Itinerar Biblic Ep.0148 – Levitic cap. 5:2-19

 

Rezumat

·         Ispăşirea pentru întreaga adunare.

·         Jertfa pentru vină.

·         Păcatul ca act deliberat.

Dragi prieteni, am vorbit până acum, iată, despre ispăşire, mai cu seamă ispăşirea pentru păcatul făcut din neştiinţă. De asemenea am văzut că nici o categorie de oameni nu este pe deplin scutită de aceste păcate. De fapt, Dumnezeu începe chiar cu categoria preoţilor. Chiar cei care făceau mijlocirea pentru alţii nu erau scutiţi de păcat.

Dumnezeu ne spune în felul acesta că nici măcar acest sistem nu este suficient. Este nevoie de ceva mai mult şi ştim foarte bine de cine era nevoie. Era nevoie de Domnul Isus. Nimeni şi nimic nu poate face ispăşirea pentru noi cu excepţia Domnului Isus.

Dar să ne întoarcem acum tot la capitolul 4, la jertfa de ispăşire, pentru că avem acolo o altă categorie despre care vorbeşte Dumnezeu şi este foarte important să luăm în considerare cea ce spune Dumnezeu.

v.13  Dacă toată adunarea lui Israel a păcătuit fără voie şi fără să ştie, făcînd împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri cari nu trebuiesc făcute, şi făcîndu-se astfel vinovată,

v.14   şi dacă păcatul săvîrşit s’a descoperit, adunarea să aducă un viţel ca jertfă de ispăşire, şi anume să-l aducă înaintea cortului întîlnirii.

Dragii mei, nu numai omul luat ca individ păcătuieşte. Uneori, întregul popor, o întreagă generaţie poate păcătui.

Pentru păcatul întregii adunări se aducea ca jertfă acelaşi animal ca pentru păcatul făcut de preot. Viţelul era animalul cel mai valoros care putea fi adus ca jertfă. Marele preot reprezenta întreaga adunare înaintea lui Dumnezeu, aşa că trebuia împlinită aceeaşi cerinţă.

Dar mai avem o lecţie aici. Nu există numai o responsabilitate individuală înaintea lui Dumnezeu, ci şi una colectivă. Dumnezeu judecă popoarele şi mulţi oameni care nu au luat parte la păcatul săvârşit de un popor anume vor fi judecaţi la un loc cu toţi ceilalţi.

Când Ierusalimul a fost distrus, în anul 70 d.H., întregul popor a fost dus în captivitate. Când s-a prăbuşit Imperiul Roman, toţi oamenii care-l alcătuiau au avut de suferit această înfrângere. Dragi prieteni, noi vom da socoteală la un loc cu tot poporul nostru.

De asemenea, Dumnezeu judecă bisericile şi congregaţiile locale. Îi aud pe unii spunând că vor rămâne într-o biserică care în mod evident nu face voia lui Dumnezeu pentru că  vor aduce mărturia lor bună acolo, zic ei. De unde or fi venit cu ideea aceasta?

Ea nu poate fi găsită în Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă vă identificaţi cu o biserică în care nu se predică şi nu se învaţă Cuvântul lui Dumnezeu, veţi fi judecaţi la un loc cu întreaga adunare. Fiecare om are o responsabilitate individuală, dar când face parte dintr-un grup este pus şi sub o responsabilitate colectivă. Mesajul trimis celor şapte biserici din Asia, din cartea Apocalipsa, era adresat bisericilor, dar şi fiecărui membru al acestora.

v.15  Bătrînii adunării să-şi pună mînile pe capul viţelului înaintea Domnului, şi să junghie viţelul înaintea Domnului.

Bătrânii reprezentau poporul. În mod similar, bătrânii din cartea Apocalipsa reprezintă Biserica.

Aici ritualul este identic cu cel al jerfei preotului. Nu mă voi mai opri asupra acestor lucruri, despre care puteţi citi în versetele 16-21.

v.22 Dacă o căpetenie a păcătuit, făcînd fără voie împotriva uneia din poruncile Domnului, Dumnezeului său, lucruri cari nu trebuiesc făcute şi s’a făcut astfel vinovat,

v.23  şi ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut, să aducă jertfă un ţap fără cusur!

Observaţi că toate aceste categorii diferite de oameni trebuie să aducă o jertfă pentru că au păcătuit. Responsabilitatea lor era diferită de la caz la caz, dar toţi erau vinovaţi. În aceste versete este vorba despre un conducător civil. Oamenii în poziţii de conducere sunt acuzaţi adesea pe nedrept sau sunt victime ale bârfelor de tot soiul. Aici este vorba însă de o vină reală. Cel în cauză trebuia să fie făcut conştient de păcatul lui şi apoi să-şi aducă jertfa. Căpetenia era într-o poziţie de autoritate. Jertfa sa era mai puţin valoroasă decât a preotului sau a întregii adunări, dar avea o valoare mai mare decât cea a unui om de rând.

Aceasta ne arată că oamenii sunt puşi în poziţie de autoritate de către Dumnezeu şi sunt astfel răspunzători înaintea Lui. Din nefericire, politicienii noştri nu caută să fie pe placul lui Dumnezeu prin ce fac. Mi-aş dori să aud un politician care să spună că dă socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru felul în care conduce ţara! Ei încearcă să facă pe placul oamenilor. Îi auzim adesea vorbind despre alegătorii lor, când ar trebui să se gândească la Dumnezeu.

Căpetenia trebuia să aducă un ţap pentru jertfă, un animal de parte bărbătească, fără cusur. Acesta nu era la fel de valoros ca viţelul. Ritualul şi procedura respectă modelul jertfelor anterioare pentru păcat: cea a preotului şi a întregii adunări. Păcatul acestui om era acelaşi cu păcatul unui om de rând. Valoarea animalului adus ca jertfă indică măsura responsabilităţii omului.

v.27 Dacă cineva din poporul de rînd a păcătuit fără voie, făcînd împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri cari nu trebuiesc făcute şi s’a făcut astfel vinovat,

Acum este vorba despre omul obişnuit, cetăţeanul, individul. Jertfa este pentru un păcat din neştiinţă, dar făcut împotriva unei porunci a lui Dumnezeu.

Era un păcat împotriva unui lucru despre care se spunea cu precizie că este interzis. Nu era de ajuns să se vorbească din auzite despre vina sa, ci aceasta trebuia stabilită cu exactitate.

Repet acest lucru: jertfa avea rolul de a îndepărta complexul de vinovăţie şi de a satisface conştiinţa. Numai moartea lui Hristos poate înlătura copleşitorul complex de vinovăţie al omului modern. Metodele psihologice nu au putut soluţiona această problemă. Conştiinţa unei persoane poate fi arsă cu fierul roşu şi vina poate fi transferată dintr-o zonă în alta, dar complexul de vinovăţie poate rămâne ascuns în adâncul fiinţei. Este înlăturat numai atunci când este adus la Hristos pentru a căpăta iertarea Lui.

v.28  şi ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut, să aducă jertfă o iadă fără cusur, pentru păcatul pe care l-a făcut.

Dacă descoperă mai târziu păcatul pe care l-a făcut, nu mai este un păcat din neştiinţă, dar este nevoie de aceeaşi jertfă. Ce face credinciosul astăzi? El vine la Hristos ca un păcătos pierdut şi Îl primeşte pe Isus Hristos ca Mântuitor personal. Apoi, când descoperă că a păcătuit, vine şi Îi mărturiseşte păcatul lui Dumnezeu.  (1 Ioan 1:9).

O iadă era o jertfă de o valoare mai mică decât toate celelalte animale aduse ca jertfă. Totuşi, era nevoie de o jertfă. Toate acestea ne îndreaptă atenţia asupra morţii lui Hristos.

Ritualul este acelaşi ca pentru toate celelalte categorii. Era acceptat şi un miel de parte femeiască, fără cusur, cum vedem în versetul 32. Acelaşi ritual avea loc şi în acest caz.

Cuvintele pe care aş dori să le remarcaţi aici sunt următoarele: “şi i se va ierta”. Acest lucru este spus în versetele 31 şi 35. Adevărul foarte important este acela că iertarea deplină era asigurată. Era realizată absolvirea de păcat. Aşa ceva a obţinut Hristos pentru noi prin moartea Lui. Efeseni 1:7.

v.7,8  În El avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său, pe care l-a răspîndit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere;

Iată dragi ascultători ce face Domnul Isus pentru noi. El este cel care ne răscumpără, cel care plăteşte pentru noi. În felul acesta suntem de două ori ai lui.

Îmi aduc aminte de o povestire care reflectă foarte bine acest fapt.

Eroul povestirii este un copilaş care şi-a confecţionat o barcă dintr-o bucată de lemn. Muncise multe şi munca i-a fost răsplătită pentru că barca era admirată de toţi cei care o vedeau. Copilul petrecea de acum ore întregi jucându-se cu barca sa la apă. Într-una din zile, din pricina neatenţiei, barca a fost luată de apă şi nu a mai recuperat-o.

Copilul a fost mâhnit, pentru că ţinea mult la barca aceasta. A trecut ceva timp, şi într-o zi, plimbându-se prin oraş, în vitrina unui magazin vede barca sa. Imediat a recunoscut-o şi plin de bucurie şi speranţă a intrat în magazin.

A început să explice vânzătorului toată istoria bărcii. Dar, vânzătorul, foarte politicos, i-a spus că cineva i-a adus barca pentru a fi vândută şi el nu poate face altceva. Copilul a plecat din nou mâhnit de acolo şi nu ştia cum să facă să recupereze barca sa. A început să strângă bănuţ cu bănuţ şi într-o zi a venit la magazin cu banii pentru barcă. A luat barca şi când a ieşit cu ea afară, vânzătorul l-a auzit spunând: Acum eşti de două ori a mea. Odată pentru că te-am făcut şi apoi pentru că te-am cumpărat.

Dragi mei, aceasta este situaţia noastră. Dumnezeu ne-a creat. El este făcătorul nostru. Dar apoi ne-a şi cumpărat plătind pentru noi sângele Domnului Isus.

Putem deci să respingem o asemenea dragoste? Se pare că unii pot. Dar să nu uităm această mare dragoste.

Dar să mergem acum mai departe legea jertfei de ispăşire pe care o găsim în capitolul 6 începând cu versetul 24. Să vedem ce scrie Cuvântul lui Dumnezeu:

 v.24  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.25  ,,Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, şi zi: ,,Iată legea jertfei de ispăşire. Vita pentru jertfa de ispăşire să fie junghiată înaintea Domnului în locul unde se junghie arderea de tot: ea este un lucru prea sfînt.

Locul destinat jertfei pentru ispăşirea păcatului era acelaşi ca în cazul arderii de tot. Ambele se referă la Hristos. Jertfa pentru păcat era sfântă.

v.26  Preotul care va aduce jertfa de ispăşire, acela s’o mănînce; şi anume să fie mîncată într’un loc sfînt, în curtea cortului întîlnirii.

v.27  Oricine se va atinge de carnea ei va fi sfinţit. Dacă va sări sînge din ea pe vre un veşmînt, locul stropit cu sînge să fie spălat într’un loc sfînt.

Jertfa pentru păcat nu era un lucru oarecare. Ea  era sfântă. Vă amintiţi că pe cruce Hristos a strigat la Dumnezeu cu cuvintele Psalmului 22?

v.1  Dumnezeule! Dumnezeule! Pentruce m’ai părăsit, şi pentruce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s’asculţi plîngerile mele?

v.2  Strig ziua, Dumnezeule, şi nu-mi răspunzi: strig şi noaptea, şi tot n’am odihnă.

v.3  Totuş Tu eşti Cel Sfînt, şi Tu locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel.

Hristos a fost făcut păcat pentru noi pe cruce şi totuşi a rămas sfânt. Dumnezeu S-a depărtat de El şi totuşi Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine. Nu înţeleg acest lucru; aceasta este o taină mare. Hristos a fost şi este sfânt, în ciuda faptului că păcatul nostru a fost pus asupra Lui. Noi nu vom şti sau nu vom înţelege niciodată cum şi cât a suferit El pe cruce. De vreme ce El este sfânt, iar noi nu suntem, nu putem înţelege ce înseamnă o astfel de suferinţă.

v.28  Vasul de pămînt în care se va fierbe, să se spargă; dacă s’a fiert într’un vas de aramă, vasul să fie frecat şi spălat cu apă.

v.29  Toată partea bărbătească dintre preoţi să mănînce din ea: ea este un lucru prea sfînt.

v.30  Dar să nu se mănînce nici o jertfă de ispăşire din al cărei sînge se va aduce în cortul întîlnirii pentru facerea ispăşirii în sfîntul locaş: ci aceea să fie arsă în foc.

Legea este foarte meticuloasă, mergând până la detalii referitoare la vasele care trebuie folosite. Jertfa era pentru păcat, iar păcatul este opusul sfinţeniei. Dumnezeu ne atrage atenţia asupra acestui lucru.

Isaia 55:7-9

v.7  Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gîndurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertînd.

v.8  ,Căci gîndurile Mele nu sînt gîndurile voastre, şi căile voastre nu sînt căile Mele, zice Domnul.

 v.9  ,Ci cît sînt de sus cerurile faţă de pămînt, atît sînt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gîndurile Mele faţă de gîndurile voastre.

Noi trebuie să ne aducem aminte faptul că Dumnezeu ne-a mântuit de păcat, nu pentru păcat. Este foarte important să nu uităm acest fapt. Pavel scrie: “Ce vom zice dar? Să păcătuim ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” (Romani 6:1, 2).

Dar să venim acum la capitolul 5 acolo unde este continuarea firească a drumului nostru prin cartea Levitic. Unii comentatori tratează primele 13 versete ale acestui capitol ca făcând parte tot din jertfa pentru păcat. În versetele 6, 7, 9 şi 11, jertfa de ispăşire pentru păcat este necesară pentru vină, pentru că actul păcatului îşi are cauza în natura păcatului. Toate păcatele îşi au sursa în această natură păcătoasă. Noi am moştenit-o de la Adam. Toporul trebuie să taie rădăcina, nu numai fructele.

Noi vom trata acest capitol în dreptul temei – jertfa pentru vină sau nelegiuire. In engleză, cuvântul folosit pentru ‘vină’ înseamnă ‘încălcare a unei legi’. Este acelaşi cuvânt folosit în interdicţia “Trecerea oprită”. Toată lumea ştie ce înseamnă un astfel de semn. Înseamnă că nu putem încălca drepturile altora. Libertatea este un cuvânt de care se abuzează foarte mult astăzi. De multe ori, este folosit într-un mod cu totul greşit. Oamenii distrug şi calcă în totul în picioare făcând paradă de dreptul la libertate. Prietene, ai dreptul să dai cu pumnul în orice direcţie vrei, dar libertatea ta se termină unde începe nasul meu. O încălcare de lege este o violare a drepturilor, fie că este vorba de drepturile lui Dumnezeu, fie de ale oamenilor.

De exemplu, oprirea zeciuielii datorată Domnului era considerată o încălcare de lege în Israel. Avem exemplul lui Acan care a luat din lucrurile date spre nimicire şi aceasta a fost socotită tot o încălcare de lege (Iosua 7:1).

Trebuie să ne amintim mereu că încălcările de lege sau de poruncă divină vin tot din natura noastră păcătoasă. Omul este corupt de păcat până în cele mai intime fibre ale fiinţei lui şi nu posedă nici o capacitate de a se apropia de Dumnezeu. Dumnezeu spune foarte clar că nu va accepta lucrările omului nemântuit ca plată pentru obţinerea mântuirii. Neprihănirea omului este în ochii lui Dumnezeu doar o cârpă murdară. El nu ne mântuieşte pentru lucrările făcute de noi în neprihănire, ci ne mântuieşte prin harul Său. Este imposibil pentru un om nemântuit să fie pe placul lui Dumnezeu. “Căci umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună” (Romani 8:7). Când Isus a venit pe acest pământ, conducătorii religioşi au venit la El şi L-au întrebat:

 v.28    Ei I-au zis: ,,Ce să facem ca să săvîrşim lucrările lui Dumnezeu?“

v.29  Isus le-a răspuns: ,,Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela, pe care L-a trimes El.“

Apostolii au avut acelaşi răspuns: “Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta” (Fapte 16:31).

Acum, lista de păcate enumerate în acest capitol nu este nici pe departe epuizată, dar ea ne oferă exemple ale unui număr limitat de păcate care ar putea fi numite. Acestea sunt păcate individuale, nu păcate făcute de întreaga adunare. În cea mai mare parte, acest fragment se ocupă de leacul, de soluţia problemei, nu de boala în sine. Astfel, accentul este pus pe tipul de jertfă, nu pe caracteristicile persoanei care o aduce, aşa cum am văzut că a fost cazul jertfei pentru păcat.

Să ne lăsăm dar călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu, pentru ca El să ne ajute să descoperim toate aceste păcate în vieţile noastre şi să supunem astfel viaţa noastră Domnului nostru.