Itinerar Biblic Ep.0184 – Luca cap. 7

 

Rezumat

  • Vindecarea robului unui sutaş.
  • Învierea fiului văduvei din Nain

Dragi ascultători, suntem din nou în febra evenimentelor legate de viaţa Domnului Isus aşa cum este ea văzută de Evanghelistul Luca.

Din tot ce am văzut până acum, putem constata că Domnul Isus era nu numai o persoană foarte activă, dar şi foarte sensibilă la nevoile celor din jur.

Să vedem ce ne rezervă şi capitolul de astăzi, adică capitolul 7, care începe cu o nouă vindecare făcută de Domnul Isus. Iată despre ce este vorba:

v.1 Dupăce a sfîrşit de rostit toate aceste cuvîntări înaintea norodului, care-L asculta, Isus a intrat în Capernaum.

v.2  Un sutaş avea un rob la care ţinea foarte mult, şi care era bolnav pe moarte.

v.3  Fiindcă auzise vorbindu-se despre Isus, sutaşul a trimes la El pe nişte bătrîni ai Iudeilor, ca să-L roage să vină să vindece pe robul lui.

v.4  Aceştia au venit la Isus, L-au rugat cu tot dinadinsul, şi au zis: ,,Face să-i faci acest bine;

v.5  căci iubeşte neamul nostru, şi el ne-a zidit sinagoga.“

v.6  Isus a plecat cu ei; dar nu era departe de casă, cînd sutaşul a trimes la El pe nişte prieteni să-I spună: ,,Doamne, nu Te mai osteni atîta, pentrucă nu sînt vrednic să intri supt acoperemîntul meu.

v.7  De aceea nici nu m’am socotit vrednic să vin eu însumi la Tine. Ci, zi o vorbă, şi robul meu va fi tămăduit.

v.8  Căci şi eu, care sînt supt stăpînirea altuia, am supt mine ostaşi. Şi zic unuia: ,Du-te!` şi se duce; altuia: ,Vino!` şi vine; şi robului meu: ,Fă cutare lucru!` şi-l face.“

v.9  Cînd a auzit Isus aceste vorbe, S’a minunat de sutaş, S’a întors spre norodul, care mergea după El, şi a zis: ,,Vă spun că nici chiar în Israel n’am găsit o credinţă atît de mare.“

v.10  Cînd s’au întors acasă, trimeşii au găsit sănătos pe robul care fusese bolnav.

În acest oraş se aflau mulţi soldaţi romani. Sutaşul sau centurionul era un ofiţer roman care avea în subordine 100 de soldaţi. După toate aparenţele, acest ofiţer era un om credincios. Dragostea lui pentru poporul evreu fusese demonstrată prin construirea unei sinagogi pentru ei în Capernaum. El era un om cu autoritate.

Putea spune unui soldat: “Du-te!”, şi acesta asculta. El a recunoscut că Isus are o astfel de putere şi că era de ajuns să spună un cuvânt pentru ca robul lui să fie vindecat. Isus S-a minunat de credinţa acestui om. Evangheliile ne spun că Isus S-a minunat de două ori: o dată de credinţa sutaşului şi a doua oară din cauza necredinţei lui Israel.

Dar să mergem mai departe:

v.11 În ziua următoare, Isus Se ducea într’o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi norod mult.

v.12  Cînd S’a apropiat de poarta cetăţii, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă; şi cu ea erau o mulţime de oameni din cetate.

v.13  Domnul, cînd a văzut-o, I s’a făcut milă de ea, şi i-a zis: ,,Nu plînge!“

v.14  Apoi S’a apropiat, şi S’a atins de raclă. Ceice o duceau, s’au oprit. El a zis: ,,Tinerelule, scoală-te, îţi spun!“

v.15  Mortul a şezut în capul oaselor, şi a început să vorbească. Isus l-a dat înapoi maicii lui.

v.16  Toţi au fost cuprinşi de frică, slăveau pe Dumnezeu, şi ziceau: ,,Un mare prooroc s’a ridicat între noi; şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.“

Numai doctorul Luca înregistrează acest incident. Cu această ocazie este redată viaţa fiului unui văduve. Unii numesc aceasta înviere, dar cele două incidente în care Isus a înviat oameni nu erau chiar o înviere propriu-zisă. Tot ce a făcut Domnul a fost să reîntoarcă viaţa în trupurile oamenilor. Tradiţia spune că, după ce Domnul l-a înviat pe Lazăr, acesta L-a întrebat dacă va trebui să mai moară o dată. Domnul i-a spus că va mai muri o dată şi Lazăr nu a mai zâmbit niciodată din ziua aceea. Fie că este adevărat, fie că nu, sunt sigur că este de ajuns să vezi moartea o singură dată!

Până în prezent, o singură persoană a înviat cu adevărat din morţi şi această persoană este Domnul Isus Hristos. El este pârga celor adormiţi. El este Singurul care a înviat din morţi într-un trup glorificat. Când va veni Domnul pentru biserica Sa, cei morţi în Hristos şi credincioşii cei vii vor fi schimbaţi în trupuri înviate şi glorificate şi vor fi luaţi împreună cu Domnul. Acel trup nu va muri niciodată.

Relatarea cu fiul mort al văduvei din Nain este cu adevărat tristă. El era unicul fiu al unei femei văduve – astfel moartea lui era de două ori mai tragică. În timp ce trecea prin Nain, Domnul a întâlnit cortegiul funerar. Cineva spunea că Isus a întrerupt orice înmormântare care Îi apărea în cale. Părerea mea este că Isus a înviat mai mult decât cele trei persoane despre care ne vorbeşte Noul Testament. Aceste trei cazuri sunt probabil exemple pentru fiecare vârstă: un copil, un bărbat tânăr şi un bărbat matur.

Isus l-a înviat pe acest tânăr de dragul mamei lui. El simţea compasiune pentru această femeie şi pentru situaţia ei. Isus a atins sicriul în care se afla tânărul şi i-a vorbit. El a folosit întotdeauna aceeaşi metodă: le-a vorbit direct celor pe care i-a înviat.

Când va veni momentul răpirii bisericii Sale, Se va auzi glasul Lui. Aşa ne spune Scriptura în 1 Tesaloniceni 4:16, 17.

v.16  Căci însuş Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trîmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întîi vor învia cei morţi în Hristos.

 v.17  Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

El vine să ne ia cu un strigăt. Glasul Lui va fi ca glasul unui arhanghel şi ca trâmbiţa lui Dumnezeu. Prin acest strigăt, El îi va chema pe ai Săi din morţi. Domnul Isus a folosit întotdeauna aceeaşi metodă când a fost vorba despre readucerea vieţii în trupurile celor morţi. În alte minuni însă El a folosit metode diferite. Dar atunci când a înviat din morţi a vorbit direct celor care urmau să fie înviaţi.

În acest moment, Ioan Botezătorul a trimis la Isus câţiva ucenici să-I pună câteva întrebări, pentru că el era nedumerit.

v.19  Ioan a chemat pe doi dintre ucenicii săi, şi i-a trimes la Isus să-L întrebe: ,,Tu eşti Acela care are să vină, sau să aşteptăm pe altul?“

v.20  Aceştia, cînd s’au înfăţişat înaintea lui Isus, I-au zis: ,,Ioan Botezătorul ne-a trimes la Tine să Te întrebăm: ,Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?“

Am făcut cunoştinţă cu Ioan Botezătorul în Matei şi Marcu. Îmbrăcămintea lui era neobişnuită, chiar pitorească. Sunt şi azi câte unii care se îmbracă ciudat nefiind altceva decât nişte exemplare dezaxate. Este adevărat că Ioan Botezătorul avea o îmbrăcăminte neobişnuită, dar asta nu făcea din el un om ciudat. Mesajul şi lucrarea lui făceau din Ioan Botezătorul un om deosebit. El a fost chemat de Dumnezeu. Ar fi bine să fim şi noi siguri că suntem chemaţi de Dumnezeu dacă avem de gând să purtăm o anume ţinută care să arate că suntem religioşi. Mulţi oameni cred că adoptă nişte simboluri exterioare care sunt asociate creştinismului sunt cu adevărat creştini.

Creştinismul este o relaţie personală cu Isus Hristos. Este mai mult decât a încerca să-L imiţi pe Hristos sau a purta nişte haine anume. Trebuie să te naşti din nou. A fi creştin înseamnă a avea o experienţă personală cu Isus Hristos. Dacă este cineva în Hristos este o făptură nouă.”

Ioan Botezătorul pare să fie inclus din greşeală în Noul Testament. Locul lui nu este deloc în Noul Testament. El este ultimul dintre profeţii iluştri ai Vechiului Testament. El este puntea aruncată peste abisul căscat între Vechiul şi Noul Testament. Locul lui este în rândurile unor profeţi ca Samuel, Ilie, Isaia, Ieremia. Hristos a spus oamenilor în faţa cărora predica: “Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele proorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi, şi ziceţi: Dacă am fi trăit noi în zilele părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui proorocilor. Prin aceasta mărturisiţi despre voi înşivă că sunteţi fiii celor ce au omorât pe prooroci ” (Matei 23:29-31). Ei s-au dovedit copii adevăraţi care au moştenit natura părinţilor lor, pentru că Ioan Botezătorul, ultimul profet al Vechiului Testament, era la vremea aceea în închisoare, urmând a fi omorât în scurt timp.

În timp ce stătea închis în temniţă, în mintea lui Ioan s-a strecurat îndoiala. Unii încearcă să ofere o explicaţie psihologică pentru întrebarea lui Ioan: “Tu eşti Acela care are să vină?” Ioan Îl aştepta pe Mesia şi vroia să ştie dacă Hristos este Mesia cel aşteptat. A încerca să oferi o explicaţie psihologică este în cele din urmă amuzant. Susţinătorii acestui punct de vedere spun că Ioan era deprimat, descurajat, un caz clasic de depresie, din cauza faptului că se afla în închisoare. Nu cred nici o iotă din această explicaţie. Ioan anunţase venirea Împărăţiei şi denunţase poporul evreu. El vestise venirea Împăratului. El Îi pregătise calea, netezise drumul înaintea Celui care trebuia să vină. Ioan L-a identificat pe Mesia şi a spus: “dar vine Acela care este mai puternic decât mine… El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. Acela are lopata în mână; Îşi va curăţi aria cu desăvârşire şi Îşi va strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge” (Luca 3:16, 17).

Acesta este un limbaj direct şi dur. Ioan nu menaja pentru că nici nu se aştepta la menajamente. El se aştepta ca Hristos să instituie Împărăţia în toată gloria şi puterea sa. De vreme ce acest lucru nu se întâmplase, Ioan i-a trimis pe câţiva dintre ucenicii lui la Hristos să-L întrebe dacă El este Acela sau să aştepte pe altul.

Observaţi că Domnul Isus i-a primit cu amabilitate pe mesageri, dar i-a lăsat să aştepte.

v.22  Şi, drept răspuns, le-a zis: ,,Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sînt curăţiţi, surzii aud, morţii înviază, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia.

  1. 23 Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire.“

Isus i-a lăsat să aştepte pe ucenicii lui Ioan, timp în care El a făcut numeroase minuni, astfel încât ei să se poată întoarce la Ioan şi să spună că au văzut împlinirea profeţiei referitoare la Mesia. Isaia prezice prima venire a lui Isus în capitolul 35 al cărţii sale, în versetele 5 şi 6: “Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci şchiopul va sări ca un cerb şi limba mutului va cânta de bucurie…”. Isus le-a spus ucenicilor lui Ioan să-i prezinte acestuia toate faptele care Îl recomandau ca fiind Mesia. De fapt, Ioan îşi împlinise misiunea. Isus Şi-a dat seama că nu înainta atât de rapid pe cât ar fi dorit Ioan. Dar în faţa dificultăţilor de ordin intelectual, Isus îi cere lui Ioan să se încreadă în El.

Acelaşi lucru îl cere Isus şi de la noi astăzi. El ne cere să avem credinţă în El chiar şi atunci când nu înţelegem ce se întâmplă. 1 Corinteni 1:18. Îndoielile nu sunt un semn de deşteptăciune din partea voastră. Dimpotrivă, sunt un semn că sunteţi cât se poate de nesăbuiţi şi arată că nu cunoaşteţi totul. Îndoielile semnalează faptul că faceţi parte dintr-un grup pe cale de dispariţie. Mulţi profesori învăţaţi stau în scaune rotitoare, în biblioteci prăfuite, departe de viaţa şi nevoile omeneşti şi scriu despre dificultăţile intelectuale ale acceptării Bibliei, divinităţii lui Isus Hristos şi răscumpărării prin sângele lui Hristos.

Eu cred în Cuvântul lui Dumnezeu şi sper că acest lucru este adevărat şi în ceea ce vă priveşte, dragi ascultători.

v.24  Dupăce au plecat trimeşii lui Ioan, Isus a început să spună noroadelor despre Ioan: ,,Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? O trestie clătinată de vînt?

v.25  Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că ceice poartă haine moi şi ceice trăiesc în desfătări, sînt în casele împăraţilor.

A fost Ioan Botezătorul o trestie bătută de vânt? Nu. Ioan era aspru şi neînduplecat. Nimic nu-l putea clătina.

v.26  Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un prooroc? Da, vă spun, şi mai mult decît un prooroc.

v.27  El este acela despre care este scris: ,Iată, trimet pe solul Meu înaintea Feţei Tale, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.`

Acesta este un citat din Maleahi 3:1 şi îl arată pe Ioan Botezătorul ca înainte mergător al lui Mesia.

v.28  Vă spun că dintre cei născuţi din femei, nu este nici unul mai mare decît Ioan Botezătorul. Totuş, cel mai mic în Împărăţia lui Dumnezeu, este mai mare decît el.

v.29  Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan;

Acesta este un omagiu impresionant adus de Isus lui Ioan Botezătorul.

v.30  dar Fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui.

v.31  Cu cine voi asemăna dar pe oamenii din neamul acesta? Şi cu cine seamănă ei?

v.32  Seamănă cu nişte copii, cari stau în piaţa, şi strigă unii către alţii: ,V’am cîntat din fluier, şi n’aţi jucat; v’am cîntat de jale, şi n’aţi plîns.`

Cu alte cuvinte, erau ca nişte copii răsfăţaţi şi obraznici. Mulţi oameni sunt aşa.

Domnul spune că fariseii erau precum copiii care se joacă în piaţă. Unul spune: “Hai să ne jucăm de-a nunta”, iar ceilalţi spun: “Nu, e prea vesel!” Altul sugerează: “Atunci să ne jucăm de-a înmormântarea”, iar replica celorlalţi este: “Nu, că asta e prea trist.” Domnul spune că aceşti copii mofturoşi erau la fel ca fariseii din vremea aceea. Şi mă întreb dacă nu cumva aceasta este o imagine care se potriveşte şi bisericii obişnuite din ziua de astăzi.

v.33  În adevăr, a venit Ioan Botezătorul, nici mîncînd pîne, nici bînd vin, şi ziceţi: ,Are drac.`

v.34  A venit Fiul omului, mîncînd şi bînd, şi ziceţi: ,Iată un om mîncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor.`

v.35  Totuş Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de toţi copiii ei.“

Unii spun: “Nu-mi place acest predicator pentru că este prea intelectual şi tonul lui este prea monoton.” Aceiaşi oameni spun despre altul: “Nu-mi place de cutare predicator pentru că ţipă prea tare şi se aruncă peste amvon.” Problema nu o constituie cele două tipuri de predicatori, ci acei copii răsfăţaţi care se plâng mereu. Acelaşi lucru pe care l-a spus Domnul despre fariseii din zilele acelea putem spune şi noi despre cei din prezent.

Dar ajungem la un nou incident:

v.36 Un Fariseu a rugat pe Isus să mănînce la el. Isus a intrat în casa Fariseului, şi a şezut la masă.

Aceasta este o ocazie specială în care Isus S-a dus să cineze în casa cuiva. Se întâmpla întotdeauna ceva remarcabil când Domnul Isus era invitat să mănânce în casa cuiva. Reţineţi că El tocmai denunţase prefăcătoria şi caracterul urât al fariseilor, aşa că este greu de crezut că invitaţia acestui fariseu era una prietenoasă. Fariseul L-a invitat pe Isus la cină pentru a afla mai multe despre El.

v.37  Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa Fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor,

v.38  şi stătea înapoi lîngă picioarele lui Isus şi plîngea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrămile ei, şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult, şi le ungea cu mir.

v.39  Cînd a văzut lucrul acesta, Fariseul, care-L poftise, şi-a zis: ,,Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de el: că este o păcătoasă.“

În timp ce Isus Se afla în casa fariseului, a venit o femeie. Ea a adus un vas de alabastru cu mir şi a intrat în casa fariseului. În vremea aceea, dacă aveai musafiri, vecinii aveau tot dreptul să intre în casa ta şi să stea în picioare de-a lungul zidurilor sau să stea pe vine şi să privească. Această femeie a intrat şi şi-a ocupat locul în spatele lui Isus. Pe atunci nu se stătea pe scaune la masă – oamenii stăteau aproape tolăniţi pe un fel de canapele sau paturi. Astfel, Isus stătea înclinat, rezemat pe unul din braţe, cu picioarele dinapoia lui pe canapea şi vorbea cu ceilalţi oaspeţi de la masă. Femeia stătea la picioarele lui Isus plângând pentru că păcatele îi fuseseră iertate. Ea a început să-I ude picioarele cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul ei. Apoi I-a sărutat picioarele şi le-a uns cu acel mir scump.

Fariseul care era gazda acestui ospăţ nu ar fi vorbit cu această femeie dacă ar fi dat peste ea pe stradă. Poate că ar fi apelat la serviciile ei după lăsarea întunericului, când nu-l putea vedea nimeni, dar nu ar fi avut nimic de-a face cu o femeie de o asemenea reputaţie în plină zi. Când a văzut că femeia Îi ştergea şi Îi săruta picioarele lui Isus, s-a gândit imediat că El nu era un profet, altfel ar fi ştiut ce fel de femeie este şi nu ar fi acceptat să fie atins de ea.

v.40  Isus a luat cuvîntul, şi i-a zis: ,,Simone, am să-ţi spun ceva.“ -,,Spune, Învăţătorule“,   I-a răspuns el. –

v.41  ,,Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cinzeci.

v.42  Fiindcă n’aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amîndoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?“

v.43  Simon I-a răspuns: ,,Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.“ Isus i-a zis: ,,Drept ai judecat.“

Isus a spus: “Simone, vreau să vorbesc cu tine!” Simon a repicat: “Da, spune!” Aceasta este una din pildele încântătoare ale Domnului Isus înregistrate de doctorul Luca. Puteţi vedea din conţinutul poveştii încotro bătea Domnul Isus.

v.44  Apoi S’a întors spre femeie, şi a zis lui Simon: ,,Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrămile ei, şi Mi le-a şters cu părul capului ei.

Domnul recunoaşte pentru prima dată prezenţa acestei femei. Până în acest moment, El nu-i acordase nici un fel de atenţie, dar acum Se întoarce şi o priveşte. În timp ce se uită la ea, îl întreabă pe Simon, care se afla de cealaltă parte a mesei: “Vezi tu pe femeia aceasta?” Simon spusese deja că nu credea că Isus este un profet de vreme ce nu ştia ce fel de femeie este aceasta, altfel nu i-ar fi permis să-L atingă. Dar Domnul îi spune: “O vezi tu pe femeia aceasta? Crezi că o vezi, dar nu o cunoşti deloc.” Domnul îl întărâta pur şi simplu pe acest fariseu. De aceea cred că fariseul nu-L invitase pe Isus din prietenie la cină, ci avusese în gând să-L iscodească, să afle mai multe despre El. Iată cum continuă Domnul Isus:

v.45  Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de cînd am intrat, n’a încetat să-Mi sărute picioarele.

v.46  Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir.

v.47  De aceea îţi spun: Păcatele ei, cari sînt multe, sînt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin.“

Domnul îi spune: “Nici măcar nu te-ai purtat faţă de Mine cu politeţea elementară şi obişnuită a zilelor noastre.” Isus îi spune fariseului că nu are maniere elegante. O gazdă politicoasă i-ar fi spălat picioarele Domnului Isus la intrarea în casă. L-ar fi uns pe cap şi L-ar fi sărutat. Acesta era obiceiul acelei vremi, dar Simon nu a făcut nimic din toate acestea. (Din păcate, acelaşi lucru poate fi spus despre mulţi creştini şi în zilele noastre: chiar dacă citesc “Codul manierelor elegante”, ei tot nu ştiu să se poarte.)

Mi-am dorit mereu să fi fost prezent la acest ospăţ. Domnul Isus era un vorbitor excelent după ce se încheia ospăţul. Spusele Lui au lovit drept în sufletul lui Simon. Această biată femeie de pe stradă, fără nădejde, a vrut să fie iertată. Dumnezeul cerului este prezent şi o iartă. Acum El îi spune lui Simon: “Ai judecat corect. Ai spus că cel care datora mai mult va fi în chip firesc cel care va iubi mai mult. Această femeie a fost o mare păcătoasă căreia   i-au fost iertate multe. Dar tu, pentru că nu crezi că eşti păcătos, nici măcar nu ai cerut să fii iertat.” Acel fariseu ipocrit a stat în faţa lui Isus ca un păcătos neiertat.

v.48  Apoi a zis femeii: ,,Iertate îţi sînt păcatele!“

v.49  Ceice şedeau cu El la masă, au început să zică între ei: ,,Cine este acesta de iartă chiar şi păcatele?“

v.50  Dar Isus a zis femeii: ,,Credinţa ta te-a mîntuit; du-te în pace.“

Acest lucru este foarte potrivit şi pentru zilele noastre. Dacă veniţi la biserică dar nu    I-aţi cerut niciodată Domnului Isus să vă ierte păcatele, sunteţi pierduţi. Femeia păcătoasă nu avea nici un fel de fapte bune pe care să le prezinte spre lauda sa, dar a crezut în Domnul, şi-a pus încrederea în Hristos şi I-a cerut iertare pentru păcatele ei.