Itinerar Biblic Ep.0180 – Luca cap. 3:4- 38

 

Rezumat

·         Propovăduirea şi botezul lui Ioan Botezătorul;

·          Mărturia lui Ioan despre Hristos;

·          Irod îl aruncă în temniţă pe Ioan;

·          Hristos este botezat şi primeşte mărturia din ceruri;

·         Vârsta lui Isus şi genealogia lui Hristos începând de la Iosif.

 

Dragi ascultători, aşa cum promiteam, ne întoarcem astăzi la Ioan, acest mare profet. Trebuie însă să recunoaştem mai întâi un lucru:

Mesajul cel mai prost primit, chiar şi astăzi, este glasul profetului. Lumea nu va accepta un om care-i contrazice filozofia, sistemul de gândire. Dacă vreţi să vă bucuraţi de popularitate – şi acest lucru este valabil şi pentru predicatori – cântaţi la unison cu mulţimea.

Dar eu mă rog ca Dumnezeu să aibă milă de acel amvon care nu este altceva decât ecoul cuvintelor congregaţiei.

Lumea nu vrea să audă glasul lui Dumnezeu, mai ales dacă acest glas vorbeşte despre judecată. Mesajul lui Ioan era foarte puternic.

Să revenim la capitolul 3 din Evanghelia după Luca, mai precis la versetul 4 unde începe redarea propovăduirii făcute de Ioan:

v.4  după cum este scris în cartea cuvintelor proorocului Isaia: ,,Iată glasul celui ce strigă în pustie: ,Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.

v.5 Orice vale va fi astupată, orice munte şi orice deal va fi prefăcut în loc neted; căile strîmbe vor fi îndreptate, şi drumurile zgronţuroase vor fi netezite.

v.6  Şi orice făptură va vedea mîntuirea lui Dumnezeu.“

v.7  Ioan zicea dar noroadelor, cari veneau să fie botezate de el: ,,Pui de năpîrci, cine v’a învăţat să fugiţi de mînia viitoare?

Mă întreb cât ar rezista un predicator într-o biserică dacă şi-ar începe predica de duminică dimineaţa cu aceste cuvinte: “Pui de năpârci (sau vipere) …”! Nu cred că ar mai fi la amvon şi duminica următoare. Oamenii ar căuta să scape de el.

Nu recomand folosirea acestei expresii a lui Ioan ca introducere pentru orice predică, dar cred că s-ar potrivi în multe biserici din prezent.

v.8  Faceţi dar roduri vrednice de pocăinţa voastră, şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă: ,Avem pe Avraam ca tată!` Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.

Mesajul lui Ioan era un mesaj al pocăinţei. Acesta nu mai este în totalitate mesajul nostru de astăzi, deşi pocăinţa este legată de credinţă.

Pavel le-a spus creştinilor din Tesalonic că s-au întors la Dumnezeu de la idoli pentru a sluji Dumnezeului viu şi adevărat. Nu te poţi întoarce la Dumnezeu fără să te întorci de la ceva. (Te întorci la ceva de la altceva.) La Dumnezeu te întorci de la păcat – şi aceasta este pocăinţa. Când Îl primeşti pe Isus Hristos ca Mântuitor personal, te întorci de la lucrurile lumii.

Poate că aţi auzit vorbindu-se despre dragostea lui Dumnezeu, dar nu aţi fost mişcaţi şi vă întrebaţi de ce. Aveţi nevoie să auziţi acel glas care strigă în pustie: “Pocăiţi-vă!” Pocăinţa este o parte a credinţei mântuitoare.

Din păcate, pocăinţa nu este mesajul cel mai popular la ora actuală. Noi predicăm despre harul lui Dumnezeu. Dar dacă aţi primit harul lui Dumnezeu şi v-aţi întors la El, v-aţi întors de la păcatele voastre. Dacă nu v-aţi întors de la păcatele voastre, nu v-aţi întors cu adevărat la Dumnezeu. Pocăinţa este implicată în mântuire; dar mesajul lui Dumnezeu de astăzi este: “Crede în Domnul Isus Hristos şi vei fi mântuit…” (Fapte 16:31).

Să mergem mai departe, pentru că Ioan considera că mesajul său era extrem de urgent:

v.9  Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom care nu face roadă bună, este tăiat şi aruncat în foc.“

În zilele lui Ioan, copacii care nu dădeau nici un fel de roade nu erau buni de nimic. Erau tăiaţi şi folosiţi ca lemn de foc. Mesajul lui Ioan este foarte puternic. El nu a adus mesajul dragostei răscumpărătoare a lui Dumnezeu. El nu a fost chemat pentru acest mesaj. Mesajul lui era cel al judecăţii iminente. Trebuie să recunoaştem că acesta este unul din aspectele mesajului lui Dumnezeu pentru noi, cei de astăzi. Poporul Israel nu a fost roditor, aşa cum se aştepta Dumnezeu, aşa că urma să vină judecata asupra lui. Ioan le spune evreilor că dacă nu vor aduce roade, toporul va tăia copacul de la rădăcină. Domnul Isus Hristos spune acelaşi lucru bisericii de astăzi.

v.10  Noroadele îl întrebau, şi ziceau: ,,Atunci ce trebuie să facem?“

v.11  Drept răspuns, el le zicea: ,,Cine are două haine, să împartă cu cine n’are nici una; şi cine are de mîncare, să facă la fel.“

Ioan le spune Israeliţilor, într-un limbaj foarte clar şi simplu, că trăiau numai pentru ei înşişi, fără să încerce să împartă cu alţii ce aveau.

v.12  Au venit şi nişte vameşi să fie botezaţi, şi i-au zis: ,,Învăţătorului, noi ce trebuie să facem?“

v.13  El le-a răspuns: ,,Să nu cereţi nimic mai mult peste ce v’a fost poruncit să luaţi.“

Vameşii strângeau taxele de la popor pentru romani şi erau renumiţi pentru lăcomia lor. Cu toate acestea, au venit şi ei la Ioan să-l întrebe: “Ce trebuie să facem?” Ei au venit şi la Domnul mai târziu.

v.14  Nişte oştaşi îl întrebau şi ei, şi ziceau: ,,Dar noi ce trebuie să facem?“ El le-a răspuns: ,,Să nu stoarceţi nimic dela nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţămiţi cu lefurile voastre.“

Acesta este un mesaj practic adresat tuturor acestor oameni de condiţii şi din clase sociale diferite.

Dragi prieteni, arătaţi că sunteţi creştini prin ceea ce faceţi, acolo unde sunteţi, indiferent de meseria, de profesia, de starea voastră socială. “După roadele lor îi veţi cunoaşte!” a spus chiar Domnul Isus şi lucrul acesta este foarte adevărat.

v.15 Fiindcă norodul era în aşteptare, şi toţi se gîndeau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva este el Hristosul,

v.16  Ioan, drept răspuns, a zis tuturor: ,,Cît despre mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decît mine, şi căruia eu nu sînt vrednic să-I desleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duhul Sfînt şi cu foc.

v.17 Acela are lopata în mînă; Îşi va curăţi aria cu desăvîrşire, şi Îşi va strînge grîul în grînar, iar pleava o va arde într’un foc care nu se stinge.“

Ioan spune foarte clar că mesajul lui nu este cel final. El pregăteşte calea pentru Cel care va veni.

Ioan a botezat cu apă. Isus botează cu Duhul Sfânt de peste 1900 de ani. El va boteza cu foc la cea de-a doua venire a Sa. Focul simbolizează judecata.

Unii cred că aceasta este o referire la ziua Cincizecimii, când Duhului Sfânt S-a pogorât şi când s-au văzut nişte limbi de foc venind asupra celor prezenţi. Şi totuşi, este important să observăm că în Fapte 3:2 se spune că erau nişte limbi ca de foc, deci nu erau efectiv de foc. Venirea Duhului Sfânt nu a constituit împlinirea botezului de foc. Acesta va avea loc la cea de-a doua venire a Domnului nostru.

Dar să vedem care erau afectele predicării atât de incisive a lui Ioan.

v.19  Dar cîrmuitorul Irod, care era mustrat de Ioan pentru Irodiada, nevasta fratelui său Filip, şi pentru toate relele pe cari le făcuse,

v.20  a mai adăugat la toate celelalte rele şi pe acela că a închis pe Ioan în temniţă.

Ioan îl dezaprobase în mod public pe Irod pentru că o luase de soţie pe Irodiada, soţia fratelui său Filip. Irodiada s-a înfuriat din cauza aceasta şi a cerut ca Ioan să fie prins şi închis. Irod i-a împlinit dorinţa şi Ioan a fost aruncat în temniţă.

Acum, Luca nu încearcă să prezinte evenimentele în ordine cronologică. Dacă ar fi încercat acest lucru, ar fi relatat despre botezul lui Isus înainte de arestarea lui Ioan Botezătorul, dar, după relatarea incidentelor legate de relaţia dintre Ioan şi oficialităţi, Luca prezintă botezul Domnului Isus.

v.21 După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat şi Isus; şi pe cînd Se ruga, s’a deschis cerul,

v.22  şi Duhul Sfînt S’a pogorît peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s’a auzit un glas, care zicea: ,,Tu eşti Fiul Meu prea iubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!“

Dragi prieteni, la botezul lui Isus este revelată Sfânta Treime. Duhul Sfânt Se coboară asupra lui Isus, care este un membru al Sfintei Treimi, iar Tatăl vorbeşte din ceruri.

Restul capitolului prezintă genealogia Mariei, nu a lui Iosif. Genealogia lui Iosif este redată în Evanghelia după Matei. Genealogia lui Matei începe cu Avraam şi merge până la Domnul Isus Hristos prin David şi prin Solomon. Titlul legal de moştenitor al tronului venea prin Iosif.

Genealogia prezentată de Luca este diferită: este dată în ordine inversă faţă de cea a lui Matei. Luca merge înapoi până la David şi apoi până la Adam. Luca ne oferă povestea Mariei şi aceasta este în mod clar genealogia ei. Sângele nobil al împăratului David curgea şi prin vinele ei, iar dreptul de sânge al lui Isus la tronul lui David venea prin ea.

Aici este bine să notăm două lucruri importante cu privire la această genealogie. Doctorul Luca arată foarte clar că Iosif nu era tatăl Domnului Isus Hristos.

v.23  Isus avea aproape treizeci de ani, cînd a început să înveţe pe norod; şi era, cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli,

Cuvântul “fiul” nu apare în cele mai bune manuscrise. Iosif nu era fiul lui Eli. Cuvântul “fiul” este adăugat pentru a arăta că descendenţa era urmărită pe linie paternă, pentru că bărbatul era capul familiei sau al unei case. Cu alte cuvinte, genealogia este alcătuită după numele bărbatului. În Matei, unde este dată genealogia prin Iosif, este scris că Iacov a născut pe Iosif.

Cel de-al doilea lucru important de reţinut se află în versetul 31, care spune:

v.31  fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui Matata, fiul lui Natan, fiul lui David,

Matei trasează genealogia lui Hristos până la fiul lui David, Solomon. Aceasta este descendenţa împărătească. Luca trasează această genealogie prin fiul lui David, Natan. Prin venele Mariei curgea sângele lui David. Isus Hristos este Fiul lui David.

Luca ni-L descoperă pe Isus Hristos ca Fiu al omului şi Mântuitor al lumii. Descendenţa Lui nu se opreşte la Avraam, ci merge până la Adam, care a fost primul “fiu” al lui Dumnezeu – fiul creat al lui Dumnezeu. Dar Adam a căzut din această poziţie înălţată atunci când a păcătuit. Isus Hristos, ultimul Adam şi Fiul lui Dumnezeu, a venit să readucă omenirea în relaţia corectă cu Dumnezeu pe care Adam a avut-o, dar a pierdut-o. Această relaţie este posibilă prin credinţa în Domnul Isus Hristos.

Acum mergem mai departe la capitolul 4 al Evangheliei după Luca:

Acest capitol include ispitirea lui Isus Hristos, întoarcerea Lui în Galileea şi Nazaret şi respingerea de care a avut parte în oraşul Său natal; mutarea la Capernaum şi continuarea lucrării Sale.

Isus este ispitit ca om de către Satan. Au fost ispite omeneşti, identice cu cele de care avem parte şi noi. Ele acoperă întregul spectru al ispitelor omeneşti şi prezintă trei aspecte:

  1. Pâinea din piatră pentru satisfacerea nevoilor trupului. Nu este nimic rău în ce priveşte pâinea. Pâinea este substanţa vieţii. Trupul are nevoie de pâine şi Isus era înfometat. Ce este greşit aici? A folosi puterile care Îi erau puse la dispoziţie pentru a Se sluji pe Sine Însuşi este o dovadă de egoism. El trebuie să demonstreze adevărul unui principiu important: “Omul nu trăieşte numai cu pâine”. Acest principiu se opune mentalităţii materialiste a acestor vremuri în care omul trăieşte numai ca să-şi satisfacă toate capriciile trupului. Omul modern din societatea contemporană spune: “Mănâncă, bea şi fii vesel, pentru că mâine vei muri!” Şi cu aceasta s-a sfârşit totul, spune omul. Egoismul este blestemul unei societăţi laice care nu are nici un crez. Prin împotrivirea faţă de această ispită, Domnul Isus a respins filozofia populară a acestei lumi.
  2. Naţiunile acestei lumi obţin puterea prin forţă brută şi intrigi politice. Războiul este un mod de viaţă. Ura şi frica sunt armele folosite pentru a motiva mulţimea. Aceasta este unealta lui Satan şi acestea sunt condiţiile în care oferă el împărăţiile acestei lumi. Pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, omul trebuie să se schimbe. Ioan 3:3. Răspunsul lui Isus sună ca un ultimatum: “Să te închini Domnului Dumnezeului tău şi numai Lui să-I slujeşti”.
  3. Ispita de a Se arunca de pe acoperişul templului părea o metodă logică prin care El putea impresiona mulţimea dezvăluind ceva din persoana şi misiunea Sa. Dar Isus nu avea de gând să urmeze calea cea mai uşoară spre scaunul de domnie. El trebuie să poarte cununa de spini înainte de a purta cununa slavei. Stifler a făcut următoarea afirmaţie, foarte succintă de altfel: “Există două feluri de dispreţ faţă de Dumnezeu; unul este acela de a ignora puterea Lui, iar celălalt constă în a te bizui prea mult pe ea.”  Este un păcat să gândeşti în oricare din aceste două moduri. Este uşor să nu faci nimic şi să spui platitudini pioase despre cum se îngrijeşte Dumnezeu de vrăbii şi cum va avea El grijă şi de noi. Dar Dumnezeu spune: “Cu sudoarea frunţii îţi vei mânca pâinea.” Misionarii care pleacă în ţări străine trebuie să înveţe limba acelei ţări şi apoi Dumnezeu îi va ajuta. Noi suntem partenerii lui Dumnezeu, nu marionetele Lui.

 

 

Iată ce a spus Dr. Edward Judson, gândindu-se la ce a avut de îndurat tatăl său, Adoniram Judson, în Burma: “Dacă reuşim fără să suferim, acest lucru este posibil pentru că alţii au suferit înaintea noastră. Dacă suferim fără să reuşim este pentru ca alţii să reuşească după noi.”

Isus a respins o atitudine fals pioasă şi prefăcut spirituală. Răspunsul lui la această ispită este impresionant: “Să nu ispitiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, cum L-aţi ispitit la Masa” (Deuteronom 6:16).

Isus Şi-a început lucrarea Sa publică în oraşul Său natal – Nazaret – unde a fost respins şi de unde a fost alungat. În sinagogă, El a anunţat împlinirea Scripturii, şi anume a fragmentului din Isaia 61;1, 2, într-un mod cu totul remarcabil.

v.1 ,,Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M’a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M’a trimes să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea;

v.2  să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mîngîi pe toţi cei întristaţi;

Dragii mei, avem înaintea noastră ispitirea Domnului Isus Hristos. Evangheliile sinoptice – Matei, Marcu şi Luca – redau toate această ispitire. Ioan nu reţine acest incident pentru că scopul lui era acela de a-L prezenta pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu, punând deci accentul pe dumnezeirea Lui. Evangheliile sinoptice pun accentul pe umanitatea Domnului Isus. El a fost ispitit ca un om. În Evanghelia după Luca, Isus este prezentat ca Fiu al omului. Versetul 38 din capitolul 3 spune: “fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu”. Aceasta este genealogia Mariei care trasează spiţa neamului lui Isus până la Adam. Astfel, omul Isus Hristos este prezentat ca având rădăcina în începuturile rasei omeneşti din care facem şi noi toţi parte. Isus a fost atât de mult o fiinţă omenească încât a fost ispitit în toate, la fel ca noi, dar fără să păcătuiască vreodată.

În jurul ispitirii Domnului Isus Hristos se lasă un întuneric înspăimântător care face din tot acest incident o enigmă înfricoşătoare. Vă mărturisesc că eu nu pot explica ce s-a întâmplat atunci, dar vom merge împreună până la hotarul acela de întuneric şi acolo, pe muchia prăpăstiei poate vom reuşi să aflăm mai multe. Forţe ascunse, forţele nevăzute ale răului erau peste tot în jurul Domnului Isus. El era înconjurat de puterile întunericului şi ale nimicirii. Isus S-a luptat cu problemele de bază ale omenirii, cu ceea ce este pământesc şi a câştigat o victorie pentru întreaga omenire. El a câştigat această victorie pentru mine şi pentru tine.

Trebuie să ţinem seama de câteva consideraţii atunci când abordăm subiectul ispitirii Domnului Isus. Biblia ne spune că El era plin de Duhul Sfânt. Ca om, Fiul lui Dumnezeu trebuia să fie plin de Duhul pentru a face faţă ispitei.

Dragi prieteni, pot să spun că eu nu aş putea face faţă ispitei cu puterile mele omeneşti. Apostolul Pavel spune: Romani 7:21; 8:3, 4; Galateni 5:16.

Noi avem cu adevărat nevoie de Duhul Sfânt.

În Deuteronom 8:2, Dumnezeu le spune Israeliţilor: “Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul, Dumnezeul tău în timpul acestor patruzeci de ani în pustie, ca să te smerească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui.” Dumnezeu nu ne testează niciodată cerându-se să facem un lucru rău.

Dacă suntem puşi la încercare, Dumnezeu nu are un alt scop decât acela de a contura tot mai mult caracterul nostru şi pentru ca noi să semănăm tot mai mult Fiului Său, care, să nu uităm, a fost şi El ispitit.

Dar, mai mult despre aceasta, data viitoare.