Itinerar Biblic Ep.0155 – Levitic Cap.11 Vers.1-3

 

Rezumat

·         Regimul alimentar al poporului lui Dumnezeu.

·         Prevederi referitoare la întinare.

Dragi ascultători, am încheiat o parte a discuţiilor referitoare la oficiul preoţesc. De acum ei sunt cei pe care Dumnezeu îi va folosi pentru relaţia cu poporul Său.

În ceea ce priveşte călătoria noastră prin cartea Levitic, suntem la capitolul 11. Acesta este un capitol neobişnuit. Am ajuns la un punct de răspântie în această carte. Subiectul este schimbat – trecem de la preoţi la popor; de la jertfe aduse lui Dumnezeu la mâncarea pentru oameni; de la închinarea înaintea lui Dumnezeu la umblarea în această lume. Trecerea de la sacru la laic este făcută fără nici o modificare de ritm sau de nivel. Nu ne este sugerat în nici un fel că aici ar fi vorba de ceva diferit.

Noi facem astăzi o distincţie clară între sacru şi laic. Credem că dacă ceva este în biserică este sacru. Până şi bârfa în biserică este socotită sacră, mai ales dacă este deghizată sub forma unei cereri în rugăciune. Dacă bârfa are loc în afara bisericii, este laică.

Dragi prieteni, orice lucru pe care-l facem poate fi făcut spre slava lui Dumnezeu. Nu puteţi face o deosebire între sacru şi laic. Dumnezeu este pretutindeni şi pentru El nu contează o astfel de delimitare născocită de noi.

Capitolul 11 din Leviticul este neobişnuit pentru că prezintă un regim alimentar pe care copiii lui Israel trebuia să-l respecte. Ei trebuia să mănânce anumite feluri de animale sau de mâncare şi să se ferească de cele pe care Dumnezeu nu le trecuse în meniu. Aici apare întrebarea: este posibil ca Dumnezeul acestui univers vast să se preocupe de ce mănâncă la cină fiinţele create de El? Oare Cel care a poruncit doar şi au fost create toate Se va ocupa şi de lista de bucate a omului? Acest capitol ne răspunde la aceste întrebări.

Dumnezeu este interesat de toate detaliile vieţii copiilor Săi. Nici un amănunt nu este prea mic sau neimportant ca să nu fie inclus în grija şi preocuparea Sa.

O doamnă l-a întrebat pe un vestit predicator dacă trebuie să ne rugăm pentru lucrurile mărunte ale vieţii noastre. Răspunsul lui a fost: “Doamnă, care lucru din viaţa noastră este mare pentru Dumnezeu?”

Noi avem tendinţa de a împărţi lucrurile din viaţa noastră în probleme mari şi probleme mici. Înaintea lui Dumnezeu, ele nu sunt împărţite la fel. Pentru El, toate problemele sunt mărunte. Şi totuşi, nimic nu este prea mic sau lipsit de importanţă pentru a atenţia şi grija lui Dumnezeu. În Biblie există numeroase îndemnuri de a ne ruga pentru toate lucrurile şi de a nu ne îngrijora de nimic.

În acest fragment din Leviticul vom găsi câteva lecţii spirituale foarte importante, aşa cum vom vedea în minutele următoare. Dar tot aici vom descoperi şi un aspect practic, ignorat adesea pentru că se referă la Israel.

Dacă Dumnezeu îngăduia mâncarea unor animale şi interzicea consumarea altora putem presupune că era implicat un factor de sănătate în această deosebire. Evreii puteau mânca anumite animale, peşti şi păsări, dar le era interzis să se atingă de altele. Aceasta nu era o superstiţie şi însemna mai mult decât un ritual religios prin care se făcea distincţia dintre animalele curate şi cele necurate. De vreme ce Dumnezeu a prescris anumite animale pentru hrana poporului Său, în timp ce altele erau cu totul interzise, acest regim trebuie să aibă un anume avantaj. Istoria va demonstra că Dumnezeu a avut suficiente motive pentru a face această împărţire. Este adevărat că Dumnezeu ar fi putut acţiona şi în mod arbitrar în stabilirea acestei linii de demarcaţie dintre animalele curate şi cele necurate.

Dar Dumnezeu a acţionat întotdeauna spre binele poporului Său. A arătat istoria că aşa au stat lucrurile şi în acest caz?

Lucrul interesant pe care-l putem remarca astăzi este că animalele interzise ca hrană pentru poporul Israel erau cele mai dispuse la îmbolnăviri. Animalele respinse de Legea mozaică sunt cele mai dispuse la anumite boli care vor fi transmise şi omului.

Iată ce spune un specialist, dr. S.H. Kellogg (citez):

“Una din cele mai mari descoperiri ale ştiinţei moderne îl constituie faptul că un mare număr de boli la care sunt dispuse animalele se datorează prezenţei formelor inferioare de viaţă parazitară. În special animalele necurate în modul în care se hrănesc vor fi expuse, în timp ce nici un animal nu este cu totul scutit de viaţa parazită. O altă descoperire a timpurilor moderne, de o importanţă egală cu privire la întrebarea ridicată de acest capitol din Leviticul este faptul acum recunoscut conform căruia multe din aceste boli parazitare comune omului şi animalelor pot fi transmise de la animal la om.” (Am încheiat citatul)

În continuare, dr. Kellogg enumeră câteva boli provocate de paraziţi cum ar fi trichineloza la porc, difteria la curcan, răpciuga la cai. Evident că Moise nu cunoştea toate aceste boli. Cu siguranţă, nici medicii din Egipt nu ştiau prea multe despre ele. Dar Dumnezeu le cunoştea prea bine! El a făcut această deosebire între animalele curate şi cele necurate. S-a dovedit acest lucru valabil în decursul istoriei? Cu siguranţă că da.

Ascultaţi ce spune dr. Noel de Mussy într-o lucrare prezentată la Academia de Medicină din Paris în 1885: (citez)

“Ideea maladiilor infecţioase şi parazitare, care a câştigat o poziţie importantă în patologia modernă, nu a fost străină lui Moise. Dimpotrivă, am putea spune că această ideea a acaparat gândurile lui Moise şi chiar a dominat toate regulile sale de igienă. El a exclus din regimul alimentar al evreilor animalele expuse la paraziţi; şi pentru că germenii şi sporii bolilor infecţioase circulă prin sânge, el porunceşte ca acesta să fie scos înainte de a consuma carnea.”

De unde a ştiut Moise acest lucru? Moise nu avea de unde să ştie toate acestea, dar Dumnezeu da. Dumnezeu i-a spus ce trebuie făcut. Îl citez din nou pe dr. Kellogg:

“Cu mult timp în urmă, în vremea în care ciuma făcea ravagii în Europa, evreii au scăpat de cumplita maladie aproape în unanimitate, astfel că suspiciunea populară cu privire la ei s-a amplificat transformându-se în furie. Ei au fost acuzaţi că au provocat această boală mortală printre vecinii lor neevrei prin otrăvirea fântânilor şi a izvoarelor.” (Am încheiat citatul)

Profesorul Hosmer a scris şi el (citez)

“În întreaga istorie a Israelului, înţelepciunea dătătorilor de lege în această privinţă s-a dovedit a fi cu totul remarcabilă. În vremea marilor epidemii de ciumă evreii au suferit mult mai puţin decât ceilalţi; în privinţa longevităţii şi a stării generale de sănătate, ei au fost în orice epocă mai presus decât celelalte popoare. În prezent, în firmele de asigurări pe viaţă se spune că viaţa unui evreu valorează mult mai mult decât cea a clienţilor de alte naţionalităţi.”

(Am încheiat citatul)

Dr. Behrends afirma că: “În Prusia, durata medie de viaţă este mai mare cu cinci ani decât cea a restului populaţiei.” Sigur că astăzi, când evreii încalcă în mod constant regulile cu privire la mâncare, prăpastia nu mai este atât de mare. Dar au existat vremuri în istorie când viaţa evreilor era de două ori mai lungă decât viaţa vecinilor lor.

Noi avem ceva de învăţat din toate acestea. Noi avem dreptate să condamnăm Israelul pentru că pune un accent atât de mare pe aspectul fizic, ignorând cu totul implicaţiile spirituale. Dar în acelaşi timp, noi punem un aspect atât de mare pe spiritual, încât ignorăm cu totul aspectul fizic al vieţii noastre. Creştinul nu ar trebui să-şi neglijeze corpul, nesocotind regimul alimentar şi regimul de viaţă, în general. El ar trebui să ţină seama de faptul că trupul lui este templul Duhului Sfânt. Aspectul fizic nu exclude în mod necesar implicaţia spirituală.

La fel de adevărat este că nouă ni se spune astăzi: “Puteţi mânca orice doriţi!” Dacă vreţi să mâncaţi carne de şarpe cu clopoţei, puteţi mânca aşa ceva. Nu există nici o valoare spirituală în a mânca sau a nu mânca anumite feluri de mâncare. De fapt, când abordaţi lucrurile în felul acesta nu ajungeţi decât la superstiţie. Iată câteva versete din Scriptură care se referă la acest subiect:

Romani 14:14

v.14  Eu ştiu şi sînt încredinţat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine, şi că un lucru nu este necurat de cît pentru cel ce crede că este necurat.

1 Corinteni 8:8

v.8  Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu cîştigăm nimic dacă mîncăm din ea, şi nu perdem nimic dacă nu mîncăm.

1 Corinteni 6:13

v.13  Mîncările sînt pentru pîntece, şi pîntecele este pentru mîncări. Şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie: el este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.

1 Corinteni 10:31

v.31  Deci, fie că mîncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.

Ar trebui subliniat faptul că lăcomia este condamnată, iar stăpânirea de sine sau autocontrolul constituie o poruncă pentru un credincios aflat sub har.

Să trecem acum la un rezumat al acestui capitol cu numărul 11 din cartea Levitic:

  1. Animalele curate şi necurate (de pe pământ), versetele 1-8
  2. Vieţuitoarele curate şi necurate din apă, versetele 9-12
  3. Zburătoarele curate şi necurate, versetele 13-19
  4. Târâtoarele curate şi necurate, versetele 20-23
  5. Contactul cu trupurile moarte ale animalelor necurate, versetele 24-38
  6. Contactul cu trupurile moarte ale animalelor curate, versetele 39, 40
  7. Spurcarea cu animale târâtoare, versetele 41-45
  8. Clasificarea în curat şi necurat este făcută de un Dumnezeu sfânt, versetele 46, 47.

Începem deci cu primele două versete ale capitolului:

v.1  Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi le-a zis:

v.2  ,,Vorbiţi copiilor lui Israel, şi spuneţi-le: ,Iată dobitoacele pe cari le veţi mînca dintre toate dobitoacele depe pămînt.

Dumnezeu trasează o linie de demarcaţie foarte clară între lumină şi întuneric, noapte şi zi, negru şi alb, bine şi rău, curat şi necurat. Dumnezeu este Cel care face deosebirea dintre lumină şi întuneric. Intenţia Lui este aceea de a ascuţi puterea de discernământ a omului, astfel încât acesta să fie din ce în ce mai sensibil la aceste distincţii făcute de Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca omul să iubească binele şi să deteste răul. În prezent asistăm la o tocire a sensibilităţii omului faţă de distincţiile divine dintre bine şi rău. Omul încearcă să pună toate lucrurile din viaţă în zona gri a amoralităţii. Dumnezeu face nişte deosebiri clare pentru a-l conduce pe om spre altar şi spre sângele vărsat de Hristos pentru curăţire şi iertare.

Dumnezeu face regulile. Dacă cineva întreabă: “Cum poţi şti ce este bine, ce este drept?”, puteţi răspunde în felul următor: “Bun şi drept este tot ce spune Dumnezeu că este bun şi drept.” Acesta este universul Lui.

Cunoaşteţi reguli mai bune decât cele făcute de Dumnezeu? El a făcut şi regulile pentru lumea fizică. (Aţi vrea să sfidaţi legea gravitaţiei şi să săriţi de pe pământ? Este o călătorie costisitoare nu numai pentru voi, ci şi pentru guvernul ţării voastre.)  

Dumnezeu este peste tot, în fiecare moment al vieţii noastre de fiecare zi şi nimic nu-i este mai aproape omului decât mâncarea. Dumnezeu declară anumite lucruri curate, iar pe altele necurate. Omul are nevoie să i se amintească faptul că trăieşte într-o lume plină de păcat. Astfel, el trebuie să înveţe să aleagă binele şi să respingă răul.

Disctincţia făcută era de ordin moral, şi cu toate acestea vieţuitoarele curate erau sănătoase şi dădeau hrană trupului. Deosebirea dintre animalele curate şi cele necurate este mai veche decât economia mozaică – ştim că Noe recunoştea o astfel de diviziune.

Este demn de remarcat faptul că alegerea animalelor comestibile,  a peştilor şi păsărilor de curte respectă, în general, modelul omului civilizat, începând cu secole în urmă, până în prezent. Acesta nu este un accident. Dumnezeu a făcut deosebirea şi unele animale vrem să le mâncăm, în timp ce pe altele nu vrem să le avem pe masă. Un alt lucru de notat ar fi acela că anumite animale erau probabil sănătoase în ţara şi timpul acela, ceea ce nu ar fi fost adevărat în altă parte. Astăzi noi nu avem nici o poruncă referitoare la animalele curate şi necurate pentru hrană.

În acest capitol 11 din Leviticul sunt conţinute şi importante chestiuni morale. Omul trăieşte într-o lume de păcat şi Dumnezeu cere recunoaşterea acestui fapt. Este nevoie să se facă o alegere clară. Omul căzut în păcat şi alungat din Eden tot mai are un anumit “copac” din care Dumnezeu îi interzice să mănânce. Cred că obiectivul moral primează. Vă amintiţi că atunci când Petru a văzut faţa de masă coborându-se din cer cu tot felul de animale şi păsări, nu a vrut să mănânce atunci când Dumnezeu l-a îndemnat. Apoi Dumnezeu i-a spus: “Ce a curăţit Dumnezeu să nu numeşti spurcat” (Fapte 10:15). Cu alte cuvinte, Dumnezeu stabileşte regulile. Aceasta este o lecţie morală deosebit de importantă. Dumnezeu stabileşte regulile, iar omul trebuie să ia hotărâri în conformitate cu regulile lui Dumnezeu.

v.3  Să mîncaţi orice dobitoc care are unghia despicată, copita despărţită şi rumegă.

Aceasta este regula care trebuie respectată pentru a determina care animale pot fi mâncate. Este redată şi în Deuteronom 14:6, unde lista cuprinde următoarele: boul, oaia, capra, cerbul, căprioara şi bivolul; zimbrul, capra neagră, capra sălbatică şi girafa.

În Leviticul, principiul şi regula sunt date cu câteva exemple din cele necurate. În Deuteronom, principiul şi regula nu sunt subliniate, dar este dată o listă mult mai mare de animale curate. Leviticul accentuează negativul, în timp ce Deuteronomul accentuează pozitivul.

În Leviticul, distincţie dintre curat şi necurat este făcută cu multă stricteţe şi claritate, deşi aceasta nu este o poruncă nouă. Această împărţire nu respecta un criteriu biologic, ci un factor de sănătate.

Unele popoare păgâne, ca persanii, spre exemplu, atribuiau creaţia animalelor bune unui zeu bun, în timp ce alte animale erau produsul unui zeu rău. Dumnezeu a creat toate animalele. Distincţia între curat şi necurat nu este dată nici de natura animalului, care să reprezinte vreun păcat sau vreo virtute. De exemplu, leul era considerat necurat, dar în acelaşi timp, el Îl reprezintă pe Domnul Isus Hristos şi este simbolul seminţiei lui Iuda. De aceea este numit Hristos Leul din seminţia lui Iuda.

Nu este vorba nici de o legătură misterioasă dintre suflet şi trup, aşa cum susţin unele secte păgâne moderne. Natura animalului nu este transferată celui care îl mănâncă. Asta nu este decât o superstiţie absurdă. Unii vegetarieni cred că oamenii devin cruzi şi violenţi dacă mănâncă carne. Ei bine, eu am văzut câţiva vegetarieni foarte agresivi. Ideile acestea sunt cu totul lipsite de sens.

Pentru Israel, distincţia dintre animalele curate şi necurate făcea parte din planul lui Dumnezeu de a păstra acest popor aparte, deosebit de toate celelalte. Chiar şi astăzi, Kosher are o semnificaţie specială pentru oricine. Evreilor li se amintea astfel în mod constant că trăiesc într-o lume în care ei trebuie să aleagă tot timpul.

Există însă şi aplicaţii spirituale pentru creştin. Am arătat deja că nu este nici un merit în a respecta un ritual cu privire la consumul de carne. Dar este interesant de remarcat faptul că verbul “a cugeta” este redat de o expresie cu sens figurat în care este vorba despre o vită care rumegă. “Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!” (Psalmul 1:2).  Cugetarea sau meditaţia asupra Cuvântului Domnului constituie aplicaţia pe care o putem deduce din indicarea animalelor care rumegă. De asemenea, copita despicată ne duce cu gândul la umblarea credinciosului despărţit de lume.  Tot la aceste aspecte se referă şi apostolul Pavel în epistola adresată efesenilor: Efeseni 4:1; 5:2; 5:15.

v.1  Vă sfătuiesc dar eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într’un chip vrednic de chemarea, pe care aţi primit-o,

v.2  Trăiţi în dragoste, dupăcum şi Hristos ne-a iubit, şi S’a dat pe Sine pentru noi ,,ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros“, lui Dumnezeu.

v.15  Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi.

Relaţia dintre citirea Cuvântului şi umblarea credinciosului este una foarte strânsă.

Iată ce scrie tot Pavel, dar de această date în sfaturile date lui Timotei:

2 Timotei 3:14, 15.

v.14  Tu să rămîi în lucrurile, pe cari le-ai învăţat şi de cari eşti deplin încredinţat, căci ştii dela cine le-ai învăţat:

v.15  din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mîntuire, prin credinţa în Hristos Isus.

Dragi prieteni, o să continuăm observarea Scripturii, care ne vorbeşte despre felul în care trebuie să umblăm în această lume.

Viaţa credinciosului nu este una care se rezumă numai la cuvinte spirituale ci este o viaţă afectată în întregime de Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este interesat de fiecare aspect al vieţii noastre. Şi este spre binele nostru, vă asigur!