Itinerar Biblic Ep.0170 – Levitic cap. 23:1-11

 

* Sărbătorile sfinte – calendarul lui Dumnezeu pentru toate anotimpurile.

Dragi ascultători am ajuns la un nou capitol remarcabil; remarcabil pentru că se ocupă de sărbătorile solemne ale lui Dumnezeu.

Sărbătorile sfinte erau perioade de bucurie. Plânsul era numai pentru una din ele, şi anume pentru Ziua ispăşirii. Celelalte trebuiau să fie zile ale bucuriei şi veseliei. Dumnezeu nu a dorit niciodată ca poporul Lui să vină la El plângând. El i-a dorit plini de bucurie înaintea Lui. Aceste sărbători furnizează calendarul lui Dumnezeu pentru toate timpurile.

O altă traducere pentru sărbătoare aici este cea de “timp anume stabilit”, dar cred că “sărbători sfinte” este traducerea cea mai potrivită.

Detaliile pentru cele mai multe din aceste sărbători sunt date în alte locuri din Scriptură. Aici însă ne sunt oferite într-o ordine anume. Sunt şapte sărbători, în afară de ziua de Sabat, care este dată prima. Ziua de Sabat nu era o zi de sărbătoare, dar este inclusă aici pentru că ea este unitatea de măsură pentru timp.

Numărul şapte este important în acest capitol şi ca pondere şi ca semnificaţie, la fel ca în cartea Apocalipsa. Este unitatea de măsură a timpului.

Ziua de Sabat este ziua a şaptea. Sunt şapte sărbători.

Rusaliile sunt sărbătoarea celei de-a şaptea săptămâni; cea de-a şaptea lună plină cu Ziua ispăşirii care îi urmează şi sărbătoarea corturilor constituie sărbătoarea lunii a şaptea.

În capitolul 25 vom avea ocazia să vorbim despre anul sabatic şi despre anul de veselie, totul fiind adaptat la numărul şapte. Erau şapte zile de pâine nedospită şi şapte zile de locuit în corturi în timpul sărbătorii corturilor.

Aceste zile de strângere laolaltă sfântă aveau un scop dublu: unul practic şi unul profetic. În plan practic, ele slujeau atât unui scop social cât şi unuia comercial. Ele aduceau laolaltă cele douăsprezece seminţii în închinare şi părtăşie. Tuturor bărbaţilor li se cerea să meargă la Ierusalim să se închine cu ocazia următoarelor trei sărbători: Paştele, Rusaliile şi sărbătoarea corturilor (Deuteronom 16:16).

Vedeţi aşadar că toate acestea aveau rolul de a uni poporul şi de crea legături strânse între seminţii. Oamenii veneau din toate colţurile ţării şi schimbau idei, dar şi mărfuri. Eşecul în respectarea acestor instrucţiuni a fost unul din factorii hotărâtori care au dus la scindarea naţiunii în împărăţia de sud şi împărăţia de nord.

Cele mai multe din aceste sărbători erau legate de viaţa agricolă a ţării, în special de secerişul recoltei. Acest lucru era adevărat în principal cu privire la sărbătoarea primelor roade, a Rusaliilor şi a corturilor. Astfel închinarea la Iehova era adusă pe câmpul cu grâne, în vie şi în livada de smochini. Lauda adusă lui Dumnezeu era strâns unită cu truda poporului. Sudoarea frunţilor oamenilor devenea astfel un lucru sfânt.

Principalul scop al acestor zile de sărbătoare era acela de a oferi o imagine profetică a vremurilor viitoare. Fiecare din aceste sărbători şi-a găsit sau îşi va găsi împlinirea cu timpul. Cele mai multe au fost împlinite. Le vom arăta pe măsură ce înaintăm în studiul capitolului.

Noi nu mai trebuie să respectăm anumite zile sau sărbători sfinte. Hristos le-a împlinit. Iată  ce spune Pavel în Epistola către Coloseni 2:16, 17.

 v.16 Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat,

 v.17  cari sînt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.

Menţionez faptul că nu toate sărbătorile şi zilele care trebuiau respectate de Israel sunt cuprinse în acest capitol. În capitolul 25 vom găsi anul sabatic şi anul de veselie, iar lunile noi, în Numeri 28:11-15.

Dar care sunt etapele pe care le vom parcurge în acest capitol cu numărul 23 din cartea Levitic?

  1. Sărbătoarea Sabatului, versetele 1-3
  2. Sărbătoarea Paştelui, versetele 4, 5
  3. Sărbătoarea azimilor, versetele 6-8
  4. Sărbătoarea primelor roade, versetele 9-14
  5. Sărbătoarea de Rusalii, versetele 15-22
  6. Sărbătoarea trâmbiţelor, versetele 23-25
  7. Ziua ispăşirii, versetele 26-32
  8. Sărbătoarea corturilor, versetele 33-44

Să aruncăm mai întâi o privire asupra sărbătorilor sfinte şi sabatului.

v.1   Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.2  ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Iată sărbătorile Domnului, pe cari le veţi vesti ca adunări sfinte, iată sărbătorile Mele:

v.3  Şase zile să lucraţi; dar ziua a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, cu o adunare sfîntă. Să nu faceţi nici o lucrare în timpul ei: este Sabatul Domnului, în toate locuinţele voastre.

Dacă sunteţi atenţi, pe măsură ce studiaţi această carte, veţi observa că Dumnezeu adresează instrucţiunile Sale unor anumite persoane. Este bine să notăm cui adresează El instrucţiunile de fiecare dată. El îi spune instrucţiunile lui Moise, cel care dă legea poporului, iar acesta o trece mai departe. Deşi sărbătorile implică şi Cortul întâlnirii, preoţii nu sunt menţionaţi anume aici. Poporul trebuia să se adune, iar sărbătorile se încadrau în calendarul anual al lui Israel.

Fiecare sărbătoare sfântă avea un accent deosebit, o particularitate anume. Aici sunt date în chip profetic toate acţiunile lui Dumnezeu în privinţa oamenilor, de-a lungul timpului. Fiecare sărbătoare era tipul unui mare eveniment din programul lui Dumnezeu pentru această lume.

Iată cam care ar fi corespondenţele dintre aceste sărbători şi viaţa şi lucrarea Domnului Isus:

Paştele – răstignirea şi moartea lui Hristos

Azimile – părtăşia pe care o avem cu Hristos pe baza morţii Sale

Primele roade – învierea lui Hristos

Rusaliile – începuturile bisericii

Trâmbiţele – Israel adus înapoi în ţară

Ziua ispăşirii – lucrarea lui Hristos pe cruce

Corturile – vremea când Israel este în ţară (viitor)

Sabatul săptămânal nu poate fi etichetat drept o sărbătoare sfântă. Este premozaic şi provine încă de la începuturile creaţiei. A fost repetat pentru Israel şi în Deuteronom este dat un motiv suplimentar pentru respectarea sabatului. Iată care este el:

Deuteronom 5:15

v.15  Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mînă tare şi cu braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă.

În timpul robiei egiptene, evreii trebuiau să muncească în fiecare zi. Ziua de Sabat era legată de eliberarea lor. Acum, când ei nu se mai aflau în Egipt, fiind din nou liberi, evreii trebuie să pună deoparte o zi în care să se închine lui Dumnezeu. În ziua aceea era întreruptă orice activitate. Nimeni nu lucra nimic.

Când biserica primară a ales o zi pentru strângerea laolaltă, a fost aleasă duminica, prima zi a săptămânii pentru că în această zi a înviat Domnul Isus. Aceasta este ziua în care ne-a fost dată şi nouă eliberarea deplină. Domnul nostru “a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi” (Romani 4:25). Ziua de Sabat aparţine vechii creaţii. Noi aparţinem unei noi creaţii. În Hristos, orice om este o făptură nouă (2 Cor. 5:17). Noi Îl cinstim pe Hristos punând deoparte pentru El prima zi a săptămânii.

Ziua de Sabat era o unitate de măsură a timpului pentru Israel. Orice activitate înceta, lucrul se oprea şi, în acelaşi timp, ziua aceasta prevestea o săptămână nouă, în care avea loc o creaţie nouă.

Sabatul era profetic prin faptul că prefigura răscumpărarea. Omul şi-a pierdut odihna în prima creaţie, dar acum poate avea odihnă prin răscumpărare.

Evrei 4:9-11   Rămîne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S’a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale. Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentruca nimeni să nu cadă în aceeaş pildă de neascultare.

Spune Scriitorul Epistolei către

Odihna noastră vine numai prin răscumpărare. Poporul lui Dumnezeu poate avea odihnă.

Ce este această odihnă? Păcatele noastre au fost iertate. “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28).

Odihna şi răscumpărarea sunt cele două aspecte ale zilei de Sabat.

Ziua de Sabat nu era o sărbătoare sfântă. Ea este pentru săptămână, nu pentru an. Nu era o sărbătoare, ci un timp stabilit.

v.4  Iată sărbătorile Domnului, cu adunări sfinte, pe cari le veţi vesti la vremile lor hotărîte.

v.5  În luna întîia, în a patrusprezecea zi a lunii, între cele două seri, vor fi Paştele Domnului.

Suntem acum la sărbătoarea Paştelui.

Descrierea acestei sărbători este dată în capitolul 12 din cartea Exodul, dar aici ea este plasată în calendarul lui Dumnezeu.

Acest verset clarifică faptul că sărbătorile încep aşa cum se cuvine cu Paştele, nu cu Sabatul.

În Exodul 12:2, Dumnezeu spune: “Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului”. Această sărbătoare sfântă reprezintă moartea lui Hristos şi valoarea sângelui Său. “Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit” (1 Corinteni 5:7).

Paştele îşi are originea în evenimentul istoric al ultimei urgii din Egipt, când au fost omorâţi toţi întâii-născuţi ai egiptenilor. Israelul a primit instrucţiuni precise, prin care li se spunea să taie un miel şi să stropească pragul de sus şi cei doi stâlpi ai uşii cu sângele lui. Ei trebuiau să mănânce în casă mielul. Îngerul morţii a trecut de toate uşile care erau însemnate cu sânge. Când vom ajunge la capitolul 9 din cartea Numeri, vom vedea că Israel a ţinut Paştele când îşi avea tabăra la Muntele Sinai.

Paştele a fost împlinit în noaptea arestării Domnului Isus Hristos, după ce El mâncase masa de Paşte cu ucenicii Săi. Tot atunci El a instituit o nouă sărbătoare pe cenuşa celei vechi. Apoi, în Apocalipsa vedem Mielul junghiat în capitolul 5:6. Cred că Paştele va fi sărbătorit din nou în Împărăţie. Luca redă cuvintele Domnului Isus care ne dă această asigurare:

v.16  căci vă spun, că de acum încolo, nu le voi mai mînca, pînă la împlinirea lor în Împărăţia lui Dumnezeu.“ Luca 22:16

.           Dar să mergem mai departe, la următoarea sărbătoare – ceea a azimilor:

v.6  Şi în a cinsprezecea zi a lunii acesteia, va fi sărbătoarea azimilor în cinstea Domnului; şapte zile să mîncaţi azimi.

v.7  În ziua întîia, să aveţi o adunare sfîntă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă.

v.8  Şapte zile să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. În ziua a şaptea să fie o adunare sfîntă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă.“

Deşi aceasta este considerată o sărbătoare separată este foarte strâns legată de Paşte. Paştele era sărbătorit doar o zi, iar în ziua următoarea, care inaugura o nouă săptămână, începea sărbătoarea azimilor. Originea ei istorică este în legătură cu Paştele. Vă mai aduceţi aminte de pasajul din cartea Exod?

Exod. 12:14-17  Şi pomenirea acestei zile s’o păstraţi, şi s’o prăznuiţi printr’o sărbătoare în    

     cinstea Domnului; s’o prăznuiţi ca o lege vecinică pentru urmaşii voştri. Timp de şapte   

     zile, veţi mînca azimi. Din cea dintîi zi veţi scoate aluatul din casele voastre: căci oricine

     va mînca pîne dospită, din ziua întîi pînă în ziua a şaptea, va fi nimicit din Israel.  În ziua

     dintîi veţi avea o adunare de sărbătoare sfîntă; şi în ziua a şaptea, veţi avea o adunare de

     sărbătoare sfîntă. Să nu faceţi nici o muncă în zilele acelea; veţi putea numai să pregătiţi

     mîncarea fiecărui ins. Să ţineţi sărbătoarea azimilor, căci chiar în ziua aceea voi scoate

  oştile voastre din ţara Egiptului; să ţineţi ziua aceea ca o lege vecinică pentru urmaşii voştri.

 Exod 12:18-24  În luna întîi, din a patrusprezecea zi a lunii, seara, să mîncaţi azimi, pînă în seara zilei a douăzeci şi una a lunii. Timp de şapte zile, să nu se găsească aluat în casele voastre; căci oricine va mînca pîne dospită, va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie străin, fie băştinaş. Să nu mîncaţi pîne dospită; ci, în toate locuinţele voastre, să mîncaţi azimi.“ Moise a chemat pe toţi bătrînii lui Israel, şi le-a zis: ,,Duceţi-vă de luaţi un miel pentru familiile voastre, şi junghiaţi Paştele. Să luaţi apoi un mănunchi de isop, să-l muiaţi în sîngele din strachină, şi să ungeţi pragul de sus şi cei doi stîlpi ai uşii cu sîngele din strachină. Nimeni din voi să nu iasă din casă pînă dimineaţa. Cînd va trece Domnul ca să lovească Egiptul, şi va vedea sîngele pe pragul de sus şi pe cei doi stîlpi ai uşii, Domnul va trece pe lîngă uşă, şi nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească. Să păziţi lucrul acesta ca o lege pentru voi şi pentru copiii voştri în veac.

 Exod 12:25-28  Cînd veţi intra în ţara, pe care v’o va da Domnul, după făgăduinţa Lui, să ţineţi acest obicei sfînt. Şi cînd vă vor întreba copiii voştri: ,Ce însemnează obiceiul acesta?` să răspundeţi: ,Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, care a trecut pe lîngă casele copiilor lui Israel în Egipt, cînd a lovit Egiptul, şi ne-a scăpat casele noastre.“ Poporul s’a plecat, şi s’a închinat pînă la pămînt. Şi copiii lui Israel au plecat, şi au făcut cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut.

Încă de la acest moment din istoria lor, poporul sărbătorea această zi a azimilor.

Azimile trebuiau mâncate timp de şapte zile începând cu prima zi după Paşte. În Matei şi Marcu, Paştele şi sărbătoarea azimilor sunt considerate ca o singură sărbătoare.

Aluatul este şi aici simbolul răului. Pâinea nedospită (azimile) simbolizează părtăşia cu Hristos pe baza răscumpărării Sale, părtăşie care este menţinută printr-o umblare în sfinţenie din partea credinciosului aşa cum recomandă şi Pavel în  1 Corinteni 5:7, 8.

v.7  Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sînteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit.

v.8  Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului.

Nu trebuia făcută nici un fel de lucrare de slugă în timpul acesta. În zilele acelea participanţii la sărbătoare trebuiau să se odihnească de ocupaţiile lor zilnice. Se aduceau jertfe de foc, adică arderi de tot, daruri de mâncare, jertfe pentru păcat. Prima zi şi ziua a şaptea din această săptămână de sărbătoare erau zile de adunare sfântă.

Paştele ne vorbeşte despre moartea lui Hristos pentru păcatele noastre. Dar noi nu rămânem curaţi, în părtăşie cu El numai pe baza faptului că Hristos a murit pentru noi. Noi rămânem curaţi prin mărturisirea continuă a păcatelor noastre. Domnul nostru le-a spus ucenicilor Săi: “Dacă nu vă spăl Eu, nu veţi avea parte deloc cu Mine!” (Ioan 13:8). Aceasta înseamnă că valoarea sângelui lui Hristos continuă să fie aceeaşi pentru cel credincios după ce acesta este mântuit. 1 Ioan 1:7. Sângele lui Isus Hristos continuă să ne curăţească. Aceasta este semnificaţia sărbătorii azimilor.

Următoarea sărbătoare este cea a primelor roade.

v.9  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.10  ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Cînd veţi intra în ţara pe care v’o dau, şi cînd veţi secera sămănăturile, să aduceţi preotului un snop, ca pîrgă a secerişului vostru.

v.11  El să legene snopul într’o parte şi într’alta înaintea Domnului, ca să fie primit: preotul să-l legene într’o parte şi într’alta, a doua zi după Sabat.

Această sărbătoare nu putea fi ţinută decât după ce Israel a ajuns în Ţara promisă. Când îşi semănau grâul ei erau atenţi să vadă primele grăunţe încolţite. Dacă găseau un spic ici şi unul colo, trebuiau să le adune, să le strângă într-un snop şi să aducă acel snop la Cortul întâlnirii. Preotul îl aducea în dar Domnului.

Nu este specificată ziua în care preotul făcea acest lucru. Se poate să fi fost prima zi a sărbătorii azimilor sau ultima zi a acestei sărbători. Lucrul important pe care îl putem observa este că era prima zi a săptămânii. Acest lucru este important pentru că despre Hristos se spune că este pârga (prima roadă) celor adormiţi (1 Cor. 15:20 şi 15:23). Momentul învierii lui Hristos este arătat foarte clar în Matei 28:1.

v.1 La sfîrşitul zilei Sabatului, cînd începea să se lumineze în spre ziua dintîi a săptămînii, Maria Magdalina şi cealaltă Marie au venit să vadă mormîntul.

În cea dintâi zi a săptămânii, Hristos, “pârga”, a fost înviat din morţi.

Va veni o zi în care şi biserica va avea parte de înviere, dar pentru moment, El este Singurul care a fost înviat într-un trup glorificat. Odată cu răpirea bisericii vom învia şi noi. Morţii vor ieşi înviaţi din morminte, aşa cum a ieşit Hristos. Hristos este cel dintâi rod, apoi, la venirea Lui, vor învia cei ce sunt ai Lui. Aşa consemnează şi  Ioan 12:24.

v.24  Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă grăuntele de grîu, care a căzut pe pămînt, nu moare, rămîne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.

Aducerea primelor roade şi oferirea lor Domnului constituie o indicaţie a faptului că urmează secerişul recoltei. Credincioşii sunt această recoltă.

Dragii mei, o să ne întoarcem la această sărbătoare pentru că este una foarte importantă. Este important însă să înţelegem că noi trebuie să purtăm o veşnică recunoştinţă Domnului Isus, el primul rod, mort pentru ca noi să venim la viaţă şi să aducem rod. Să nu uităm aceasta.