Itinerar Biblic Ep.0189 – Luca cap. 11

Rezumat

  • Pilde referitoare la rugăciune
  • Acuze aduse Domnului Isus.
  • Pilda duhului necurat care se întoarce în sufletul curăţit.

Dragi ascultători, data trecută am fost invitaţi să şedem la picioarele Domnului Isus. Acum suntem din nou gata de drum, dar tot cu Domnul Isus. Îl însoţim pe El şi aflăm noi lucruri importante pentru creşterea noastră în acest capitol cu numărul 11 din Evanghelia după Luca.

Dar mai bine să citim textul biblic:

v.1   Într’o zi, Isus Se ruga într’un loc anumit. Cînd a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: ,,Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.“

v.2  El le-a zis: ,,Cînd vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pămînt.

v.3    Pînea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi;

v.4   şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.“

Această secţiune importantă se ocupă de rugăciune cum nu o face nici o altă secţiune din Evanghelii. Sună asemănător cu alte pasaje, dar de fapt este ceva cu totul diferit aici. Unii cred că acest pasaj este inserat aici în mod forţat, că este o intervenţie nepotrivită în ordinea cronologică a relatării cu privire la lucrarea lui Hristos. Este adevărat că acest fragment nu urmează şirul relatării dar introduce câteva implicaţii cu totul interesante.

Ucenicii lui Isus au vrut să ştie cum să se roage pentru că Îl auziseră şi Îl văzuseră pe Isus rugându-Se. Îi stătea în obicei să Se retragă la o parte, singur şi să Se roage. Unul din ucenici L-a auzit pe Isus rugându-Se şi în inima lui s-a născut dorinţa arzătoare de a se ruga la fel ca Domnul.

Dragi prieteni, în acest moment, Domnul Isus Hristos Se află la dreapta Tatălui, în ceruri şi mijloceşte pentru noi. El este marele nostru Mijlocitor. Este şi astăzi o idee bună să-I cerem lui Isus să ne înveţe cum să ne rugăm. “Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!” va fi oricând o cerere potrivită.

Acest ucenic nu întreba doar cum să se roage. Domnul spusese deja Predica de pe Munte, în care li se arăta oamenilor cum trebuie să se roage.

Acest ucenic nu-I cerea Domnului să-i arate o tehnică, un sistem, o artă, un ritual pe care să-l urmeze. El dorea să se roage aşa cum Se ruga Hristos.

Mulţi oameni se mulţumesc să-şi spună rugăciunile. Este un fel de “amin” tras după ei la sfârşitul zilei, în timp ce se îmbracă în pijama.

Adevărul este că avem nevoie să învăţăm cum să ne rugăm – nu doar să spunem rugăciuni, ci să ajungem cu ele la Dumnezeu.

Acest ucenic I-a spus Domnului: “Învaţă-ne să ne rugăm, aşa cum Ioan i-a învăţat pe ucenicii lui.” Aceasta este o imagine neaşteptată, fugară asupra vieţii lui Ioan Botezătorul. Este imaginea de rămas-bun pentru că este ultima dată când îl vedem pe Ioan Botezătorul. Şi ce aflăm acum despre el? Ioan era un om al rugăciunii. El îşi învăţa ucenicii să se roage. Ar spune cineva acest lucru despre voi? Toţi marii slujitori ai lui Dumnezeu au fost oameni ai rugăciunii. Vieţile lipsite de roade ale creştinilor şi amorţeala bisericii de astăzi sunt rezultatul lipsei de rugăciune. Aceasta este problema noastră.

Ca răspuns la această cerere, Domnul le-a spus cuvintele din prima parte a acestui capitol. Nu cred că El a intenţionat ca aceasta să fie rugăciunea standard pe care o aud atât de des în serviciile de închinare. Nu a fost dată pentru a fi o formă bombastică pentru serviciile publice de închinare, ci mai degrabă ca o rugăciune personală, spontană, ca o discuţie dintre un tată şi un fiu. Dumnezeu Tatăl mă cunoaşte şi nu cred că vrea să mă vadă dându-mi aere, folosind un ton nenatural şi apelând la un limbaj înflorit. Cred că Dumnezeu vrea să mă vadă pe mine vorbind natural, aşa cum vorbesc în viaţa de fiecare zi. De asemenea, nu cred că Dumnezeu vrea să audă cuvinte multe. Mă obosesc atât de mult rugăciunile lungi şi pompoase…. şi cred că şi pe Dumnezeu Îl obosesc.

Haideţi să vedem care sunt elementele rugăciunii. Prima parte a rugăciunii o constituie închinarea – “Sfinţească-se Numele Tău”. “Vie împărăţia Ta” este rugăciunea pentru împlinirea voii lui Dumnezeu pe pământ. Ea implică înlăturarea răului şi înălţarea binelui la loc de cinste. Aceasta înseamnă că în viaţa voastră există dorinţa de a împlini voia lui Dumnezeu. Nu are nici un rost să spuneţi cuvintele acestei rugăciuni dacă nu credeţi în ele. Această rugăciune este pentru credincioşi, nu pentru cei nemântuiţi. Rugăciunea pentru cel nemântuit sună astfel: “Doamne, ai milă de mine, păcătosul!” Poate să fie chiar mai simplu decât atât. Dumnezeu este bun şi îndurător şi este gata să-Şi manifeste această îndurare şi faţă de voi. Nu este nevoie să-L imploraţi să vă mântuiască; Domnul Isus vă va mântui dacă veniţi la El.

O parte a acestei rugăciuni se referă la împlinirea nevoilor fizice. “Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”. Apoi ni se spune să ne rugăm pentru iertare: “şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator”. Eu nu cred că pot să mă ridic la înălţimea acestui standard. Sper că voi puteţi. Îi iertaţi voi pe toţi cei care vă greşesc? Dragi prieteni, Dumnezeu vrea să-i iertăm pe alţii. Standardul nostru se află scris în Efeseni 4:32: “fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.”

Dumnezeu să ne ajute să fim femei şi bărbaţi ai rugăciunii. Nu avem nevoie de mai mulţi predicatori, mai multe biserici sau mai mulţi misionari, ci avem nevoie de mai mulţi oameni care ştiu să se roage. Dumnezeu nu a încheiat subiectul rugăciunii în acest capitol. Numai Luca redă pilda care urmează şi care aruncă o lumină diferită asupra subiectului rugăciunii. Este o pildă a contrastului.

v.5  Apoi le-a mai zis: ,,Dacă unul dintre voi are un prieten, şi se duce la el la miezul nopţii,  şi-i zice: ,Prietene, împrumută-mi trei pîni,

v.6  căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu, şi n’am ce-i pune înainte;`

v.7  şi dacă dinlăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde: ,Nu mă turbura; acum uşa este încuiată, copiii mei sînt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ţi dau pîni`, –

Dragul meu prieten, crezi că Dumnezeu doarme? Crezi că El S-a dus la culcare când tu ai început să te rogi şi nu mai poţi să-L trezeşti? Crezi că El nu vrea să răspundă la rugăciunile voastre? Dumnezeu vă aude rugăciunile şi vă va răspunde. Acesta este mesajul pildei de aici. Este o pildă prin contrast, nu prin comparaţie. Nu este nevoie să bateţi la porţile cerului până le dărâmaţi pentru ca să atrageţi atenţia lui Dumnezeu. Dumnezeu nu refuză să asculte şi să vă audă. Iată ce ne spune Dumnezeu în Isaia 65:24: “Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!”

Unii cred că Dumnezeu nu aude şi nu răspunde la rugăciunile lor. Poate că ei pur şi simplu nu înţeleg răspunsul lui, care este “Nu!” Problema noastră este că nu ne place să ni se spună “nu”. Dumnezeu aude întotdeauna rugăciunile copiilor Lui şi le răspunde, dar atunci când El ne spune “nu” o face pentru că noi nu ne rugăm pentru lucrul cel mai bun. De-a lungul anilor, am învăţat că cel mai bun răspuns pe care l-a dat Dumnezeu rugăciunilor mele a fost cel negativ.

Nu trebuie să zdruncinaţi porţile cerului pentru ca Dumnezeu să vă audă. Dumnezeu nu S-a dus la culcare. Uşa este larg deschisă şi spune: “Bate, caută, cere!” Duceţi înaintea lui Dumnezeu toate problemele voastre, în rugăciune, şi El vă va da tot ce are El mai bun pentru voi.

v.9  Deaceea şi Eu vă spun: Cereţi, şi vi se va da: căutaţi, şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.

v.10  Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.

v.11  Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pîne, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte?

 

Înainte de a veni la Dumnezeu în rugăciune, asiguraţi-vă că El este Tatăl vostru.

Credinţa în Isus Hristos, în faptul că El a murit şi a înviat pentru noi pentru îndreptăţirea noastră înaintea lui Dumnezeu face din noi copii ai Tatălui ceresc. Când Îl primiţi pe Domnul Isus ca Mântuitor personal sunteţi botezaţi de Duhul lui Dumnezeu în trupul lui Hristos şi deveniţi un fiu care Îi poate spune lui Dumnezeu: “Tată”. Dacă îi cereţi tatălui vostru pământesc o pâine, vă va da o piatră? Dacă îi cereţi un peşte, vă va da un şarpe? Vă puteţi imagina un tată făcând aşa ceva?

v.12   Sau, dacă cere un ou, să-i dea o scorpie?

v.13  Deci, dacă voi, cari sînteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfînt celor ce I-L cer!“

La vremea aceea, Isus le-a spus ucenicilor să ceară Duhul Sfânt. După câte ştiu eu, ei nu au cerut niciodată Duhul. Mai târziu, Hristos a spus: “Luaţi Duh Sfânt!” Ei au avut nevoie de Duhul Sfânt în acele zile premergătoare Rusaliilor. Apoi, în marea zi a Cincizecimii, Isus a venit şi i-a botezat în trupul celor credincioşi şi astfel ei au fost aşezaţi în Hristos. În acele zile, ei au fost umpluţi cu Duh Sfânt. De această umplere avem nevoie şi noi. Toţi credincioşii au fost botezaţi în trupul lui Hristos. “Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh” (1 Corinteni 12:13).

Dar mergem mai departe la un incident în care apar acuze la adresa Domnului Isus.

Acest incident este înregistrat şi în Matei 12:24-30 şi Marcu 3:22-30. Din această relatare a fost extrasă noţiunea de păcat de neiertat. Astăzi nu mai există acest păcat de neiertat.

v.14  Isus a scos dintr’un bolnav un drac, care era mut. Dupăce a ieşit, dracul, mutul a grăit, şi noroadele s’au mirat.

v.15  Dar unii ziceau: ,,El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor.“

Natura convingătoare a minunilor lui Isus i-a forţat pe farisei să ofere o explicaţie pentru ele. Ei nu puteau nega existenţa minunilor când ele se întâmplau chiar sub ochii lor. Fariseii au apelat la cea mai josnică şi cea mai hulitoare explicaţie pentru minunile făcute de Isus. Ei nu au negat că acestea erau minuni, ci spuneau că sunt făcute prin puterea diavolului.

v.16  Alţii, ca să-L ispitească, Îi cereau un semn, din cer.

v.17  Isus le-a cunoscut gîndurile, şi le-a zis: ,,Orice împărăţie desbinată împotriva ei, este pustiită; şi o casă desbinată împotriva ei, se prăbuşeşte peste alta.

v.18  Deci, dacă Satana este desbinat împotriva lui însuş, cum va dăinui împărăţia lui, fiindcă ziceţi că Eu scot dracii cu Beelzebul?

v.19  Şi dacă eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei înşişi vor fi judecătorii voştri.

Hristos a arătat absurditatea acestui fel de raţionament.

v.20  Dar, dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns pînă la voi.

“Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns până la voi” înseamnă că aceasta era printre ei în prezenţa şi în persoana lui Isus, care era trimis de Tatăl.

v.21  Cînd omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sînt la adăpost.

v.22  Dar dacă vine peste el unul mai tare decît el şi-l biruieşte, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea, şi împarte prăzile luate de la el.

“Omul cel tare şi bine înarmat” este Satan. Omul posedat de demoni era o dovadă a puterii sale. Dar Isus este mai puternic decât Satan şi acesta a fost motivul pentru care a putut să scoată demonul din omul acela.

“Când omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa” este un verset care conţine un avertisment pentru noi. Sunt mulţi cei care vor să ne dezarmeze. În faţa unui duşman mereu gata de atac este bine să fim bine înarmaţi.

v.24  Duhul necurat, cînd iese afară dintr’un om, umblă prin locuri fără apă, şi caută odihnă. Fiindcă n’o găseşte, zice: ,Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.`

v.25  Şi cînd vine, o găseşte măturată şi împodobită.

v.26  Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decît el; intră împreună în casă, se aşează în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decît cea dintîi.“

Această pildă creionează poziţia nesigură a lui Israel şi a fariseilor. Pilda vorbeşte despre un om cu un duh necurat. Demonul îl părăseşte pe om şi omul simte că este curat – casa golită, măturată şi aranjată. Îndreptarea năravurilor, corectarea lor nu este de nici un folos. Dacă lumea ar înceta să păcătuiască nu ar fi mai mulţi creştini în lume.

Dacă încetezi să mai păcătuieşti nu înseamnă că ai devenit creştin. Aşa că nu de îndreptare este nevoie, ci de regenerare. Israel şi-a curăţat casa în timpul lucrării lui Ioan Botezătorul şi a lui Isus, dar nu L-a invitat pe Domnul Isus Hristos să o ocupe. Aşa că generaţia aceea a ajuns într-o stare mult mai gravă, aşa cum se arată în această pildă.

v.29 Pe cînd noroadele se strîngeau cu grămada, El a început să spună: ,,Neamul acesta este un neam viclean; el cere un semn; dar nu i se va da alt semn decît semnul proorocului Iona.

v.30  Căci după cum Iona a fost un semn pentru Niniviteni, tot aşa şi Fiul omului va fi un semn pentru neamul acesta.

v.31  Împărăteasa de la miazăzi se va scula, în ziua judecăţii, alături de bărbaţii acestui neam, şi-i va osîndi; pentrucă ea a venit dela capătul pămîntului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decît Solomon.

v.32  Bărbaţii din Ninive se vor scula, în ziua judecăţii, alături de neamul acesta, şi-l vor osîndi, pentrucă ei s’au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decît Iona.

“Semnul” va fi propria înviere, desigur. Isus le îndreaptă atenţia asupra a două incidente din Vechiul Testament. Primul îl are în vedere pe profetul Iona. În aparenţă, Iona a fost înviat din morţi când era în interiorul peştelui. Dumnezeu l-a adus de la întuneric şi moarte la lumină şi viaţă. Experienţa lui Ioan era un tip pentru iminenta moarte şi înviere a lui Isus Hristos. Locuitorii din Ninive l-au primit pe Iona şi au ascultat mesajul său după miraculoasa lui eliberare şi s-au pocăit. Faptele poporului Israel, faptele sale ca naţiune l-au plasat într-o poziţie mult mai rea pentru că nu L-a primit pe Mesia şi nu s-a pocăit.

v.33  Nimeni n’aprinde o lumină, ca s’o pună într’un loc ascuns sau supt baniţă; ci o pune într’un sfeşnic, pentru ca cei ce intră, să vadă lumina.

v.34  Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întunerec.

v.35  Ia seama dar, ca lumina care este în tine, să nu fie întunerec.

v.36  Aşa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină, întocmai ca atunci cînd te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare.“

Domnul Isus oferă o explicaţie simplă cu privire la rolul unei lămpi. Lampa este o sursă de lumină; rolul ei este să dea lumină. Învierea lui Hristos este lumina. Învierea lui Hristos este unica rază de lumină în această lume. Noi trăim într-o lume marcată de naştere şi moarte şi ne mişcăm între aceste două limite. Învierea lui Hristos ne aduce speranţa de care avem nevoie. Ce vor face oamenii cu lumina?

Pentru a vedea un obiect este nevoie de doi factori esenţiali: lumina care să facă obiectul vizibil şi ochiul care să privească acel obiect. Lumina nu este de nici un folos celui orb. Un om care poate vedea, dar nu are lumină şi un orb care are lumină sunt în aceeaşi situaţie. Lumina şi ochiul sunt esenţiale pentru a vedea ceva.

Chiar dacă se află în prezenţa lui Hristos, oamenii nu-L văd. Aceasta nu înseamnă că El nu este Lumina lumii, ci înseamnă că oamenii sunt orbi.

v.37 Pe cînd vorbea Isus, un Fariseu L-a rugat să prînzească la el. El în intrat şi a şezut la masă.

v.38  Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu Se spălase înainte de prînz.

Domnul a omis aici ceremonia de spălare care era un ritual religios.

v.39  Dar Domnul i-a zis: ,,Voi, Fariseii, curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de jăfuire şi de răutate.

v.40  Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară, n’a făcut şi pe cea dinlăuntru?

Religia nu ţine de lucruri exterioare, ci este o chestiune a inimii. Acesta este un principiu important. Domnul Isus pronunţă trei avertismente care exemplifică acest principiu.

v.41   Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinlăuntru, şi atunci toate vă vor fi curate.

v.42  Dar vai de voi, Fariseilor! Pentrucă voi daţi zeciuială din izmă, din rută şi din toate zarzavaturile, şi daţi uitării dreptatea şi dragostea de Dumnezeu: pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe celelalte să nu le lăsaţi nefăcute!

v.43  Vai de voi, Fariseilor! Pentrucă voi umblaţi după scaunele dintîi la sinagogi, şi vă place să vă facă lumea plecăciuni prin pieţe!

v.52  Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentrucă voi aţi pus mîna pe cheia cunoştinţei: nici voi n’aţi intrat, iar pe ceice voiau să intre, i-aţi împedecat să intre.“

Fariseii avea un sistem fals de valori. Domnul Isus nu spune că era greşit că dădeau zeciuială: greşit era că lăsau unele lucruri importante nefăcute.

Dragi prieteni, dacă dăruiţi din venitul vostru pentru Dumnezeu, aceasta nu înseamnă că sunteţi creştini. Dar dacă Îl iubiţi pe Hristos, veţi da din ce aveţi pentru Dumnezeu.

Domnul Isus continuă cu aceste “vai-uri” vis-à-vis de cărturari şi farisei dar ele trebuie să fie semnale şi pentru noi.

Ei vedeau că ceea ce spunea Isus se potrivea cu ceea ce făceau ei. Fariseii erau ocupaţi cu aparenţele. Păcatul cărturarilor era lipsa de sinceritate. Ei adăugau lucruri noi la Legea lui Moise, o făceau şi mai dificilă, fără însă ca ei să facă aceste lucruri.

Aceşti conducători religioşi ocupau cam aceeaşi poziţie pe care o au astăzi capii bisericilor. Oamenii apelau la ei pentru interpretarea adevărului. Ei puneau accentul pe lucrurile materiale, în loc să-l pună pe scopul spiritual pentru care trebuiau să fie folosite. Şi ei înşişi nu trăiau conform cu preceptele Scripturilor.

Din păcate, obstacolul cel mai mare pentru cauza lui Hristos astăzi este credinciosul declarat, cel care susţine sus şi tare că este credincios, fără ca viaţa lui să demonstreze acest lucru. Avem nevoie să ne examinăm viaţa în lumina acestui fragment din Scriptură!

Fie ca nici unul din noi să nu se asemene acestei descrieri.