Itinerar Biblic Ep.0149 – Levitic Cap.6

 

Dragi ascultători, am văzut câteva din jertfele pe care Dumnezeu le aştepta din partea oamenilor pentru rezolvarea păcatelor care îi separa pe oameni de Dumnezeu. Dar toate aceste jertfe nu erau simple recomandări. Dumnezeu a întărit prin lege tot ce trebuia făcut în aceste situaţii.

Capitolele 6 şi 7 prezintă legea jertfelor. De fapt, legea jertfelor îi privea pe preoţi şi se referea la partea care le revenea acestora din jertfe. Ar putea fi numită: “regulile pentru preoţii care slujesc la altarul lui Dumnezeu”.

Acest fragment debutează cu îndrumări clare pentru preoţi la care se adaugă o poruncă pentru Aaron şi fiii săi. Datorită faptului că slujeau la altar, preoţii erau implicaţi în toate jertfele care se aduceau pe altarul arderilor de tot. Toate acestea sunt o umbră a realităţii din ceruri unde slujeşte Hristos, Marele nostru Preot. Iată ce spune scriitorul Epistolei către evrei: Evrei 8:3-5.

 v.3  Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri şi jertfe. De aceea era de trebuinţă ca şi celalt Mare Preot să aibă ceva de adus.

 v.4  Dacă ar fi pe pămînt, nici n’ar mai fi preot, fiindcă sînt ceice aduc darurile după Lege.

 v.5  Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise dela Dumnezeu, cînd avea să facă cortul: ,,Ia seama“, i s’a zis, ,,să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte“.

Mai putem observa încă o caracteristică izbitoare. Hristos nu este numai preotul, El este în acelaşi timp şi jertfa. El S-a dat pe Sine Însuşi ca jertfă de ispăşire. Este ceea ce ne spune acelaşi scriitor în Evrei cap.10:

v.5-9  De aceea, cînd intră în lume, El zice: ,,Tu n’ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; n’ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: ,,Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!“  După ce a zis întîi: ,,Tu n’ai voit şi n’ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat“, (lucruri aduse toate după Lege),  apoi zice: ,,Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.“ El desfiinţează astfel pe cele dintîi, ca să pună în loc pe a doua.

 v.10-12  Prin această ,,voie“ am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna. Şi, pe cînd orice preot face slujba în fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, cari niciodată nu pot şterge păcatele, El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S’a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,

Avem atât de mare nevoie să fim conştienţi de acest lucru în zilele noastre! Există multe religii care au ritualuri elaborate, în care se remarcă marşurile, robele, lumânările şi tot felul de alte obiceiuri. Probabil că şi noi facem în bisericile noastre multe lucruri care nu merită efortul nostru. Dumnezeu este Duh şi Lui trebuie să ne închinăm în duh şi adevăr. Dumnezeu ne-a dat acest mare adevăr în cartea Evrei, în fragmentul pe care tocmai l-am citit, pentru a ne ajuta să înţelegem ce înseamnă jertfa lui Isus Hristos.

Noi avem un Mare Preot în ceruri şi El nu mai pridideşte lucrând. Când se spune că El   S-a aşezat, aceasta nu înseamnă că nu a mai făcut nimic. Înseamnă doar că mântuirea a fost împlinită. Este ca şi cum ai spune că Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea pentru că creaţia era completă. El nu s-a oprit din lucru pentru că a obosit şi acum nu mai face nimic! Domnul Isus Hristos nu stă sus în ceruri fără să facă nimic. Dimpotrivă, este chiar foarte ocupat. El a murit pe pământ pentru ca să ne mântuiască. Acum trăieşte la dreapta Tatălui pentru ca să ne păstreze mântuiţi. Noi ar trebui să menţinem legătura cu El. Aceasta este realitatea! Şi aceasta înseamnă să ai o viaţă spirituală! Problema celor mai mulţi oameni astăzi este că ei au pierdut legătura cu Hristos cel viu. El nu mai este o realitate pentru mulţi dintre noi.

Cel mai frumos compliment pe care l-am auzit vreodată despre un creştin a fost spus despre un predicator căruia eu i-am urmat într-o biserică din Nashville. La scurt timp după sosirea mea acolo, am intrat într-o măcelărie şi măcelarul, neamţ de origine, mi-a spus: “Am înţeles că aţi venit în locul domnului Allen. Ştiţi ce este deosebit la omul acesta? De fiecare dată când îl văd am senzaţia că abia s-a despărţit de Isus la colţul străzii.” Isus Hristos era o realitate în viaţa acestui om.

Dar să vedem care ar fi rezumatul acestui capitol:

Aşa cum spuneam avem aici legea jertfelor. Legea jertfelorcapitolele 6 şi 7

  1. Amendamente finale la regulile privitoare la jertfa pentru vină: 6:1-7
  2. Specificări cu privire la arderea de tot – 6:8-13
  3. Specificări cu privire la darul de mâncare – 6:14-23
  1. Specificări cu privire la jertfa pentru păcat6:24-30

Cam acesta este rezumatul capitolului 6 de care ne apropiem cu ajutorul lui Dumnezeu.

Capitolul 5 se încheia cu referiri la păcate generale făcute în mod accidental.

Capitolul 6 se deschide cu enumerarea unor păcate concrete, săvârşite în mod deliberat.

Menţionez încă o dată că păcatele enumerate aici sunt doar exemple dintr-o listă mult mai lungă care ar fi putut fi inclusă aici, dacă ar fi fost necesar. Acestea sunt păcate făcute împotriva aproapelui în cursul treburilor zilnice de tot felul.

v.1  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.2  ,,Cînd va păcătui cineva şi va săvîrşi o nelegiuire faţă de Domnul, tăgăduind aproapelui său un lucru încredinţat lui, sau dat în păstrarea lui, sau luat cu sila, sau va înşela pe aproapele lui,

v.3  tăgăduind că a găsit un lucru perdut, sau făcînd un jurămînt strîmb cu privire la un lucru oarecare pe care-l face omul şi păcătuieşte;

v.4  cînd va păcătui astfel şi se va face vinovat, să dea înapoi lucrul luat cu sila sau luat prin înşelăciune, sau încredinţat lui, sau lucrul perdut pe care l-a găsit,

v.5  sau lucru pentru care a făcut un jurămînt strîmb – ori care ar fi-să-l dea înapoi întreg, să mai adauge a cincea parte din preţul lui, şi să-l dea în mîna stăpînului lui, chiar în ziua cînd îşi va aduce jertfa lui pentru vină.

v.6  Iar ca jertfă pentru vină, să aducă Domnului pentru păcatul lui un berbece fără cusur, luat din turmă, după preţuirea ta, şi să-l dea preotului.

v.7  Şi preotul va face pentru el ispăşirea înaintea Domnului, şi i se va ierta, ori care ar fi greşeala, de care se va fi făcut vinovat.“

Aceasta pare a fi o descoperire din partea lui Dumnezeu dată cu totul separat de capitolul precedent. Ea arată că păcatul împotriva aproapelui este un păcat împotriva lui Dumnezeu. De aceea a spus Isus: “Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii” (Matei 7:12).

În fragmentul de început al capitolului 6 din Leviticul sunt menţionate câteva păcate concrete. Minciuna cu privire la articole împrumutate şi răspunderea legată de obiectele încredinţate spre păstrare sunt doar două dintre ele. Găsim un astfel de exemplu în 2 Împ. 6:5, unde slujitorii lui Elisei au pierdut fierul de la un topor împrumutat. “Luat cu sila” se referă la o afacere de genul celei făcute de Ahab care i-a luat via lui Nabot, în 1 Împ. 21:2-16. “Înşelarea aproapelui” însemna aici minciuna cu privire la găsirea unui lucru pierdut.

Vreau să repet acum acest lucru: păcatul împotriva aproapelui este un păcat împotriva lui Dumnezeu. Vedem şi aici că trebuiau restituite lucrurile respective şi era adăugată şi a cincea parte din preţul acelor lucruri. O cincime era o zeciuială dublă. După aceea urma jertfa pentru vină. Era jertfit un berbec.

Jertfa pentru vină avea o importanţă vitală pentru viaţa spirituală a fiecărui individ din poporul Israel. “Cei nesocotiţi glumesc cu păcatul, dar între cei fără prihană este bunăvoinţă” (Proverbe 14:9). Dacă suntem conştienţi de păcatul nostru, Isus va fi tot mai scump sufletelor noastre pentru iertarea pe care o avem prin El.

Iată acum Legea arderii de tot.

v.8   Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.9  ,,Dă următoarea poruncă lui Aaron şi fiilor săi, şi zi: ,,Iată legea arderii de tot. Arderea de tot să rămînă pe vatra altarului toată noaptea pînă dimineaţa, şi în felul acesta focul să ardă pe altar.

Focul de pe altar trebuia să ardă continuu, adică tot timpul în care cortul era montat, nu şi în timp ce mergeau prin pustie. Arderea de tot era lăsată pe altar toată noaptea şi focul era lăsat să ardă pentru ca întreaga jertfă să fie mistuită.

Acest lucru ne vorbeşte despre sfinţirea continuă a lui Hristos. Domnul Isus Hristos a putut spune: “Fac întotdeauna lucrurile care sunt pe placul Tatălui”. El Îşi manifestă dragostea şi ascultarea în rugăciunea Sa de mare preot: “Şi Eu însumi Mă sfinţesc, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr” (Ioan 17:19). Sau ascultaţi ce spune Domnul în Ioan 4:31, 32.

De asemenea, acest fragment ne vorbeşte despre faptul că noi trebuie să ne aducem viaţa ca o jertfă vie pentru Dumnezeu (Romani 12:1, 2). Eu am descoperit că atunci când mă târăsc spre altar şi simt căldura din ce în ce mai arzătoare a focului, încep să mă retrag. Nu ştiu cum stau lucrurile cu voi, dar eu i-am văzut pe mulţi făcând la fel. Mi-aş dori să pot spune că fac întotdeauna lucrurile care sunt pe placul lui Dumnezeu. Dar nu este aşa. Fiecare credincios este pus în faţa acestei provocări. Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea în ascultarea necurmată a copiilor Săi. Acest gând ar trebui să fie adevărata hrană a minţii noastre.

Amintiţi-vă că tot despre acest lucru a fost vorba atunci când Samuel l-a mustrat pe Saul. 1 Samuel 15:22, 23.

Este nevoie ca noi să ne predăm Domnului inima şi viaţa, dacă suntem ai Lui, adică dacă suntem mântuiţi. Să ne ferească Dumnezeu să facem promisiuni deşarte! Ce doreşte Dumnezeu de la noi? Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: „să credeţi în Acela pe care L-a trimis El” (Ioan 6:29).

v.10  Preotul să se îmbrace cu tunica de in, să-şi acopere goliciunea cu ismenele, să ia cenuşa făcută de focul, care va mistui arderea de tot de pe altar, şi s’o verse lîngă altar.

v.11  Apoi să se desbrace de veşmintele lui şi să se îmbrace cu altele, ca să scoată cenuşa afară din tabără, într’un loc curat.

Dumnezeu a dat şi instrucţiuni referitoare la veşmintele pe care trebuia să le poarte preotul. Pe lângă tunica de in, care era aceeaşi pentru toţi preoţii, el trebuia să-şi pună şi lenjeria (sau ismenele) de in. De ce? Carnea trebuia acoperită în totalitate. Dumnezeu ne învaţă aici că nu poate accepta lucrările cărnii sau ale firii pământeşti.

v.19-21 Şi faptele firii pămînteşti sînt cunoscute, şi sînt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Acestea sunt cuvintele spuse se Pavel Galatenilor în capitolul 5:19-21

Dumnezeu nu poate accepta lucrările firii pământeşti. Numai roada Duhului Sfânt este primită înaintea Lui. Iată care este această roadă exprimată tot de Pavel în capitolul 5:

v.22,23  Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blîndeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

Să ne întoarcem la ritualul pe care trebuia să-l îndeplinească preotul. El îşi scotea veşmintele pe care le purtase când vărsase cenuşa lângă altar şi îşi punea haine curate. Acest ritual era o aducere aminte continuă despre coruperea şi stricăciunea exercitate de păcat. Cenuşa de pe altar vorbea despre judecata asupra păcatului. Până şi cenuşa era contaminată. Ea trebuia scoasă afară din tabără, într-un loc curat. Ce imagine puternică a stricăciunii provocate de păcat!

v.12  Focul să ardă pe altar şi să nu se stingă deloc: în fiecare dimineaţă, preotul să aprindă lemne pe altar, să aşeze arderea de tot pe ele, şi să ardă deasupra grăsimea jertfelor de mulţămire.

v.13  Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc.

O nouă indicaţie cu privire la foc, care trebuie să ardă necurmat. Ea este repetată în versetul 13. Dimineaţa erau puse lemne pe altar şi era adusă arderea de tot, deasupra căreia se ardea grăsimea jertfelor de mulţumire. Arderea de tot era pentru întreaga tabără. Aceasta era jertfa de dimineaţă.

Focul necurmat de pe altar ne aminteşte de faptul că focul lui Dumnezeu arde neîncetat. Pentru cei care-L resping pe Isus Hristos, acesta este focul mâniei lui Dumnezeu. Iată ce spune apostolul Ioan în Evanghelia sa la capitolul 3:

v.36  Cine crede în Fiul, are viaţa vecinică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el.“

Să trecem acum la legea darului de mâncare.

v.14 ,,Iată legea darului adus ca jertfă de mîncare. Fiii lui Aaron s’o aducă înaintea Domnului, înaintea altarului.

v.15  Preotul să ia un pumn din floarea făinii şi din untdelemn, cu toată tămîia adăugată la darul de mîncare, şi s’o ardă pe altar ca aducere aminte de un miros plăcut Domnului.

Din nou, instrucţiunile se referă la preoţi. Cel care aduce jertfa este un închinător care stă în faţa altarului şi se bucură înaintea lui Dumnezeu. Preotul slujeşte pentru el.

v.16  Aaron şi fiii lui să mănînce ce va mai rămînea din darul de mîncare; s’o mănînce fără aluat, într’un loc sfînt, în curtea cortului întîlnirii.

v.17  Să n’o coacă cu aluat. Aceasta este partea pe care le-am dat-o Eu din darurile Mele de mîncare mistuite de foc. Ea este un lucru prea sfînt, ca şi jertfa de ispăşire şi ca şi jertfa pentru vină.

Locul sfânt în care era mâncat ce rămânea din darul de mâncare era curtea exterioară a cortului întâlnirii. Era sfânt pentru că Dumnezeu era prezent acolo. Prezenţa lui Dumnezeu sfinţeşte orice loc. Amintiţi-vă că lui Moise i s-a spus să se descalţe pentru că este pe pământ sfânt (Exodul 3:5). Iar Petru spune că, în timpul schimbării la faţă, ei s-au aflat împreună cu Hristos pe muntele sfânt (2 Petru 1:18).

v.18  Toată partea bărbătească dintre copiii lui Aaron să mănînce din ea. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii voştri, cu privire la darurile de mîncare mistuite de foc înaintea Domnului: oricine se va atinge de ele va fi sfinţit.“

Toţi credincioşii se pot bucura şi desfăta cu frumuseţea şi gloria umanităţii sfinte a Domnului nostru. Dragi prieteni, noi ar trebui să ne bucurăm mult mai mult în Isus!

v.19  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.20  ,,Iată darul pe care îl vor face Domnului Aaron şi fiii lui, în ziua cînd vor primi ungerea: a zecea parte dintr’o efă de floarea făinii, ca dar de mîncare vecinic, jumătate dimineaţa şi jumătate seara.

v.21  Să fie pregătită în tigaie cu untdelemn, şi s’o aduci prăjită; s’o aduci coaptă şi tăiată în bucăţi, ca un dar de mîncare de un miros plăcut Domnului.

v.22  Preotul dintre fiii lui Aaron, care va fi uns în locul lui, să aducă darul acesta ca jertfă de mîncare. Aceasta este o lege vecinică înaintea Domnului: să fie arsă întreagă.

v.23  Orice dar de mîncare al unui preot să fie ars în întregime: să nu se mănînce.“

Preoţii nu trebuiau doar să mănânce, ci şi să ofere zeciuială din darul de mâncare. Preotul care primea a zecea parte trebuia, la rândul lui, să dea a zecea parte. Toată această a zecea parte trebuia dăruită. Preoţii trebuie să primească, dar să şi dăruiască.

Lucrătorii creştini ar trebui să fie un exemplu pentru membrii congregaţiei în problema dăruirii. Colecta ar trebui să treacă şi pe la conducătorii bisericii, chiar dacă ei se află pe platforma din faţă în timpul serviciului religios. Toţi trebuie să ne facem partea şi în această privinţă.

Iată-ne ajunşi acum la Legea jertfei pentru ispăşire:

v.24  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.25  ,,Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, şi zi: ,,Iată legea jertfei de ispăşire. Vita pentru jertfa de ispăşire să fie junghiată înaintea Domnului în locul unde se junghie arderea de tot: ea este un lucru prea sfînt.

v.26  Preotul care va aduce jertfa de ispăşire, acela s’o mănînce; şi anume să fie mîncată într’un loc sfînt, în curtea cortului întîlnirii.

v.27  Oricine se va atinge de carnea ei va fi sfinţit. Dacă va sări sînge din ea pe vreun veşmînt, locul stropit cu sînge să fie spălat într’un loc sfînt.

v.28  Vasul de pămînt în care se va fierbe, să se spargă; dacă s’a fiert într’un vas de aramă, vasul să fie frecat şi spălat cu apă.

v.29  Toată partea bărbătească dintre preoţi să mănînce din ea: ea este un lucru prea sfînt.

v.30  Dar să nu se mănînce nici o jertfă de ispăşire din al cărei sînge se va aduce în cortul întîlnirii pentru facerea ispăşirii în sfîntul locaş: ci aceea să fie arsă în foc.

Şi aici avem instrucţiuni pentru preoţi. Jertfa pentru păcat, care ne vorbeşte despre lucrarea lui Hristos la cruce, trebuia adusă acolo unde era jertfită arderea de tot. Arderea de tot vorbeşte despre persoana lui Hristos. Hristos trebuie să fie sfânt, fără vină şi fără păcat, pentru a fi o jertfă adecvată, satisfăcătoare pentru păcat. El trebuie să fie capabil să mântuiască. Iată de ce este esenţială naşterea din fecioară în planul mântuirii.

Isus este Cel zămislit de Duhul Sfânt într-o fecioară. Jertfa pentru păcat a fost sfântă pentru că Hristos a fost fără păcat – deşi a fost făcut păcat pentru noi. Păcatul meu şi al tău L-au dat la moarte, nu păcatul Său.

Isus nu a murit pur şi simplu pentru că a fost arestat de romani. El ar fi putut pleca de pe acest pământ în orice moment. Chiar i-a spus lui Petru că, dacă ar dori, ar putea chema în ajutor legiuni de îngeri. Isus Hristos a fost făcut păcat pentru noi şi a murit în locul nostru.