Itinerar Biblic Ep.0141 – Marcu Cap.15

 

Rezumat

  • Învierea Domnului Isus.

         Dragi ascultători, cu dinamicitatea-i specifică, Marcu ne transportă din atmosfera grea, tristă a răstignirii Domnului Isus la bucuria învierii Domnului nostru.

Este însă nevoie să nu trecem prea uşor peste ceea ce s-a întâmplat la Golgota. Sunt foarte multe lucruri de învăţat pentru noi din acest incident. Cred că aici avem imaginea completă a răutăţii şi cruzimii de care suntem în stare. Să ne aducem aminte că Domnul Isus făcuse mult bine, vindecase, hrănise, mângâiase pe cei din jur. Nici unul măcar nu intervine în favoarea Lui. Este o imagine a egoismului din noi. Apoi, gândiţi-vă la Sinedriu care numai din pricina orgoliilor şi setei lor de putere îl dau pe Domnul Isus la moarte. Pe de altă parte, avem pe Pilat şi pe soldaţii care nici nu-l cunoşteau pe Domnul Isus. Dar slăbiciunea unuia şi plăcerea de a ucide a celorlalţi fac din Domnul Isus o victimă.

În orice tabără ne-am aşeza nu am găsi suficiente motive pentru a justifica ceea ce noi oamenii i-am făcut Fiului lui Dumnezeu. Un singur lucru justifică totuşi crucificare Domnului nostru – mântuirea. A fost singura modalitate prin care noi am putut fi iertaţi, izbăviţi.

Este singura modalitate dragi prieteni prin care ajungem din nou în relaţie cu Dumnezeu. Nu avem alternativă. Deci, din acest punct de vedere, crucificarea a fost pe deplin justificată. Dacă nu recunoaştem însă acest fapt, suntem de două ori condamnaţi la o veşnicie de chin fără Dumnezeu.

Suntem acum la ultimul capitol din Evanghelia după Marcu, capitolul 16. Am ajuns la învierea Domnului Isus şi la înălţarea Sa la cer. Învierea lui Isus în trup este una din doctrinele centrale ale credinţei creştine. Este inima Evangheliei primare. Fiecare predică din cartea Faptele Apostolilor este un mesaj despre înviere; fiecare vorbitor atingea acest subiect. Biserica primară se bizuia pe înviere în mod constant, în tot ce făcea. În prezent, se vorbeşte mult mai puţin despre înviere, iar în unele locuri există o singură predica pe acest subiect, în duminica de Paşte.

Hristos a înviat! Acesta a fost mesajul fulminant care a zguduit din temelii un neam letargic şi păcătos în întreg Imperiul roman. I-a răscolit pe oameni, a răsturnat ordinea, până atunci, firească a lucrurilor. Şi ucenicii au plecat să spună întregii lumi această veste.

Ar mai fi speranţă şi pentru biserica de astăzi, dacă acest mesaj al învierii ar fi predicat cu mai multă convingere şi încredere.

Îngăduiţi-mi să vă spun că acest capitol a fost subiectul unor critici severe. Fragmentul cuprins între versetele 9 şi 20 este pus sub semnul întrebării de experţi din ambele tabere: şi din cea liberală, şi din cea conservatoare. Doi cercetători, Wescott şi Hort, omit acest fragment din textul grec, dar îl redau cu caractere mai mici. Manuscrisul Nestle foloseşte acelaşi procedeu, separând acest pasaj de textul principal. Unii teologi liberali îl ignoră cu totul.

În versiunea noastră, acest pasaj este trecut între paranteze.

Este adevărat că două din cele mai bune manuscrise nu cuprind acest fragment. Aleph şi manuscrisele Vaticanului încheie Evanghelia după Marcu la versetul 8 al capitolului 16.

Nu am intenţia să discut acum despre canonul Noului Testament. Mai degrabă, mă interesează semnificaţia textului. Convingerea mea este că aceste ultime 12 versete fac parte din textul inspirat al Scripturii şi trebuie tratate ca orice alt pasaj din Cuvântul lui Dumnezeu. Omiterea lor din două manuscrise foarte bune nu este un temei suficient pentru a înlătura cu totul aceste versete din Scriptură, mai ales că alte manuscrise şi scrieri unciale le conţin. Nici dovezile interne nu le pot desfiinţa, pentru că stilul este tot stilul lui Marcu, direct şi concis.

Iată deci cum văd eu un posibil plan al ultimului capitol din Evanghelia după Marcu:

  1. Sosirea femeilor la mormântul gol (v. 1-4).
  2. Anunţul îngerului, care spune că Isus a înviat (v. 5-8).
  3. Apariţia lui Isus (v. 9-18).
  4. Înălţarea lui Isus la cer (v. 19, 20).

Dar să începem cu primul verset:

v.1 După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalina, Maria, mama lui Iacov, şi Salome, au cumpărat miresme, ca să se ducă să ungă trupul lui Isus.

Aceasta se întâmpla duminică dimineaţa, în prima zi a săptămânii. Femeile nu au mai putut să-I ungă trupul. Nu Maria din Betania a fost cea care a irosit mirul, ci aceste femei, care nu au mai apucat să ungă trupul lui Isus. Când au venit cu miresmele la mormânt, Isus nu mai era acolo, pentru că înviase.

v.2  În ziua dintîi a săptămînii, s’au dus la mormînt dis de dimineaţă, pe cînd răsărea soarele.

v.3  Femeile ziceau una către alta: ,,Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormîntului?“

v.4  Şi cînd şi-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită.

Sabatul se încheia la asfinţit, în ziua de sâmbătă. Ele au pregătit miresmele după aceea, pentru ca să poată face călătoria la mormânt dimineaţa, devreme. Aceleaşi femei care au fost prezente la cruce, au venit acum la mormânt. Cred că este corect să spunem că femeile au fost ultimele la cruce şi primele la mormânt.

Ucenicii adoptaseră următoarea atitudine: de vreme ce Isus murise, era mai bine să stea ascunşi până trece agitaţia şi până când nu vor mai fi în pericol. Au avut ei de gând să meargă la mormânt? Nu există nici o dovadă că ar fi avut această intenţie. Se pare că nici unul nu a avut de gând să viziteze acel mormânt.

Era dimineaţa, în zori, când femeile au ajuns la mormânt pregătite să ungă trupul Domnului cu miresmele aduse. Ele se gândeau că se vor lovi de un obstacol: nu vor putea da la o parte piatra de la intrarea în mormânt. Dar au descoperit că obstacolul fusese înlăturat – piatra nu mai era acolo, fusese rostogolită la o parte. Trupul lui Isus nu mai era acolo. A apărut în schimb un mesager ceresc, care a făcut primul anunţ al învierii lui Isus. Faptul că mormântul a fost găsit gol a fost stabilit fără putinţă de tăgadă. Dovada este atât de puternică încât poate fi prezentată în orice tribunal.

v.5  Au intrat în mormînt, au văzut pe un tinerel şezînd la dreapta, îmbrăcat într’un veşmînt alb, şi s’au spăimîntat.

v.6  El le-a zis: ,,Nu vă spăimîntaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret, care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde îl puseseră.

v.7  Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui, şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galilea: acolo Îl veţi vedea, cum v’a spus.“

Pentru a studia faptele referitoare la mormântul gol, trebuie să citim relatărilor tuturor celor patru Evanghelii. Unele fapte se găsesc în Matei, iar altele în Ioan. Iată ce spune Lordul Lyndhurst, Înalt Cancelar al Marii Britanii, în 1846: (citez) “Ştiu foarte bine ce este o dovadă evidentă. Şi vă spun că dovada învierii nu fost distrusă încă.”(am încheiat citatul)

Femeilor li s-a spus să se ducă să-i anunţe pe ucenici. (Îngerul nu avea de gând să aştepte sosirea vreunui ucenic la mormânt, aşa cum se poate vedea din mesajul încredinţat femeilor. Isus îi va aştepta în Galileea, aşa cum a promis. Ioan 21 ne relatează această întâlnire extraordinară.) Vă închipuiţi ce uimite au fost aceste femei? Ele au rămas fără replică. Ca să fiu sincer, nu mi se pare că acesta ar fi fost momentul potrivit pentru ca Marcu să-şi încheie Evanghelia, aşa cum susţin unii critici.

v.8  Ele au ieşit afară din mormînt, şi au luat-o la fugă, pentrucă erau cuprinse de cutremur şi de spaimă. Şi n’au spus nimănui nimic, căci se temeau.

Acum am ajuns la porţiunea care nu este inclusă în toate manuscrisele, dar despre care noi credem că este Cuvântul lui Dumnezeu.

v.9    (Isus, dupăce a înviat, în dimineaţa zilei dintîi a săptămînii, S’a arătat mai întîi Mariei Magdalinei, din care scosese şapte draci.

v.10  Ea s’a dus şi a dat de ştire celor ce fuseseră împreună cu El, cari plîngeau şi se tînguiau.

v.11  Cînd au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n’au crezut-o.

v.12  După aceea, S’a arătat, într’alt chip, la doi dintre ei, pe drum, cînd se duceau la ţară.

Marcu ne arată foarte clar că nu a urmărit să prezinte evenimentele din Evanghelia sa în ordine cronologică. Dar acum ne spune că aceasta este ordinea. Acum păstrează ordinea cronologică. Mai întâi, Isus i-a apărut Mariei Magdalena. Ucenicii nu au crezut-o deloc pe Maria Magdalena. După aceea, S-a arătat celor doi ucenici de pe drumul spre Emaus. Luca ne redă această întâlnire de pe drumul Emausului.

v.13  Aceştia s’au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.

v.14 În sfîrşit, S’a arătat celor unsprezece, cînd şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.

Vedeţi că Marcu nu include nici un fel de detalii, dar redă ordinea în care au avut loc evenimentele despre care vorbeşte aici.

v.15  Apoi le-a zis: ,,Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Aceasta a fost Evanghelia acţiunii. Acum Isus le spune ucenicilor să treacă la acţiune! El le spune să se ducă în toată lumea. Şi Dumnezeu aşteaptă şi de la noi să fim oameni ai acţiunii în slujba Lui. Ce faceţi voi astăzi pentru răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu? Aceasta este slujba noastră, prieteni. Voi ar trebui să aveţi chiar acum un rol în răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu.

v.16  Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit.

Isus nu spune că, dacă nu veţi fi botezaţi, veţi fi osândiţi. Nici nu spune că botezul este necesar pentru mântuire, ci doar că persoana mântuită va fi botezată. Respingerea lui Hristos este cea care atrage osânda veşnică asupra omului. “Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan 3:36).

v.17  Iată semnele cari vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

v.18  vor lua în mînă şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mînile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.“

Dacă vreţi să primiţi darurile acestor semne, trebuie să fiţi gata să le acceptaţi pe toate. Aceste semne au urmat predicării Evangheliei. Dar ele nu sunt semne pentru a continua predicarea Evangheliei. Ele au dispărut chiar şi în biserica primară, dar se mai manifestă în unele misiuni primitive, în anumite colţuri ale lumii primitive. Dar dacă cineva susţine că ele sunt porunci pentru zilele noastre, trebuie să le accepte pe toate, chiar şi să bea ceva de moarte. Înainte de sfârşitul primului secol, darurile semnelor nu mai erau scrisori de recomandare pentru apostoli.

Testul îl constituia învăţătura corectă (vezi 2 Ioan 10). Cuvântul lui Dumnezeu este semnul cel mai mare în vremea aceasta.

v.19 Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S’a înălţat la cer, şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu.

v.20  Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei, şi întărea Cuvîntul prin semnele, cari-l însoţeau. Amin.)

Aceasta este afirmaţia concisă a lui Marcu referitoare la înălţarea la cer a lui Isus şi la lucrarea prezentă a Domnului la dreapta lui Dumnezeu. Ucenicii au plecat să ducă Evanghelia la fiecare făptură şi Domnul a lucrat cu ei, într-adevăr, şi a confirmat Cuvântul prin semnele pe care le făceau ei.

Aceasta este Evanghelia acţiunii! Fie ca şi noi să fim femei şi bărbaţi ai acţiunii pentru Dumnezeu!