Itinerar Biblic Ep.0182 – Luca cap. 4:31-5:32

Rezumat

·         Mutarea la Capernaum.

·         Continuarea lucrării.

·         Vindecări făcute de Domnul Isus.

Dragi prieteni, îmi dau seama că ne este greu de cele mai multe ori să găsim un sens pentru ispitirile şi încercările prin care suntem trecuţi. Nu ştim de ce trebuie să avem aceste experienţe care, din păcate, de multe ori ne arată slăbiciunile şi eşecurile noastre.

Cred însă, că dacă Domnul Isus a trecut şi el prin această experienţă atunci şi noi trebuie să avem parte de ea. Am văzut încă de la început că aceste ispitiri au avut de a face cu diferite arii ale vieţilor noastre, de fapt cu ceea ce reprezintă caracteristicile personalităţilor noastre, trup, intelect şi spirit.

Nu este întâmplător faptul că Domnul Isus a fost ispitit în felul acesta. Mai înainte de orice aceasta demonstrează că Domnul Isus a fost pe deplin uman infirmând în felul acesta ipotezele potrivit cărora, El nu ar fi fost  Fiul Omului.

În altă ordine de idei, faptul că El a fost ispitit şi a fost fără păcat, a demonstrat că Domnul Isus era jertfa perfectă. În acelaşi timp El era Marele Preot, fără păcat, mare preot care nu trebuie să aducă jertfe pentru păcatul propriu ci face ispăşire pentru un popor păcătos.

Un alt aspect al ispitirii Domnului Isus este acela că noi suntem mângâiaţi şi încurajaţi prin exemplul Lui. El ne dă nu doar un exemplu al rezistenţei în faţa ispitei, dar şi unul al modului în care trebuie să reacţionăm în faţa ei.

În plus, înainte de orice probă de foc, orice lucru trebuie încercat. Trebuie să înţelege că dacă suntem supuşi anumitor teste, este şi pentru că sunt noi serii de binecuvântări de care Domnul vrea să ne facă parte.

După ispitire, Domnul Isus a început lucrarea Sa publică. Cred însă că ispitirea Sa a continuat şi pe plan social, atunci când întors pe meleagurile natale a fost respins de cei apropiaţi Lui.

Vedeţi, dragi prieteni câtă bogăţie se află în Cuvântul lui Dumnezeu. Iată ce întrebări care consumă adesea fiinţele noastre îşi găsesc un minunat răspuns.

Dar să ne întoarcem la capitolul 4 din Evanghelia după Luca. Am spus deja că Domnul Isus nu a fost acceptat de locuitorii ţinuturilor natale ceea ce l-a făcut să se mute în Capernaum pentru a continua lucrarea începută. Să vedem deci ce se mai întâmplă.

v.31 S’a pogorît în Capernaum, cetate din Galilea, şi acolo învăţa pe oameni în ziua Sabatului.

De la acest verset până la sfârşitul acestui capitol asistăm la o zi din viaţa Domnului Isus. Mulţi dintre noi am vrea să fi petrecut o zi cu Isus cât a trăit pe pământ. Luca ne ajută să vedem cum ar fi fost.

Atât Matei cât şi Marcu înregistrează faptul că Domnul Isus Şi-a mutat cartierul general de la Nazaret, la Capernaum, cetate din Galilea. El a procedat aşa din cauza respingerii concetăţenilor Săi din Nazaret. Dar a venit şi o zi în care El a spus: “Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi pogorât până în Locuinţa morţilor” (Luca 10:15).

Pentru că El a fost tot timpul prezent în mijlocul lor, locuitorii din Capernaum au avut un prilej extraordinar! Lumina creează responsabilitate dragii mei.

v.32  Ei erau uimiţi de învăţătura Lui, pentrucă vorbea cu putere.

În timp ce învăţa poporul în sinagogă în ziua de Sabat, Isus nu vorbea ca un cărturar sau ca un învăţător al Legii, ci ca unul care avea autoritate.

v.33  În sinagogă se afla un om, care avea un duh de drac necurat, şi care a strigat cu glas tare:

v.34  ,,Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne prăpădeşti? Te ştiu cine eşti: Sfîntul lui Dumnezeu.“

v.35  Isus l-a certat, şi i-a zis: ,,Taci, şi ieşi afară din omul acesta!“ Şi dracul, dupăce l-a trîntit jos, în mijlocul adunării, a ieşit afară din el, fără să-i facă vreun rău.

v.36  Toţi au fost cuprinşi de spaimă, şi ziceau unii către alţii: Ce înseamnă lucrul acesta? El porunceşte cu stăpînire şi cu putere duhurilor necurate, şi ele ies afară!“

  1. 37 Şi I s’a dus vestea în toate împrejurimile.

Trăim într-o vreme în care demonismul şi-a ridicat iar capul hidos în lume, o zi în care închinarea la Satan este o realitate. Demonii lucrau şi în vremea Domnului Isus şi lucrează şi acum. Domnul a alungat un demon dintr-o persoană. Chiar dacă am accepta abuzul de droguri drept cauză a unor fapte abominabile, tot nu putem explica unele acţiuni şi crime fără a recunoaşte că au fost implicate puterea şi controlul lui Satan.

v.38  Dupăce a ieşit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era prinsă de friguri mari, şi L-au rugat pentru ea.

v.39  El S’a plecat spre ea, a certat frigurile, şi au lăsat-o frigurile. Ea s’a sculat îndată, şi a început să le slujească.

Se pare că, după ce a ieşit din sinagogă, Domnul Isus a mers spre casa lui Simon Petru, probabil pentru masa de prânz. Acolo a vindecat-o pe mama soţiei lui Petru. Soacra lui Petru avea febră mare. Severitatea unei boli era măsurată în funcţie de febra pe care o avea pacientul. Este evident că boala soacrei lui Petru era gravă.

Domnul Isus a certat febra şi aceasta a dispărut. Femeia s-a ridicat imediat şi a început să le slujească. Aceasta înseamnă că, atunci când Domnul Isus Hristos vindecă pe cineva, vindecarea nu are loc treptat, ci este realizată pe loc. Era o lucrare minunată.

Am auzit că la o adunare de vindecare, condusă de un “vindecător prin credinţă”, un om paralizat a fost adus pe scenă, unde a fost declarat vindecat şi de unde a coborât şchiopătând. Apoi a venit altcineva care a spus că are cancer. Vindecătorul a spus că persoana respectivă a fost vindecată imediat de cancer. Pe mine mă uimeşte uşurinţa cu care acceptă oamenii astfel de mărturii. De ce nu a fost vindecat imediat omul paralizat? Dacă vindecarea ar fi fost făcută de Domnul Isus, ar fi fost imediată.

Parcă aud pe cineva întrebând: “Nu credeţi în vindecarea divină?” Răspunsul meu sună astfel: “Poate exista şi o altfel de vindecare?” Orice vindecare este divină. Acelaşi lucru ni-l spune şi doctorul Luca. Din păcate, nu toţi doctorii recunosc acest lucru.

Un medic minunat, mi-a spus odată: “Eu trimit nota de plată, dar Dumnezeu este cel care vindecă. Eu scot acel lucru care face rău trupului, dar Dumnezeu este cel care vindecă.” Ce mărturie frumoasă! Dumnezeu, nu o persoană, face vindecarea.

v.40  La asfinţitul soarelui, toţi cei ce aveau bolnavi atinşi de felurite boale, îi aduceau la El. El Îşi punea mînile peste fiecare din ei, şi-i vindeca.

v.41  Din mulţi ieşeau şi draci, cari strigau şi ziceau: ,,Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.“ Dar El îi mustra, şi nu-i lăsa să vorbească, pentrucă ştiau că El este Hristosul.

v.42  Cînd s’a crăpat de ziuă, Isus a ieşit şi S’a dus într’un loc pustiu. Noroadele au început să-L caute în toate părţile, şi au ajuns pînă la El: voiau să-L oprească să nu plece dela ei.

v.43  Dar El le-a zis: ,,Trebuie să vestesc Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi în alte cetăţi; fiindcă pentru aceasta am fost trimes.“

v.44  Şi propovăduia în sinagogile Galileii.

Ziua lui Isus a început dimineaţa, în sinagogă, învăţându-i pe oameni. Acum este seara târziu. Domnul merge afară, la mulţimile de oameni care se adunaseră şi trece de la unul la altul, atingându-i pe oameni şi vindecându-i. În relatarea aceluiaşi incident, Matei citează cuvintele profetului Isaia, care spune: “El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat boalele noastre” (Matei 8:17). Domnul a vindecat într-un mod minunat. “El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.” Domnul a purtat bolile şi suferinţele poporului Său, plin de compasiune, în ciuda faptului că poporul Israel la vremea aceea credea că este pedepsit. La fel Îl vedem şi noi astăzi pe Isus. Dar, vedeţi voi, El nu i-a vindecat pe aceşti oameni pe baza credinţei lor, din câte ştim noi, ci datorită îndurării şi milei, a compasiunii şi înţelegerii din inima Lui mare.

Şi nouă ne este dat îndemnul de a avea o astfel de inimă unii faţă de alţii. “Purtaţi-vă poverile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos”.      

Mergem acum mai departe la următorul capitol din Evanghelia după Luca, capitolul 5.

Aici vom face cunoştinţă cu ucenicii Domnului Isus şi vom vedea puterea vindecătoare a Domnului Isus.

Dar cel mai bine este să urmărim textul Evangheliei:

v.1 Pe cînd Se afla lîngă lacul Ghenezaret şi Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvîntul lui Dumnezeu,

v.2  Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieşiseră din ele să-şi spele mrejile.

v.3  S’a suit într’una din aceste corăbii, care era a lui Simon: şi l-a rugat s’o depărteze puţin de la ţărm. Apoi a şezut jos, şi învăţa pe noroade din corabie.

Lacul Ghenezaret este Marea Galileii. Pescarii ieşiseră din bărci şi îşi spălau năvoadele. Domnul S-a urcat în barca lui Simon Petru şi i-a cerut acestuia să îndepărteze puţin barca de ţărm. Ce amvon! Cred că această ilustraţie este foarte sugestivă, deşi o putem lua şi numai în sens figurat. Orice amvon este “o barcă de pescuit”, un loc de unde se împarte Cuvântul lui Dumnezeu cu speranţa de a prinde peşti. Isus le-a spus acestor oameni că va face din ei pescari de oameni. Aceasta nu înseamnă că noi vom prinde peşti de fiecare dată când împărţim Cuvântul lui Dumnezeu – nici ucenicii Lui nu au prins de fiecare dată – dar înseamnă că nu trebuie să uităm că principala noastră preocupare este aceea de a pescui sufletele oamenilor.

v.4  Cînd a încetat să vorbească, a zis lui Simon: ,,Depărtează-o la adînc, şi aruncaţi-vă mrejile pentru pescuire.“

După ce a terminat de vorbit oamenilor, Isus a spus: “Acum să lăsăm pescuitul oamenilor şi să trecem la pescuitul adevărat.” Matei şi Marcu ne spun că prima dată când i-a chemat pe aceşti oameni, Domnul mergea pe ţărmul Mării Galileii şi i-a văzut pe Simon şi pe fratele lui, Andrei, pescuind. Ei erau pescari. Şi Domnul le-a spus: “Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni” (Matei 4:19; Marcu 1:17). Domnul Isus le-a adresat de trei ori chemarea ucenicilor Săi. El i-a întâlnit pe cei mai mulţi dintre ei în Ierusalim. Ioan ne vorbeşte despre acest lucru în primul verset al Evangheliei sale.

Când Ioan Botezătorul L-a identificat pe Isus, câţiva dintre ucenicii lui au vrut să vadă unde locuia Isus. Printre cei care-L urmau pe Ioan se numărau Filip, Natanael, Simon Petru şi Andrei. Domnul nu i-a chemat pe aceştia să fie ucenicii Lui la acest moment. Acum doar a făcut cunoştinţă cu ei. Mai târziu, Domnul a trecut pe lângă Marea Galileii, i-a văzut pescuind şi i-a chemat să-L urmeze. Ei şi-au lăsat năvoadele şi L-au urmat. Acum ei s-au întors la ocupaţia lor obişnuită de pescari. Mai târziu, Luca ne spune că Domnul i-a chemat încă o dată să fie pescari de oameni şi tot atunci i-a făcut şi apostoli.

În timp ce Domnul vorbea mulţimii din barcă, Simon Petru stătea şi asculta. După ce a terminat de vorbit, Domnul i-a spus lui Simon: “Aruncaţi-vă mrejile în apă, căci acum pescuiesc Eu cu voi, nu mai pescuiţi voi cu Mine.”

v.5  Drept răspuns, Simon I-a zis: ,,Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit, şi n’am prins nimic; dar, la cuvîntul Tău, voi arunca mrejile!“

“Dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejile!”, arată că Simon Petru se opusese iniţial. Aceşti bărbaţi erau pescari foarte pricepuţi şi credeau că ştiu totul despre pescuitul în Marea Galileii – şi aşa era. Petru spune foarte clar că pescuiseră toată noaptea fără să prindă nimic.

Când Domnul Isus dă o poruncă, nu este nevoie să vă contraziceţi cu El, spunând: “Am mai încercat acest lucru şi nu a mers.” El nu dă porunci imposibile.

v.6  Dupăce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejile.

Pescuitul trebuie făcut în conformitate cu îndrumările lui Isus. Avem multe de învăţat din acest fragment. Pescuitul este o artă dragii mei. Trebuie să mergeţi acolo unde sunt peştii, trebuie să aveţi momeala potrivită, să aveţi răbdare.

Am un prieten care este nu doar un pasionat pescar, dar şi unul foarte talentat. Cu toate acestea, nici măcar el nu pescuieşte acolo unde nu sunt peşti.

Cel mai important lucru pe care-l învăţăm de aici este că trebuie să pescuim conform cu instrucţiunile Lui. Dacă vrem să câştigăm oameni pentru Hristos, trebuie să pescuim după instrucţiunile Lui.

În acest moment, năvodul s-a rupt. Mai târziu, cum aflăm din cartea lui Ioan, năvodul s-a umplut cu vârf şi îndesat cu peşte, dar nu s-a rupt. Năvodul pescarului ilustrează un adevăr important. Acum nu mai este nici un năvod care să ţină peştii pentru simplul motiv că Isus nu a murit şi nu a înviat încă – aceasta este Evanghelia. Plasa care va ţine peştii trebuie să fie una care se bizuie pe moartea şi învierea lui Hristos. În incidentul relatat aici, nu avuseseră loc încă nici moartea, nici învierea lui Isus Hristos. După moartea şi învierea Sa, Isus le-a spus ucenicilor cum să pescuiască şi atunci năvodul nu s-a mai rupt (Ioan 21:1-11). În Ioan, El le spune ucenicilor să meargă şi să predice Evanghelia până la marginile pământului.

v.7  Au făcut semn tovarăşilor lor, cari erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit şi au umplut amîndouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile.

v.8  Cînd a văzut Simon Petru lucrul acesta, s’a aruncat la genunchii lui Isus, şi I-a zis: ,,Doamne, pleacă dela mine, căci sînt un om păcătos.“

Observaţi că aici este vorba despre o mare cantitate de peşte! Petru îşi mărturiseşte eşecul; el nu este nici măcar un pescar bun de peşti din cauza lipsei sale de credinţă. Simon a spus: “Pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!” De fapt, el vrea să spună următorul lucru: “Doamne, Tu m-ai chemat să fiu pescar de oameni şi eu am eşuat. M-am întors la pescuitul obişnuit – am crezut că la acesta mă pricep mai bine. Dar am descoperit că nici la acesta nu mă pricep. Pleacă de la mine! Lasă-mă singur! Sunt un om păcătos. Trebuie să găseşti pe altcineva, un om pe care să te poţi bizui!” Şi totuşi, Domnul nu a avut intenţia să scape de Simon Petru. El avea în plan să-l folosească pe acest om. Acelaşi lucru este adevărat şi pentru noi. De asemenea, trebuie să ne recunoaştem eşecurile şi lipsa de credinţă – nu suntem pescari prea buni. Dacă vrem să venim la El, Domnul Isus nu ne va alunga din lucrarea aceasta. Şi nici nu ne va arunca peste bord. El ne va folosi. Ce adevăr încurajator!

v.9  Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi ceice erau cu el, din pricina pescuirii, pe care o făcuseră.

v.10  Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci Isus a zis lui Simon: ,,Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.“

Simon Petru a pescuit oameni până la urmă! Amintiţi-vă ce a reuşit să facă în ziua Cincizecimii! Răspunsul Domnului este important. Trei mii de suflete au venit la Hristos după cea dintâi predică! Petru a pescuit conform instrucţiunilor lui Hristos.

Dar mai avem o lecţie aici. Ştiţi că mai există un pescar de oameni? Ştiţi care este acesta? Ştiţi că Satan este un pescar de oameni?

Şi Satan a aruncat undiţa în apă. Dumnezeu vrea să vă pescuiască sufletul. Dar acelaşi lucru îl urmăreşte şi Satan, care aruncă momeala lucrurilor din lume. Poate că spuneţi că momeala lui Dumnezeu este crucea. Fiul lui Dumnezeu a murit pe cruce pentru voi. Acesta este mesajul lui Dumnezeu pentru voi. Şi pentru că veni vorba, de care dintre undiţe v-aţi prins: de cea a lui Dumnezeu sau de a lui Satan? Fie vă agăţaţi de undiţa lui Dumnezeu, fie de a lui Satan. Nu există un al treilea pescar.

Acum Domnul Isus curăţă un lepros şi în versetele 12-15 avem istoria curăţirii unui lepros.

Luca era un doctor bun. El a recunoscut implicaţiile psihologice ale curăţirii unui lepros. Dar iată că a venit ziua în care a trecut pe acolo Domnul Isus Hristos. Leprosul I-a spus: “Dacă vrei, poţi să mă curăţeşti!” Domnul i-a răspuns: “Da, voiesc, fii curăţit!” Dar observaţi cum l-a curăţit Domnul. El a întins mâna şi l-a atins pe lepros. Acest om nenorocit nu mai fusese atins de o altă fiinţă omenească de ani de zile! Vă puteţi imagina ce a însemnat pentru el să simtă mâna lui Hristos atingându-l?

V-a atins Domnul Isus Hristos viaţa? Atât de multe vieţi au nevoie să fie atinse de El! Dacă sunteţi ai Lui şi dacă pescuiţi după porunca Lui, sunt sigur că puteţi atinge pe cineva cu mesajul lui Hristos. Este nevoie ca voi să întindeţi mâna şi să atingeţi un suflet pe care numai voi îl puteţi atinge azi pentru El.

După aceasta urmează vindecarea unui om paralizat despre care am vorbit şi Evanghelia după Marcu.

Ajungem acum la versetul 27 unde ni se spune ceva despre modul în care a fost chemat Matei.

v.27 După aceea Isus a ieşit afară, şi a văzut pe un vameş, numit Levi, şezînd la vamă. Şi i-a zis: ,,Vino după Mine!“

v.28  Vameşul a lăsat totul, s’a sculat, şi a mers după El.

Matei atât ne spune în Evanghelia sa, iar Marcu ne dă ceva mai multe detalii. Luca merge mai departe.

v.29  Levi I-a făcut un ospăţ mare la el în casă; şi o mulţime de vameşi şi de alţi oaspeţi şedeau la masă cu ei.

v.30  Fariseii şi cărturarii cîrteau şi ziceau ucenicilor Lui: ,,Pentruce mîncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi cu păcătoşii?

v.31  Isus a luat cuvîntul şi le-a zis: ,,Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doftor, ci cei bolnavi.

v.32  N’am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi ci pe cei păcătoşi.“

Acest ospăţ a fost dat ca o încercare, din partea lui Levi, de a câştiga oameni pentru Domnul Isus Hristos. Levi nu fusese pregătit într-un seminar teologic. Era un vameş, o persoană care strângea taxe de la poporul său pentru cei care îi subjugau. Când a venit la Domnul Isus, a făcut şi el ce s-a priceput. Era un cetăţean înstărit, aşa că a dat un ospăţ şi   i-a invitat pe toţi prietenii lui, pentru ca şi ei să-L poată cunoaşte pe Domnul Isus Hristos.

Cărturarii şi fariseii prezenţi nu şi-au putut ţine gura în frâu pentru prea multă vreme, aşa că într-un final au venit la Domnul pentru a critica atitudinea Lui.

Aceasta îi dă prilejul Domnului Isus să spună pilda vinului nou şi petecului pentru haina veche.

Dragii mei, noi suntem acei bolnavi despre care vorbeşte Domnul Isus. Pentru noi a venit El în această lume.

Pentru noi este adusă această haină nouă a Evangheliei. Ce facem noi cu ea? Ce facem noi cu Domnul Isus?