Itinerar Biblic Ep.0171 – Levitic cap. 23:12-44

 

Rezumat

* Sărbătorile sfinte – (continuare).

Dragi prieteni, continuăm astăzi observarea sărbătorilor sfinte, sărbători pe care Dumnezeu le recomandă poporului evreu.

Adesea noi oamenii, ne facem singuri sărbători şi stabilim zile care să ne aducă aminte de evenimente importante, ceea ce nu este rău. Dar Dumnezeu oferă poporului Său sărbători care nu doar să le aducă aminte de trecut dar şi să le îndrepte privirile către viitor, atunci când Mesia, Izbăvirea va veni printre ei.

Tocmai pentru că cele mai multe din aceste sărbători ne vorbesc despre Domnul Isus trebuie să le acordăm o atenţie adecvată.

Să revenim acum la capitolul 23 din cartea Levitic, versetul 12, unde continuă descrierea sărbătorii Primelor roade.

v.12  În ziua cînd veţi legăna snopul, să aduceţi, ca ardere de tot Domnului, un miel de un an fără cusur;

v.13  să adăugaţi la el două zecimi de efă din floarea făinii, frămîntată cu untdelemn, ca dar de mîncare mistuit de foc, de un miros plăcut Domnului; şi să aduceţi o jertfă de băutură de un sfert de hin de vin.

v.14  Să nu mîncaţi nici pîne, nici spice prăjite sau pisate, pînă în ziua aceasta, cînd veţi aduce un dar de mîncare Dumnezeului vostru. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii voştri, în toate locurile în cari veţi locui.

Jertfele însoţeau celebrarea acestei sărbători. Nu era inclusă nici o jertfă pentru păcat deoarece aceasta era conţinută în moartea lui Hristos, când El a rezolvat problema păcatului. Aceste jertfe sunt de o mireasmă plăcută Domnului. Iată ce spune Pavel în

2 Corinteni 5:21    Pe Cel ce n’a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.

Ioan 14:19   Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentrucă Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.

Acesta este un adevăr glorios.

Noua recoltă de grâu nu putea fi savurată până ce nu se aducea această jertfă înaintea lui Iehova. Moartea şi învierea lui Hristos îl aduce pe cel credincios într-o nouă relaţie şi noi binecuvântări.

2 Corinteni 5:17  Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s’au dus: iată că toate lucrurile s’au făcut noi.

Aceasta nu înseamnă că se schimbă numai câteva obiceiuri. Înseamnă că suntem luaţi din vechiul Adam şi suntem uniţi cu Domnul Isus Hristos. Acum avem un scop nou, un ţel nou, o viaţă nouă şi o nouă bucurie. Nu-i aşa că, în aceste condiţii, vechile obiceiuri sunt puternic afectate? Domnul Isus Hristos face toate lucrurile noi.

Observaţi, vă rog, ordinea cronologică în care sunt prezentate aceste sărbători. Sărbătoarea Paştelui ne spune că Hristos, Paştele nostru, este jertfit pentru noi. Sărbătoarea azimilor simbolizează părtăşia cu Hristos. Apoi primele roade semnifică învierea lui Hristos, primul rod dintre cei înviaţi din morţi. Acum ajungem la Rusalii.

v.15 De a doua zi după Sabat, din ziua cînd veţi aduce snopul ca să fie legănat într’o parte şi într’alta, să număraţi şapte săptămîni întregi.

v.16  Să număraţi cincizeci de zile pînă în ziua care vine după al şaptelea Sabat; şi atunci să aduceţi Domnului un nou dar de mîncare.

Să observăm mai întâi câteva lucruri cu privire la această sărbătoare, pentru că se face prea mare caz de ea astăzi şi i se acordă o semnificaţie care nu este biblică.

Sărbătoarea Rusaliilor cădea întotdeauna în prima zi a săptămânii. Se numărau şapte sabate, ceea ce înseamnă şapte săptămâni sau 49 de zile. Apoi, în a 50-a zi, ziua celui de-al şaptelea Sabat, prima zi a săptămânii respective era sărbătoarea Rusaliilor. Era la 50 de zile de la legănarea înaintea Domnului a snopului din primele roade.

Biserica s-a născut în prima zi a săptămânii. În prima zi a săptămânii a înviat Domnul nostru. Nu ne spune oare acest lucru ceva? Nu pare mai degrabă ciudat ca biserica să se întoarcă la vechiul Sabat, care ţine de vechea creaţie, când acum ea este o creaţie nouă?

Când se întâlnesc credincioşii, în prima zi a săptămânii, ei sărbătoresc învierea Domnului Isus Hristos şi ziua de naştere a bisericii. Această sărbătoare mai este numită şi sărbătoarea săptămânilor.

Semnificaţia Rusaliilor nu este lăsată pe seama speculaţiilor omului.

“În ziua Cincizecimii (adică de Rusalii), erau toţi împreună în acelaşi loc…. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în limbi, după cum le da Duhul să vorbească” ne spun versetele 1 şi 4 din cartea Faptele Apostolilor capitolul  2.

Traducerea literală a versetului 1 este: “Şi pe când se împlinea ziua Cincizecimii”. Aceasta nu înseamnă la amiază sau la 6 seara. “Şi pe când se împlinea ziua Cincizecimii” înseamnă împlinirea scopului pentru care fusese dată această sărbătoare în Leviticul. Ea semnifică venirea Duhului Sfânt pentru botezul celor credincioşi în trupul lui Hristos şi chemarea în afară a bisericii.

Ziua Cincizecimii este ziua de naştere a bisericii. Duhul Sfânt a venit la cincizeci de zile de la învierea lui Hristos.

Dragii mei, Dumnezeu lucra conform calendarului Său, întotdeauna la timpul hotărât de El.

Evreii trebuiau să aducă un dar de mâncare nou. Acestea este un prototip pentru biserică. Biserica este ceva nou.

Hristos nu ne-a spus că ne va da o haină veche pe care s-o peticim noi. El a venit să aducă un veşmânt cu totul nou, o haină a neprihănirii. A fi în Hristos înseamnă a fi îmbrăcat cu neprihănirea Lui. Aşa ne vede Dumnezeu acum.

Trebuie să mai remarcă şi succesiunea evenimentelor. După învierea Domnului Isus, El S-a arătat viu vreme de 40 de zile. Apoi, chiar înainte de a Se înălţa la cer, El le-a spus a lor Săi să nu se depărteze de Ierusalim şi să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui. El le-a mai spus că vor fi îmbrăcaţi cu putere de sus (Luca 24:49). În Fapte 1:5, Isus le spune ucenicilor: “nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt”. Zece zile mai târziu, în ziua Cincizecimii, Duhul lui Dumnezeu a venit peste ei.

Să ne întoarcem acum la textul din Levitic:

v.17  Să aduceţi din locuinţele voastre două pîni, ca să fie legănate într’o parte şi într’alta; să fie făcute cu două zecimi de efă din floarea făinii, şi coapte cu aluat: acestea sînt cele dintîi roade pentru Domnul.

Observaţi ceva surprinzător în acest verset? Am spus că aluatul este simbolul răului şi că nu trebuia să fie prezent în jertfe. Aici avem excepţia de la regulă. Aceasta prefigurează biserica şi este o jertfă nouă prin faptul că aluatul este inclus în ea. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că răul există în biserică. Acest lucru este evident şi pentru un observator mai puţin atent.

Acesta ne arată biserica de aici, de pe pământ, aşa cum o vedem şi o cunoaştem cu toţii. Principiul răului este prezent în biserică.

Este numai puterea izbăvitoare a lui Dumnezeu şi harul Lui care curăţă şi păstrează curăţia bisericii.  Domnul a ştiut acest lucru cu multă vreme înainte ca biserica să ia fiinţă!

v.18  Afară de aceste pîni, să aduceţi ca ardere de tot Domnului şapte miei de un an fără cusur, un viţel şi doi berbeci; să adăugaţi la ei darul de mîncare şi jertfa de băutură obicinuite, ca dar de mîncare mistuit de foc, de un miros plăcut Domnului.

v.19  Să aduceţi şi un ţap ca jertfă de ispăşire, şi doi miei de un an ca jertfă de mulţămire.

v.20  Preotul să legene aceste dobitoace într’o parte şi într’alta ca dar legănat înaintea Domnului, împreună cu pînea adusă ca pîrgă şi cu cei doi miei: ele să fie închinate Domnului, şi să fie ale preotului.

Toate jertfele trebuie aduse în acest moment. Tot ce este Hristos şi tot ce a făcut El a fost încredinţat bisericii. Credincioşii pot veni la El pentru orice. În primul rând, voi puteţi veni la El pentru mântuire. Puteţi veni la El pentru ajutor şi îndurare, pentru mângâiere şi înţelegere. Puteţi veni la El în orice situaţie din viaţă.

Nu este interesant felul în care Domnul ne prezintă cele mai mari adevăruri? El foloseşte imagini în loc să apeleze la termeni teologici seci.

v.21  În aceeaş zi, să vestiţi sărbătoarea, şi să aveţi o adunare sfîntă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii voştri, în toate locurile în cari veţi locui.

Ei trebuiau să se odihnească în ziua aceea şi să înceteze orice lucru. La fel trebuie să facem şi noi când venim la Hristos.

Tit 3:5   El ne-a mîntuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfînt,

v.22  Cînd veţi secera sămănăturile din ţara voastră, să laşi nesecerat un colţ din cîmpul tău, şi să nu strîngi ce rămîne de pe urma secerătorilor. Să laşi săracului şi străinului aceste spice. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.“

În mijlocul sărbătorii, în mijlocul veseliei, cel sărac nu este uitat. Nici străinul nu este trecut cu vederea.

Aceasta este partea practică a lucrării bisericii şi a tuturor credincioşilor. Noi am fost mântuiţi prin har şi trebuie să încercăm să ducem Cuvântul lui Dumnezeu la cât mai mulţi oameni şi să le fim de ajutor celor din jur în cât mai multe feluri. Nu cred că biserica are vreun drept să se angajeze în servicii sociale în care să nu prezinte Evanghelia. Da, trebuie să-i hrănim pe oameni, să venim în ajutorul celor în nevoie, dar pe lângă acesta ajutor material, trebuie să le aducem şi Vestea Bună a mântuirii.

Trebuie să ţinem seama de faptul că un om care nu are ce mânca nu va fi foarte dornic să asculte Evanghelia. Iacov are câteva lucruri de spus în această privinţă.

            Iacov 2:14-20   Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n’are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mîntuiască? Dacă un frate sau o soră sînt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, şi unul dintre voi le zice: ,,Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!“ fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? Tot aşa şi credinţa: dacă n’are fapte, este moartă în ea însaş. Dar va zice cineva: ,,Tu ai credinţa, şi eu am faptele.“ ,,Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.“ Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară!  Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zădarnică?

Acest seceriş ne vorbeşte despre marele seceriş de la sfârşitul timpului, după Răpirea bisericii, când Dumnezeu Îşi va aminti de Neamuri. Iacov spune: “El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui” (Iacov 1:18). Biserica primară era formată din evrei ca pârgă a celor ce urmau să vină, dar trebuia să fie urmată de o mulţime de credincioşi din rândurile Neamurilor. Domnul Isus ne vorbeşte în felul următor despre sfârşitul veacului: “Ţarina este lumea; sămânţa bună sunt fiii împărăţiei; neghina sunt fiii Celui rău. Vrăjmaşul care a semănat-o este Diavolul; secerişul este sfârşitul veacului; secerătorii sunt îngerii” (Matei 13:38, 39). Aceasta este judecata de la sfârşitul veacului. Îngerii nu au nici o legătură cu răpirea bisericii. Aici se are în vedere judecata care va veni.

v.23 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.24  ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,În luna a şaptea, în cea dintîi zi a lunii, să aveţi o zi de odihnă, vestită cu sunet de trîmbiţe, şi o adunare sfîntă.

v.25  Atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă, şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.“

Data este importantă aici. Trei sărbători au loc în luna a şaptea. Este un fel de lună sabatică, aşa cum este o zi de sabat şi un an sabatic. Această sărbătoare marca începutul anului civil aşa cum Paştele marca începutul anului religios.

În timpul rătăcirii poporului Israel prin pustie, sunetul făcut de două trâmbiţe de argint îi pornea pe israeliţi la drum (Numeri 10). Ei sunau din trâmbiţe de şapte ori pentru a porni marşul. În Apocalipsa sunt menţionate şapte trâmbiţe care acoperă perioada necazului cel mare şi care va anunţa întoarcerea poporului Israel în ţara sa pentru vremea Împărăţiei. Isaia 27:13. Matei 24:31.

Înainte de restabilirea poporului Israel în ţara sa biserica va fi deja luată de pe pământ. Creştinii  vor auzi glasul Domnului care va fi ca sunetul unei trâmbiţe. Cei lăsaţi pe pământ vor auzi sunetul trâmbiţei.

             Psalmul 89:15   Ferice de poporul, care cunoaşte sunetul trîmbiţei, care umblă în lumina Feţei Tale, Doamne!

Trâmbiţele sunt asociate cu judecata care vine.

Tocmai pentru că venea judecata, poporul mai avea nevoie de o sărbătoare care le aducă aminte de un lucru extrem de important în acest context: “Ziua ispăşirii”.

v.26  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.27  ,,În ziua a zecea a acestei a şaptea luni, va fi ziua ispăşirii: atunci să aveţi o adunare sfîntă, să vă smeriţi sufletele, şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.

v.28  Să nu faceţi nici o lucrare în ziua aceea, căci este ziua ispăşirii, cînd trebuie făcută ispăşire pentru voi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru.

v.29  Oricine nu se va smeri în ziua aceea, va fi nimicit din poporul lui.

v.30  Pe oricine va face în ziua aceea vreo lucrare oarecare, îl voi nimici din mijlocul poporului lui.

v.31  Să nu faceţi nici o lucrare atunci. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii voştri, în toate locurile în cari veţi locui.

v.32  Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă, şi să vă smeriţi sufletele în ziua aceasta; din seara zilei a noua pînă în seara următoare, să prăznuiţi Sabatul vostru.“

Am vorbit despre Ziua ispăşirii atunci când am studiat capitolul 16.

În acest fragment întâlnim de două ori expresia: “să vă smeriţi sufletele”. Aceasta era mai degrabă o zi solemnă decât o sărbătoare şi de aceea se deosebea clar de restul sărbătorilor.

Este interesant de remarcat şi faptul că trâmbiţa suna în ziua ispăşirii în anul de veselie, o dată la 50 de ani (Leviticul 25:8, 9).

Eliberarea există şi vine o dată ce este plătit preţul pentru mântuirea mea şi a voastră. Acesta este anul de veselie. Ce an glorios trebuie să fi fost anul de veselie la evrei!

Această veselie este şi exprimată printr-o sărbătoare.

v.33  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.34  ,,Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ,În a cincisprezecea zi a acestei a şaptea luni, va fi sărbătoarea corturilor, în cinstea Domnului, timp de şapte zile.

v.35  În ziua întîi să fie o adunare sfîntă: să nu faceţi nici o lucrare de slugă în timpul ei.

v.36  Timp de şapte zile, să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. A opta zi, să aveţi o adunare sfîntă, şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc; aceasta să fie o adunare de sărbătoare: să nu faceţi nici o lucrare de slugă în timpul ei.

Aceasta este cea de-a treia sărbătoare din luna a şaptea. Era şi o aducere aminte şi o sărbătoare profetică. Urma la numai câteva zile de Ziua ispăşirii. Ca aducere aminte, această sărbătoare le vorbea evreilor despre zilele rătăcirii lor prin pustie când locuiau în corturi. În acelaşi timp, sărbătoarea prefigurează vremea în care Dumnezeu le va ridica cu totul păcatul şi vor locui în siguranţă în Ţara promisă.

v.37  Acestea sînt sărbătorile Domnului, în cari veţi vesti adunări sfinte, ca să se aducă Domnului jertfe mistuite de foc, arderi de tot, daruri de mîncare, jertfe de vite şi jertfe de băutură, fiecare lucru la ziua hotărîtă.

v.38  Afară de aceasta să păziţi Sabatele Domnului, şi să vă aduceţi darurile voastre Domnului, să aduceţi toate jertfele făcute pentru împlinirea unei juruinţe şi toate darurile voastre făcute de bună voie.

Aici este o subliniere care arată importanţa sărbătorilor şi descoperă ce este pe placul lui Dumnezeu pentru binele poporului Său.

v.39  În a cincisprezecea zi a lunii acesteia a şaptea, cînd veţi strînge rodurile ţării, să prăznuiţi o sărbătoare în cinstea Domnului, timp de şapte zile: cea dintîi zi să fie o zi de odihnă, şi a opta să fie tot o zi de odihnă.

v.40  În ziua întîi să luaţi poame din pomii cei frumoşi, ramuri de finici, ramuri de copaci stufoşi şi de sălcii de rîu, şi să vă bucuraţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, şapte zile.

v.41  În fiecare an să prăznuiţi sărbătoarea aceasta în cinstea Domnului, timp de şapte zile. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii voştri. În luna a şaptea s’o prăznuiţi.

v.42  Şapte zile să locuiţi în corturi; toţi băştinaşii din Israel să locuiască în corturi,

v.43  pentruca urmaşii voştri să ştie că am făcut pe copiii lui Israel să locuiască în corturi, după ce i-am scos din ţara Egiptului. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.“

v.44  Aşa a spus Moise copiilor lui Israel cari sînt sărbătorile Domnului.

După marea zi a ispăşirii, când se făcea o ispăşire totală a păcatelor poporului şi când se adunau recoltele şi roadele câmpului, era sărbătorită cu bucurie această ocazie specială. În acest timp, poporul trebuia să locuiască în corturi. Aceasta le amintea de pelerinajul lor prin pustie şi în acelaşi timp le îndrepta privirile spre viitor.

În Evrei 11 ni se spune că toţi oamenii credinţei din trecut au murit fără să aibă împlinirea făgăduinţelor; ei doar “le-au văzut şi le-au urat de bine de departe”. Au crezut în ele şi în împlinirea lor. Ei aşteptau cu nerăbdare ziua în care nu vor mai locui în corturi, ca în pustie, ci vor ajunge în vremea Mileniului. Aceasta este nădejdea acestui pământ.

Aceasta ne vorbeşte despre bucuria finală şi deplină a poporului lui Dumnezeu de pe pământ. (Poporul Său ceresc va fi cu El în Noul Ierusalim.)

Dragi prieteni, ne aşteaptă un viitor glorios!