Itinerar Biblic Ep.0197 – Luca Cap.16 Vers.13-31

Rezumat

  • Pilde cu privire la rugăciune.
  • Binecuvântarea copilaşilor.
  • Discuţia cu tânărul bogat.
  • Vindecarea unui orb

Dragi prieteni, iată-ne ajunşi la cel de-al 18-lea capitol al acestei Evanghelii, unde facem din nou cunoştinţă cu acţiunile şi cuvintele Domnului Isus. Fie ca sprijiniţi fiind de Duhul Său cel Sfânt aceste întâlniri cu Cuvântul Său să aducă în noi mireasma veşniciei. Şi astăzi avem de a face cu acţiuni şi cuvinte care arată unicitatea şi minunăţia persoanei Domnului Isus. Dar mai bine să lăsăm textul să vorbească.

v.1 Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase.

Domnul Isus a încheiat capitolul 17 vorbind despre vremea din urmă şi despre revenirea Lui. El a asemănat vremea din urmă cu vremea lui Noe, subliniind astfel că vor fi vremuri dificile, care nu vor duce la credinţă.

Acum El le vorbeşte oamenilor despre o viaţă de credinţă în zile fără credinţă. Această pildă este foarte potrivită pentru vremea în care trăim noi astăzi. Observaţi că Domnul specifică şi scopul pentru care spune această pildă: ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase.

Domnul prezintă două alternative pentru omul care trăieşte în vremuri grele. Şi eu, şi voi ne aflăm în faţa unei decizii. Trebuie să ne hotărâm pe ce cale o apucăm. Oamenii care trăiesc în vremuri grele, fie se vor ruga, fie se vor descuraja. Aşa că vor fi vremuri ale credinţei sau vremuri ale fricii.

În timpul celui de-al doilea război mondial, când Londra era bombardată intens, în faţa unei biserici din Londra a apărut o pancartă pe care scria: “Dacă vă tremură genunchii, îngenuncheaţi!” Aceasta este o reformulare a afirmaţiei Domnului care spune că oamenii trebuie să se roage întotdeauna şi să nu  se lase descurajaţi.

Pavel a avut acelaşi gând: “Rugaţi-vă neîncetat”, a spus el.

Aceasta nu înseamnă că trebuie să participaţi tot timpul la întâlniri de rugăciune care ţin toată ziua sau toată noaptea.

Rugăciunea este o atitudine a vieţii. Este mai mult o atitudine de viaţă decât o acţiune a buzelor. Amintiţi-vă ce spus Pavel romanilor: “Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8:26). Aceasta înseamnă că nu pot fi exprimate în cuvinte.

De multe ori, noi nu ne găsim cuvintele pentru a ne ruga, şi totuşi ne rugăm. Şi viaţa întreagă de dincolo de cuvintele spuse este cea care face ca rugăciunea să fie eficientă.

Cu ani în urmă a existat un predicator vestit, care avea multe expresii neobişnuite. Una din aceasta suna astfel: “Când un bărbat se roagă pentru recolta de porumb, Dumnezeu Se aşteaptă ca el să spună amin cu sapa în mână.”

Nu poţi să stai pe genunchi tot timpul şi să te rogi pentru recolta de porumb. Acesta este un nonsens pios. Dar să te rogi pentru recoltă şi să porneşti imediat la muncă este cu totul altceva. Despre o astfel de atitudine vorbeşte Dumnezeu pentru vremurile în care inimile oamenilor vor fi slăbite. Rugaţi-vă şi nu vă lăsaţi descurajaţi!

Pentru a întări cele spune Domnul oferă şi o pildă. Probabil că judecătorul din pilda spusă de Domnul Isus era o persoană cunoscută în vremea aceea şi întregul auditoriu ştia despre cine vorbeşte Isus. Iată cum începe această pildă:

v.2  El le-a zis: ,,Într’o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina.

v.3  În cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el, şi-i zicea: ,Fă-mi dreptate în cearta cu pîrîşul meu.`

În acest oraş trăia un judecător care nu avea nici o temere de Dumnezeu. Era un politician fără scrupule, viclean, rece şi calculat. Tot ceea ce făcea era doar pentru el, aşa cum vom vedea. Tot ce făcea trebuia să-i folosească pentru avansarea sa şi să-i satisfacă ambiţia. El nu se temea de Dumnezeu. Mai mult, Dumnezeu nu ocupa nici un loc în gândirea acestui om. Şi de vreme ce nu se temea de Dumnezeu, nu-i păsa de nici un om. Nu avea nici un pic de respect pentru această văduvă.

Văduva fusese scoasă afară din propria casă. Ipoteca fusese declarată prescrisă şi i se făcuse o mare nedreptate. Femeia a venit la biroul acestui judecător important şi a întrebat secretara dacă poate să vorbească cu el. Secretara i-a răspuns: “Este foarte ocupat.       

Dacă aţi putea să-mi spuneţi care este natura plângerii dvs….”.

Văduva spune: “Sunt doar o văduvă săracă. Locuiesc la marginea oraşului şi sunt pe cale să-mi pierd casa. Este nedrept şi ilegal ce se întâmplă. Vreau să fac apel la judecător.”

Secretara a intrat în biroul judecătorului şi a spus: “Afară este o văduvă care…”

“Ei bine, pot să scap de ea în trei secunde. Doar sunt un politician. Ştiu cum să abordez astfel de persoane. Las-o să intre.”

Văduva a intrat. El a ascultat-o preţ de câteva minute. Apoi a spus: “Îmi pare rău, dar nu ţine de domeniul meu. Mi-ar face o deosebită plăcere să vă ajut, dar nu pot face nimic. La revedere.”

A doua zi, când a venit la birou, judecătorul a găsit-o pe această văduvă la uşă. El s-a repezit în birou, a sunat-o pe secretară şi a întrebat-o: “Ce caută femeia aceasta aici şi astăzi. De ce a mai venit?”

“Spune că vrea să vă vadă”, a răspuns secretara.

“Spune-i că sunt ocupat până la prânz.”

“I-am spus deja acest lucru, dar şi-a adus cu ea gustarea pentru masa

de prânz. A spus că va sta aici cât este nevoie.”

Văduva a stat în faţa biroului toată ziua, dar judecătorul nu a primit-o. A crezut că astfel a scăpat de ea. Dar în dimineaţa următoare, iat-o tot acolo! Ea a procedat la fel câteva zile la rând. Într-un sfârşit, judecătorul şi-a spus: “Trebuie să fac ceva. Nu mai pot continua aşa.” Observaţi că Domnul redă ceea ce şi-a spus acest om în inima lui.

v.4  Multă vreme n’a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă, şi-a zis: ,Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez,

v.5  totuş, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.`

Faptul că o văduvă stătea zi de zi la uşa biroului său nu era o notă prea bună pentru acest judecător. El ajunsese în această funcţie susţinând că se va îngriji de cei săraci. Aşadar, el ia decizia să o asculte, ca să nu-l mai bată la cap. De fapt, tot la el se gândea. I-a spus secretarei: “Spune-i să intre.” De data aceasta, i-a spus văduvei: “Îţi voi asigura protecţie legală.”

Aceasta este pilda. Bineînţeles am transpus această pildă într-o formă modernă. Vă asigur însă că adevărul este unul valabil indiferent de timpul în care am plasa această întâmplare.

v.6  Domnul a adăogat: ,Auziţi ce zice judecătorul nedrept?

v.7  Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, cari strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei?

Am auzit mulţi învăţători ai Bibliei spunând că această pildă învaţă care este valoarea rugăciunii insistente. Deşi nu-mi place să contrazic oameni mai mari decât mine, trebuie să spun că eu nu cred că este aşa. Aceasta nu este o pildă despre insistenţa sau tenacitatea în rugăciune – ca şi când Dumnezeu va sfârşi prin a ne auzi, dacă noi ne rugăm mult timp pentru un lucru.

Aceasta este o pildă prin contrast, nu una prin comparaţie.

Pildele sau parabolele sunt povestiri spuse de Domnul Isus pentru ilustrarea unor adevăruri. Cuvântul “parabolă” vine din două cuvinte greceşti: para, care înseamnă “lângă” şi ballo este verbul care înseamnă “a arunca”. O parabolă înseamnă ceva ce este aruncat lângă altceva pentru a spune ceva despre primul lucru. De exemplu, un metru de lemn pus vertical lângă o masă este o parabolă pentru masa aceea – ne spune cât este de înaltă masa. Parabola a fost modul ales de Domnul Isus pentru a ne ilustra adevărul divin. El poate face acest lucru în două feluri: prin comparaţie şi prin contrast.

Domnul Isus spune: “Când veniţi la Dumnezeu în rugăciune, credeţi că Dumnezeu este un judecător nedrept? Când veniţi la El în rugăciune, credeţi că El este un politician obscur? Credeţi că Dumnezeu face anumite lucruri numai din motive politice?”

Dragul meu prieten, dacă tu crezi acest lucru, să ştii că greşeşti. Dumnezeu nu este un judecător nedrept.

Dacă acest judecător nedrept a ascultat păsul văduvei sărace pentru că ea a venit în mod repetat la biroul lui, de ce vă simţiţi descurajaţi când veniţi la Dumnezeu care nu este un judecător nedrept? El vrea cu adevărat să audă şi să asculte rugăciunile voastre. De ce sunt copiii lui Dumnezeu atât de descurajaţi în viaţa lor de rugăciune? Nu ştiaţi, dragi prieteni, că Dumnezeu nu este un judecător nedrept? Nu este nevoie să ne agăţăm de poala hainei Lui şi să-L implorăm să ne ajute. Dumnezeu vrea să acţioneze în folosul vostru? Dacă am veni în prezenţa lui Dumnezeu siguri de faptul că El vrea să ne audă, viaţa noastră de rugăciune s-ar schimba total. Noi ne purtăm ca şi când el este un judecător nedrept, şi trebuie să ne ţinem de capul Lui, altfel El nu ne va asculta. Dragul meu prieten, Dumnezeu nu este un judecător nedrept.

Acum Domnul ne spune o altă pildă legată de rugăciune.

v.9    A mai spus şi pilda aceasta pentru unii cari se încredeau în ei înşişi că sînt neprihăniţi, şi dispreţuiau pe ceilalţi.

v.10  ,,Doi oameni s’au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş.

Aceasta este o pildă cunoscută de noi toţi. Cu ce ironie muşcătoare a vorbit Domnul aici! Dar El nu a avut intenţia să-i rănească, ci să-i ajute. Domnul spune că doi oameni s-au dus la templu să se roage – un fariseu şi un vameş. Nu s-ar fi putut găsi doi oameni mai diferiţi decât aceştia. Fariseul se afla pe treapta cea mai de sus a scării religioase. Vameşul se afla pe treapta cea mai de jos. Vameşii şi păcătoşii erau pe treapta cea mai de jos. Fariseul era sus de tot, considerându-se persoana cea mai bine primită de Dumnezeu. El s-a dus la templu să se roage; avea acces la templu, îşi adusese jertfa. În vreme ce El stătea acolo şi se ruga, preotul era în Sfânta sfintelor şi punea tămâie pe altar. Acest fariseu avea tot ce-şi dorea.

v.11  Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: ,Dumnezeule, Îţi mulţămesc că nu sînt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta.

 

Nu este acesta un mod îngrozitor de a începe o rugăciune? Acesta este felul în care îşi încep foarte mulţi oameni rugăciunile. Veţi spune: “Eu nu fac aşa.” Ba da, aşa faceţi. Eu aud rugăciuni de felul acesta. Sigur, nu spunem aceleaşi cuvinte. Noi am învăţat că spunem mai bine decât atât. Folosim o anume formulă pe care ne-am alcătuit-o singuri: “Doamne, Îţi mulţumesc că pot să-Ţi ofer timpul meu în slujba Ta.” Cât de des aud aceste cuvinte! Ne spunem că acesta este un compliment excelent pentru Domnul. Dragul meu prieten, nu ajungem nicăieri cu rugăciunea dacă ne rugăm în felul acesta. Dumnezeu nu are nevoie de slujirea noastră.

Fariseul a spus: “Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni”; apoi a început să enumere ce nu este el. “Nu sunt hrăpăreţ” – probabil că era prin preajmă vreun om hrăpăreţ. “Nu sunt nedrept, nici preacurvar.” Apoi a tras cu ochiul la vameşul pe care-l văzuse afară şi a spus: “Şi, crede-mă, Doamne, eu nu sunt ca vameşul acela. Nu sunt ca acel păcătos.”

Apoi a început să-I spună Domnului ce a făcut.

v.12  Eu postesc de două ori pe săptămînă, dau zeciuială din toate veniturile mele.`

Nu este el un tip minunat? Nu-i aşa că ne-ar plăcea să-l avem în biserica noastră? Domnul ne spune că fariseul s-a rugat în sine însuşi despre toate acestea. Fariseul acesta vorbeşte cu sine însuşi şi crede că vorbeşte cu Dumnezeu. Dar rugăciunea lui nu a trecut de acele ziduri. El nu făcea altceva decât să se felicite singur, să se bată singur pe umăr, pentru ca apoi să iasă de acolo mândru ca un păun. Dumnezeu nu a ascultat această rugăciune.

Vameşul era un ticălos, un păcătos cât se poate de josnic. Mai jos de atât nu se putea ajunge. El îşi vânduse poporul când a acceptat slujba de vameş. El s-a lepădat de poporul lui când a început să lucreze ca vameş. Când se lepăda de poporul lui, un evreu se lepăda şi de religia lui. Îi întorcea spatele lui Dumnezeu. Vameşul o apucase pe o stradă cu sens unic, de pe care nu mai era cale de întoarcere la Dumnezeu. De ce a făcut aşa ceva? Era profitabil. El şi-a spus: “Aşa se pot câştiga bani buni.” Şi s-a îmbogăţit datorită acestei slujbe. Dar această bogăţie nu-i mulţumea inima. Citiţi povestea lui Levi şi a lui Zacheu şi veţi descoperi că inima unui vameş era goală. Acest biet vameş îşi înălţa glasul spre Dumnezeu, deznădăjduit şi nefericit, ştiind că nu are acces la scaunul îndurării din templu.

v.13  Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: ,Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!`

“Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” nu redă întocmai ce spunea vameşul. Îngăduiţi-mi să vă exprim ceea ce simţea vameşul. Pe lângă faptul că se lovea cu pumnii peste piept, el spunea: “Dumnezeule, nu sunt decât un biet vameş. Nu am acces la scaunul de îndurare dinăuntru. Numai de-ai face un scaun de îndurare pentru mine! Vreau să vin şi eu la Tine!”

Domnul Isus ne spune că acest om a fost ascultat de Dumnezeu. Ştiţi de ce? Pentru că, tocmai în acel timp, Domnul Isus Hristos era pe drumul spre cruce, pentru a face un scaun de îndurare şi pentru acest vameş. Ioan scrie: “El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi” (1 Ioan 2:2).  Hristos este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, pentru păcatele întregii lumi.

Rugăciunea vameşului a primit răspuns. De fapt, astăzi voi nu mai aveţi nevoie să-I cereţi lui Dumnezeu să fie îndurător cu voi. El este îndurător. Mulţi oameni spun: “Trebuie  să-L implorăm pe Dumnezeu să fie îndurător.”

Dragul meu prieten, ce vrei să facă Dumnezeu? El L-a dat pe unicul Său Fiu să moară pentru tine. El a spus şi celui mai rău dintre păcătoşi: “Poţi veni la Mine. Există un scaun de îndurare şi pentru tine.” Şi eu am venit înaintea acestui scaun de îndurare. Şi dacă sunteţi copii ai lui Dumnezeu, trebuie să veniţi la acest scaun de îndurare, acest lucru fiind posibil pentru că El a murit pe cruce pentru păcatele întregii lumi. Pedeapsa a fost ispăşită. Dumnezeul cel sfânt Îşi ţine acum braţele larg deschise. Nu este nevoie să-L imploraţi; nu trebuie să-I promiteţi nimic pentru că El vă cunoaşte slăbiciunea; nu trebuie să te alături vreunui grup, nu este nevoie să fiţi cineva. Puteţi să fiţi asemenea acestui vameş. Tot ce trebuie să faceţi este să veniţi la El, să vă încredeţi în El, şi Dumnezeu vă va mântui. El este plin de îndurare.

v.14  Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s’a pogorît acasă socotit neprihănit decît celalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.“

Dar să mergem mai departe şi vedem încă o dată că Domnul Isus se bucură foarte mult de copilaşi şi aceştia se bucură să fie în preajma Lui.

v.15 I-au adus şi nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii, cînd au văzut lucrul acesta, au certat pe aceia cari-i aduceau.

Până şi ucenicii au spus: “Nu aduceţi copilaşii la El. Nu-L deranjaţi!”

v.16  Isus a chemat la Sine pe copilaşi, şi a zis: ,,Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei.

Ei aveau sentimentul că aceşti copii mici nu era prea importanţi. Însă Domnul Isus avea altă părere despre ei. Şi nu-L deranjau deloc.

v.17  Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea.“

Copiii au venit la Domnul în chip firesc şi normal. El nu vrea ca adulţii să-i ţină pe copii departe de Domnul. Dumnezeu să Se îndure de orice adult care îl ţine pe un copil departe de Dumnezeu. În legătură cu acest subiect, Luca a spus deja, în capitolul 17, versetul 2, următorul lucru: “Ar fi mai de folos pentru el să i se lege o piatră de moară de gât şi să fie aruncat în mare, decât să facă pe unul din aceşti micuţi să păcătuiască.” Vedeţi voi, micuţii vă vor urma. Ei au deplină încredere în voi. Vor face tot ce le veţi cere. Dumnezeu să Se îndure de voi, dacă nu-i aduceţi pe copii la Dumnezeu. Copiii veneau în mod firesc la Domnul Isus.

Cineva ar putea obiecta: “Dar copiii au o natură decăzută.” Da, au. Dar acel micuţ nu a atins încă vârsta la care poate da socoteală. Singura decizie pe care o poate lua este cea care i se sugerează. Aceasta este natura unui copil mic. Desigur, copilul va creşte şi ca dezvolta o voinţă proprie. Atunci începe necazul. Dar cât încă mai este maleabil, aduceţi-l la Hristos!

Data viitoare vom vedea ce îi spune Domnul Isus unui tânăr bogat care se apropie de El. Şi din acea întâmplare vom vedea ce important este să avem o apropiere corectă faţă de Domul nostru. De aceea fie, să fim cât mai aproape de Domnul nostru.