Itinerar Biblic Ep.0215 – NUMERI cap. 16: 23 – 18:26

 

Rezumat

  • Pedeapsa fiilor lui Core.
  • Confirmarea lui Aron.
  • Confirmarea preoţiei.
  • Porunci privitoarea dărnicia preoţilor.

Dragi prieteni, prin firea noastră, naturală,  avem tendinţa de a acţiona numai prin ceea ce putem vedea, prin ceea ce ne oferă confortul, siguranţa reuşitei.

Nici poporul evreu nu face excepţie şi, poate de aceea trebuie să învăţăm din experienţele acestui popor. Poate de aceea avem redate şi numeroasele revolte ale poporului, fie împotriva lui Moise, fie a lui Dumnezeu direct.

De fapt, chiar în mijlocul unei astfel de revolte am părăsit poporul, iar acest incident avea loc, după ce poporul a refuzat să  intre în ţara promisă. Chiar dacă s-au răzgândit ei, era deja prea târziu. Ei contestaseră deja autoritatea şi puterea lui Dumnezeu, lucruri pe care avuseseră ocazia să le vadă în nenumărate rânduri.

Să ne întoarcem şi noi la capitolul 16 din cartea Numeri, şi  reluăm de la momentul în care Dumnezeu judecă răzvrătirea celor din familia lui Core.

v.23 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.24  ,,Vorbeşte adunării, şi spune-i: ,Daţi-vă la o parte din preajma locuinţei lui Core, Datan şi Abiram!“

v.25  Moise s’a sculat, şi s’a dus la Datan şi Abiram; şi bătrînii lui Israel au mers după el.

v.26  A vorbit adunării, şi a zis: ,,Depărtaţi-vă de corturile acestor oameni răi, şi nu vă atingeţi de nimic din ce este al lor, ca să nu periţi odată cu pedepsirea lor pentru toate păcatele lor.“

Acum, poate pentru noi, o asemenea judecată ar semăna cu ceva groaznic, cu lipsă de îndurare. Ceea ce nu înţelegem noi adesea este faptul că gestul acestor oameni era deosebit de grav. Ei nu contestau numai autoritatea lui Aaron şi Moise, ei contestau autoritatea lui Dumnezeu. Dar acţiunea lor nu trece neobservată. Dumnezeu intervine şi pedepseşte păcatul lor.

Acum, modul în care Dumnezeu îi judecă pe aceşti oameni este foarte interesant.

Pentru că ei au încercat să dezbine poporul, Dumnezeu îi judecă în acelaşi mod, în conformitate cu păcatul lor. El desparte poporul pentru a-i separa pe oameni de Core şi grupul său, apoi despică pământul şi îl închide la loc peste ei. În Galateni 6:7, apostolul Pavel spune: “Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” Dumnezeu judecă în acelaşi fel în care omul păcătuieşte. Acest lucru a fost adevărat în cazul lui Iacov, al lui David şi al apostolului Pavel. Cu siguranţă va fi adevărat şi pentru mine şi pentru tine.

Dar ce se întâmplă cu ei? Ei au vrut să ajungă pe cele mai înalte culmi, dar sunt înghiţiţi de pământul pe care stăteau. Ironic, nu?

v.32  Pămîntul şi-a deschis gura, şi i-a înghiţit, pe ei şi casele lor, împreună cu toţi oamenii lui Core şi toate averile lor.

v.33  Şi s’au pogorît astfel de vii în locuinţa morţilor, ei şi tot ce aveau; pămîntul i-a acoperit de tot, şi au perit din mijlocul adunării.

Ceea ce s-a întâmplat acolo nu a consolidat poziţia lui Moise, ci a fost o demonstraţie a puterii lui Dumnezeu şi a modului în care poate fi tratat păcatul.

Cred că şi noi trebui să luăm aminte la aceasta.

Dar să mergem mai departe:

v.34  Tot Israelul, care era în jurul lor, cînd au ţipat ei, a fugit; căci ziceau: ,,Să fugim ca să nu ne înghită pămîntul!“

v.35 Un foc a ieşit dela Domnul, şi a mistuit pe cei două sute cinci zeci de oameni cari aduceau tămîia.

Aceşti bărbaţi fuseseră lideri în Israel. Ei au crezut că trebuie să aibă un prestigiu mai mare, o poziţie mai înaltă. Acesta este un avertisment şi pentru noi. Prea mulţi sunt cei care au un dar minunat pentru slujire şi care cred că trebuie să conducă biserica.

Vă amintiţi de Dorca, femeia care avea darul de a coase haine? Acest dar era atât de important pentru biserica primară, încât Dumnezeu l-a folosit pe Pavel pentru a o învia din morţi pe Dorca. Cred că avem nevoie de mai puţine voci care nu vor decât să vorbească, şi de mai mulţi oameni care să îndeplinească sarcini precum cusutul hainelor. Avem nevoie de oameni care să fie gata să facă aceste lucruri umile, lipsite de strălucire. Fiecare dar este important. Gelozia şi răzvrătirea vor fi judecate de Dumnezeu.

v.36  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.37  ,,Spune lui Eleazar, fiul preotului Aaron, să scoată cădelniţele din foc şi să lepede focul din ele, căci sînt sfinţite.

v.38  Cu cădelniţele acestor oameni cari au păcătuit şi au ispăşit păcatul cu viaţa lor, să se facă nişte plăci întinse, cu cari să se acopere altarul. Fiindcă au fost aduse înaintea Domnului şi sînt sfinţite, să slujească de aducere aminte copiilor lui Israel.

v.39  Preotul Eleazar a luat cădelniţele de aramă, pe cari le aduseseră cei arşi, şi a făcut din ele nişte plăci pentru acoperirea altarului.

v.40  Acesta este un semn de aducere aminte pentru copiii lui Israel, pentru ca niciun străin, care nu este din neamul lui Aaron, să nu se apropie să aducă tămîie înaintea Domnului, şi să nu i se întîmple ca lui Core şi cetei lui, după cum spusese Domnul prin Moise.

Acum Dumnezeu îi spune lui Moise ce trebuie făcut cu acele cădelniţe ale rebelilor. Ele vor fi topite şi din ele se vor face nişte plăci întinse care să acopere altarul. Acestea trebuiau să fie un semn de aducere aminte pentru copiii lui Israel, ca să ştie că nimeni nu are voie să aducă tămâie înaintea Domnului dacă nu face parte din familia lui Aaron, preotul.

Iată însă că ajungem şi la cea de a şasea cîrtire:

v.41 A doua zi, toată adunarea copiilor lui Israel a cîrtit împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron, zicînd: ,,Voi aţi omorît pe poporul Domnului!“

v.42  Pe cînd se strîngea adunarea împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron, şi pe cînd îşi îndreptau privirile spre cortul întîlnirii, iată că l-a acoperit norul, şi s’a arătat slava Domnului.

În ziua care a urmat, după ce au reflectat toată noaptea, poporul i-au acuzat pe Moise şi Aaron de uciderea rebelilor! Dar nu Moise şi Aaron îi omorâseră, ci Dumnezeu. Observaţi încă o dată că slava lui Dumnezeu apare după ce ei cârtesc.

Acum Dumnezeu este gata să judece acest popor cârtitor. Chiar omul de care se plâng stă între ei şi Dumnezeu pentru a îndepărta de la ei judecata Lui.

v.44  Şi Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.45  ,,Daţi-vă la o parte din mijlocul acestei adunări, şi-i voi topi într’o clipă!“ Ei au căzut cu feţele la pămînt;

v.46  şi Moise a zis lui Aaron: ,,Ia cădelniţa, pune foc în ea de pe altar, pune tămîie în ea,   du-te repede la adunare, şi fă ispăşire pentru ei; căci a izbucnit mînia Domnului, şi a început urgia.“

v.47  Aaron a luat cădelniţa, cum zisese Moise, şi a alergat în mijlocul adunării; şi iată că începuse urgia printre popor. El a tămîiat şi a făcut ispăşire pentru norod.

v.48  S’a aşezat între cei morţi şi între cei vii, şi urgia a încetat.

v.49  Patrusprezece mii şapte sute de inşi au murit de urgia aceasta, afară de ceice muriseră din pricina lui Core.

v.50  Aaron s’a întors la Moise, la uşa cortului întîlnirii. Urgia încetase.

Omul împotriva căruia s-au răzvrătit este cel care îi salvează. El a stat între ei şi Dumnezeu. La fel, Cel pe care omenirea L-a răstignit pe cruce este Cel care ne mântuieşte. El stă şi acum între Dumnezeu şi omul păcătos.

Domnul Isus pe care omenirea l-a tratat, şi continuă să o facă, cu dispreţ şi cu răutate, tocmai El este cel care mijloceşte pentru ea. Ce poate fi aceasta, dacă nu dragoste?

Dar să mergem acum mai departe, la capitolul 17 din cartea Numeri.

Acum Dumnezeu este gata să confirme preoţia lui Aaron şi să stabilească faptul că el este marele preot. El va stabili acest lucru prin înviere!

v.1  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.2  ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi ia dela ei un toiag, după casele părinţilor lor, adică douăsprezece toiege din partea căpeteniilor lor, după casele părinţilor lor. Să scrii numele fiecăruia pe toiagul lui;

v.3  şi să scrii numele lui Aaron pe toiagul lui Levi; căci va fi cîte un toiag de fiecare căpetenie a caselor părinţilor lor.

v.4   Să le pui în cortul întîlnirii, înaintea mărturiei, unde Mă întîlnesc cu voi.

v.5  Bărbatul pe care-l voi alege, va fi acela al cărui toiag va înflori, şi voi pune capăt dinaintea Mea cîrtirilor pe cari le ridică împotriva voastră copiii lui Israel.“

Copiii lui Israel cârteau împotriva lui Aaron spunând că el nu era singurul care-i putea reprezenta înaintea lui Dumnezeu. Aceasta era o răzvrătire împotriva lui.

Dar priviţi la ce face Dumnezeu:

v.6  Moise a vorbit copiilor lui Israel; şi toate căpeteniile lor i-au dat cîte un toiag, fiecare căpetenie cîte un toiag, după casele părinţilor lor, adică douăsprezece toiege. Toiagul lui Aaron era în mijlocul toiegelor lor.

v.7   Moise a pus toiegele înaintea Domnului, în cortul mărturiei.

Dumnezeu confirmă preoţia lui Aaron într-un mod cu totul remarcabil. Dumnezeu a poruncit ca toate căpeteniilor seminţiilor să aducă un toiag: câte un toiag pentru fiecare seminţie. Aceste toiege erau culese din pustie, erau uscate, poate chiar decorate în vreun fel prin cioplire – în orice caz, acesta era un lemn mort. Toiegele au fost puse înaintea Domnului, în cortul întâlnirii. Toiagul lui Aaron se afla printre ele, şi el la fel de lipsit de viaţă ca celelalte. Dar ce s-a întâmplat?

v.8 A doua zi, cînd a intrat Moise în cortul mărturiei, iatăcă toiagul lui Aaron, care era pentru casa lui Levi, înverzise, făcuse muguri, înflorise, şi copsese migdale.

Aceasta este viaţă din moarte! Preoţia lui Aaron a fost confirmată prin înviere. Toiagul lui Aaron a înmugurit, a înflorit şi a copt migdale! Viaţă din moarte. Înviere. Înflorirea plantelor primăvara, după ce au fost adormite toată iarna, nu înfăţişează apariţia vieţii din moarte. Şi nici oul nu ilustrează viaţa din moarte. În ou se află un germene de viaţă. Ilustraţia perfectă a învierii lui Hristos este toiagul lui Aaron care a înmugurit.

Preoţia Domnului Isus Hristos se bazează pe faptul că El a înviat din morţi. În capitolul 7 din Evrei ni se spune foarte direct şi sincer că, dacă Isus ar mai fi încă pe pământ, nu ar fi Marele nostru Preot. El nu se trăgea din seminţia lui Levi. Învierea Lui a făcut din Domnul Isus un preot. Pe de altă parte, nu oricine poate deveni preot. “Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron” (Evrei 5:4). Aaron a fost preotul chemat de Dumnezeu. Dovada era toiagul înmugurit – învierea acestuia.

Domnul Isus Hristos a înviat din morţi şi a devenit Marele nostru Preot. Preoţia Lui este neschimbătoare şi astfel El “poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7:25).

Chiar în acest moment, El este la dreapta lui Dumnezeu. El este acolo pentru mine şi pentru tine. Unul din cele mai mari privilegii de care avem parte este acela de a merge la El. Domnul Isus Hristos este Marele Preot care mijloceşte pentru noi. “Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Evrei 4:14-16).

Dragul meu prieten, ai nevoie de îndurare? Ai nevoie de ajutor astăzi? Este viaţa ta monotonă? Este cumva neroditoare şi zadarnică? Vino la Domnul Isus! El este acolo pentru tine, este Marele tău Preot. Te simţi singur? Vino la El! Este viaţa o bătălie pe cale de a fi pierdută? Te simţi învins? Vino la El! Simţi că viaţa ta este o greşeală îngrozitoare şi ai nevoie de înţelepciune la răscrucea deciziilor? Vino la Domnul! Te simţi întristat şi nefericit? Vino la El! Domnul Isus este Marele nostru Preot prin învierea Lui din morţi. El este viu şi mijloceşte pentru tine şi pentru mine.

v.9  Moise a luat dinaintea Domnului toate toiegele, şi le-a dus tuturor copiilor lui Israel, ca să le vadă şi să-şi ia fiecare toiagul lui.

v.10  Domnul a zis lui Moise: ,,Pune toiagul lui Aaron înapoi înaintea mărturiei, şi să fie păstrat ca un semn pentru cei răzvrătiţi, ca să pui astfel capăt înaintea Mea cîrtirilor lor, şi să nu moară.“

Toiagul lui Aaron, care a înmugurit, a înflorit şi a copt migdale trebuie păstrat ca o mărturie şi ca un semn. Acest toiagul a fost unul din cele trei lucruri păstrate în chivotul mărturiei. “În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise şi tablele legământului” (Evrei 9:4). Acestea erau lucrurile păstrate în chivotul mărturiei: tablele de piatră pe care erau scrise cele zece porunci, un vas cu mană şi toiagul lui Aaron. Toiagul a stabilit o dată pentru totdeauna chestiunea preoţiei lui Aaron.

Însă acum mai înaintăm cu un capitol şi iată-ne în capitolul 18 din cartea Numeri. Este un capitol care vorbeşte despre confirmarea preoţiei:.

În capitolul 16 am citit despre răzvrătirea lui Core şi a celor 250 de oameni de renume, fruntaşi ai poporului, împotriva autorităţii constituite a lui Moise şi Aaron. Dumnezeu l-a judecat pe Core dar şi pe cei care l-au urmat, iar pedeapsa a fost foarte severă pentru că ei se răzvrătiseră, de fapt, împotriva lui Dumnezeu. Au existat repercusiuni în toată tabăra, iar poporul a cârtit. Oamenii au fost de părere că judecata fusese prea aspră. La urma urmei, rebelii fuseseră oameni de seamă în Israel. Pentru că aceşti oameni slabi de înger nu aveau nici un fel de discernământ spiritual, au dat vina pe Moise. Dar Moise nu era vinovat de moartea acelor oameni, aşa cum Petru nu a fost vinovat de moartea lui Anania şi Safira. Părerea mea este că Moise a fost chiar surprins de felul în care au evoluat lucrurile.

Apoi a venit urgia asupra poporului din cauza cârtirii lor. Aaron a stat între cei morţi şi cei vii, devenind astfel mijlocitorul lor în acele momente. Apoi Dumnezeu a stabilit preoţia lui Aaron prin înviere – El a făcut astfel încât toiagul lui Aaron să înmugurească, să înflorească şi să dea fructe. Acum Dumnezeu găseşte cu cale să confirme preoţia.

v.1 Domnul a zis lui Aaron: ,,Tu şi fiii tăi, şi casa tatălui tău cu tine, să purtaţi pedeapsa fărădelegilor făcute în sfîntul locaş; tu şi fiii tăi împreună cu tine, să purtaţi pedeapsa fărădelegilor făcute în împlinirea slujbei voastre preoţeşti.

Dumnezeu le spune leviţilor că sunt răspunzători de ceea ce se întâmplă. Să nu uităm că răzvrătirea atât de aspru pedepsită de Dumnezeu fusese iniţiată de Core, unul dintre leviţi. Aşadar, Dumnezeu îi spune lui Aaron că ei şi fiii lui sunt răspunzători de fărădelegile făcute în sfântul locaş.

Dragi prieteni, noi suntem răspunzători astăzi pentru mărturia noastră creştină, pentru familiile şi pentru biserica noastră. Mulţi oameni adoptă o atitudine de superioritate spirituală, parcă vor să spună tot timpul: “sunt mai sfânt decât voi”. Ei îşi îngrijesc cu mare atenţie aura şi privesc de sus biserica, susţinând că aceasta se îndreaptă spre apostazie. Chiar dacă acest lucru este adevărat, la fel de adevărat este şi faptul că, acolo unde este păcat în biserică, avem şi noi o răspundere. Nu putem evita responsabilitatea pe care o avem în privinţa păcatului din viaţa, din familia şi din biserica noastră.

Acelaşi lucru i-l spune Dumnezeu lui Aaron. El nu are voie să se uite la ce se întâmplă printre leviţi şi să adopte o atitudine de genul “sunt mai sfânt decât voi”. Aaron nu se poate înălţa pe sine însuşi spunând că este alesul lui Dumnezeu pentru a fi mare preot. Omul lui Dumnezeu trebuie să umble în smerenie. Omul lui Dumnezeu are o responsabilitate!

v.2  Apropie de asemenea de tine, pe fraţii tăi, seminţia lui Levi, seminţia tatălui tău, ca să fie legaţi de tine şi să-ţi slujească, atunci cînd tu, şi fiii tăi împreună cu tine, veţi fi înaintea cortului întîlnirii.

v.3  Ei să păzească ce le vei porunci tu şi cele privitoare la tot cortul; dar să nu se apropie nici de uneltele sfîntului locaş, nici de altar, ca să nu muriţi, şi ei şi voi.

Dumnezeu subliniază faptul că Aaron şi fiii lui răspund de sfântul locaş, de uneltele sfântului locaş şi de altar.

În continuare, Dumnezeu vorbeşte despre parte din jertfe care aparţine preoţilor. Ei aveau să trăiască din partea lor din jertfe, iar darurile aduse prin ridicare erau ale lor. Darurile prin ridicare nu erau aduse ca o ardere de tot, ci erau date preoţilor.

Iată ce spune versetul 19:

v.19  Îţi dau ţie, fiilor tăi şi fiicelor tale împreună cu tine, printr’o lege vecinică, toate darurile sfinte pe cari le vor aduce Domnului copiii lui Israel prin ridicare. Acesta este un legămînt de necălcat şi pe vecie înaintea Domnului, pentru tine şi pentru sămînţa ta împreună cu tine.“

“Un legământ de necălcat” este, în original, “un legământ de sare”.

Acesta era modul în care era pecetluit un legământ în vremea aceea. Sarea era socotită un ingredient necesar în hrana zilnică şi era folosită în jertfele aduse Domnului. Respectarea unui astfel de legământ era obligatorie.

v.20 Domnul a zis lui Aaron: ,,Tu să n’ai nici o moştenire în ţara lor, şi să n’ai nici o parte de moşie în mijlocul lor. Eu sînt moştenirea şi partea ta de moşie, în mijlocul copiilor lui Israel.

Aaron şi leviţii nu aveau pământ în proprietate în ţară. Ei nu aveau ferme de întreţinut, vii de îngrijit sau livezi de măslini de protejat. Dumnezeu era moştenirea lor.

Domnul îi pune pe leviţi în această poziţie. Ei trăiau prin credinţă.

v.21  Fiilor lui Levi le dau ca moştenire orice zeciuială în Israel, pentru slujba pe care o fac ei, pentru slujba cortului întîlnirii.

v.22  Copiii lui Israel să nu se mai apropie de cortul întîlnirii, ca să nu se facă vinovaţi de vreun păcat şi să moară.

v.23  Ci Leviţii să facă slujba cortului întîlnirii, şi să rămînă încărcaţi cu fărădelegile lor. Ei să n’aibă nici o moştenire în mijlocul copiilor lui Israel: aceasta să fie o lege vecinică printre urmaşii voştri.

Leviţii aveau sarcina de a sluji în cortul întâlnirii şi trăiau de pe urma zeciuielii din Israel. Aceasta însemna că ei trăiau prin credinţă.

Se pune adesea problema dacă preoţii, predicatorii, misionarii şi membri sfaturilor din bisericii ar trebui să dea bani pentru biserică. Am descoperit că mulţi sunt de părere că nu ar trebui să dea. Aş dori să spun şi eu ceva despre acest lucru.

Noi avem de-a face aici cu legi şi reguli din Legea mozaică. Deşi noi nu trăim sub sistemul mozaic de legi, cred că acesta conţine câteva principii importante pe baza cărora să ne călăuzim viaţa. Ele sunt asemenea unor hărţi rutiere care ne arată drumul pe care trebuie să mergem în zonele puse sub semnul îndoielii.

v.25  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.26  ,,Să vorbeşti Leviţilor, şi să le spui: ,Cînd veţi primi de la copiii lui Israel zeciuiala pe care v’o dau din partea lor, ca moştenire a voastră, să luaţi întîi din ea un dar pentru Domnul, şi anume: a zecea parte din zeciuială;

Dumnezeu le-a spus leviţilor că trebuie să dea a zecea parte din ce primeau. Cred că lucrătorul creştin, oricine ar fi el, trebuie să dea pentru lucrarea lui Dumnezeu. Să dăruiască bisericii sale şi, prin biserica sa, pentru programul bisericii.

Aş putea să spun că am avut parte de câteva experienţe emoţionante ca slujitor al amvonului. Am văzut oameni care ştiau să sacrifice pentru Domnul, dar care erau şi binecuvântaţi din plin El.

Dragii mei, dărnicia este o problemă de credinţă. Este încredere în Dumnezeu şi nu în ceea ce primeşti de la El. Este încredinţarea nevoilor tale în mâna Domnului, este încredinţarea viitorului tău în mâna lui Dumnezeu.

Iată că ,acest capitol 18 este plin de învăţăminte practice, valabile şi pentru cititorul secolului XX. Să luăm dar aminte la ele.