Itinerar Biblic Ep.0187 – Luca Cap.9 Vers.1-43

Rezumat:

  • Vindecarea băiatului îndrăcit.
  • Plecarea către Ierusalim.

Dragi ascultători, nu este pentru nimeni o noutate faptul că în lumea aceasta trece prin tot felul de experienţe iar cele mai multe dintre ele aduc durere şi amărăciune.

Însă această durere şi amărăciune pot dispărea atunci când în viaţa noastră intervine Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos.

Cam acest lucru s-a petrecut şi cu familia băiatului vindecata de Domnul Isus după ce coboară de pe Mutele Schimbării la faţă.

Cred că ne putem închipui durerea şi amărăciunea din inimile acestor oameni. Nu cred că putem intui dimensiunea acestora. Îmi place să spun că cine nu trece printr-o anumită experienţă, mai ales când aceasta implică durere şi suferinţă, nu poate înţelege pe deplin profunzimea acesteia.

În orice caz, în inima acelor oameni era mare amărăciune, cauzată de boala băiatului lor. În momentul în care se întâlnesc cu Domnul Isus, atinseseră, cred eu culmea disperării.

Pot să-mi imaginez că oamenii aceştia au umblat pe la tot felul de medici, cu speranţa că vor găsi vindecarea pentru copilul lor. Negăsind-o, se îndreaptă cu anumite speranţe către ucenicii Domnului Isus. Auziseră că aceştia aveau puterea de a alunga demonii, ceea ce era adevărat. Dar… şi aici dezamăgire. Ucenicii sunt neputincioşi.

Nici nu este de mirare că Matei redă disperarea din cuvintele tatălui ”Doamne ajută necredinţei mele!”

Dar, o încurajare pentru noi este că Domnul Isus are nu numai puterea, dar şi voinţa de a veni în întâmpinare suferinţelor şi problemelor noastre, ori de câte ori este nevoie.

El a făcut-o şi în acesta caz şi o va face de atâtea ori cât este nevoie.

Lucrul acesta trebuie să fie pentru noi o încurajare şi un îndemn pentru a ne apropia mai mult de Domnul nostru.

Aceasta a fost ceea ce am învăţat data trecută în călătoria noastră prin paginile Evangheliei după Luca. Astăzi începem călătoria noastră în acelaşi capitol, acolo unde Domnul Isus, după ce-l vindecă pe băiat se îndreaptă către Ierusalim. Să vedem deci ce se va petrece în această lungă călătorie:

v.44  ,,Voi ascultaţi bine ce vă spun: Fiul omului va fi dat în mînile oamenilor!“

v.45  Dar ucenicii nu înţelegeau cuvintele acestea, căci erau acoperite pentru ei, ca să nu le priceapă; şi se temeau să-L întrebe în privinţa aceasta.

Ei nu au înţeles prea bine ce însemna această înviere din morţi. Aici El vorbeşte despre propria Sa moarte pentru ei, aşa că noi ne gândim că ei ar fi trebuit cel puţin să întrebe despre ce este vorba.

v.46  Apoi le-a venit în gînd să ştie cine dintre ei ar fi cel mai mare.

Noi ne-am închipui că, după schimbarea la faţă, ucenicii ar fi trebuit să fie smeriţi şi ascultători de voia Lui. Dimpotrivă, ei au devenit ambiţioşi. Se gândeau la cunună ignorând crucea. Ucenicii doreau slava deşartă. Acesta a fost blestemul ucenicilor lui Isus din ziua aceea până în prezent. Este unul din blestemele bisericii. În Epistola sa către Galateni, Pavel a scris: “Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii” (Galateni 5:26).

v.47  Isus le-a cunoscut gîndul inimii, a luat un copilaş, l-a pus lîngă El,

v.48  şi le-a zis: ,,Oricine primeşte pe acest copilaş, în Numele Meu, pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M’a trimes pe Mine. Fiindcă cine este cel mai mic între voi toţi, acela este mare.“

Acesta este un principiu important. Sunt convins de faptul că cei mai mari sfinţi sunt necunoscuţii din bisericile noastre care Îl slujesc în tăcere şi cu credincioşie pe Domnul Isus Hristos.

v.49  Ioan a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţînd draci în Numele tău; şi l-am oprit, pentrucă nu merge după noi.“

v.50  ,,Nu-l opriţi“, i-a răspuns Isus, ,,fiindcă cine nu este împotriva voastră, este pentru voi.“

v.51 Cînd s’a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Şi-a îndreptat faţa hotărît să meargă la Ierusalim.

v.52  A trimes înainte nişte soli, cari s’au dus şi au intrat într’un sat al Samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit.

v.53  Dar ei nu L-au primit, pentrucă Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim.

Observaţi faptul că samaritenii Îl resping pe Isus. Noi ne gândim la “bunul samaritean” datorită pildei, dar adevărul este că samaritenii nu erau cu nimic mai buni decât iudeii – şi unii, şi alţii L-au respins pe Isus.

v.54  Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, cînd au văzut lucrul acesta, au zis: ,,Doamne, vrei să poruncim să se pogoare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?“

Ioan este considerat adesea ca fiind un apostol foarte blând. Dar iată că aici el este cuprins de furie.

v.55  Isus S’a întors spre ei, i-a certat, şi le-a zis: ,,Nu ştiţi de ce duh sînteţi însufleţiţi!

v.56  Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mîntuiască.“ Şi au plecat într’alt sat.

Isus mustră orice duh sectar. Ce mustrare tăioasă! “Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” Cu altă ocazie, El spune: “Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10). Ioan a înţeles cu totul greşit scopul venirii lui Hristos pe pământ.

Acum urmează o secţiune în care ne sunt prezentate standardele pentru ucenicie.

Astfel, ne sunt înfăţişaţi trei candidaţi care vor să devină ucenici ai Domnului Isus. Observaţi că aici nu este vorba despre calea spre mântuire. Nu este pusă întrebarea: “Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Aici este vorba despre ce condiţii trebuie să îndeplinească un ucenic al lui Hristos.

Primul candidat este un tânăr impulsiv şi nerăbdător.

v.57 Pe cînd erau pe drum, un om i-a zis: ,,Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.“

v.58  Isus i-a răspuns: ,,Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n’are unde-Şi odihni capul.“

Răspunsul Domnului Isus a revelat propria Lui sărăcie din timpul vieţii Sale pe pământ. Gândiţi-vă că, atunci când Isus călătorea împreună cu ucenicii Lui, grupul lor nu era găzduit într-un hotel de lux. Sărăcia era o parte a blestemului pe care Domnul Isus a trebuit să-l poarte venind în trup pe pământ. L-a urmat acest tânăr pe Domnul Isus? Nu ni se spune. Îmi place să cred că da.

v.59  Altuia i-a zis: ,,Vino după Mine!“ ,,Doamne“, I-a răspuns el, ,,lasă-mă să mă duc întîi să îngrop pe tatăl meu.“

v.60  Dar Isus i-a zis: ,,Lasă morţii să-şi îngroape morţii, şi tu du-te de vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu.“

Următorul candidat luase hotărârea de a-L urma pe Domnul Isus dar dorea să-şi îngroape tatăl mai întâi. Acest verset este interpretat greşit de foarte mulţi. Isus nu-i interzicea acestui băiat să participe la înmormântarea tatălui său. Mai degrabă, băiatul spune că trebuie să aibă grijă de tatăl său până când acesta va muri şi abia după ce el nu va mai fi, va putea să-L urmeze pe Isus.

Când este vorba de ucenicie, afecţiunea umană trebuie să fie pe locul doi, după respectarea voii Lui. Când apare un conflict între afecţiunea umană şi Hristos, El cere să aibă întâietatea. Dar este adevărat că nu este nevoie ca afecţiunea umană şi voia lui Dumnezeu să fie întotdeauna în conflict.

v.61  Un altul a zis: ,,Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întîi să mă duc să-mi iau rămas bun dela ai mei.“

v.62  Isus i-a răspuns: ,,Oricine pune mîna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.“

Cel de-al treilea candidat dorea să-şi ia concediu pentru a le spune rămas-bun celor dragi. El avea inima împărţită, astfel că Îi dăruia lui Hristos numai o jumătate din inima sa. Acest om vroia să fie ucenicul lui Isus, dar fără să facă nici un sacrificiu. Nu era pătruns deloc de importanţa misiunii Sale. Amintiţi-vă că Domnul Isus Se afla chiar atunci pe drumul către cruce. El Se îndrepta foarte hotărât spre Ierusalim.

Dragi prieteni, costul uceniciei este foarte mare. Este nevoie să dăm tot ce avem. Apostolul Pavel a scris: “Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3:13, 14).

Dar să mergem mai departe, la următorul capitol, capitolul 10,  pentru a înţelege mai bine care este motivul deplasării Domnului Isus către Ierusalim.

În acest capitol găsim bine cunoscuta pildă a bunului samaritean. Capitolul începe cu trimiterea celor şaptezeci de ucenici şi legat de aceasta, Isus pronunţă judecata asupra cetăţilor Horazin, Betsaida şi Capernaum. Apoi urmează pilda bunului samaritean. Capitolul se încheie cu Isus în casa Mariei şi a Martei.

Cam aceasta este ceea ce cuprinde acest capitol.

Dar să ne concentrăm mai întâi atenţia asupra trimiterii celor 70 de ucenici.

v.1  După aceea Domnul a mai rînduit alţi şaptezeci de ucenici, şi i-a trimes doi cîte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile, pe unde avea să treacă El.

v.2  Şi le-a zis: ,,Mare este secerişul, dar puţini sînt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său.

Domnul i-a trimis pe cei şaptezeci de ucenici cu sarcina de a pregăti calea pentru lucrarea Sa. Numai Luca ne spune acest lucru. Lucrarea avea să dureze o perioadă limitată de timp, iar slujba lor era temporară, în timp ce Isus călătorea spre Ierusalim.

Auzim adesea vorbindu-se despre rugăciuni adresate Domnului secerişului să scoată lucrători la secerişul Său. Adică, Domnul Se uită la ce se întâmplă în lume, care este coapta şi gata de secerat şi treaba noastră este să strângem recolta. Poate că vă va surprinde acest lucru, dar eu nu cred că treaba mea este să recoltez. Treaba mea este să arunc sămânţa. Dacă aţi lucrat vreodată la câmp, ştiţi că este o mare diferenţă între aruncarea seminţei şi recoltarea ei atunci când planta a ajuns la maturitate. Acum va spune cineva: “Dar Domnul a spus că secerişul este mare şi lucrătorii sunt puţini”. Trebuie să ne amintim unde era Isus când a făcut această afirmaţie. El era de cealaltă parte a crucii în acel moment şi se apropia sfârşitul unei epoci. La sfârşitul fiecărei epoci vine o judecată. Judecata care încheie o epocă este un seceriş, iar epoca însăşi este pentru aruncare seminţei. Cred că noi aruncăm sămânţa astăzi şi la sfârşitul acestei epoci va veni secerişul. În pilda cu neghina şi grâul, Isus spune: “Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: ‘Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu’” (Matei 13:30). Sarcina mea este să arunc sămânţa, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este sarcina fiecărui creştin.

v.3  Duceţi-vă; iată, vă trimet ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.

v.4  Să nu luaţi cu voi nici pungă, nici traistă, nici încălţăminte, şi să nu întrebaţi pe nimeni de sănătate pe drum.

v.5  În orice casă veţi intra, să ziceţi întîi: ,,Pacea să fie peste casa aceasta!“

v.6  Şi dacă va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră va rămînea peste el; altminteri ea se va întoarce la voi.

v.7  Să rămîneţi în casa aceea, şi să mîncaţi şi să beţi ce vi se va da; căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Să nu umblaţi din casă în casă.

v.8  În oricare cetate veţi intra şi unde vă vor primi oamenii, să mîncaţi ce vi se va pune înainte;

v.9  să vindecaţi pe bolnavii cari vor fi acolo, şi să le ziceţi: ,,Împărăţia lui Dumnezeu s’a apropiat de voi.“

Isus îi avertizează spunându-le că vor da de necazuri şi pericole de tot felul – vor fi ca nişte miei în mijlocul lupilor. Ucenicii trebuiau să călătorească fără bagaje şi să nu piardă timpul cu discuţii inutile. Ei trebuiau să se poarte ca nişte oameni cu o misiune importantă şi urgentă, oameni mânaţi de un singur scop – acela de a pregăti inimile oamenilor pentru venirea lui Hristos.

v.10  Dar în oricare cetate veţi intra, şi nu vă vor primi, să vă duceţi pe uliţele ei, şi să ziceţi:

v.11  ,,Scuturăm împotriva voastră, chiar şi praful din cetatea voastră, care s’a lipit de picioarele noastre; totuş să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu s’a apropiat de voi.“

v.12  Eu vă spun că, în ziua judecăţii va fi mai uşor pentru Sodoma decît pentru cetatea aceea.

v.13  Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon lucrările puternice cari au fost făcute în voi, de mult s’ar fi pocăit stînd în sac şi cenuşă.

v.14  De aceea, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decît pentru voi.

v.15  Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare pînă la cer? Vei fi pogorît pînă în Locuinţa morţilor.

v.16  Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cine vă nesocoteşte pe voi, pe Mine Mă nesocoteşte; iar cine Mă nesocoteşte pe Mine, nesocoteşte pe Cel ce M’a trimes pe Mine.“

Domnul nostru vorbeşte despre gravitatea respingerii trimişilor Săi – cine-i respingea pe ei, Îl respingea pe El.

v.17 Cei şaptezeci s’au întors plini de bucurie, şi au zis: ,,Doamne, chiar şi dracii ne sînt supuşi în Numele Tău.“

v.18  Isus le-a zis: ,,Am văzut pe Satana căzînd ca un fulger din cer.“

v.19  Iată că v’am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma.

v.20  Totuş, să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sînt supuse; ci bucuraţi-vă că numele voastre sînt scrise în ceruri.“

Pentru a completa istoria celor şaptezeci de ucenici, Luca prezintă şi întoarcerea lor. Ei s-au întors plini de entuziasm. Este aceeaşi experienţă prin care trecem şi noi când împărtăşim altora Cuvântul lui Dumnezeu şi cineva vine la Hristos. Cât de minunat ne simţim atunci! Este bine să ne amintim mereu cuvintele Domnului Isus: “Nu vă bucuraţi că duhurile vă sunt supuse, ci mai degrabă bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.” Dacă lucrarea noastră se bucură de succes, acesta se datorează numai Lui, nu este meritul nostru.

v.21  În ceasul acela, Isus S’a bucurat în Duhul Sfînt, şi a zis: ,,Tată, Doamne al cerului şi al pămîntului; Te laud pentrucă ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu.“

v.22  Toate lucrurile Mi-au fost date în mîni de Tatăl Meu; şi nimeni nu ştie cine este Fiul, afară de Tatăl, nici cine este Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.“

v.23  Apoi S’a întors spre ucenici, şi le-a spus de o parte: ,,Ferice de ochii cari văd lucrurile, pe cari le vedeţi voi!

v.24  Căci vă spun că mulţi prooroci şi împăraţi au voit să vadă ce vedeţi voi, şi n’au văzut, să audă ce auziţi voi, şi n’au auzit.“

Am ajuns acum la un lucru în care Luca este specialist. Specialitatea lui Luca sunt pildele, în timp ce specialitatea lui Marcu o constituie minunile. Doctorul Luca înregistrează câteva pilde care se numără printre părţile cele mai cunoscute din Biblie. Pilda bunului samaritean este probabil cea mai cunoscută. Unii critici literari consideră că această pildă este o poveste cu totul deosebită.

Pilda bunului samaritean a fost dată ca răspuns la o întrebare care se referea la viaţa veşnică. Nu a fost o întrebare sinceră, dar a fost o întrebare bună, bine ţintită. Domnul avea o metodă foarte bună de a aborda întrebările. El răspundea la o întrebare cu altă întrebare.

Această metodă este cunoscută sub denumirea de metoda socratică, pentru că a fost folosită de Socrate: răspunde la o întrebare cu altă întrebare. În felul acesta, îl laşi pe om să-şi răspundă singur la întrebare. Învăţătorul Legii încearcă să-L pună pe Isus în boxa martorilor, dar Isus întoarce situaţia şi îl pune pe învăţător în boxa martorilor.

Nu este o situaţie singulară. Am întâlnit nenumăraţi oameni care nu vor să recunoască greşelile lor sau păcatele lor, dar sunt grabnici în a a-L acuza pe Dumnezeu de diverse lucruri.

Nici tânărul acesta nu este departe. El este gata să să-şi ridice o statuie, dar este mâhnit în cele din urmă pentru că nu găseşte răspunsul pe care el îl voia.

Dragii mei, se prea poate ca acest cuvânt al lui Dumnezeu să nu sune aşa cum ne-am dori. Dar nu aceasta trebuie să urmărim. Noi trebuie să urmărim voia lui Dumnezeu și acest cuvânt să-și găsească loc în inimile noastre.

Vom vedea data viitoare care este mesajul complet al Domnului şi care sunt lecţiile pentru noi.