Itinerar Biblic Ep.0168 – Levitic cap. 21

Rezumat

Legea pentru curăţirea personală a preoţilor

Dragi ascultători suntem din nou la drum prin Cuvântul lui Dumnezeu şi încă suntem în cartea Levitic.

De la capitolul 11 până la capitolul 20 am studiat Legea aşa cum a fost ea dată poporului. Acum ajungem la legea cu privire la curăţirea personală a preoţilor. Această lege este prezentată în capitolele 21 şi 22 din Levitic. Vom găsi multe repetiţii aici dar nu trebuie să le consideraţi plictisitoare, pentru că, încă o dată o spun, acesta nu este un roman de aventuri, ci este ceea ce aşteaptă Dumnezeu de le poporul său. Oricine se abate de la aplicarea acestor prevederi nu are decât o singură alternativă-moartea. Iată de ce trebuie să ascultăm totul cu atenţie şi mai ales să aplicăm, iar dacă pentru această avem nevoie de repetiţie să nu dăm înapoi.

Intenţia lui Dumnezeu a fost ca întreg poporul Israel să fie o împărăţie de preoţi (Exodul 19:5, 6). Neascultarea lor dovedită prin istoria cu viţelul de aur a distrus posibilitatea realizării acestui deziderat. Nu a mai putut fi inaugurată o societate ideală şi perfectă. În timpul Mileniului va fi posibilă o astfel de societate. Atunci, întregul popor Israel va fi un popor de preoţi pentru oamenii de pe pământ, pentru toţi neevrei.

În timpul Mileniului şi în veşnicie vor exista trei grupuri ale familiei umane:

  1. Biserica lui Isus Hristos în Noul Ierusalim;
  2. poporul Israel aici, pe pământ;
  3. neamurile mântuite aici, pe pământ.

După eşecul lui Israel, Dumnezeu a ales numai o seminţie pentru preoţie, şi anume seminţia lui Levi. Prin urmare, în Israel existau adunarea poporului, preoţimea şi marele preot.

Cu cât era poziţia mai înaltă, cu atât creştea şi responsabilitatea, iar o responsabilitate mai mare însemna un mod de viaţă superior.

Biserica este numită astăzi o preoţie împărătească. Fiecare credincios este un preot şi are acces la scaunul de domnie al harului. Fiecărui credincios-preot i se cere să trăiască o viaţă sfântă, ceea ce este posibil numai prin puterea Duhului Sfânt care locuieşte în el. Acest punct de vedere se găseşte în Cuvântul lui Dumnezeu în 1 Petru 4:8-11.

v.8-11  Mai pe sus de toate, să aveţi o dragoste ferbinte unii pentru alţii, căci dragostea acopere o sumedenie de păcate. Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără cîrtire. Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul, pe care l-a primit. Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea, pe care i-o dă Dumnezeu: pentruca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.

v.9  Voi însă sînteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfînt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a cîştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v’a chemat din întunerec la lumina Sa minunată;

v.10  pe voi, cari odinioară nu eraţi un popor, dar acum sînteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, cari nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare.

Ca oameni ai lui Dumnezeu, noi suntem chemaţi astăzi la un mod de viaţă mai înalt, deosebit de cel al oamenilor din jurul nostru. Iată ce găsim scris în  Efeseni 4:17; 22-24.

v.17 Iată dar ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgînii, în deşertăciunea gîndurilor lor, şi

v.22  cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă desbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare;

v.24  şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.

Copilul lui Dumnezeu a fost mântuit prin har şi a fost chemat la un loc înalt în această viaţă.

Credinciosul trebuie să fie foarte atent atunci când acceptă o slujbă în biserică. Dacă devine un slujitor al Domnului în biserică, trebuie să se ridice la înălţimea acestei responsabilităţi.

Am foarte puţină răbdare cu acei bărbaţi care acceptă o slujbă în biserică şi care apoi spun că nu pot veni la adunarea din mijlocul săptămânii, şi nici la serviciul de duminică seara. În acest caz, dragul meu frate, nu ar fi trebuit să acceptaţi slujba. Responsabilitatea vine o dată cu privilegiul. Este un privilegiu să slujeşti Domnului într-o astfel de slujbă în biserică. Prin aceasta ai fost înălţat, dar trebuie să şi trăieşti la această înălţime.

Isus Hristos este Marele nostru Preot şi El S-a ridicat la înălţimea slujbei încredinţate.

Evrei 7:26-28

v.26-28 Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfînt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai pe sus de ceruri, care n’are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întîi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut odată pentru totdeauna, cînd S’a adus jertfă pe Sine însuş. În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvîntul jurămîntului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvîrşit pentru vecinicie.

Domnul Isus Hristos este atât preotul, cât şi jertfa. El S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine şi pentru tine.

În acest capitol din Leviticul, Dumnezeu Se ocupă de marele preot şi de ceilalţi preoţi, arătând care este legea pentru curăţirea personală a acestora. Să vedem şi noi despre ce este vorba.

  1. Întinarea preoţilor prevenită prin felul de relaţii pe care le aveau aceştia, versetele 1-15
  2. Însuşirile preotului, versetele 16-24

Să începem cu prima parte, o parte în care, aşa cum am văzut, relaţiile pe care le are preotul joacă un rol foarte important:

v.1 Domnul a zis lui Moise: ,,Vorbeşte preoţilor, fiilor lui Aaron, şi spune-le: ,Un preot să nu se atingă de un mort din poporul său, ca să nu se facă necurat;

v.2  afară de rudele lui cele mai deaproape, de mama lui, de tatăl lui, de fiul lui, de fratele lui,

v.3  şi de soru-sa care-i încă fecioară, stă lîngă el şi nu este măritată, afară de aceştia, să nu se atingă de niciun alt mort.

Să nu uităm, Moise vorbeşte acum preoţilor.

Moartea este o pedeapsă pentru păcat şi ideea este că preoţii nu trebuiau să fie contaminaţi de păcat.

Contactul fizic cu morţii atrage întinarea. Preotului i se permitea să se întineze numai pentru rudele apropiate. Cele enumerate aici sunt rude de sânge, deci foarte apropiate preotului, prin natura lor.

Preotului trebuie să i se permită să-şi exprime sentimentele de compasiune şi întristare, ca preot al lui Dumnezeu. El trebuie să fie asemenea lui Isus care plânge la mormântul lui Lazăr şi care a fost impresionat de slăbiciunile noastre. Totuşi, preotului nu i se permitea să se întineze pentru moartea altora. Putea să plângă în inima lui, dar îi era interzis contactul direct.

v.4  Ca unul care este fruntaş în poporul lui, să nu se facă necurat, atingîndu-se de un mort.

Slujba şi poziţia preotului impuneau o separare clară de restul oamenilor obişnuiţi.

Eu nu mă duc în unele locuri, nu pentru că ar fi greşit, ci pentru că sunt un slujitor al lui Dumnezeu şi nu vreau să fiu o piatră de poticnire pentru nimeni. Cred că toţi cei care slujesc în biserică şi care au o slujire publică, trebuie să fie foarte atenţi la ce spun, ce fac şi unde se duc. Dumnezeu ne va considera răspunzători pentru toate acestea într-o măsură mai mare decât pe creştinii de rând, pentru că ne-a pus în poziţii de răspundere.

v.5  Preoţii să nu-şi facă un loc pleşuv în cap, pentru un mort, să nu-şi radă colţurile bărbii, şi să nu-şi facă tăieturi în carne.

Acesta era un obicei practicat de păgâni în semn de doliu şi de jale pentru cel mort. Preotul nu trebuia să adopte aceste practici păgâne şi superstiţioase existente peste tot în jurul lui.

v.6  Să fie sfinţi pentru Dumnezeul lor, şi să nu necinstească Numele Dumnezeului lor; căci ei aduc Domnului jertfele mistuite de foc, mîncarea Dumnezeului lor: de aceea să fie sfinţi.

Jalea unui preot trebuia să fie una potrivită cu poziţia lui de purtător al paharului Regelui şi de aducător al darului de mâncare pentru Dumnezeul lui. Poziţia preoţilor cerea o anume ţinută şi reţinere, ei fiind reprezentanţii lui Dumnezeu. Acelaşi lucru este valabil şi astăzi  pentru reprezentanţii lui Dumnezeu în biserică. Lucrul acesta îl aflăm din sfaturile pe care Pavel le da colaboratorului să mai tânăr, Tit, cu privire la slujitorul bisericii:

 Tit 1: v.7  Căci episcopul (Sau: priveghetor.), ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; nu încăpăţînat, nici mînios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de cîştig mîrşav;

 Tit 1: v.8  ci să fie primitor de oaspeţi, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfînt, înfrînat;

Bune sfaturi nu-i aşa?

Dar să mergem mai departe cu capitolul 21 din Levitic:

v.7  Să nu-şi ia de nevastă o curvă sau o spurcată, nici o femeie lăsată de bărbatul ei, căci ei sînt sfinţi pentru Dumnezeul lor.

v.8  Să-l socoteşti ca sfînt, căci el aduce mîncarea Dumnezeului tău; el să fie sfînt pentru tine, căci Eu sînt sfînt, Eu, Domnul, care vă sfinţesc.

Acest fragment se referă la viaţa privată a preotului. Şi aceasta trebuie să reflecte sfinţenia lui Dumnezeu, din acelaşi motiv: cel al poziţiei deosebite a preotului. El nu trebuia să se însoare nici cu o prostituată, nici cu o femeie divorţată, nici una care şi-a pierdut cinstea. Motivul aceste interdicţii este acela că preotul Îi slujeşte lui Dumnezeu – “el aduce mâncare Dumnezeului tău”.

Preotul este o prefigurare a lui Hristos. Trupul celor credincioşi, mireasa lui Hristos, cum spune Biblia, trebuie să fie curăţită înainte de a fi prezentată înaintea Lui fără pată şi fără zbârcitură.

Conducătorul unei biserici trebuie să fie un exemplu pentru alţii în această chestiune. Primesc multe scrisori de la femei sau bărbaţi care au divorţat înainte de a fi mântuiţi. Unii dintre bărbaţi vor să fie slujitori ai lui Dumnezeu în biserică, iar femeile vor să se implice în  misiune. Ştiu că nu se poate generaliza în această privinţă, dar mai ştiu şi că este aproape păcătos felul în care sunt alungaţi din astfel de lucrări oameni nevinovaţi, care au avut nefericirea de a avea parte de astfel de experienţe neplăcute în trecut. Aşa cum am spus, mulţi dintre ei au trecut prin divorţ înainte de a fi mântuiţi.

Nu au nici o vină pentru ce li s-a întâmplat.

Îi încurajez pe aceşti oameni să meargă înainte şi să se pregătească pentru lucrarea de slujire sau pentru câmpul de misiune. Dar îi avertizez să fie pregătiţi şi pentru a întâmpina criticile aşa-zişilor sfinţi care cred că vorbesc pentru Dumnezeu. Totuşi. îi încurajez să meargă înainte cu pregătirea, pentru că va fi un loc şi pentru ei. Trebuie să recunoaştem că astăzi există multe victime inocente ale divorţului.

v.9  Dacă fata unui preot se necinsteşte curvind, necinsteşte pe tatăl ei: să fie arsă în foc.

De ce? Din cauza poziţiei tatălui ei. Ea trebuia să primească pedeapsa cea mai severă dacă făcea de ruşine slujba tatălui ei.

Acum, daţi-mi voie să spun că durerea pe care o simţea tatăl ei era şi ea foarte mare, pentru că şi el era, într-un fel vinovat de atitudinea fiicei sale.

Dragii mei colegi în slujirea Domnului, noi avem aceeaşi responsabilitate faţă de familia noastră cum avem faţă de casa şi turma lui Dumnezeu. Să nu încercăm vreodată să dăm vina pe familia noastră pentru că nu suntem eficienţi în slujirea noastră şi nici să nu ne ascundem în spatele slujirii noastre pentru greşelile pe care le facem în familia noastră. Fiecare din acestea sunt deosebit de însemnate.

v.10-12 Preotul care este mare preot între fraţii lui, pe capul căruia a fost turnat untdelemnul pentru ungere, şi care a fost închinat în slujba Domnului şi îmbrăcat în veşminte sfinţite, să nu-şi descopere capul, şi să nu-şi sfîşie veşmintele. Să nu se ducă la niciun mort; să nu se facă necurat, şi să nu se atingă nici chiar de tatăl său sau de mama sa. Să nu iasă din sfîntul locaş, şi să nu necinstească sfîntul locaş al Dumnezeului său; căci untdelemnul ungerii Dumnezeului său este o cunună pe el. Eu sînt Domnul.

Aceasta este prima menţionare a marelui preot. Ca preot uns al lui Dumnezeu este pus deoparte pentru Domnul. El trebuia să poarte coroana pe care erau inscripţionate cuvintele: “Sfinţenie pentru Domnul”, ca semn de aducere aminte necurmată despre ceea ce este, cine este, al cui este şi pe cine slujeşte.

El nu trebuia să-şi sfâşie veşmintele sfinţite şi nici să fie un om violent. La procesul lui Isus, această lege a fost încălcată, atunci când marele preot şi-a rupt hainele (Matei 26:65).

De asemenea, marele preot nu trebuia să participe nici la înmormântarea tatălui său, nici la cea a mamei sale.

Uleiul pentru ungere fusese turnat asupra lui şi el trebuia să fie dedicat total lui Dumnezeu, despărţit de păcat datorită poziţiei lui.

Domnul Isus Hristos a fost Unsul lui Dumnezeu şi a venit să facă voia Tatălui, chiar dacă aceasta a însemnat moartea pe cruce. El cere acelaşi devotament şi din partea celor care-L urmează.

v.13  Femeia pe care o va lua el de nevastă, să fie fecioară.

v.14,15  Să nu ia nici o văduvă, nici o femeie despărţită de bărbat, nici o femeie spurcată sau curvă; ci femeia pe care o va lua de nevastă din poporul său, să fie fecioară. Să nu-şi necinstească sămînţa în poporul lui; căci Eu sînt Domnul, care-l sfinţesc.“

Soţia lui trebuie să se ridice la înălţimea slujbei sale sfinte. Astfel, preotul nu se putea căsători cu o prostituată, cu o femeie întinată sau cu o femeie divorţată.

Acestea erau prevederi referitoare la relaţiile preotului cu cei din jurul său. Să vedem acum câteva aspecte legate de persoana lui.

Versetele următoare enumeră câteva defecte care nu puteau permite nici unui bărbat să devină preot. Printre ele se numără orbirea, defecte ale membrelor, diformităţi ale nasului, piticismul, precum şi alte defecte şi metehne trupeşti.

v.16  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.17  ,,Vorbeşte lui Aaron, şi spune-i: ,Niciun om din neamul tău şi din urmaşii tăi care va avea o meteahnă trupească, să nu se apropie ca să aducă mîncarea Dumnezeului lui.

v.18  Niciun om care va avea o meteahnă trupească nu va putea să se apropie: şi anume nici un om orb, şchiop, cu nasul cîrn sau cu un mădular mai lung;

v.19  nici un om cu piciorul frînt sau cu mîna frîntă;

v.20  nici un om ghebos sau pipernicit, cu albeaţă în ochi, care are rîie, pecingine sau boşit.

v.21  Niciun om din neamul preotului Aaron, care va avea vreo meteahnă trupească, să nu se apropie ca să aducă Domnului jertfele mistuite de foc; are o meteahnă trupească: să nu se apropie ca să aducă mîncarea Dumnezeului lui.

De ce trebuie să fie aşa? Aşa cum nu trebuia să fie adus ca jertfă un animal cu defect, un animal bolnav, conform aceleiaşi măsuri, nici un preot nu avea ce căuta în Cortul întâlnirii dacă avea vreun cusur. Atât jertfa, cât şi cel care o prezenta înaintea lui Dumnezeu Îl reprezintă pe Hristos. Iar în El nu este nici urmă de cusur sau de pată: nici în persoana, nici în lucrarea Lui. În El nu este altceva decât frumuseţe, slavă şi perfecţiune.

v.22  Din mîncarea Dumnezeului lui, fie lucruri prea sfinte, fie lucruri sfinte, va putea să mănînce.

v.23  Dar să nu se ducă la perdeaua dinlăuntru, şi să nu se apropie de altar, căci are o meteahnă trupească; să nu-Mi necinstească locaşurile Mele cele sfinte, căci Eu sînt Domnul, care îi sfinţesc.“

Deşi cei care aveau un cusur nu puteau sluji, nu erau alungaţi de la masa Domnului. Dumnezeu Se îngrijea de ei. Această purtare de grijă este în contrast cu tratamentul aplicat de lumea păgână celor nepotriviţi.

Aici avem şi o lecţie spirituală pentru noi. Mulţi credincioşi au un handicap serios fizic, moral, etic sau spiritual. Această stare de lucruri îi va împiedica să fie implicaţi în anumite forme de slujire, deşi ei sunt adevăraţi sfinţi ai lui Dumnezeu care au toate drepturile şi privilegiile credincioşilor, în toate aspectele.

Am auzit povestea unui tânăr care deşi era un atlet foarte bun, avea un defect de vorbire. La un moment dat, el şi-a exprimat dorinţa de a fi un slujitor al lui Dumnezeu, în mod special într-o slujire care presupunea comunicare verbală. Acum,  cum poţi spune unui copil că ceea ce-şi doreşte el nu se poate împlini? Copilului acesta i s-a spus totuşi că este un sportiv foarte bun, dar că defectul lui de vorbire este un handicap pentru o poziţie în care este necesar să vorbeşti în public. I s-a  sugerat să găsească ceva, în lucrarea lui Dumnezeu, pentru care să nu fie nevoie de prea multă vorbire în public.

De-a lungul anilor el a devenit antrenor de fotbal şi profesor de Educaţie Fizică. Influenţa lui Hristos exercitată prin acest tânăr era la fel de mare, dacă nu mai puternică decât cea a unui predicator. Tinerii pe care-i antrena învăţau să-l admire pentru calităţile sale sportive, iar atunci când începea să le vorbească despre Hristos, deşi avea încă acel defect de vorbire, ei îl ascultau cu respect. Cuvintele lui aveau un impact cu totul deosebit asupra lor pentru că viaţa lui dovedeau realitatea vorbirii sale.

Dragi prieteni, fie că sunteţi sau nu implicaţi într-o slujire publică pentru Dumnezeu, calitatea vieţii pe care trebuie să o aveţi trebuie să facă cinste numelui de copil al lui Dumnezeu. Dacă mai sunteţi implicaţi şi într-o slujire publică nu uitaţi, responsabilitatea creşte şi mai mult.

Trebuie să urmăriţi cu atenţie relaţiile pe care le aveţi, cuvintele pe care le spuneţi, totul, pentru că nu vă mai aparţineţi ci aparţineţi lui Dumnezeu. Iar aceasta nu este o povară ci o binecuvântare.