Itinerar Biblic Ep.0200 – Luca Cap 20:27 – 21:11

 

Rezumat

  • Confruntarea cu Saducheii.
  • Dărnicia bătrânei din Templu.
  • Proorocii despre sfârşit.

Dragi ascultători, crucificarea Domnului Isus nu a intervenit ca urmare a faptului că deranja autorităţile prin ceea ce spunea sau făcea şi nici nu a murit pentru că circumstanţele au condus la acest lucru.

El a murit pentru că a vrut să o facă şi această vrere a venit din faptul că este singura posibilitate ca noi să fim izbăviţi, împăcaţi cu Tatăl nostru din ceruri.

Este unul din aspectele cu privire la care conştiinţa noastră trebuie să fie în permanenţă alertă, trează, pentru ca viaţa pe care o trăim să onoreze acest credit extraordinar oferit de Dumnezeu.

El ne-a creditat cu atâta valoare încât viaţa fiului Său a fost dată pentru noi. Este un preţ pe care Dumnezeu l-a plătit pentru noi. Este un lucru pe care noi trebuie să-l cunoaştem şi să-l respectăm.

Dumnezeu nu a ales pur şi simplu să ne ierte ci a şi plătit pentru noi un preţ al mântuirii noastre.

Am rămas la capitolul 20 al Evangheliei după Luca, acolo unde, în Ierusalim fiind, autorităţile îl supun la tot felul de teste pentru a găsi un motiv prin care să-l încrimineze.

Ultima din încercările văzute de noi a fost cea cu privire la birul datorat Cezarului.

Domnul Isus, răspunde, plin de înţelepciune, că omul are atât o datorie faţă de oficialităţi, cât şi faţă de Dumnezeu.

Mai mult, Domnul Isus atrage atenţia că între cele două datorii trebuie să fie un echilibru. Nu se poate ca Dumnezeu să fie privat de atenţia noastră datorită datoriilor sociale. De asemenea nu putem să ne ascundem în spatele credinţei noastre şi să nu ne achităm faţă de datoriile sociale pe care le avem.

Dar să mergem acum mai departe pentru că, iată, Domnul Isus este provocat şi din punct de vedere teologic.

v.27  Unii din Saduchei, cari zic că nu este înviere, s’au apropiat şi au întrebat pe Isus:

v.28  ,,Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: ,Dacă moare fratele cuiva, avînd nevastă, dar fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta lui, şi să ridice urmaş fratelui său.`

 

Veţi găsi acest lucru scris în Deuteronom 25:4, 6. Era o lege neobişnuită, dar suntem martorii aplicării ei în cartea Rut.

v.29  Au fost dar şapte fraţi. Cel dintîi s’a însurat, şi a murit fără copii.

v.30  Pe nevasta lui, a luat-o al doilea; şi a murit şi el fără copii.

v.31  A luat-o şi al treilea, şi tot aşa toţi şapte; şi au murit fără să lase copii.

v.32  La urma tuturor, a murit şi femeia.

v.33  Deci, la înviere, nevasta căruia dintre ei va fi femeia? Fiindcă toţi şapte au avut-o de nevastă.“

Sigur că întrebarea lor era ridicolă. Era clar că nu înţeleseseră de loc ceea ce spunea Scriptura.

v.34  Isus le-a răspuns: ,,Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită;

v.35  dar cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita.

v.36  Pentrucă nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii. Şi vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.

După cum redă Matei şi Marcu, Domnul le-a spus că problema lor era aceasta: nu cunoşteau nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu ceea ce era foarte adevărat. Ei de fapt nici nu credeau aşa ceva, ci era numai un test pentru Domnul Isus.

v.37  Dar că morţii înviază, a arătat însuşi Moise, în locul unde este vorba despre ,Rug`, cînd numeşte pe Domnul: ,Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.`

v.38  Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sînt vii.“

După ce Isus le răspunsese irodienilor şi fariseilor cu înţelepciune, saducheii aduc înaintea Lui acest vechi clişeu, cu gândul că oricine ar răspunde la această întrebare ar fi ridicol. Saducheii îşi găsesc corespondentul în secţiunea liberală a bisericii de astăzi, în timp ce fariseii ar fi reprezentaţi de conservatori. Saducheii respingeau existenţa supranaturalului. Prin urmare, nu credeau în înviere.

Întrebarea lor vine ca urmare a unei situaţii create de sistemul mozaic. Saducheii au încercat să facă din ea un lucru absurd, spunând că femeia se va mărita de şapte ori. Este puţin probabil să se întâmple cu adevărat aşa ceva, dar nu este exclus. Avem şi astăzi exemple de persoane care s-au căsătorit atât de des, dar aceşti oameni sunt mai preocupaţi de viaţa de aici, decât de cea de dincolo.

Ca sectă, saducheii au apărut în jurul anului 300 î.H. Cei mai mulţi mari preoţi şi politicieni de la templu erau saduchei. Ei erau persoane importante, oameni bogaţi.

Nu este interesant faptul că astăzi cele mai multe biserici bogate şi cei mai mulţi politicieni ai bisericii sunt liberali? Aceasta ne arată că natura umană nu s-a schimbat prea mult de-a lungul secolelor.

Saducheii negau existenţa minunilor. Ei au deposedat Scriptura de supranatural. (În această privinţă, se aflau într-un conflict deschis cu fariseii care cred în supranatural.) Ei nu au acceptat niciodată caracterul infailibil al Scripturii. Există o asemănare izbitoare între convingerile saducheilor şi teologia liberală de astăzi. Liberalismul este distanţare de creştinismul istoric.

Iată ce spune dr. Berkhof cu privire la conservatorism şi liberalism: “Diferenţa dintre ele este atât de mare încât unul din ele ar trebui să renunţe la termenul de creştin.”

Eu am ajuns la concluzia că cei care susţin că cei care au susţin un creştinism diluat, liberal nu sunt creştini deloc. Multe biserici ar trebui să-şi ia nume de genul: “Club Religios” sau “Asociaţia religioasă”, pentru că membrii lor nu au de a face cu creştinismul.

Era o vreme când cei care nu erau născuţi din nou rămâneau în afara bisericii. Ei negau autoritatea Scripturii, divinitatea lui Hristos şi supranaturalul. Erau numiţi infideli şi sceptici.

Saducheii au fost duşmanii cei mai mari ai lui Isus şi au acţionat ca principali instigatori ai primei persecuţii a creştinilor. Fariseii şi saducheii au fost liderii în prigonirea Domnului Isus. După moartea Lui, fariseii au renunţat la această chestiune. Nu-i mai interesa să-L prigonească pe El sau pe ucenicii Lui. De fapt, mulţi dintre farisei au devenit creştini. Dar Saducheii au continuat cu persecuţia bisericii. Puteţi citi mai multe în această privinţă în capitolul 3 şi 4 din Faptele Apostolilor.

Învierea a fost testul esenţial pentru saduchei, aşa cum este şi pentru liberali. Ei nu cred într-o înviere literală.

Este interesant faptul că nu există în Scriptură nici o relatare care să ni-L înfăţişeze pe un saducheu venind la Hristos pentru mântuire. Un fariseu pe nume Nicodim a fost mântuit, iar în Fapte 6:7 citim că: “o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă.” Mulţi preoţi au devenit credincioşi, dar nu există nici o relatare similară privitoare la vreun saducheu.

Cred că este experienţa fiecărui predicator tânăr care descoperă că, dacă predică despre cruce, îi va ofensa pe foarte mulţi. El nu va fi ales niciodată cetăţean de frunte al comunităţii şi nu va fi invitat la recepţiile oficiale. Nu va avea o poziţie politică foarte bună şi nici nu va apărea la televizor. Ispita subtilă constă în a renunţa la Evanghelia Domnului Isus Hristos pentru a deveni un predicator popular.

Iuda L-a vândut pe Domnul. Petru s-a lepădat de El, dar L-a iubit şi S-a întors la Domnul. Când un om Îl vinde pe Isus pentru popularitate, nu se va mai întoarce la El. “Poate un etiopian să-şi schimbe pielea sau un pardos să-şi schimbe petele…?” Întreabă profetul (Ieremia 13:23).

Data viitoare când auziţi vreun optimist spunând că liberalii se întorc la Hristos, să nu-l credeţi. Saducheii au fost cei mai mari duşmani ai Evangheliei lui Hristos de-a lungul tuturor acestor secole.

Domnul Isus încheie această secţiune de întrebări şi răspunsuri printr-o întrebare pentru cărturari.

v.39  Unii din cărturari au luat cuvîntul, şi au zis: ,,Învăţătorule, bine ai zis.“

v.40  Şi nu mai îndrăzneau să-I mai pună nici o întrebare.

v.41  Isus le-a zis: ,,Cum se zice că Hristosul este fiul lui David?

v.42  Căci însuş David zice în Cartea Psalmilor: ,Domnul a zis Domnului meu: Şezi la dreapta Mea,

v.43  pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.`

v.44  Deci David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?“

v.45  Atunci a zis ucenicilor Săi, în auzul întregului norod:

v.46  ,,Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi, şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe; ei umblă după scaunele dintîi în sinagogi, şi după locurile dintîi la ospeţe;

v.47  şi casele văduvelor le mănîncă, în timp ce, de ochii lumii, fac rugăciuni lungi. De aceea vor lua o mai mare osîndă.“

Aici Isus îi învaţă pe cei prezenţi despre propria naştere din fecioară. Cum a fost posibil ca David, în Psalmul 110, unde vorbeşte despre un descendent de-al lui, îl numeşte pe stră-stră-stră…-nepotul lui Domnul lui? El putea face acest lucru dacă acesta era cu adevărat Domnul. Şi El putea fi Domnul numai dacă era mai mult decât fiul lui David. Isus trebuia să se nască din fecioară pentru a fi Fiul lui Dumnezeu. Acesta este gândul important pe care ni-l împărtăşeşte Domnul Isus aici.

Observaţi, de asemenea, că Isus îi atribuie cu certitudine lui David Psalmul 110. El spune că David a scris acest psalm prin Duhul Sfânt. Şi tot Isus spune că acest psalm vorbeşte despre El, adică despre Mesia.

Dragi prieteni, ceea ce am văzut noi nu este dovada unei imposibilităţi intelectuale de a crede în Mesia. Nu teologia îi împiedica pe acei oameni să creadă în Domnul Isus. Nici măcar faptul că nu înţelegeau de unde venea puterea lui.

Aşa cu se întâmplă cu cei mai mulţi dintre noi, problema este de ordin moral.

Ei se temeau să accepte că Domnul Isus era Mesia, trimisul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să fie nevoiţi să facă schimbări în viaţa lor.

Nu credeţi că acesta este problema celor mai mulţi oameni. Ei se tem ca nu cumva crezând în Domnul Isus ca fiul al lui Dumnezeu, să fie nevoiţi să schimbe ceva în viaţa lor. Dar, ceea ce mulţi uită este că într-o bună zi, toţi vor recunoaşte că Domnul Isus, venit în această lume este Fiul lui Dumnezeu. Şi atunci, schimbările se vor produce şi vor fi pentru o veşnicie, dar nu pentru binele omului necredincios ci pentru pedeapsa lui.

Să mergem acum mai departe, la următorul capitol, capitolul 21 din Evanghelia după Luca. Odată cu acesta am ajuns şi la secţiunea profetică a Evangheliei după Luca.

Deşi are un corespondent atât în Matei cât şi în Marcu, există şi deosebiri, nu numai asemănări. Evanghelia lui Matei redă trei întrebări puse de ucenici Domnului Isus:

  1. Când se vor întâmpla aceste lucruri? –adică, când nu va mai rămâne nici o piatră peste piatră;
  2. Care va fi semnul venirii Tale?
  3. Şi al sfârşitului veacului? (Matei 24:3). În capitolul care ne stă înainte, Isus răspunde la prima întrebare. Luca se ocupă de unul din aspectele cele mai practice ale profeţiei. Nu este nici un mister sau speculaţie cu privire la înţelesul celor spuse de el, pentru că în cea mai mare parte, relatarea lui Luca nu mai este profeţie, este istorie. S-a împlinit în anul 70 d.H. La urma urmei, “profeţia este matriţa în care este turnată istoria” şi aici s-a turnat destul de mult.

Capitolul 21 începe, de fapt, cu Domnul  Isus privindu-i pe oamenii care vin să pună ceva în cutia pentru daruri a templului. El o laudă pe văduva săracă.

v.1   Isus Şi-a ridicat ochii, şi a văzut pe nişte bogaţi cari îşi aruncau darurile în vistierie.

v.2   A văzut şi pe o văduvă săracă, aruncînd acolo doi bănuţi.

v.3  Şi a zis: ,,Adevărat vă spun, că această văduvă săracă a aruncat mai mult decît toţi ceilalţi;

v.4  căci toţi aceştia au aruncat la daruri din prisosul lor; dar ea a aruncat din sărăcia ei, tot ce avea ca să trăiască.“

În comparaţie cu bogăţia templului (şi era un templu bogat) cei doi bănuţi ai văduvei nu însemnau nimic. Darul ei nu avea o contribuţie semnificativă la întreţinerea templului. Dar Domnul nu măsoară astfel darurile noastre. El măsoară nu după ceea ce daţi, ci după ceea ce păstrezi pentru tine însuţi. Noi nu trăim sub sistemul zeciuielii, pentru că acesta declară că trebuie să dai. Ceea ce păstrăm pentru noi este dat prin har. Mulţi oameni ar trebui să dea Domnului mai mult decât a zecea parte din ce au pentru că Domnul i-a binecuvântat nespus de mult. Cineva mi-a spus: “Dacă aş da numai zece la sută din bunurile mele pentru Domnul, aş avea sentimentul că fur de la El.” Dumnezeu Se uită la sacrificiul celui care dă.

În general, cel care nu poate da mult face un sacrificiu real. Dumnezeu Se uită la ce păstraţi pentru voi înşivă.

Duminica viitoare, poate că cineva va observa ce dăruiţi şi va spune: “Uite ce mult dă pentru lucrarea lui Dumnezeu!” Dar ce spune Dumnezeu? El Se uită la ceea ce păstraţi pentru voi înşivă. Cred că acesta este modul în care pune Domnul Isus problema aici.

Dar iată că acum se schimbă cadrul discuţiilor:

v.5   Pe cînd vorbeau unii despre Templu, că era împodobit cu pietre frumoase şi daruri, Isus a zis:

v.6  ,,Vor veni zile cînd, nu va rămînea aici piatră pe piatră, care să nu fie dărîmată.“

Când Domnul a vorbit despre văduva săracă şi a lăudat-o că a dat mai mult decât cei bogaţi, ucenicii au spus: “Priveşte la acest templu, la bogăţia lui, la pietrele scumpe din construcţia lui!” Da, bogăţia templului era impresionantă. Dar o vedeau ei cu adevărat? Măreţia lui avea să dispară în curând. Va ajunge praf şi pulbere: nu va mai rămâne piatră peste piatră din toată construcţia. Dragi prieteni, aşa trebuie să vedeţi voi bogăţia acestei lumi. Nu va mai fi aici pentru multă vreme: în curând va dispărea.

v.7  ,,Învăţătorule“, L-au întrebat ei, ,,cînd se vor întîmpla toate aceste lucruri? Şi care va fi semnul cînd se vor întîmpla aceste lucruri?“

Veţi observa că, în Evanghelia după Matei şi în cea după Marcu, accentul este pus pe ultimele două întrebări puse Domnului Isus. “Care este semnul venirii Tale?” şi “care va fi semnul sfârşitul veacului?” Întoarcerea lui Hristos este cel mai important lucru în Matei, astfel că Domnul răspunde la întrebările legate de acest subiect. Aici, în Luca, accentul este pus pe faptul că nu va mai rămâne piatră peste piatră, adică pe distrugerea Ierusalimului. Probabil că Domnul a răspuns la prima întrebare, iar ulterior, când au venit la Muntele Măslinilor şi     I-au cerut să le spună mai multe amănunte, Domnul Isus a făcut acea declaraţie completă şi oficială din Evanghelia după Matei. Fără îndoială, Domnul Şi-a spus învăţăturile în mod repetat. La urma urmei, repetiţia este mama învăţăturii, nu aşa se spune?

v.8  Isus a răspuns: ,,Băgaţi de seamă să nu vă amăgească cineva. Căci vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: ,Eu sînt Hristosul`, şi ,Vremea se apropie.` Să nu mergeţi după ei.

Caracteristic vremii va fi existenţa hristoşilor falşi. Aceasta este trăsătura epocii în care trăim şi aşa a fost de la vremea lui Isus pe pământ până în ziua de azi. În vremea Lui, existau falşi mesia, aşa cum astăzi întâlnim peste tot oameni care pretind că au puteri supranaturale. Deşi vorbesc foarte mult despre Isus, se pun pe ei înşişi în locul Lui şi îşi atribuie gloria care ar trebui să-I revină numai Domnului. Cred că există mai mulţi hristoşi mincinoşi în jurul nostru, iar religiile false abundă.

v.9  Cînd veţi auzi de războaie şi de răscoale, să nu vă spăimîntaţi; pentrucă întîi trebuie să se întîmple aceste lucruri. Dar sfîrşitul nu va fi îndată.

v.10  ,,Apoi“, le-a zis El, ,,un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii.

Războiul este o altă caracteristică a veacului, iar sfârşitul acestuia este martorul multor unei intensificări a războaielor. Deşi eforturile de menţinere a păcii sporesc, Cuvântul lui Dumnezeu spune: “Când vor zice: ‘Pace şi linişte!’ atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare” (1 Tesaloniceni 5:3). Este situaţia în care ne aflăm noi, dragi prieteni. Războiul este nota dominantă a întregii perioade până la întoarcerea Domnului Isus.

v.11  Pe alocurea vor fi mari cutremure de pămînt, foamete şi ciumi; vor fi arătări înspăimîntătoare, şi semne mari în cer.

Acestea constituie o altă trăsătură a vremurilor, intensificată probabil spre sfârşitul lor.

Din acest punct, Domnul se va adresa în mod special poporului evreu, oferindu-le semene privitoare la căderea Ierusalimului şi la ceea ce se va întâmpla cu această naţiune. Noi trebuie să fim foarte atenţi la cursul acestui popor, pentru că rolul lui în desfăşurarea planului lui Dumnezeu nu s-a încheiat.

Dar, la fel de atenţi, dragi prieteni trebuie să fim şi în ceea ce priveşte viaţa pe care o ducem în aşteptarea veniri Domnului Isus.

Fie ca ceea ce vedem întâmplându-se în jurul nostru că ne motiveze şi mai mult la o trăire curată şi după voia lui Dumnezeu.