Itinerar Biblic Ep.0166 – Levitic Cap.19

 

Rezumat

·         Păcatele sociale.

·         Aplicarea poruncilor la situaţii cotidiene.

Dragi prieteni, poruncile lui Dumnezeu nu sunt simple teorii despre viaţă sau tratate teologice. Ele reprezintă un mod de viaţă pe care Dumnezeu îl aşteaptă de la cei care vor să se închine Lui.

Noi suntem la secţiunea în care cele zece porunci sunt explicate în termenii vieţii sociale a naţiunii. Nu ştiu ce poate fi mai practic decât această secţiune. Legea lui Dumnezeu ne spune următorul lucru: “Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul, Dumnezeul vostru” (Levitic 19:2). Acesta era un adevăr fundamental, de temelie, pentru toate faţetele vieţii poporului Israel şi explica tot ce poruncea sau cerea Dumnezeu. Acest adevăr pătrundea în ţesătura rutinei zilnice. Sfinţenia în viaţa de zi cu zi, cu toate relaţiile implicate, era prioritatea supremă în trăirea zilnică a copiilor lui Dumnezeu. Acest lucru trebuie accentuat şi astăzi. Aceasta nu este doar o teorie. Dumnezeu doreşte ca acest lucru să fie adevărat în viaţa noastră.

Legea nu poate produce sfinţenia pe care o cere. Legea doar cerea, fără a putea oferi ceva. Ea descoperea o neprihănire la care nu se putea ajunge prin puteri omeneşti aşa cum ne spune şi Pavel în Romani 3:19, 20

v.19-20 Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sînt supt Lege, pentruca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu. Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.

Cât de minunat este faptul că Dumnezeu ne-a dat Duhul Său cel Sfânt să locuiască în noi. El este forţa propulsoare de care este nevoie pentru trăirea unei vieţi de creştin.

Motivul care ne este dat aici – “Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău” sau “Eu sunt Domnul” apare de 16 ori în acest capitol.

Dumnezeu trasează o linie clară între bine şi rău. El este Singurul care poate face distincţia dintre sfânt şi nesfânt. Nu mai este nevoie de nici un alt motiv.

Dar să vedem ce găsim în acest capitol privitor la relaţia omului cu Dumnezeu:

v.1  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.2  ,,Vorbeşte întregei adunări a copiilor lui Israel, şi spune-le: Fiţi sfinţi, căci Eu sînt sfînt, Eu, Domnul, Dumnezeul vostru.

Dumnezeu îi dă aceste instrucţiuni lui Moise, cel care le prezenta oamenilor legile lui Dumnezeu. Instrucţiunile din acest fragment amplifică o porţiune din cele zece porunci. Dumnezeu cere o conduită sfântă pe baza faptului că El este sfânt. Ar fi bine să înţelegem faptul că Dumnezeu cere acelaşi fel de conduită şi de la copiii Săi de astăzi. Iată ce găsim în:

1 Corinteni 10:31:  Deci, fie că mîncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.

2 Corinteni 5:17:   Căci, dacă ete cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s’au dus: iată că toate lucrurile s’au făcut noi.

Diferenţa majoră dintre conduită cerută sub lege şi cea sub har este aceea că puterea celui credincios este dată de Duhul Sfânt astăzi. Noi suntem uniţi cu Hristos cel viu. Cele vechi s-au dus. Nu mai suntem uniţi cu Adam, nu mai suntem legaţi de un sistem de legi. Suntem uniţi cu Hristos şi trebuie să facem totul pentru a fi pe placul Lui. Sub Lege, omul încerca să respecte toate poruncile prin eforturi proprii. Dar a fost nevoit să înveţe că firea ca eşua întotdeauna, în toate strădaniile sale de a fi pe placul lui Dumnezeu. În contrast cu această stare de lucruri, noi avem Duhul lui Dumnezeu înlăuntrul nostru.

Romani 8:3, 4:  Căci-lucru cu neputinţă Legii, întrucît firea pămîntească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e ,,firea pămîntească“.) o făcea fără putere-Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pămîntească, trimeţînd, din pricina păcatului, pe însuş Fiul Său într’o fire asemănătoare cu a păcatului, pentruca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului.

Galateni 5:22, 23:  Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blîndeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

Legea nu a mers niciodată atât de departe. Fiul lui Dumnezeu vrea să ne înalţe cât mai sus.

Prin accentuarea unora dintre porunci, Dumnezeu punea accentul pe acele aspecte în care evreii arătaseră că sunt slabi. Istoria poporului Israel ne va arăta că Dumnezeu le înţelegea foarte bine punctele slabe. Instrucţiunile lui Dumnezeu priveau sabatele, închinarea la idoli, aducerea de jertfe după voia lui Dumnezeu. Acestea au fost aspectele în care au eşuat ei mai târziu. Dumnezeu cere copiilor Lui să fie sfinţi în viaţa lor de zi cu zi.

v.3  Fiecare din voi să cinstească pe mamă-sa şi pe tatăl său, şi să păzească Sabatele Mele. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.

Poate că unora li se va părea ciudat că Dumnezeu începe cu porunca de cinstire a părinţilor. Dar nu ar trebui să ne mire, dacă ne gândim la faptul că părintele este pe poziţia lui Dumnezeu pentru un copil şi că un copil învaţă să asculte de Dumnezeu ascultând mai întâi de părinţii lui. Dacă vreţi să treceţi la partea cea mai grea a chestiunii, trebuie să începeţi din propria casă.

Apoi Dumnezeu adaugă: “şi să păzească sabatele Mele”. Dumnezeu cerea a şaptea parte din timpul omului şi a zecea parte din averea sa.

Aceste două porunci, primele menţionate, reprezintă cele două diviziuni ale celor zece porunci. Există o datorie faţă de om şi o datorie faţă de Dumnezeu. Domnul Isus Hristos a reformulat acest lucru vorbind de dragostea pentru om şi dragostea pentru Dumnezeu. El a spus că aceasta este esenţa Legii

Dragii mei, trebuie să fim sinceri cu privire la un lucru. Legea cu privire la sabat nu are o bază morală, ci a fost o poruncă arbitrară dată de Dumnezeu poporului Israel. În perioadele de apostazie şi declin, Israel a păcătuit în această privinţă. Ei au refuzat să respecte sabatul aşa cum descrie şi  Amos 8:5

v.5  Voi, cari ziceţi: ,,Cînd va trece luna nouă, ca să vindem grîul, şi Sabatul ca să deschidem grînarele, să micşorăm efa şi să mărim siclul, şi să strîmbăm cumpăna ca să înşelăm?

Aceasta era acuzaţia lui Dumnezeu împotriva acestui popor.

v.4  Să nu vă întoarceţi spre idoli, şi să nu vă faceţi dumnezei turnaţi. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.

Această lege acoperă primele două porunci. Ideea este că Israel nu trebuia să arunce nici măcar o privire idolatriei. Închinarea păgână era plăcută privirii prin fastul ceremonialului ei. Uitaţi-vă la ritualurile religioase de astăzi! Totul este făcut pentru a fi pe placul ochilor.

Evreilor li se spune să nu se uite la idoli şi nici să nu-i fabrice. Dumnezeu Îşi râde de idoli pentru că ei nu sunt nimic şi nici nu pot face nimic.

v.5   Cînd veţi aduce Domnului o jertfă de mulţămire, s’o aduceţi aşa ca să fie primită.

v.6  Jertfa să fie mîncată în ziua cînd o veţi jertfi, sau a doua zi; ce va mai rămînea pînă a treia zi, să se ardă în foc.

  v.7  Dacă va mînca cineva din ea a treia zi, faptul acesta va fi un lucru urît: jertfa nu va fi primită.

  v.8  Cine va mînca din ea, îşi va purta vina păcatului său, căci necinsteşte ce a fost închinat Domnului: omul acela va fi nimicit din poporul lui.

Nu este adăugat nimic nou aici. Totuşi, vom sublinia din nou faptul că jertfa pentru pace trebuia adusă de bunăvoie. Deşi era o jertfă voluntară, cel care o aducea nu era scutit de respectarea foarte atentă a regulilor prescrise. Orice deviere de la ordinea prescrisă atrăgea pedeapsa persoanei respective, ca un exemplu pentru popor.

Am observat în slujirea creştină faptul că unii oameni îşi iau libertăţi pe care nimeni altcineva nu le poate lua. Alţii cred că dacă au avut o mare contribuţie bănească ar trebui să li se confere privilegii speciale în biserică şi să li se acorde o atenţie deosebită.

Dragi prieteni, reţineţi că, deşi jertfa de mulţumire era adusă de bunăvoie, trebuia respectat cu minuţiozitate un anume ritual. Noi trebuie să venim la Dumnezeu în condiţiile puse de El. Orice abatere de la regula stabilită de El ducea la pedepsirea celui vinovat, ca exemplu pentru popor. Aceasta era o lege pozitivă, nu una morală. Din această cauză, pericolul eşecului era mult mai mare. Mulţi oameni îşi iau un angajament faţă de biserică pentru ca ulterior să spună că nu este nevoie să-l respecte dacă nu doresc acest lucru. Dumnezeu spune: “Dacă te oferi să faci un lucru, fă-l bine!”

Prea mulţi creştini justifică felul în care lucrează spunând că ei sunt doar voluntari. Dumnezeu spune: “Dacă vrei să faci un lucru, fă-l bine înaintea Mea!” Nu vă oferiţi ca voluntari în lucrarea lui Dumnezeu decât dacă aveţi de gând să daţi tot ce aveţi mai bun din voi.

Cred că mulţi creştini vor fi judecaţi pentru lenevie. Unii se laudă cu faptul că şi-au asumat o sarcină.

Dragi prieteni, cred că Dumnezeu ne va judeca pentru astfel de atitudini. Dumnezeu ne spune să nu venim la El cu o jertfă voluntară dacă nu o facem aşa cum cere El.

Dar să trecem acum la un alt gen de relaţie, pentru că nimic nu este omis de Dumnezeu. Este vorba despre relaţia omului cu săracii din jurul lui:

v.9  Cînd veţi secera holdele ţării, să laşi nesecerat un colţ din cîmpul tău, şi să nu strîngi spicele rămase pe urma secerătorilor.

v.10  Nici să nu culegi strugurii rămaşi după cules în via ta, şi să nu strîngi boabele cari vor cădea din ei. Să le laşi săracului şi străinului. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.

Astfel purta Dumnezeu de grijă celui sărac. Dumnezeu nu a înregistrat pe nimeni în programe de caritate. Nici nu a lăsat pe nimeni să stea, să nu facă nimic şi să primească ajutor social. El purta de grijă săracilor oferindu-le prilejul să lucreze. Orice rămânea în urmă după secerători sau culegători trebuia lăsat acolo, pentru ca săracul să vină şi să strângă pentru el. Metoda antică de recoltare manuală lăsa 10-20% din recoltă pe câmp. Aceeaşi lege se aplica şi în cazul viilor.

Aşa se îngrijea Dumnezeu de poporul Său. Metoda Lui de abordare a sărăciei îl făcea şi pe cel bogat, şi pe cel sărac să recunoască mâna plină de bunătate a lui Dumnezeu.

v.11 Să nu furaţi, şi să nu minţiţi, nici să nu vă înşelaţi unii pe alţii.

v.12  Să nu juraţi strîmb pe Numele Meu, căci ai necinsti astfel Numele Dumnezeului tău. Eu sînt Domnul.

Aici sunt reformulate poruncile a opta şi a noua. “Să nu furi. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău” (Exod 20:15, 16). Furtul, frauda, minciuna, sperjurul sunt toate incluse aici. A înşela pe aproapele tău în felul în care tratezi cu el este tot o formă de furt conform definiţiei lui Dumnezeu.

Cea de-a treia poruncă este inclusă în versetul 13. Numele lui Dumnezeu este sfânt. În afaceri, omul lui Dumnezeu trebuie să demonstreze sfinţenia Numelui lui Dumnezeu prin cinste şi corectitudine în tot ce face.

v.13  Să nu asupreşti pe aproapele tău, şi să nu storci nimic dela el prin silă. Să nu opreşti pînă a doua zi plata celui tocmit cu ziua.

Noi trebuie să plătim pe oricine munceşte pentru noi. Cred că Dumnezeu va fi de partea celui care a muncit. Tatăl meu era muncitor şi mi-l amintesc îmbrăcat în salopetă, pentru că aşa îl vedeam în cea mai mare parte a timpului. A fost înşelat de multe ori din punct de vedere financiar. Ascultaţi ce spune Iacov: Iacov 5:1, 2.

v.1 Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plîngeţi şi tînguiţi-vă, din pricina nenorocirilor, cari au să vină peste voi.

v.2  Bogăţiile voastre au putrezit, şi hainele voastre sînt roase de molii.

Mai departe, în versetul 6, tot el spune: “Aţi osândit, aţi omorât pe cel neprihănit, care nu vi se împotrivea!”

v.14  Să nu vorbeşti de rău pe un surd, şi să nu pui înaintea unui orb nimic care să-l poată face să cadă; ci să te temi de Dumnezeul tău. Eu sînt Domnul.

Un om orb a venit la mine şi mi-a spus cum a fost înşelat de un vânzător ambulant. Aceste lucruri îngrozitoare se fac peste tot. Dumnezeu a pus un accent de două ori mai mare pe Numele Său în legătură cu cei surzi şi orbi. El are grijă de cei slabi şi neajutoraţi şi de cei infirmi. El îi mustră cu asprime pe toţi cei cu inima împietrită care se poartă rău cu aceste categorii de oameni.

v.15  Să nu faceţi nedreptate la judecată: să nu cauţi la faţa săracului, şi să nu părtineşti pe nimeni din cei mari, ci să judeci pe aproapele tău după dreptate.

Iată un cuvânt pentru judecători şi cât de mare nevoie au judecătorii noştri de acest avertisment! Judecătorul trebuie să înţeleagă că judecă aşa cum judecă Dumnezeu. Aş vrea ca ei să înţeleagă că se află în acea poziţie nu pentru că i-ar fi pus un om, ci sunt acolo ca reprezentanţi ai lui Dumnezeu. Aşa că trebuie să judece imparţial.

Shakespeare a spus: “Cerul rămâne deasupra tuturor lucrurilor, mai presus de toate; acolo stă un Judecător pe care nimeni nu-L poate corupe.” Iar Socrate a spus: “Judecătorul are patru condiţii de împlinit: să asculte cu atenţie, să răspundă cu înţelepciune, să gândească totul cu seriozitate şi să decidă fără părtinire.”

 v.16  Să nu umbli cu bîrfeli în poporul tău. Să nu te ridici împotriva vieţii aproapelui tău. Eu sînt Domnul.

v.17  Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta; să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui.

v.18  Să nu te răsbuni, şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sînt Domnul.

Bârfa este calomnie. Este mai bine să nu spui nimic decât să spui un lucru, fie şi adevărat, care poate face rău aproapelui tău.

Multe vieţi sunt distruse de şoaptele răutăcioase şi linguşitoare ale bârfitorilor veninoşi. Iacov are multe de spus despre acest lucru în cunoscutul fragment despre cel mai periculos mădular: limba omului. Este lucrul cel mai periculos din lume, mai periculos decât o bombă atomică.

“Să nu te ridici împotriva vieţii (lit. sângelui) aproapelui tău” înseamnă a ucide. Ura nu este pusă pe picior de egalitate cu uciderea, dar este interzisă. Domnul nostru le-a pus laolaltă şi a spus că dacă urăşti pe cineva este ca şi cum l-ai ucide (Matei 5:21, 22).

v.21,22 Aţi auzit că s’a zis celor din vechime: ,Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea supt pedeapsa judecăţii.` Dar Eu vă spun că ori şi cine se mînie pe fratele său, va cădea supt pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: ,Prostule!` va cădea supt pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: ,Nebunule`, va cădea supt pedeapsa focului gheenei.

Răspunsul pentru aceste interdicţii, pentru toate aceste negative, este dat în pozitivul: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

Pavel a rezumat pentru creştini toate acestea în felul următor: Galateni 6:1.

v.Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşală, voi, cari sînteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blîndeţei. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.

Să ne întoarcem acum la textul din Levitic:

v.19 Să păziţi legile Mele. Să nu împreuni vite de două soiuri deosebite; să nu sameni în ogorul tău două feluri de seminţe; şi să nu porţi o haină ţesută din două feluri de fire.

Ştiţi ce se întâmplă când spălaţi o astfel de ţesătură? Dumnezeu îi învaţă pe evrei mari adevăruri spirituale prin aceste simboluri şi ceremonii. Ei nu aveau nevoie de animale şi plante hibride. Acest lucru era spus pentru ca ei ştie că adevărul nu trebuie amestecat cu minciuna. Domnul Isus vorbeşte despre acelaşi lucru în pilda neghinei din Matei 13.

În 1 Corinteni 10:21, Pavel spune: “Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor.” Domnul Hristos a spus: “Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Luca 16:13).

Este imposibil ca lumina şi întunericul să stea la un loc:

v.20  Cînd un om se va culca cu o femeie, roabă logodită cu un alt bărbat, şi ea n’a fost răscumpărată de tot sau slobozită, să fie pedepsiţi amîndoi, dar nu pedepsiţi cu moartea, pentrucă ea nu era slobodă.

v.21  El să aducă Domnului pentru vina lui, la uşa cortului întîlnirii, un berbece ca jertfă pentru vină.

 v.22  Preotul să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului, pentru păcatul pe care l-a făcut, cu berbecele adus ca jertfă pentru vină; şi păcatul pe care l-a făcut, îi va fi iertat.

Acest fragment face referire la cea de-a şaptea poruncă. Astfel era protejată femeia roabă. Acum apare întrebarea: “Este Dumnezeu de acord cu sclavia?” Nu. Dumnezeu recunoaşte situaţia păcătoasă creată de inimile împietrite ale oamenilor, aşa cum a făcut-o şi în cazul divorţului (Matei 19:8). Era recunoscut ca păcat al bărbatului, pentru că el trebuia să aducă o jertfă pentru vină. Femeia nu trebuia să aducă nici o jertfă.

v.23  Cînd veţi intra în ţară, şi veţi sădi tot felul de pomi roditori, roadele lor să le priviţi ca netăiate împrejur; timp de trei ani să fie netăiate împrejur pentru voi; să nu mîncaţi din ele.

v.24  În al patrulea an, toate roadele să fie închinate Domnului, spre lauda Lui.

v.25  În al cincilea an, să mîncaţi roadele, ca ele să vi se înmulţească din ce în ce mai mult: Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.

Această lege sună ciudat pentru aceia dintre noi care nu suntem specialişti în creşterea plantelor. Am aflat însă că pomii fructiferi tineri vor creşte mai bine şi vor face fructe mai bune dacă sunt tăiaţi mugurii în primii ani. Domnul ştia acest lucru. Lecţia spirituală era aceea că primele roade îi aparţin Domnului. Şi tot El ne învaţă că: “orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se  de la Tatăl luminilor…” (Iacov 1:17).

 v.26  Să nu mîncaţi nimic cu sînge. Să nu ghiciţi după vîrcolaci, nici după nori.

 v.27  Să nu vă tăiaţi rotund colţurile părului, şi să nu-ţi razi colţurile bărbii.

v.28  Să nu vă faceţi tăieturi în carne pentru un mort, şi să nu vă faceţi slove săpate pe voi. Eu sînt Domnul.

Aici sunt şase porunci care condamnă practicile şi superstiţiile păgânilor. Evreii nu trebuiau să mănânce carne cu sânge în ea. Nu trebuiau să lase smocuri când îţi tăiau barba. Şi nici nu trebuiau să se poarte ca păgânii când le murea cineva.

v.29  Să nu-ţi necinsteşti fata, dînd-o să fie curvă, pentruca nu cumva ţara să ajungă un loc de curvie, şi să se umple de fărădelegi.

Aici este condamnată o practică păgână care s-a păstrat în unele locuri până în ziua de azi.

v.30 Să păziţi Sabatele Mele, şi să cinstiţi locaşul Meu cel sfînt. Eu sînt Domnul.

Sabatul era un semn al relaţiei dintre Dumnezeu şi copiii lui Israel şi trebuia respectat cu stricteţe. Acest lucru este explicat în detaliu în Exodul 31:13-17.

v.31  Să nu vă duceţi la ceice cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.

Acesta este unul din multele avertismente împotriva spiritismului şi demonismului. Caracterul supranatural şi satanic al acestei practici este recunoscut şi respins de Scriptură.

v.32  Să te scoli înaintea perilor albi, şi să cinsteşti pe bătrîn. Să te temi de Dumnezeul tău. Eu sînt Domnul.

Bătrânilor trebuie să li se arate respect. Şi acest lucru este repetat în Scriptură.

v.33  Dacă un străin vine să locuiască împreună cu voi în ţara voastră, să nu-l asupriţi.

v.34  Să vă purtaţi cu străinul care locuieşte între voi ca şi cu un băştinaş din mijlocul vostru; să-l iubiţi ca pe voi înşivă, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.

Străinul dintre ei trebuia tratat cu bunăvoinţă şi dragoste. Astfel li se amintea faptul că şi ei fuseseră străini în ţara Egiptului. Străinul trebuia să fie un aproape.

v.35  Să nu faceţi nedreptate la judecată, nici în măsurile de lungime, nici în greutăţi, nici în măsurile de încăpere.

v.36  Să aveţi cumpene drepte, greutăţi drepte, efe drepte, şi hine drepte. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru, care v’am scos din ţara Egiptului.

Afacerile trebuiau încheiate în mod corect. Măsurile, greutăţile trebuiau să fie corecte. Copiii lui Dumnezeu trebuie să fie diferiţi de ceilalţi oameni pentru că ei Îl reprezintă pe Dumnezeu în toate contactele şi relaţiile lor de fiecare zi.

v.37  Să păziţi toate legile Mele şi toate poruncile Mele, şi să le împliniţi. Eu sînt Domnul.“

Dragi prieteni, Dumnezeu este Domnul. Acesta este un motiv destul de bun pentru a asculta de El şi pentru a împlini poruncile Lui. Credeţi că mai este ceva de adăugat? Nimic, ci doar de împlinit.