Itinerar Biblic Ep.0195 – Luca Cap.16 Vers.13-31

 

Rezumat :

  • Pilda adminstratorului necinstit.
  • Pilda cu Lazăr şi Bogatul

Dragi prieteni mă mir de numărul tot mai mare de creştini a căror majoră preocupare este înmulţirea avuţiilor proprii. Mă întreb, dacă banii câştigaţi de ei sunt folosiţi  pentru a aduna avere spirituală? Dumnezeu vă va socoti responsabili pentru folosirea greşită a bunurilor materiale pe care vi le-a încredinţat. Eu cunosc un program care funcţionează numai pentru interesul unei singure persoane.

Am auzit de o organizaţie unde  90% din ceea ce donează oamenii pentru lucrarea respectivă este folosit pentru sprijinirea financiară a unui comitet care nu este deloc eficient în misiunea lor. Aceasta înseamnă că fiecare persoană dă o sută de mii de lei pentru ca din aceştia, numai zece mii să ajungă la săracii despre care vă vorbesc reprezentanţii acestei organizaţii.

Este ceva greşit în felul în care îşi dau creştinii banii. Aşa ceva nu s-ar întâmpla dacă şi creştinii ar fi la fel de iscusiţi ca oamenii din lume.

Cât de iscusiţi sunteţi, dragi prieteni creştini, în chestiunile băneşti? Vă folosiţi banii pentru răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu până în cele mai depărtate colţuri ale lumii?

În pilda cu administratorul nedrept, Domnul Isus spune: “Credeţi că Dumnezeu vă va încredinţa bogăţiile cereşti, dacă nu aţi folosit aşa cum trebuie ceea ce vi s-a dat pe pământ?” Banii sunt o chestiune spirituală. Sunteţi răspunzători nu numai pentru donarea lor, ci şi pentru investirea lor acolo unde vor aduce cele mai mari dividende în suflete câştigate pentru Hristos.

Să ne întoarcem la versetul 13 din capitolul 16 al Evangheliei după Luca, acolo unde, găsim noi adevăruri cu privire la viaţa spirituală:

v.13  Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpîni; căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt, sau va ţinea numai la unul şi va nesocoti pe celalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.“

Ce faceţi cu banii voştri? Câştigaţi alţi bani? Dacă da, ce faceţi cu ei? Aceasta este o întrebare importantă. Îi folosiţi pentru lucrurile din lume? Dacă da, îi slujiţi lui Mamona, care este stăpânul vostru. Voi cui slujiţi? Lui Dumnezeu sau lui Mamona? Nu puteţi sluji la doi stăpâni în acelaşi timp.

Dragi prieteni, nu putem sluji tuturor. Nu putem sluji şi lui Dumnezeu şi banilor. Nu putem sluji şi lumii şi lui Dumnezeu.

Acum, printre cei care ascultau cuvintele Domnului Isus se aflau nu doar ucenicii Săi ci şi câţiva dintre farisei. Să vedem care este atitudinea lor pentru că şi ei  au început să fie atinşi în inima lor de cele spuse de Domnul Isus.

v.14  Fariseii, cari erau iubitori de bani, ascultau şi ei toate lucrurile acestea, şi îşi băteau joc de El.

v.15   Isus le-a zis: ,,Voi căutaţi să vă arătaţi neprihăniţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile; pentrucă ce este înălţat între oameni, este o urîciune înaintea lui Dumnezeu.

v.16  Legea şi proorocii au ţinut pînă la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte: şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală.

v.17  Este mai lesne să treacă cerul şi pămîntul decît să cadă o singură frîntură de slovă din Lege.

Dumnezeu cunoştea inima fariseilor. Dumnezeu  cunoaşte inima fiecăruia dintre voi. El cunoaşte şi inima mea. Putem să ne prefacem unii faţă de alţii, dar nu şi faţă de Dumnezeu. Noi nu putem ridica la înălţimea standardului lui Dumnezeu.

Oare ce înseamnă aceste cuvinte, dragii mei decât că şi cei care se cred religioşi trebuie să vegheze pentru că nu în formalismul unei religii stă secretul unei relaţii veritabile cu Dumnezeu.

Cu toate că sună nepotrivită aici intervenţia Domnului Isus cu privire la divorţ, ea ar trebuie, mai degrabă, integrată discuţiei despre credincioşia faţă de un stăpân şi imposibilitatea de a avea un ataşament divizat.

v.18  Oricine îşi lasă nevasta şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbatul ei, preacurveşte.

De fapt acest pasaj nu este decât o trecere la următoarea pildă spusă de Domnul Isus. Este vorba despre o nouă pildă prezentată numai de Luca.  Personal nu cred că aceasta este ficţiune. Convingerea mea este că Isus a extras această pildă din viaţa reală, aşa cum a făcut şi cu celelalte pilde. Isus a folosit ilustraţii familiare ascultătorilor Săi din vremea aceea. Ei ştiau foarte bine despre ce le vorbea Domnul Isus. El foloseşte numele unuia dintre personajele implicate în această pildă; Domnul nu ar fi dat numele unei persoane dacă aceasta nu ar fi existat.

v.19 ,,Era un om bogat, care se îmbrăca în porfiră şi in supţire; şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire.

 

Aceasta este povestea unui om bogat care a trăit şi a murit fără Dumnezeu. El ajunge într-o zonă despre care noi nu ştim nimic. În această pildă, Domnul trece din această lume în lumea cealaltă fără să facă nici o pauză. Deşi noi nu putem pătrunde prin perdeaua care desparte lumea aceasta de cea viitoare, Domnul Isus vorbeşte despre ambele la fel de natural.

Când omul se lasă pradă imaginaţiei, el caută să inventeze şi din visele sale cele mai îndrăzneţe se nasc speculaţii fără margini. Când omul îşi foloseşte imaginaţia, dă de necaz. În această pildă aflăm ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Au existat numai patru persoane care vorbit cu autoritate cu privire la cealaltă parte a morţii: Domnul Isus, Lazăr, Ioan – cel care a primit revelaţia sau descoperirea lui Dumnezeu; şi Pavel, care a fost luat şi dus în al treilea cer.

v.20  La uşa lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube.

v.21  Şi dorea mult să se sature cu fărîmiturile, cari cădeau de la masa bogatului; pînă şi cînii veneau şi-i lingeau bubele.

Avem aici doi oameni aflaţi la capete opuse ale scării sociale şi financiare. De fapt, cred că al oricărei altei scări. Unul reprezintă eşalonul de frunte prin averea sa, iar celălalt reprezintă cel mai jos nivel al sărăciei. Nu s-ar fi putut găsi doi oameni mai opuşi decât aceştia. Cel sărac depindea de firimiturile care cădeau de la masa celui bogat. El nu a fost invitat niciodată la masa celui bogat, ci a rămas mereu în locul cel mai de jos. Câinii veneau şi îi lingeau rănile. În câteva cuvinte, Domnul ilustrează adâncimea degradării groaznice şi a disperării în care căzuse acest biet om. Sunt convins că, dacă aţi fi trăit în acelaşi oraş, aţi avut impresia că săracul Lazăr, îmbrăcat în zdrenţe, nu prea avea vreun discernământ spiritual şi nici bogăţii spirituale. Sunt sigur că noi toţi l-am fi considerat un caz pierdut.

Pe de altă parte, sunt convins că bogatul avea în oraş câteva clădiri care îi purtau numele, poate chiar şi o biserică, o şcoală, o misiune. Şi este clar că avea un renume bun în acest oraş în care trăia şi Lazăr. Oricum, toţii locuitorii oraşului puteau vedea doar nişte aparenţe: faima celui bogat şi rănile linse de câini ale celui sărac. Aceasta este o imagine a sărăciei abjecte şi a bogăţiei fabuloase. Nu putea exista doi oameni mai departe unul de altul decât aceştia doi.

v.22  Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sînul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat.

Domnul Isus vine înaintea uşii morţii şi trece prin ea ca şi când nu ar fi nimic neobişnuit în acest pas. La moartea cerşetorului, nu a avut loc nici o slujbă de înmormântare. Cineva i-a luat trupul şi l-a aruncat în groapa în care erau aruncate şi arse toate mizeriile. Aşa se proceda pe vremea aceea cu trupurile celor săraci. În clipa în care a trecut de uşa morţii, cerşetorul a fost luat pe braţe de îngeri şi purtat până în sânul lui Avraam.

A murit şi omul cel bogat şi a fost îngropat. A avut o înmormântare frumoasă, cu mulţi participanţi, iar predicatorul mai că nu l-a împins pe locul cel mai de sus în ceruri. Problema este că predicatorul a încurcat direcţia, pentru că bogatul a ajuns în cu totul alt loc.

v.23  Pe cînd era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sînul lui,

Observaţi două lucruri aici: cei pierduţi ajung într-un loc al chinului conştient. De asemenea, oamenii se recunosc după moarte. Nu ne pierdem identitatea.

“Locuinţa morţilor” este grecescul Hades care înseamnă “lumea nevăzută”. De fapt, iadul, aşa cum ne gândim noi la el, este un loc care nu s-a deschis încă; nu citim nimic despre el până în Apocalipsa 20:10, unde ni se spune că primii ocupanţi vor fi Antihristul şi profetul fals.

Când au murit, Lazăr şi omul cel bogat au ajuns în lumea nevăzută, în locuinţa morţilor care ne-au părăsit.

Moartea este o despărţire. Nu înseamnă niciodată dispariţie. Adam a murit în ziua în care a mâncat din fructul oprit. Fizic, el nu a murit decât peste nouă sute de ani şi mai bine, dar în ziua în care a mâncat din fruct a fost despărţit de Dumnezeu. Isus S-a referit la acest lucru când a spus, în Ioan 11:25, 26: “Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată…”. Din cauza păcatului, omul este despărţit de Dumnezeu. Oamenii sunt morţi deşi trăiesc. Pavel le-a spus efesenilor: “Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre” (Efeseni 2:1).

Anumite locuri dintr-un oraş mare sunt pline de activitate în timpul nopţii. Dacă vreţi să vedeţi un număr mare de zombi şi de oameni morţi, uitaţi-vă în unul din aceste cluburi de noapte. Acolo îi veţi găsi. Bat la tobe, îngână muzica, ţin ritmul, beau cât pot, se droghează din cauză că sunt morţi şi vor să trăiască.

Există o a doua moarte, care este moartea spirituală şi înseamnă despărţirea veşnică de Dumnezeu. În moartea fizică, trupul devine inert şi fără viaţă din cauză că duhul omului a ieşit din el. Trupul este pus în mormânt şi elementele se întorc în ţărână; “… căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” (Geneza 3:16). Prin urmare, moartea înseamnă despărţire.

Poate vom înţelege mai bine această pildă dacă ştim că Şeol sau Hades (tradus prin iad în Noul Testament) este împărţit în două compartimente: Paradisul (care este numit sânul lui Avraam în această pildă) şi locul de chin. Paradisul a fost golit când Hristos i-a luat cu El, o dată cu înălţarea Lui la cer, credincioşii Vechiului Testament (Efeseni 4:8-10). Locul de chin îi va elibera pe cei pierduţi pentru ca aceştia să fie prezenţi la judecata dinaintea scaunului de domnie mare şi alb (Apoc. 20:15). Toţi cei care apar la această judecată sunt pierduţi şi vor fi aruncaţi în iazul de foc, care este moartea a doua.

Când omul cel bogat a murit, a ajuns în locul de chin, compartimentul în care ajung cei pierduţi. Cerşetorul a ajuns în compartimentul denumit Paradis sau sânul lui Avraam.

Observaţi că Domnul nu spune că bogatul a ajuns în locul de chin din cauză că era bogat sau că cerşetorul a ajuns în sânul lui Avraam pentru că era sărac. Trecerea prin uşa morţii le-a schimbat cu siguranţă statutul, dar aceasta dorită inimii lor. Acesta este mesajul Domnul în acest fragment: omul nu trebuie să judece după aparenţe. Aspectul exterior poate înşela.

Mai sunt şi alte lucruri în această pildă care ne-ar fi rămas necunoscute, dacă nu ar fi fost dezvăluite de Domnul Isus.

v.24  şi a strigat: ,Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimete pe Lazăr să-şi moaie vîrful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sînt chinuit în văpaia aceasta.`

Bogatul ajunge să cerşească, în timp ce Lazăr, cerşetorul, este acum cel bogat.

v.25  ,Fiule`, i-a răspuns Avraam, ,adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mîngîiat, iar tu eşti chinuit.

v.26  Pe lîngă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar avea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată.`

Trupurile celor credincioşi care mor merg acum – după învierea lui Hristos – în mormânt şi se întorc în ţărână, dar duhurile lor se duc să-L întâlnească pe Hristos. Iată ce scrie Pavel Corintenilor în 2 Corinteni 5:8

v.8  Da, sîntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.

În ceea ce-i priveşte pe cei pierduţi  şi astăzi tot în locul de chin, în Hades merg.

Iată imaginea pe care ne-o oferă un fragment din Efeseni 4:8-10.

v.8  De aceea este zis: ,,S’a suit sus, a luat robia roabă, şi a dat daruri oamenilor.“

v.9  Şi acest: ,,S’a suit“, ce însemnează decît că înainte Se pogorîse în părţile mai de jos ale pămîntului?

v.10  Cel ce S’a pogorît, este acelaş cu cel ce s’a suit mai pe sus de toate cerurile, ca să umple toate lucrurile.

Cu alte cuvinte, când Domnul S-a coborât în Hades, după răstignirea Sa pe cruce, El a intrat în secţiunea Paradisului, a golit-o, şi i-a luat pe toţi şi i-a dus în prezenţa lui Dumnezeu. Nimeni nu se află astăzi în această secţiune a Hadesului. Singura parte a Hadesului ocupată astăzi este locul de chin unde ajung necredincioşii după moarte. Va veni ziua în care Hadesul va fi aruncat în iazul de foc şi oamenii nu vor mai ajunge deloc acolo (Apoc. 20:14).

Trupul este doar casa fizică în care trăim. În momentul morţii, noi ne mutăm din vechile noastre case.

Lucrul important este acesta: ce se întâmplă cu duhul nostru după ce a părăsit trupul? Unde se duce?

Cerul sau raiul este un loc real, dragul meu prieten. Când veţi muri, fie veţi ajunge acolo pentru a fi cu Hristos, fie veţi merge în locul de chin unde veţi fi judecaţi în cele din urmă, pentru ca apoi să fiţi aruncaţi în iazul de foc. Problema este că Dumnezeu nu a intenţionat niciodată ca omul să ajungă în această ultimă ipostază. Iazul de foc a fost conceput pentru diavol şi îngerii săi (Matei 25:41). Voi sunteţi cei care alegeţi destinaţia voastră finală.

Domnul Isus arată foarte clar că ceva nu se poate schimba niciodată.

Trebuie să luaţi o hotărâre aici, în această viaţă, cu privire la locul în care veţi ajunge după moarte. Nu mai există o a doua şansă după moarte. Există un abis care nu poate fi trecut cu nici un chip. Acest lucru este hotărât de Dumnezeu.

v.27  Bogatul a zis: ,Rogu-te dar, părinte Avraame, să trimeţi pe Lazăr în casa tatălui meu;

v.28  căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.`

Observaţi preocuparea bogatului pentru fraţii lui încă în viaţă. El îşi dorea ca ei să se pocăiască, să-şi schimbe modul de gândire şi viaţa înainte de a fi prea târziu.

Dragi prieteni, dacă cei pierduţi s-ar putea întoarce, ne-ar predica Evanghelia. Cine trece pe acolo devine un misionar. Ar vrea să spună tuturor cât de groaznic este şi să se ferească de locul acela. De acolo toţi devin mesageri ai pocăinţei. Dar cât de tardiv este dragi prieteni.

Nu înţeleg de ce nu credem cuvintele Domnului Isus şi ele să devină baza acţiunilor noastre.  Trebuie să acţionăm crezând că ceea ce ne spune Domnul Isus este adevărat şi nu avem nevoie de dureroase experienţe pentru a ajunge la aceleaşi concluzii.

v.29  Avraam a răspuns: ,Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.`

v.30  ,Nu, părinte Avraame`, a zis el; ,ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.`

v.31  Şi Avraam i-a răspuns: ,Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.“

Mulţi oameni cred că mari mulţimi s-ar pocăi dacă ar veni cineva înapoi din morţi pentru a spune cum este acolo. Ei bine, există Cineva care S-a întors din morţi. Numele Lui este Isus Hristos. Ei nu L-au crezut , aşa cum nu l-au crezut pe Moise şi nici pe profeţi. Dragul meu prieten, nu întârzia, ia o decizie chiar astăzi! După moarte, nu mai există nici o şansă.

În plus ceea ce avem noi este cuvântul lui Dumnezeu, unul care nu are nevoie să vină din moarte pentru că El  are asupra morţii. Aceasta este ceea ce spune Domnul Isus prin cuvintele puse în gura lui Avraam. Legea şi Prorocii nu sunt altceva decât Vechiul Testament. La noi a ajuns, iată, întreg Cuvântul lui Dumnezeu şi el ne spune că avem un Dumnezeu îndurător, care nu doreşte moartea noastră ci doreşte să ne ofere viaţa veşnică.

Dragul meu prieten, nimeni nu este stăpân pe timpul lui. Nimeni nu poate să spună câte ore, nu zile, săptămâni, luni sau ani va trăi… Ore!! Sau poate clipe! Nu vrei să te gândeşti mai profund la locul în care vei merge atunci când vei trece pragul morţii? Cred că merită, pentru că nu urmează ore, zile, săptămâni, luni sau ani ci o veşnicie.