Itinerar Biblic Ep.0214 – NUMERI cap. 15:1-16:22

 

Rezumat

  • Eşecul lui Israel în ascultare, întârzie binecuvântarea lui Dumnezeu, dar nu distruge planul

Lui.

  • Răzvrătirea lui Core.

Dragi prieteni, ne întoarcem astăzi la poporul evreu, chiar dacă a dat dovadă de neascultare, pentru a vedea mai departe ce face Dumnezeu cu ei. Încă o dată vreau sa vă amintesc că istoria lor constituie o foarte bună lecţie pentru noi şi de asemenea un mijloc de reflectare faţă de Dumnezeu.

Am văzut că poporul lui Israel, ajuns la Cades-Barnea, se afla în faţa unei importante decizii. Aşa cum ştiţi luarea deciziilor constituie pentru noi toţi o chestiune destul de importantă. Acest lucru este cu atât mai adevărat pentru creştin. De multe ori ne aflăm la o răscruce şi nu ştim încotro s-o apucăm. Dar pentru aceşti oameni a fost destul de limpede încotro trebuia s-o apuce. Li se spusese foarte clar ce au de făcut. Au avut de ales între a intra în ţară cu credinţă şi a se întoarce în pustie cu necredinţă. Decizia luată de ei a fost greşită, aşa că s-au întors în pustie cu necredinţă.

Cu toate acestea, când s-au văzut în faţa pustiei, s-au răzgândit şi au decis că Ţara promisă, cu toate cetăţile ei întărite şi cu uriaşii ei nu este atât de rea ca pustia. Aşa că au încercat să meargă în ţară. Aceasta nu a fost o decizie bazată pe credinţă, ci una bazată pe experienţa lor de doi ani în pustie. Ei au presupus că trebuie să meargă în ţară. Presupunerea este mai rea ca necredinţa.

Un om de afaceri pe care îl cunosc bine avea la un moment dat o funcţie de mare responsabilitate. Şi totuşi, a fost demis din funcţie la scurtă vreme după ce cumpărase o casă nouă şi mobilă pentru ea. Întrebarea pe care mi-a pus-o a fost următoarea: “De ce a îngăduit Dumnezeu să mi se întâmple aşa ceva, dacă El m-a călăuzit în cumpărarea casei şi a mobilei? Eu i-am răspuns: “Îmi amintesc că, atunci când erai în căutarea casei de cumpărat, mi-ai spus că nu eşti sigur de călăuzirea lui Dumnezeu şi ai adăugat că nici nu-ţi plăcea zona aceea. Cu toate acestea, ai cumpărat casa. Acum dai vina pe Dumnezeu pentru ce s-a întâmplat. Nu cumva ai acţionat pe baza unei presupuneri, şi nu prin credinţă?” El mi-a răspuns: “Ei bine, pur şi simplu am crezut că Dumnezeu mă va binecuvânta.”

Dragul meu prieten, trebuie să ai foarte mare grijă să acţionezi prin credinţă, nu pe baza unor presupuneri. Trebuie să afli voia lui Dumnezeu, şi nu doar să presupui că trebuie să faci un lucru. Este important să acorzi timp descoperirii voii lui Dumnezeu.

Revenind la cartea Numeri, am ajuns la o secţiune – cuprinsă între capitolul 15 şi capitolul 25, pe care eu am intitulat-o: “Ezitare, rătăcire şi agitaţie prin pustie”.

La Cades-Barnea, Dumnezeu i-a întors pe copiii lui Israel în pustie. Umblarea este transformată în rătăcire, marşul în cârtire, mărturisirea în văicăreală, cântatul în oftat şi munca în dorinţă.

Din nefericire, sunt nevoit să spun că mulţi creştini trăiesc aşa în prezent.

Lucrul care mie mi se pare interesant şi  pe care doresc să-l menţionez aici este că aceşti ani petrecuţi în pustie sunt trecuţi sub tăcere. Nu există nici o relatare despre această perioadă. Ni se arată numai câteva incidente izolate, fără legătură istorică între ele. Totuşi, ne sunt oferite câteva caracteristici generale ale acelor ani.

În capitolul 33, care nu ni se pare prea interesant, vom afla jurnalul călătoriilor poporului. Am putea să încadrăm incidentele relatate în acest jurnal, dar nu vom afla decât că nu ni se oferă o prezentare detaliată a acelor ani. Au fost pur şi simplu ani irosiţi pentru poporul lui Israel.

În capitolul 5 din Iosua vom afla că israeliţii nu şi-au circumcis copiii în acea perioadă. Aceasta arată că ei nu împlineau voia lui Dumnezeu reprezentată în legământul făcut de El cu Avraam. De asemenea, ştim că nu au adus jertfe în cei patruzeci de ani de rătăcire prin pustie. “Mi-aţi adus voi jertfe şi daruri de mâncare în timpul celor patruzeci de ani din pustie, casa lui Israel?” – întreabă Domnul (Amos 5:25). Aceste jertfe Îl prefigurau pe Hristos, iar israeliţii nu au adus jertfe în timpul celor patruzeci de ani. Mai mult, ştim că ei s-au închinat la idoli în această perioadă. “Aţi ridicat pe Sacut, împăratul vostru, şi pe Caivan, chipurile voastre idoleşti, steaua dumnezeului vostru, pe care vi l-aţi făcut” (Amos 5:26). Ştefan vorbeşte despre acelaşi lucru în Faptele Apostolilor: “Atunci Dumnezeu S-a întors de la ei şi i-a dat să se închine oştirii cerului, după cum este scris în cartea proorocilor: ‘Mi-aţi adus voi vite junghiate şi jertfe timp de patruzeci de ani în pustie, casă a lui Israel? Aţi purtat cortul lui Moloh şi chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea, pe care le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor! De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon” (Fapte 7:42, 43). Aşadar, copiii lui Israel nu au fost credincioşi faţă de Dumnezeu în această perioadă.

Aceşti ani de rătăcire prin pustie ne pot oferi nouă multe lecţii. Noi suntem străini şi călători în această lume. Înaintea lui Dumnezeu, lumea de astăzi este o pustie, un deşert. Poate că nouă nu ni se pare că este aşa. Noi ne uităm în jurul nostru şi nu ni se pare deloc că ne aflăm în pustie, dar Dumnezeu aşa vede lucrurile. Noi, care suntem credincioşi, suntem doar trecători prin această lume. Suntem străini şi călători.

Voi sublinia din nou acest lucru: tema acestui capitol este aceea că poporul lui Dumnezeu poate să întârzie binecuvântarea lui Dumnezeu dar nu poate distruge planul Lui. Observaţi că, deşi copiii lui Dumnezeu s-au întors în pustie, Dumnezeu spune că poporul Său va intra în Ţara promisă. În ce-L priveşte pe Dumnezeu, acest lucru este ca şi făcut. Acesta este motivul pentru care cele mai multe profeţii din Vechiul Testament sunt formulate la aşa-numitul “timp profetic”. Este folosit timpul trecut, deşi este vorba despre evenimente viitoare.

Dragi prieteni, când Dumnezeu spune că un lucru se va întâmpla, în gândul Lui s-a întâmplat deja, conform planului Său.

Dar să vedem cum se desfăşoară acest plan al lui Dumnezeu cu privire la poporul evreu:

v.1  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.2  ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Cînd veţi intra în ţara pe care v’o dau ca să vă aşezaţi locuinţele în ea,

v.3  şi veţi aduce Domnului o jertfă mistuită de foc, fie o ardere de tot, fie o jertfă adusă pentru împlinirea unei juruinţe sau ca dar de bunăvoie, sau la sărbătorile voastre, ca să faceţi din cirezile sau turmele voastre un miros plăcut Domnului, –

v.4  cel ce îşi va aduce darul său Domnului să aducă Domnului ca dar de mîncare a zecea parte dintr’o efă de floare de făină frămîntată într’un sfert de hin de untdelemn;

Dumnezeu le spune acum lucrurile pe care le vor face după ce vor intra în ţară.

După patruzeci de ani, o nouă generaţie a lui Israel a intrat în ţară şi a făcut într-adevăr

lucrurile pe care părinţii lor le neglijaseră.

Acum Dumnezeu vorbeşte poporului despre jertfa aceasta. Untdelemnul era simbolul Duhului Sfânt. Mai era nevoie şi de o treime de vin ca jertfă de băutură, care simbolizează bucuria. Observaţi că Dumnezeu vorbeşte ca şi când ei ar fi ajuns deja în Ţara promisă. Deşi această generaţie din pustie se va deda la idolatrie, noua generaţie, cea care va intra în Ţara promisă, va aduce aceste jertfe care vorbesc despre persoana Domnului Isus Hristos.

Dragi prieteni, cum este viaţa voastră astăzi? Probabil că duminica vă duceţi la biserică şi gândurile vi se îndreaptă asupra Bibliei şi asupra Domnului Isus Hristos. Dar ce se întâmplă luni, când intraţi în pustia lumii? Trăiţi o viaţă religioasă duminica şi o viaţă laică în restul săptămânii? Să ştiţi că Domnul Isus vrea să meargă cu voi la piaţă şi oriunde aveţi treabă în fiecare zi. El vrea să meargă cu voi pe străzile acestei lumi şi în locurile în care se face negoţ. Şi este la fel de real şi acolo şi la biserică în ziua de duminică.

Tot aici găsim o referire la păcatele fără voie, despre care a fost vorba şi în cartea Leviticul.

v.24  dacă păcatul a fost făcut fără voie, şi fără să ştie adunarea, toată adunarea să aducă un viţel ca ardere de tot de un miros plăcut Domnului, împreună cu darul său de mîncare şi cu jertfa sa de băutură, după rînduielile aşezate; să mai aducă şi un ţap ca jertă de ispăşire.

v.25  Preotul să facă ispăşire pentru toată adunarea copiilor lui Israel şi li se va ierta; căci au păcătuit fără voie, şi şi-au adus darul lor, o jertfă mistuită de foc în cinstea Domnului şi o jertfă de ispăşire înaintea Domnului, pentru păcatul pe care l-au săvîrşit fără voie.

v.26  Se va ierta întregei adunări a copiilor lui Israel, şi străinului care locuieşte în mijlocul lor, căci tot poporul a păcătuit fără voie.

Păcatele din neştiinţă ne amintesc de un subiect actual. Se vorbeşte mult despre ce se întâmplă cu păgânii care n-au auzit niciodată Evanghelia: sunt ei pierduţi sau nu? Ei nu sunt pierduţi pentru că nu au auzit Evanghelia, ci sunt pierduţi pentru că sunt păcătoşi. Era nevoie să fie adusă o jertfă şi pentru păcatele din neştiinţă sau fără voie. Oamenii sunt pierduţi pentru că sunt păcătoşi, fie că au auzit Evanghelia, fie că nu. Eu cred că fiecare om ar trebui să aibă prilejul de a auzi Evanghelia şi de a lua o decizie, dar oamenii sunt pierduţi cu mult înainte de a auzi şi de a respinge Evanghelia. Aceasta este starea lor naturală, firească. Isus Hristos a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut. Şi toţi oamenii sunt pierduţi. Omenirea pierdută nu se dă de ceasul morţii pentru că nu a auzit Evanghelia. Dacă aţi avut prilejul să vestiţi Evanghelia celor care nu auziseră niciodată mesajul ei, veţi recunoaşte faptul că ei nu erau nerăbdători să audă ce aveaţi voi de spus.

Acum apare un incident uimitor care a avut loc în timpul rătăcirii poporului lui Dumnezeu prin pustie.

v.32  Cînd erau copiii lui Israel în pustie, au găsit pe un om strîngînd lemne în ziua Sabatului.

v.33  Cei ce-l găsiseră strîngînd lemne, l-au adus la Moise, la Aaron şi la toată adunarea.

v.34  L-au aruncat în temniţă, căci nu se spusese ce trebuiau să-i facă.

v.35  Domnul a zis lui Moise: ,,Omul acesta să fie pedepsit cu moartea, toată adunarea să-l ucidă cu pietre afară din tabără.“

v.36  Toată adunarea l-a scos afară din tabără şi l-a ucis cu pietre; şi a murit, cum poruncise lui Moise Domnul.

Aceasta este o pedeapsă foarte severă. Un lucru este clar: pedeapsa cu moartea era valabilă pentru încălcarea oricăreia dintre cele zece porunci. Trebuie să reţinem acest lucru pentru a înţelege semnificaţia morţii Domnului Isus Hristos pentru fiecare dintre noi.

v.37 Domnul a zis lui Moise:

v.38  ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le să-şi facă, din neam în neam, un ciucure la colţurile veşmintelor lor, şi să pună un fir albastru peste ciucurele acesta din colţurile veşmintelor.

v.39  Cînd veţi avea ciucurele acesta, să vă uitaţi la el, şi să vă aduceţi aminte de toate poruncile Domnului, ca să le împliniţi şi să nu urmaţi după poftele inimilor voastre şi după poftele ochilor voştri, ca să vă lăsaţi tîrîţi la curvie.

v.40  Să vă aduceţi astfel aminte de poruncile Mele, să le împliniţi, şi să fiţi sfinţi pentru Dumnezeul vostru.

v.41 Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru, care v’am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru.“

Acest fir albastru, care este o culoare cerească, avea rolul de a le aminti că erau poporul lui Dumnezeu şi că erau chemaţi la o umblare cerească aici pe pământ. Mulţi credincioşi de astăzi ar avea nevoie de un astfel de fir albastru care să le amintească faptul că sunt copii ai lui Dumnezeu, puşi deoparte de El ca să trăiască pentru Domnul Isus Hristos.

Să trecem la următorul capitol al secţiunii, capitolul cu numărul 16.

De la capitolul 16 la capitolul 19 avem patru incidente şi toate sunt legate de preoţie. În capitolul 16 este vorba despre împotrivirea lui Core, în capitolul 17 despre toiagul lui Aaron; în capitolul 18 este vorba despre confirmarea preoţilor, iar în capitolul 19 despre vaca roşie şi jertfirea ei.

Acest capitol începe cu o altă cârtire a copiilor lui Israel. Este cea de-a cincea, urmată în acelaşi capitol de a şasea. Am putea împărţi perioadele acestei rătăciri a poporului prin pustie după cârtelile copiilor lui Israel. Acum este vorba despre o cârtire în rândul preoţilor. Ea este condusă de Core, un levit care se bucura de o foarte bună reputaţie.

v.1 Core, fiul lui Iţehar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi, s’a răsculat împreună cu Datan şi Abiram, fiii lui Eliab, şi On, fiul lui Pelet, cîteşi trei fiii lui Ruben.

v.2  S’au răsculat împotriva lui Moise, împreună cu două sute cincizeci de oameni din copiii lui Israel, din fruntaşii adunării, din ceice erau chemaţi la sfat, şi cari erau oameni cu nume.

v.3  Ei s’au adunat împotriva lui Moise şi Aaron, şi le-au zis: ,,Destul! căci toată adunarea, toţi sînt sfinţi, şi Domnul este în mijlocul lor. Pentruce vă ridicaţi voi mai pesus de adunarea Domnului?“

Core era un levit cu mare autoritate. Lui i s-au alăturat 250 de demnitari, oameni cu renume, care se bucurau şi ei de aceeaşi autoritate. Pentru ca o rebeliune să fie eficientă este nevoie să fie susţinută de oameni de renume. Este nevoie, în egală măsură, de bani şi de inteligenţă. Această răzvrătire nu era o chestiune lipsită de importanţă.

Poate că v-aţi închipuit că mişcările şi marşurile de protest sunt un lucru nou. Nu este aşa. Aici avem de-a face cu o mişcare de protest împotriva autorităţii de stat. Sunt implicaţi oameni foarte pricepuţi, care instigă mulţimea cu acuzaţii de genul: “Drepturile voastre sunt încălcate. Conducătorii voştri îşi arogă prea multă autoritate. Voi sunteţi lipsiţi de lucruri care vi se cuvin.”

Acuzaţiile prezentate în această răzvrătire nu aveau nici o acoperire în fapte. Erau pur şi simplu nefondate. Moise nu-şi asuma o autoritate mai mare decât se cuvenea. Dacă cercetăm istoria vieţii lui, vedem că el a refuzat să dea curs chemării lui Dumnezeu când Domnul l-a chemat pentru prima dată. Nu se simţea în stare să conducă poporul. El nu şi-a dorit această poziţie nici măcar după ce Dumnezeu l-a pregătit în pustie. Ba chiar a cerut în ajutor, pe care Dumnezeu i l-a dat în persoana lui Aaron. Moise a fost cel mai blând om de pe faţa pământului. Când Iosua a vrut să-i reducă la tăcere pe profeţi, Moise a spus că îşi doreşte ca fiecare om din poporul lui Dumnezeu să poată profeţi. Nu avea nici un dram de gelozie în el. Dragul meu prieten, aşa cum am văzut, Moise nu era fără păcat, dar nici nu era vinovat de asumarea unei autorităţi mai mare decât i se cuvenea.

Care era, de fapt, problema aici? Gelozia lui Core a provocat această situaţie. Gelozia este un lucru îngrozitor. Toată autoritatea este dată de Dumnezeu. Nici un om nu-şi ia singur această cinste. Dumnezeu dăduse tuturor locuri exacte în tabără şi le încredinţase leviţilor anumite slujbe. Core făcea parte din familia Chehatiţilor. Slujba şi poziţia acestora erau desemnate de Dumnezeu. Moise avea poziţia şi datoria lui. O asemenea răzvrătire trebuie pusă la punct şi, aşa cum vom vedea, impune măsuri extreme.

Este important să înţelegem acest lucru. Bisericile de pretutindeni se confruntă cu tot felul de probleme. Suntem conştienţi de aceste probleme. Experienţa m-a învăţat că cele mai multe probleme din biserici şi mare parte a răzvrătirii printre oamenii din biserică îşi au rădăcina în acelaşi sentiment: gelozia. De aceea ne îndeamnă Biblia la smerenie, la blândeţe, la recunoaşterea poziţiei fiecăruia. Trebuie să ţinem minte că toată autoritatea este dată de Dumnezeu.

În 1 Corinteni 12, Pavel înfăţişează biserica sub forma unui trup omenesc. Aşa cum trupul are multe mădulare, aşa şi Biserica are mai multe mădulare. Când sunteţi mântuiţi, Dumnezeu vă pune în acest trup prin botezul Duhului Sfânt. Există mai multe daruri ale Duhului. Dacă sunteţi creştini, vi s-a dat fiecăruia câte un dar şi acum voi trebuie să funcţionaţi în trupul celor credincioşi. Trupul nu este numai limbă, aşa că nu vor vorbi toţi în limbi. Trupul nu este numai ochi sau numai ureche. Fiecare persoană are un dar. Şi există multe daruri. Unul din acestea este darul ajutorării şi cred că se pot găsi o mulţime de căi prin care se poate veni în ajutorul răspândirii Cuvântului lui Dumnezeu.

Fiecare credincios are un dar şi Dumnezeu doreşte ca noi să exercităm darul pe care l-am primit. Nu este treaba voastră să vânaţi funcţia sau slujba altcuiva. Există prea multă vanitate nesănătoasă printre creştinii de astăzi care vor să fie preşedinţi ai comitetelor de conducere sau să aibă o funcţie publică. Dragi prieteni, cele mai multe mădulare ale trupului sunt nevăzute. Ori le acoperim, ori sunt în interiorul trupului nostru. Funcţionarea lor însă este esenţială pentru întreg trupul. La fel este şi cu Biserica!

Gelozia este forţa motivatoare a multor intriganţi din bisericile noastre. Aceşti oameni se propulsează singuri în funcţii de conducere. Încearcă să uzurpeze un dar pe care nu-l au. Nu au nici o capacitate, nici o abilitate de a face lucrul pe care şi-l doresc, dar la care Dumnezeu nu i-a chemat. Aceasta este una din rănile bisericilor în prezent.

Revenind la capitolul 16 din Numeri, vedem că Dumnezeu tratează această răzvrătire cu o mare seriozitate. Judecata acestor oameni va fi aspră. Să vedem ce a făcut Dumnezeu.

v.4  Cînd a auzit Moise lucrul acesta, a căzut cu faţa la pămînt.

v.5  A vorbit lui Core şi la toată ceata lui, şi a zis: ,,Mîne, Domnul va arăta cine este al Lui şi cine este sfînt, şi-l va lăsa să se apropie de El; va lăsa să se apropie de El pe acela pe care-l va alege.

v.6  Iată ce să faceţi. Luaţi cădelniţe, Core şi toată ceata lui.

v.7  Mîne, puneţi foc în ele, şi puneţi tămîie pe el înaintea Domnului. Acela pe care-l va alege Domnul, va fi sfînt. Destul, copiii lui Levi.“

Răzvrătiţii le-au spus lui Moise şi Aaron că se ridică mai presus de adunarea Domnului. Acum Moise le spune că ei sunt cei care vor să se ridice mai presus de restul adunării. Acesta era mesajul din partea lui Dumnezeu.

v.8  Moise a zis lui Core: ,,Ascultaţi dar, copiii lui Levi!

v.9  Prea puţin lucru este oare pentru voi că Dumnezeul lui Israel v’a ales din adunarea lui Israel, lăsîndu-vă să vă apropiaţi de El, ca să fiţi întrebuinţaţi la slujba cortului Domnului, şi să vă înfăţişaţi înaintea adunării ca să-i slujiţi?

v.10  V’a lăsat să vă apropiaţi de El, pe tine, şi pe toţi fraţii tăi, pe copiii lui Levi, şi acum mai voiţi şi preoţia!

v.11  De aceea te aduni tu şi ceata ta împotriva Domnului! Căci cine este Aaron, ca să cîrtiţi împotriva lui?“

Pentru că îndatoririle lui Moise şi Aaron au fost desemnate de Dumnezeu, cârtirea lor este îndreptată împotriva lui Dumnezeu.

v.12 Moise a trimes să cheme pe Datan şi pe Abiram, fiii lui Eliab. Dar ei au zis: ,,Nu ne suim.

v.13  N’ajunge că ne-ai scos dintr’o ţară, unde curge lapte şi miere, ca să ne faci să murim în pustie, de vrei să mai şi stăpîneşti peste noi?

v.14  Ce bine ne-ai mai dus într’o ţară unde curge lapte şi miere, şi ce bine ne-ai mai dat în stăpînire ogoare şi vii! Crezi că poţi să iei ochii oamenilor? Nu ne suim!“

Acuzaţia lor răutăcioasă la adresa lui Moise ignoră faptul că, dacă l-ar fi urmat la Cades-Barnea, acum ar fi fost deja instalaţi în ţara în care curge lapte şi miere.

v.15  Moise s’a mîniat foarte tare, şi a zis Domnului: ,,Nu căuta la darul lor. Nu le-am luat nici măcar un măgar, şi n’am făcut rău niciunuia din ei.“

v.16  Moise a zis lui Core: ,,Tu şi toată ceata ta, mîne să fiţi înaintea Domnului, tu şi ei, împreună cu Aaron.

v.17  Luaţi-vă fiecare cădelniţa lui, puneţi tămîie în ea, şi aduceţi fiecare înaintea Domnului cădelniţa lui: două sute cincizeci de cădelniţe; tu şi Aaron, să vă luaţi şi voi fiecare cădelniţa lui.“

De Dumnezeu depinde dezvăluirea voii Sale în această chestiune.

Fiecare bărbat şi-a luat cădelniţa, a pus tămâie în ea şi a venit la cortul întâlnirii. Vedem iar că apare slava lui Dumnezeu. Am mai observat în alte ocazii că slava lui Dumnezeu apărea de fiecare dată când poporul cârtea. De data aceasta, ea apare într-o vreme de răzvrătire.

v.22  Ei au căzut cu feţele la pămînt, şi au zis: ,,Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor oricărui trup! Un singur om a păcătuit, şi să Te mînii împotriva întregei adunări?“

Moise mijloceşte încă o dată pentru poporul său şi arată încă o dată dragostea pe care o are faţă de popor.

Însă neascultarea faţă de Dumnezeu sau faţă de autoritatea numită de El este un lucru grav, fie că vine din partea unui singur om, fie din partea unei mulţimi. La fel de serioasă este şi instituirea unui mic sistem de închinare cu scopul de a dezbina poporul lui Dumnezeu. Dumnezeu trebuie să judece o astfel de răzvrătire, nu o poate lăsa nepedepsită şi aceasta este ceea ce va face.

Să învăţăm dragii mei din aceste incidente, că trebuie să-l respectăm pe Dumnezeu şi autoritatea instituită de El. Numai atunci vor veni binecuvântările.