Itinerar Biblic Ep.0205 – Luca Cap. 23:50- 24

 

Rezumat

·         Îngroparea Domnului.

·         Învierea.

·         Înălţarea Domnului.

Dragi prieteni, suntem acum în ultima parte a relatării făcute de Luca cu privire la viaţa Domnului Isus, moartea Lui şi iată ajungem şi la învierea Lui. Luca, prezintă toate aceste elemente pentru că El nu aduce în scenă doar un reformator moral, sau un personaj cu puteri miraculoase, ci un mântuitor pentru întreaga lume. Acesta este motivul pentru care evanghelistul Luca prezintă toate aceste aspecte legate de viaţa Domnului Isus.

Din cele ce am văzut până acum, am putut deduce modul special în care Domnul Isus şi-a dat duhul. De fapt, chiar am insistat asupra acestui aspect deoarece, ceea ce s-a petrecut cu Domnul Isus nu a fost o moarte obişnuită ci o moarte pe care El a suferit-o de bună voie, ea fiind singura modalitate pentru ca noi să fim iertaţi de păcatele noastre.

Este, dragii mei, lucrul capital al existenţei umane. Nici o descoperire care a propulsat omenirea cu generaţii întregi nu are un efect asemănător cu această moarte a Domnului Isus.

Din păcate, reacţia faţă de moartea Domnului nu este cu mult diferită astăzi de ceea ce a fost atunci. Există aceeaşi indiferenţă şi lipsă de înţelegere. Fie ca Duhul lui Dumnezeu să lumineze minţile noastre şi să încălzească inimile noastre pentru ca acest mare sacrificiu să nu rămână neroditor pentru vieţile noastre.

Să ne întoarcem acum la relatarea făcută de Luca cu privire la moartea pe cruce a Domnului nostru. Am rămas la momentul în care Domnul Isus şi-a încredinţat duhul în mâinile Tatălui. Toţi ceilalţi au rămas privind la El.

Acum, mergem puţin mai departe, la secţiunea finală a  capitolului 23, şi de la versetul 50 începând, aflăm ce se face cu trupul Domnului.

v.50  Era un sfetnic al Soborului, numit Iosif, om bun şi evlavios,

v.51  care nu luase parte la sfatul şi hotărîrea celorlalţi. El era din Arimatea, o cetate a Iudeilor, şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu.

v.52  Omul acesta s’a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Isus.

De fapt, secţiunea finală a acestui capitol se ocupă atât de înmormântarea cât  şi învierea lui Isus Hristos pentru că aceste două evenimente trebuie luate împreună. Pavel a scris: “V-am învăţat înainte de toate aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi”     (1 Corinteni 15:3, 4). Acestea sunt faptele Evangheliei. În ce relaţie vă aflaţi voi cu aceste fapte? Isus a murit şi a fost îngropat. Dar a înviat din morţi. Ce înseamnă aceasta pentru voi? Credeţi că Isus Hristos a murit pentru voi? Credeţi că, o dată cu înmormântarea Lui, au fost îngropate şi păcatele voastre, astfel că această chestiune a păcatului vostru este acum rezolvată? Credeţi că Isus a înviat şi că veţi învia şi voi cândva cu El? A crede acest lucru înseamnă a fi aşezat în Hristos. Dumnezeu ne vede în Hristos. Neprihănirea Lui devine neprihănirea noastră; poziţia Lui este şi poziţia noastră. Şi numai cu atât ne putem lăuda în această vreme.

Este evident că Iosif era un om cu prestigiu. Era un membru al Sinedriului. Se pare că putea exercita o oarecare influenţă. Cu toate acestea, când a luat partea lui Hristos, a fost singur.

Deşi Iosif era membru al Sinedriului, nu a fost de acord cu acţiunea celorlalţi membri. Prin urmare, votul care decidea condamnarea la moarte a lui Isus prin răstignire nu a fost unanim. Iosif era un om evlavios, un om religios. Când s-a aflat faţă în faţă cu Isus, a fost nevoie să ia o decizie. Se pare că existau mulţi credincioşi în Isus Hristos care nu îşi arătau credinţa la fel ca ucenicii Lui. Oricum, în timpul răstignirii, ucenicii se ascunseseră, iar cei care stătuseră ascunşi până atunci, au ieşit la lumină. Iosif şi Nicodim au fost cei doi oameni importanţi care au declarat în mod deschis că se încred în Mântuitorul. Evanghelia după Ioan ne spune că Nicodim a participat alături de Iosif la înmormântarea Domnului Isus.

Credinţa lui Iosif este un lucru cunoscut acum. Ca persoană care se bucura şi de avere şi de influenţă, el cere să i se dea trupul lui Isus.

v.53  L-a dat jos de pe cruce, L-a înfăşurat într’o pînză de in, şi L-a pus într’un mormînt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni.

Aici apare întrebarea: “Unde se afla mormântul în care a fost pus Isus?” Astăzi există două locuri despre care se presupune că au conţinut acel mormânt. Pe unul din aceste locuri este construită o biserică catolică, iar celălalt se află în afara zidurilor oraşului. Nici acum nu se poate spune cu certitudine care este locul unde a fost mormântul. Au existat mai multe grupuri care L-au urât pe Hristos şi care au urât şi creştinismul atât de mult încât ar fi înlăturat orice urmă care ar fi putut aminti de El.

Mai trebuie luat în considerare şi faptul că ,armata romană, sub conducerea lui Titus, a distrus Ierusalimul şi practic l-a şters de pe faţa pământului. Mormântul care este arătat turiştilor, din aşa-numita Grădină a Mormântului a scăpat de distrugere şi chiar dacă nu este acesta mormântul real, cel adevărat nu poate fi departe.

Dar, Dumnezeu nu ar fi dorit să lase intact un loc precum mormântul lui Isus pentru că oamenii ar fi făcut din el un fetiş, în loc să se închine Domnului.

v.54  Era ziua Pregătirii, şi începea ziua Sabatului.

v.55  Femeile, cari veniseră cu Isus din Galilea, au însoţit pe Iosif; au văzut mormîntul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el,

Micul grup de femei credincioase Domnului, care probabil că se îngrijiseră de Domnul Isus şi de ucenicii Lui tot timpul, au fost alături de El până la sfârşit.

Femeile au văzut cum a fost aşezat trupul lui Isus. Cu alte cuvinte, înmormântarea nu era încheiată. Mai târziu, Nicodim şi Iosif au înfăşurat trupul în fâşii de pânză de in, cu miresme (aproape o sută de litri de smirnă şi aloe), după obiceiul de îngropare al iudeilor, aşa cum ne spune Ioan în Evanghelia sa. Dar acum şi femeile se pregătesc pentru îmbălsămarea trupului Domnului.

v.56  s’au întors, şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s’au odihnit, după Lege.

Pentru că ziua de Sabat era o zi de odihnă, ele nu au venit la mormânt. Au pregătit miresmele cu care aveau să ungă trupul lui Isus, dar au irosit aceste miresme, pentru că atunci când au ajuns la mormânt, nu au mai găsit trupul Domnului. Vă amintiţi că Maria din Betania a uns trupul Domnului cu mir cât încă era viu şi a fost criticată pentru risipa făcută. Dar până la urmă, mirul ei nu a fost risipit.

Să mergem însă mai departe şi la ultimul capitol din Evanghelia după Luca, capitolul 24. Aici este prezentată învierea Domnului Isus.

v.1 În ziua întîi a săptămînii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormînt dis de dimineaţă, şi au adus miresmele, pe cari le pregătiseră.

v.2  Au găsit piatra răsturnată de pe mormînt,

v.3  au intrat înlăuntru, şi n’au găsit trupul Domnului Isus.

v.4  Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s’au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare.

v.5  Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pămînt. Dar ei le-au zis: ,,Pentruce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu?

v.6  Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v’a spus pe cînd era încă în Galilea,

v.7  cînd zicea că Fiul omului trebuie să fie dat în mînile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învieze.“

Femeile au venit la mormânt şi au adus miresmele pe care le pregătiseră. Mi-am dorit întotdeauna să pot întreba ce au făcut cu ele până la urmă. Maria a fost mustrată când a uns trupul Domnului cât El era încă viu: “De ce se risipeşte acest mir scump?” Dar mirul ei nu a fost risipit, nu s-a irosit. Miresmele acestor femei însă nu au fost folosite, aşa că eu cred că au fost aruncate. Aceasta a fost o risipă adevărată. Probabil că ele au fost atât de emoţionate încât au lăsat miresmele lângă mormânt.

În ceea ce priveşte piatra de pe mormânt, ea  nu a fost dată la o parte pentru ca Domnul să poată ieşi, ci pentru ca ele să poată intra. Domnul nu fost reţinut de nimic în mormânt. Dar era nevoie ca lumea să vadă că El nu mai era acolo. El plecase deja.

“Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu?” a fost o întrebare foarte bună.  De fapt, de ce au venit femeile la mormânt? De ce au venit şi Petru şi Ioan alergând cât îi ţineau puterile? Ei căutau un mort printre morţi; nu căutau o persoană vie. Ei nu au crezut că Domnul Isus Hristos ar putea veni înapoi dintre cei morţi.

Unii oameni cred că există un conflict între relatările Evangheliilor cu privire la dimineaţa învierii şi la evenimentele care au avut loc atunci. Un studiu amănunţit al Evangheliilor va arăta că nu există nici un fel de conflict. Fiecare scriitor prezintă un alt aspect al învierii. Luca ne vorbeşte despre venirea femeilor la mormânt şi dezvoltă de aici acest fragment. Femeile şi-au amintit cuvintele lui Isus când îngerul le-a adus aminte de ele. Este posibil să auzi ceva, să fii aproape sigur că este adevărat, dar să nu crezi acel lucru. Aceasta este poziţia unui mare număr de oameni faţă de Cuvântul lui Dumnezeu în prezent. Toţi evangheliştii au arătat foarte clar că Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi, de nenumărate ori, că El va merge la Ierusalim pentru a muri, dar că va învia a treia zi din morţi. Ei au auzit ce spunea Domnul, dar nu le-a venit să creadă ce au auzit.

v.9  La întoarcerea lor dela mormînt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.

v.10  Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor, erau: Maria Magdalina, Ioana, Maria, mama lui Iacov, şi celelalte, cari erau împreună cu ele.

Poate că vă aşteptaţi ca apostolii să fie foarte impresionaţi de spusele femeilor, dar observaţi reacţia lor:

v.11  Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme, şi nu le credeau.

Poate că aţi presupus că aceste femei vor fi considerate martori de încredere şi vor fi crezute. Primii care s-au îndoit de înviere au fost chiar apostolii Domnului Isus. Şi aceasta în ciuda faptului că Domnul le spusese de foarte multe ori ce urma să se întâmple, le vorbise despre moartea şi învierea Sa.

v.12  Dar Petru s’a sculat, şi a dat fuga la mormînt. S’a plecat, şi s’a uitat înlăuntru, dar n’a văzut decît făşiile de pînză, cari stăteau pe pămînt; apoi a plecat acasă, mirat de cele întîmplate.

Simon Petru a simţit nevoia să cântărească în minte toate dovezile până şi-a formulat o părere clară despre ce s-a întâmplat. Nu cred că Petru a fost la fel de rapid în luarea unei decizii cum a fost Ioan. În Evanghelia sa, Ioan ne spune că, atunci când a ajuns la mormânt şi l-a văzut gol, a crezut. Ioan a fost convins imediat de învierea Domnului Isus, dar Simon Petru a avut nevoie să se gândească al acest lucru o vreme.

Din acest moment Domnul începe să se arate la diverse persoane din anturajul Său:

v.13 În aceeaş zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim;

v.14  şi vorbeau între ei despre tot ce se întîmplase.

v.15  Pe cînd vorbeau ei şi se întrebau, Isus S’a apropiat, şi mergea pe drum împreună cu ei.

v.16  Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască.

Acum am ajuns pe drumul spre Emaus. Acesta este un traseu interesant. Au existat câteva discuţii şi cu privire la această distanţă dintre Emaus şi Ierusalim. Erau probabil aproape 11 km între cele două oraşe. Pe drumul spre Emaus, Domnul S-a alăturat celor doi ucenici care mergeau şi vorbeau despre El. Ei nu-L văzuseră pe Domnul şi nici nu credeau că a înviat din morţi. Nici nu credeau că Acela care mergea alături de ei pe drum este Hristos cel Înviat. Ei nici măcar nu-L căutau.

v.17  El le-a zis: ,,Ce vorbe sînt acestea pe cari le schimbaţi între voi pe drum?“ Şi ei s’au oprit, uitîndu-se trişti.

v.18  Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: ,,Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s’a întîmplat în el zilele acestea?“ –

v.19  ,,Ce?“ le-a zis El. -Şi ei I-au răspuns: ,,Ce s’a întîmplat cu Isus din Nazaret, care era un prooroc puternic în fapte şi în cuvinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod.

v.20  Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osîndit la moarte, şi L-au răstignit?“

v.21  Noi trăgeam nădejde că El este Acela, care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi decînd s’au întîmplat aceste lucruri.

v.22  Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s’au dus disdedimineaţă la mormînt,

v.23  nu I-au găsit trupul, şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri, cari ziceau că El este viu.

v.24  Unii din cei ce erau cu noi, s’au dus la mormînt, şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.“

Întrebarea pusă de Cleopa ne descoperă un aspect nerelatat de nici una din celelalte Evanghelii. Arestarea, răstignirea şi vorbele despre înviere agitaseră tot Ierusalimul. Aceşti doi oameni nu puteau crede că exista cineva în zona aceea care să nu ştie nimic despre toate acestea. Este ca şi cum aţi merge cu un prieten pe stradă, în localitatea voastră, vorbind despre faptul că omul a ajuns pe lună. Cineva se apropie de voi şi spune: “Cum? Vreţi să spuneţi că omul a ajuns pe lună?” Sigur că aţi reacţiona la aşa o întrebare şi v-aţi mira cum poate exista în prezent cineva care să nu ştie că omul a ajuns pe lună şi s-a şi întors de acolo. La fel de incredibil li se părea acestor ucenici gândul că exista cineva care nu auzise ce se întâmplase în acele zile în Ierusalim. În apărarea sa înaintea lui Agripa, Pavel spune că este convins că aceste lucruri nu-i sunt ascunse, pentru că s-au întâmplat în văzul tuturor, nu în secret. În zona aceea, toţi vorbeau despre cele întâmplate. Dar aţi observat ce au spus ei? Au spus: “Isus din Nazaret care era un prooroc”. Ei credeau că era mort. Nu credeau că înviase din morţi. Pentru ei era un eveniment deosebit, legat de o persoană deosebită, dar încă nu credeau că Domnul este viu. Tocmai de aceea este nevoie ca Domnul Isus să intervină:

v.25  Atunci Isus le-a zis: ,,O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, cînd este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii!

Şi începe Domnul Isus şi le explică celor doi tot ceea ce spunea Scriptura cu privire la aceste evenimente.

Dragi prieteni, este o bună lecţie pentru noi. Şi noi suntem asemenea acestor ucenici când este vorba despre promisiunile Scripturii.

Avem nevoie şi noi ca Domnul să ne explice Scripturile:

v.27  Şi a început dela Moise, şi dela toţi proorocii, şi le-a tîlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.

Hristos spune înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu este foarte importantă. În versetul 25, ni se spune că  trebuie să avem o credinţă în Biblie. El spune: “O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii!” Ei pur şi simplu nu au crezut Cuvântul Lui. Pentru a înţelege Biblia, este nevoie ca Duhul lui Dumnezeu să vă deschidă inima şi mintea. Numai Duhul poate transforma în realitate ceea ce studiaţi în Biblie.

Acum, dragi ascultători, vreau să vă invit să citiţi acest capitol 24 în întregime. Veţi vedea acolo câteva aspecte legate de arătările Domnului Isus. El nu era o fantomă, nu era o umbră, ci avea un trup, mânca, vorbea, putea fi simţit, palpat, numai că nu mai era condiţionat de spaţiu şi timp. Dar despre toate acestea vă rog să citiţi în acest ultim capitol din Evanghelia după Luca.

Aş vrea să ne concentrăm atenţia, acum la final, asupra a două aspecte. Unul este mandatul pe care Domnul Isus îl încredinţează ucenicilor Săi şi bineînţeles şi nouă, iar al doilea este înălţarea lui la ceruri.

v.44 Apoi le-a zis: ,,Iată ce vă spuneam cînd încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Prooroci şi în Psalmi.“

v.45  Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile.

v.46  Şi le-a zis: ,,Aşa este scris, şi aşa trebuia să pătimească Hristos, şi să învieze a treia zi dintre cei morţi.

v.47  Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începînd din Ierusalim.

v.48   Voi sînteţi martori ai acestor lucruri.

v.49  Şi iată că voi trimete peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămîneţi în cetate pînă veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.“

Observaţi vă rog că Domnul îi numeşte pe ucenici şi ne numeşte şi pe noi, martori ai Săi. Dragii mei aceasta este în conformitate cu prorociile Vechiului Testament şi este un mandat pe care trebuie să-l tratăm cu toată seriozitatea.

Remarcaţi, de asemenea, perspectiva globală a acestor versete. Evanghelia aceasta trebuie să ajungă până la marginile pământului, iar metoda Lui constă în mărturia pe care oamenii o pot aduce înaintea lumii şi mesajul este acela că El a murit şi a înviat din morţi, iar cei care se încred în El, oricât ar fi de păcătoşi, vor fi mântuiţi. Puterea de a duce această mărturie în toată lumea vine prin Duhul Sfânt dragii mei.

Al doilea aspect important aici este înălţarea Domnului Isus la ceruri:

v.50  El i-a dus afară pînă spre Betania. Şi-a ridicat mînile, şi i-a binecuvîntat.

v.51  Pe cînd îi binecuvînta, S’a despărţit de ei, şi a fost înălţat la cer.

Când ucenicii L-au văzut pe Isus pentru ultima dată, El ia binecuvântat. Când va veni din nou, El va judeca această lume. El nu va veni să judece biserica Sa, ci o va binecuvânta. Noi ar trebui să aşteptăm cu mare nerăbdare şi bucurie venirea Lui.

v.52  Dupăce I s’au închinat, ei s’au întors în Ierusalim cu o mare bucurie.

v.53  Şi tot timpul stăteau în Templu, şi lăudau şi binecuvîntau pe Dumnezeu. Amin.

Aceasta este mărturia Evangheliei după Luca. Am nădejdea că v-a adus o mare binecuvântare. Inima mea a fost binecuvântată, mintea îmbogăţită şi voinţa întărită.

Studiul Evangheliei după Luca m-a făcut să-mi doresc să-L cunosc mai bine pe Domnul şi Mântuitorul meu. Mă rog Domnului să se întâmple la fel şi cu voi.