are nici fraţi, moştenirea lui s’o daţi fraţilor tatălui său.

v.11  Şi dacă nici tatăl lui n’are fraţi, moştenirea lui s’o daţi rudei celei mai apropiate din familia lui, şi ea s’o stăpînească. Aceasta să fie o lege şi un drept pentru copiii lui Israel, cum a poruncit lui Moise Domnul.“

Acesta este un important pas înainte, pas care a fost făcut cu aproape 1500 de ani înainte de venirea lui Hristos în lume. Eu mă minunez de îndrăzneala acestor femei, fiicele lui Ţelofhad. Dar la fel de mult mă minunez şi de credinţa lor. “Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6). Cele cinci fete doreau să intre în stăpânirea moştenirii tatălui lor. Nici un obicei, nici o lege scrisă nu le permitea acest lucru. Astfel, ele au cerut acest lucru prin credinţă şi Dumnezeu a răspuns credinţei lor.

Avem şi noi de învăţat o lecţie importantă din acest fragment. Biblia ne spune că noi suntem binecuvântaţi cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos (Efeseni 1:3). Eu sunt convins că Dumnezeu ne aude şi ne răspunde nu numai prin binecuvântări spirituale, ci şi materiale. Convingerea mea este că, cei mai mulţi dintre noi suntem mai mult sau mai puţin săraci din cauză că nu venim la Dumnezeu ca nişte copii ai Lui pentru a-I cere lucrurile de care avem nevoie. Dumnezeu vrea să fie bun cu noi.

Mai mult decât atât, noi avem deja posesiuni spirituale minunate, în Hristos Isus. El doreşte ca noi să le cerem prin credinţă. Fiicele lui Ţelofhad au venit şi au cerut proprietatea care le revenea drept moştenire de la tatăl lor. Noi avem astăzi posesiuni spirituale pe care ar trebui să le cerem. Haideţi să-I cerem Tatălui nostru că vrem să intrăm în posesiunea moştenirii noastre şi că dorim binecuvântările spirituale pe care El le-a pregătit pentru noi.

Dar acum ne pregătim să ne luăm rămas bun de la Moise. L-am urmărit pe Moise pe parcursul multor capitole şi al multor întâmplări. De fapt, cum el este autorul Genezei, am fost alături de el de la Geneza până acum. În acest moment, el află că trebuie să se pregătească pentru ieşirea de pe scena pământească.

v.12 Domnul a zis lui Moise: ,,Suie-te pe muntele acesta Abarim, şi priveşte ţara pe care am dat-o copiilor lui Israel.

v.13  S’o priveşti, dar şi tu vei fi adăugat la poporul tău, cum a fost adăogat fratele tău Aaron;

v.14  pentrucă v’aţi împotrivit poruncii Mele, în pustia Ţin, cînd cu cearta adunării, şi nu M’aţi sfinţit înaintea lor cu prilejul apelor.“ (Acestea sînt apele de ceartă, la Cades, în pustia Ţin.)

Dumnezeu Se referă aici la acea ocazie în care Moise a lovit stânca de două ori după ce i-a spus Dumnezeu să-i vorbească. Dumnezeu spune aici că aceasta a fost o răzvrătire faţă de porunca Lui. Şi din cauza aceasta, lui Moise i se permite numai să vadă ţara, nu şi să intre în ea.

Cât a trăit, Moise nu a ajuns să vadă decât o panoramă a Ţării promise. Dumnezeu nu i-a permis să intre în Ţară. Neascultarea ne împiedică şi pe noi să intrăm în posesia binecuvântărilor noastre spirituale. Necredinţa va duce întotdeauna la neascultare. Exact aşa s-a întâmplat cu Moise.

Este nevoie să fie numit un succesor al lui Moise. El trebuie să fie un om plin de Duhul lui Dumnezeu şi un astfel de om este considerat a fi Iosua. El este desemnat succesorul lui Moise.

După ce Moise va părăsi lucrarea, o va prelua Iosua. Când vom ajunge la cartea Iosua vom afla mai multe despre acest personaj. Aici vreau să spun doar că Iosua a fost cel mai surprins om din întreaga tabără a lui Israel la aflarea acestei veşti. Într-un fel, Iosua era candidatul cu cele mai puţine şanse a fi numit succesorul lui Moise. Ştiţi de ce? Pentru că Iosua era un om obişnuit. Nu vorbea nimeni despre marele potenţial al lui Iosua, despre capacităţile sale deosebite de conducător, de toate acele însuşiri de care auzim vorbindu-se astăzi când este vorba de posturi de conducere. După cât se pare, Iosua nu avea aceste mari însuşiri. El era un om obişnuit. Astfel, el ne arată ce poate face Dumnezeu cu un om obişnuit.

Doresc să mai  spun că Iosua  şi Judecători au fost întotdeauna fragmente ale Scripturii care m-au încurajat enorm. Ţin foarte mult la aceste cărţi pentru că în ele am descoperit ce poate face Dumnezeu cu oameni obişnuiţi. Dumnezeu poate folosi orice persoană care I se predă necondiţionat şi total. Aceasta înseamnă că El vă poate folosi şi pe voi, dragi prieteni.

v.22  Moise a făcut cum îi poruncise Domnul. A luat pe Iosua, şi l-a pus înaintea preotului Eleazar şi înaintea întregii adunări.

v.23  Şi-a pus mînile peste el, şi i-a dat porunci, cum spusese Domnul prin Moise.

Pentru că el a făcut aceste lucruri Dumnezeu l-a binecuvântat din plin și pe el si familia lui și poporul din care a făcut parte.

Dragii mei, binecuvântările asupra poporului nostru vor veni în măsura în care vor veni în familiie noastre. Iar în famiile noastre vor veni în măsura în care noi ne arătăm credincioși lui Dumnezeu.