Itinerar Biblic Ep.0181 – Luca cap. 4:1-30

 

Rezumat

• Ispitirea Domnului Isus

 

Dragi prieteni, continuăm astăzi incursiunea noastră în cel de a-l patrulea capitol al Evangheliei după Luca, capitol al cărui subiect principal îl constituie ispitirea Domnului Isus.

Am precizat încă de data trecută câteva aspecte generale legate de ispitirea Domnului nostru.

Un aspect important pe care trebuie să-l reţinem este acela că Domnul Isus a fost ispitit ca un om, ca oricare dintre noi. Cu alte cuvinte, el cunoaşte ce înseamnă ispita, El nu este indiferent, insensibil, faţă de frământările noastre.

Apoi, trebuie reţinut faptul că ispitit fiind ca oricare dintre noi, a rămas totuşi o mare diferenţă: Domnul Isus nu a păcătuit.

Mergem acum mai departe şi un alt lucru pe care trebuie să-l înţelegem este acela că Satan este o persoană.

Am aflat că un procent destul de însemnat de preoţi sau predicatori spun că Satan nu este o persoană. Şi totuşi, Scriptura ne spune foarte clar că diavolul este o persoană.           A apărut el în trup atunci când L-a ispitit pe Domnul Isus? A venit ca un duh sau ca un înger de lumină? Biblia ne spune că Domnul l-a întâlnit faţă în faţă. Trebuie să înţelegem că Satan este foarte subtil – o dată vine ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită, pentru ca data viitoare să apară ca un înger de lumină care încearcă să-i înşele şi pe cei aleşi, dacă este cu putinţă.

Poate că întrebaţi care este semnificaţia ispitirii Domnului Isus Hristos? Cuvântul       “a ispiti” are un înţeles dublu. A ispiti înseamnă a incita şi a atrage la rău, dar înseamnă şi a seduce. Dacă o persoană poate fi sedusă să facă răul, aceasta înseamnă că există ceva în acel individ, ceva care-l face să cedeze. Nu poate fi o ispită decât dacă ceva din acea persoană ar putea ceda în faţa ei. Totuşi, aceste lucruri nu erau adevărate în ce priveşte Persoana Domnului Isus. El putea spune: “Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în mine”.

Nu ştiu cum se întâmplă în cazul vostru, dar de câte ori vine Satan la mine găseşte un loc de care să se agaţe.

Domnul nostru era sfânt, fără vină, fără pată, despărţit de păcătoşi.

Încă o dată, ispitirea lui Hristos nu a fost o ispită de a face răul.

Dar cuvântul “a ispiti” mai este folosit şi în alt fel. În Geneza 22:1, Dumnezeu spune că l-a ispitit, adică l-a pus la încercare pe Avraam. De asemenea, El l-a încercat pe Israel timp de patruzeci de ani în pustie.

Aici apare o întrebare: Ar fi putut Isus Hristos să cadă la acest test? Nu, Hristos nu ar fi putut să cadă la acest test.

Atunci era aceasta o ispită legitimă? A fost un test. Toate articolele noi sunt testate. De exemplu, cauciucurile şi maşinile sunt testate. Vedem la televiziune la ce teste imposibile sunt supuse noile modele de maşini şi prin ce sunt făcute să treacă, toate acestea pentru a ne convinge că maşina aceea este indestructibilă. Dacă ceva nu merge, e vai şi amar de fabricant. Domnul Isus Hristos nu ar fi putut cădea. Atunci, a fost acesta un test legitim? Da, a fost.

Ispitirea lui Isus a arătat că avem un Mântuitor sfânt, fără vină, fără pată, despărţit de păcătoşi şi care poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El.

Domnul Isus a fost pus la încercare într-un fel în care noi nu vom fi niciodată încercaţi. Când suntem încercaţi, ajungem întotdeauna la un punct limită, în care suntem zdrobiţi. Când ajungem la acel punct al zdrobirii presiunea este înlăturată. Dar această presiune nu a fost înlăturată niciodată din viaţa pământească a Domnului Isus.

Ispita lui Isus a avut trei aspecte: fizic, psihologic şi spiritual. Dar să vedem ce scrie Evanghelistul Luca despre aceasta:

v.1  Isus, plin de Duhul Sfînt, S’a întors dela Iordan, şi a fost dus de Duhul în pustie,

v.2  unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile. N’a mîncat nimic în zilele acelea; şi, după ce au trecut acele zile, a flămînzit.

v.3  Diavolul I-a zis: ,,Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte pietrei acesteia să se facă pîne.“

Diavolul nu I-a cerut Domnului să comită o crimă. Pâinea este un lucru necesar. Cu o anumită ocazie, Domnul Isus a hrănit o mulţime de cinci mii de oameni, iar cu o altă ocazie, patru mii. Eva s-a uitat la pomul din mijlocul grădinii Edenului şi a văzut că este bun de mâncat, aşa că l-a mâncat. Ioan numeşte această ispită “pofta firii pământeşti” (1 Ioan 2:6). Omul trebuie să se hrănească pentru ca să supravieţuiască. Aceasta este filozofia celor mai mulţi oameni. Refrenul zgomotos al mulţimii de astăzi este: “Ce vom mânca, ce vom bea şi cu ce ne vom îmbrăca?” Şi cam la atât se reduce viaţa pentru foarte mulţi oameni. Oamenii ajung să mintă, să fure, să înşele, să parieze, să bea, sunt în stare de aproape orice pentru a obţine ceva pentru trupul lor. Femeile îşi vând cinstea pentru o haină de blană sau un inel cu diamant. Satan a arătat această stare vrednică de plâns a omului când I-a spus Domnului Dumnezeu: “Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui!” (Iov 2:4). Iov nu a cedat. Iar Domnul a folosit sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a-l învinge pe Satan.

v.4  Isus i-a răspuns: ,,Este scris: Omul nu va trăi numai cu pîne, ci cu orice cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu.“

Dar să mergem la pasul următor: Satan Îl testează pe Domnul în sfera psihologică.

v.5  Diavolul L-a suit pe un munte înalt, i-a arătat într’o clipă, toate împărăţiile pămîntului,

v.6  şi I-a zis: ,,Ţie Îţi voi da toată stăpînirea şi slava acestor împărăţii; căci mie îmi este dată, şi o dau oricui voiesc.

v.7  Dacă dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.“

v.8  Drept răspuns, Isus i-a zis: ,,Înapoia Mea, Satano! Este scris: Să te închini Domnului, Dumnezeului tău, şi numai Lui să-I slujeşti.“

Acest test este legat de ceea ce Ioan numeşte “pofta ochilor”. În grădina Edenului, Eva a privit fructul pomului din mijlocul grădinii şi a văzut că era plăcut ochiului. Satan L-a luat pe Hristos şi L-a dus sus, pe un munte, şi I-a arătat împărăţiile acestei lumi. Bineînţeles că I le-a şi oferit. “Împărăţiile lumii” cuprindeau marele Imperiu Roman. Dar Hristos Se îndrepta spre scaunul Său de domnie pe calea crucii. Satan Îi spunea: “Hai să sărim peste cruce!” Pavel ne spune că propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării. Ce nebunie era să alegi calea suferinţei când Satan oferea o cale cu mult mai uşoară! Acum aş dori să vă spun ceva ce poate o să vă şocheze. Este satanic să încerci să întemeiezi o împărăţie aici, pe pământ, fără Isus Hristos! Nu există decât doi conducători: Domnul Isus Hristos şi Satan. Dacă nu-L luaţi pe Domnul în considerare, înseamnă că vă supuneţi celuilalt. Pavel a spus: “Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.”

În final, Domnul a fost testat în sfera spiritualului.

v.9  Diavolul L-a dus apoi în Ierusalim, L-a aşezat pe straşina acoperişului Templului, şi I-a zis: ,,Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos de aici;“

v.10  căci este scris: ,,El va porunci îngerilor Lui să Te păzească;“

v.11  şi: ,,Ei Te vor lua pe mîni, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.“

v.12  Isus i-a răspuns: ,,S’a spus: Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău.“

v.13  După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat dela El, pînă la o vreme.

Eva a vrut să aibă fructul pomului din mijlocul grădinii Edenului pentru că acesta dădea înţelepciune celui care-l mânca. Ioan numeşte acest test “lăudăroşenia vieţii”.

Aici avem de-a face cu sfera duhului şi a credinţei. Satan vroia ca Domnul să demonstreze că este Fiul lui Dumnezeu – “Arată-le, demonstrează-le şi vor crede în Tine!” Aceasta nu era credinţă, era doar infatuare. Era o provocare la adresa lui Dumnezeu. Credinţa nădăjduieşte în tăcere în Domnul şi împlineşte voia Lui. Este interesant de remarcat faptul că Satan a citat greşit pasajul din Psalmul 91:11, 12, aşa cum tot greşit a redat cuvintele lui Dumnezeu în grădina Edenului. Verificaţi şi veţi descoperi singuri acest lucru.

Dar de ce a fost ispitit Isus Hristos? Pentru a demonstra că şi eu şi voi avem un Mântuitor fără păcat. El este într-adevăr fără păcat, neîntinat, capabil să vă mântuiască. El a dovedit că I-a fost dată toată puterea.

Astăzi există Cineva în slavă, dragi prieteni, care înţelege tot ce simţim! Este minunat că avem un astfel de Mântuitor! Ioan scrie: “Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi”. Ne putem bizui pe Domnul Isus Hristos în orice situaţie din viaţa noastră.

După ce Satan L-a ispitit pe Domnul Isus Hristos, după ce L-a pus la încercare, Domnul a fost întărit şi a plecat în ţinuturile Galileii pentru a propovădui Evanghelia.

v.14 Isus, plin de puterea Duhului, S’a întors în Galilea, şi I s’a dus vestea în tot ţinutul deprimprejur.

Cred că aceasta este o lecţie pentru noi şi trebuie să ne modifice punctul de vedere cu privire la rolul ispitelor. După ispitire, Domnul merge în puterea Duhului Sfânt. Ispita poate avea două efecte în viaţa unei persoane: fie te întăreşte, fie te slăbeşte.

Suferinţa şi încercarea fie te vor îndulci, fie te vor amărî; fie te îmblânzesc, fie te împietresc.

Un vechi proverb englezesc spune că acelaşi soare care topeşte ceara întăreşte lutul. Natura substanţei determină topirea, nu soarele, care este acelaşi şi într-un caz, şi în celălalt. Dumnezeu nu vă va împietri.

Nu Dumnezeu a împietrit inima lui Faraon. Faraon avea deja o inimă împietrită şi Dumnezeu nu a făcut altceva decât să aducă acest fapt la lumină. Domnul nostru S-a identificat cu omenirea. Scriptura confirmă acest fapt. “Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatul norodului” (Evrei 2:17). Domnul Isus Hristos a venit pe pământ ca om, aşa că după experienţa ispitirii a avut nevoie să fie întărit de Duhul Sfânt. Şi dacă Domnul a avut nevoie de această întărire a Duhului, cu atât mai mult vom avea noi nevoie de puterea Lui!

v.15  El învăţa pe oameni în sinagogile lor, şi era slăvit de toţi.

După ce a fost ispitit, Domnul Isus S-a întors în Galilea şi a început să-i înveţe pe oameni în sinagogă. Acum El era slăvit, lăudat de toţi. Acest verset aproape că sună ca o doxologie. Ştiţi că este posibil să-L lăudaţi pe Domnul şi în acelaşi timp să-L respingeţi. Este posibil să cântaţi o doxologie şi să nu credeţi nimic din ce spune El. Aceeaşi mulţime care a cântat “Osana” şi a vrut să-L încoroneze ca împărat, a doua zi s-a alăturat celor care cereau răstignirea Lui. Mă gândesc la o imagine a răstignirii având crucea goală în prim plan şi în fundal măgăruşul hrănindu-se cu ramuri de palmier uscate. Aşa a fost. Într-o zi Domnul a fost lăudat, iar în ziua următoare a fost răstignit.

Ajungem acum la unul din cele mai frumoase momente relatate de Noul Testament. Este o imagine care radiază lumină. Este bogată în conţinut şi frumuseţe. Iată cum redă Luca acest moment:

v.16  A venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S’a sculat să citească,

v.17  şi I s’a dat cartea proorocului Isaia. Cînd a deschis-o, a dat peste locul unde era scris:

v.18  ,,Duhul Domnului este peste Mine, pentrucă M’a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M’a trimes să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi,

v.19  şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.“

v.20  În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului, şi a şezut jos. Toţi ceice se aflau în sinagogă, aveau privirile pironite spre El.

v.21  Atunci a început să le spună: ,,Astăzi s’au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe cari le-aţi auzit.“

Acest incident este relatat numai de Luca şi este atât de important încât nu-l putem trece cu vederea. Ni se spune că Domnul S-a întors în oraşul Său natal după ispitire. În general, oraşul se mândreşte cu tânărul întors acasă după ce a căpătat faimă şi renume. Aşa cum era obiceiul zilei de sabat, Isus S-a dus în sinagogă.

Observaţi că Isus nu a încurajat ideea atât de comună astăzi că poţi să te închini lui Dumnezeu tot la fel de bine şi în natură şi în locul desemnat de Dumnezeu pentru aşa ceva. Domnul avea obiceiul să se ducă la sinagogă în ziua de sabat, şi nu în altă parte.

Sinagoga era una din cele mai importante instituţii religioase ale evreilor în vremea Domnului Isus. Se pare că sinagoga a luat fiinţă în vremea exilului babilonian. Evreii erau departe de ţara lor natală, de templu şi de altar. Fără îndoială că s-au simţit îndemnaţi să-i adune pe toţi cei care erau evlavioşi, oameni cu frica lui Dumnezeu, pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu şi a se implica într-un anumit fel de închinare. În Ezechiel 14:1 şi 20:1 ni se spune că bătrânii se adunau în jurul lui Ezechiel şi este posibil ca acest lucru să se fi întâmplat într-o sinagogă.

După exil, sinagoga s-a păstrat. La început, era folosită pentru ca un loc în care prezenta Legea lui Moise. Ulterior a fost adăugat un timp de rugăciune şi de predicare. Iniţial însă aici se făcea instruirea tuturor claselor sociale în Legea lui Moise. În timpul vieţii lui Isus pe pământ exista câte o sinagogă în toate oraşele mai mari.

Acum pot să vă spun ce se întâmpla în una din zilele săptămânii din acei ani tăcuţi ai vieţii lui Isus. Despre celelalte zile pot să spun doar că lucra ca tâmplar. Sigur este însă că în a şaptea zi se ducea la sinagogă. Isus mergea la locul desemnat pentru închinare pentru că acolo putea mărturisi despre Tatăl şi despre El.

Deci Isus a ajuns la sinagogă şi I s-a dat cartea profetului Isaia. El începe să citească din ea. Pe vremea aceea, Biblia nu era alcătuită ca acum. Scrierile Sfinte nu erau împărţite în capitole şi versete. Dacă ar fi fost însă, Isus ar fi citit din Isaia 61:1, 2. Este interesant de remarcat locul în care S-a oprit El din citit. El nu a mai citit şi cuvintele: “o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru”. A închis cartea şi a dat-o înapoi îngrijitorului. Isus nu S-a oprit din citit la sfârşitul frazei, ci înainte ca fraza să se încheie. Noi putem spune acum că Isus S-a oprit înainte de virgulă, dar atunci textul nu avea nici un fel de virgulă. El nu a mai menţionat absolut deloc ce urma în acel fragment dincolo de punctul în care s-a oprit din citit. De ce? Pentru că Isus S-a uitat la mulţimea din jurul Lui şi a spus: “Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură pe care le-aţi auzit!” 

Avem aici un fragment din Scriptură care urma să fie împlinit până la o virgulă, pentru ca restul să se împlinească la cea de-a doua venire a lui Isus. Ziua răzbunării nu a venit încă. Ce este ziua răzbunării? Psalmistul redă astfel cuvintele lui Dumnezeu: “Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pământului în stăpânire!” (Psalmul 2:8). Cum va primi Domnul neamurile drept moştenire? “Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar” (Psalmul 2:9). Acesta este modul în care va veni Domnul la putere. Aceasta va fi ziua răzbunării. Aceasta este Ziua Domnului şi se va  întâmpla o dată cu cea de-a doua venire a lui Hristos. El a venit prima dată pentru a predica Evanghelia celor săraci pentru ca ei să fie mântuiţi. Isus a venit uns de Duhul Sfânt pentru a aduce gloriosul mesaj al mântuirii. Noi încă mai trăim în ziua Evangheliei. La a doua venire a lui Isus va fi ziua răzbunării.

v.22  Şi toţi Îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har, cari ieşiau din gura Lui, şi ziceau: ,,Oare nu este acesta feciorul lui Iosif?“

Oamenii se uitau la El şi îşi aminteau că nu este altcineva decât fiul lui Iosif, un tâmplar. Această constatare părea să strice tot farmecul – cum ar fi putut fi El Mesia? Luca arată foarte clar că Isus a luat asupra lui fragila noastră umanitate.

v.23  Isus le-a zis: ,,Fără îndoială, Îmi veţi spune zicala aceea: ,Doftore, vindecă-te pe tine însuţi`; şi Îmi veţi zice: ,Fă şi aici, în patria Ta, tot ce am auzit că ai făcut în Capernaum.“

v.24  ,,Dar“, a adăugat El ,,adevărat vă spun că, niciun prooroc nu este primit bine în patria lui.

v.25  Ba încă, adevărat vă spun că, pe vremea lui Ilie, cînd a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani şi şase luni, şi cînd a venit o foamete mare peste toată ţara, erau multe văduve în Israel;

v.26  şi totuş Ilie n’a fost trimes la niciuna din ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului.

v.27  Şi mulţi leproşi erau în Israel, pe vremea proorocului Elisei; şi totuş niciunul din ei n’a fost curăţit, afară de Naaman, Sirianul.“

Domnul ilustrează acest lucru într-un mod cu totul minunat. El citează exemplul a doi oameni neevrei care au trăit în afara ţării poporului Israel – văduva din Sarepta şi Naaman sirianul – în ale căror vieţi Dumnezeu a lucrat în chip miraculos. Domnul Isus le arată evreilor că sunt pe cale să piardă o mare binecuvântare dacă nu sunt gata să accepte că El este Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Ei vor fi ca văduvele şi ca mulţii leproşi din Israel care nu au fost vindecaţi în vremea lui Ilie.

v.28  Toţi cei din sinagogă, cînd au auzit aceste lucruri, s’au umplut de mînie.

v.29  Şi s’au sculat, L-au scos afară din cetate, şi L-au dus pînă în sprînceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce jos în prăpastie.

  1. 30 Dar Isus a trecut prin mijlocul lor, şi a plecat de acolo.

Locuitorii din Nazaret L-au respins pe Isus. Ţinutul din jurul Nazaretului are un relief aspru, iar locuitorii Nazaretului L-au împins spre culmea unui deal, cu intenţia de a-L arunca de acolo. El a scăpat din mâinile acestei mulţimi care-I dorea moartea numai printr-un miracol.

Nu cumva te afli şi tu dragul meu ascultător în rândurile acelei mulţimi? Fie ca noi toţi să fim printre cei care l-acceptă şi se bucură de Domnul nostru.