Itinerar Biblic Ep.0139 – Marcu Cap.14 Vers.26-72

 

Rezumat

·         Ultima cină cu ucenicii.

·         Rugăciunea din Gheţimani.

·         Prinderea Domnului Isus.

·         Judecarea lui de către Sinedriu.

·         Lepădarea lui Petru.

 

Dragi prieteni, am intrat în linie dreaptă, ca să spun aşa în ceea ce priveşte lucrarea Domnului Isus aici pe pământ şi suntem în partea ei cea mai importantă.

Suntem în continuare în capitolul 14, care este cel mai lung capitol din această Evanghelie a lui Marcu. Am văzut până acum pregătirea pentru înmormântarea pe care i-o face Maria prin mirul pe care îl toarnă pe capul Domnului Isus. Apoi, Domnul Isus ia cina cu ucenicii Săi şi tot acum instituie acel act special al cinei pe care noi trebuie să o luăm spre pomenirea vieţii şi jertfei Sale.

Dar iată că acum continuăm cu o discuţie pe care Domnul Isus o are cu Petru. Suntem deci la capitolul 14, versetul 26:

v.26  Dupăce au cîntat cîntările de laudă, au ieşit în muntele Măslinilor.

v.27  Isus le-a zis: ,,În noaptea aceasta toţi veţi avea un prilej de poticnire; pentrucă este scris: ,Voi bate Păstorul, şi oile vor fi risipite.`

v.28  Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galilea.“

v.29  Petru i-a zis: ,,Chiar dacă toţi ar avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea.“

v.30  Şi Isus i-a zis: ,,Adevărat îţi spun că astăzi, chiar în noaptea aceasta, înainte ca să cînte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.“

v.31 Dar Petru I-a zis cu şi mai multă tărie: ,,Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.“ Şi toţi ceilalţi au spus acelaş lucru.

Aici descoperim jurământul de loialitate al lui Petru faţă de Domnul Isus. Sigur că Petru era sincer, dar nu-şi cunoştea slăbiciunea. Aceasta este şi problema celor mai mulţi dintre noi astăzi: nu ne cunoaştem slăbiciunea. Nu cred că psihologia te poate ajuta să vezi acest lucru. Numai Cuvântul lui Dumnezeu îţi poate arăta cum eşti cu adevărat. Aceasta este oglinda care te arată aşa cum eşti. Este singura oglindă pe care o avem.

Îngăduiţi-mi să vă dau acum un citat dintr-o publicaţie a unei organizaţii creştine. Voi cita din acest articol pentru că eu cred că lasă o impresie greşită. Este vorba despre o tânără fată care s-a dus cu o problemă la pastorul ei. “După câteva discuţii, pastorul şi-a dat seama că nu este echipat suficient pentru a o ajuta aşa cum avea nevoie. El a recomandat-o pe Elena unui psiholog creştin foarte competent. În calitate de consilier spiritual, el a condus-o pe Elena spre o înţelegere mai profundă a surselor anxietăţii sale, multe din acestea având rădăcina în experienţe din copilărie, demult uitate, dar readuse la suprafaţă şi înţelese sub călăuzirea unui ajutor înzestrat. Rezultatul: o adolescentă creştină eliberată din strânsoarea problemelor emoţionale, căreia i-a fost dată o nouă relaţie cu ea însăşi, cu cei din jur şi cu Domnul.” Este ca şi cum am citi o poveste de fraţii Grimm. Nu lipseşte decât expresia: “Şi au trăit fericiţi pân’ la adânci bătrâneţi.”

Ştiu că experimentatul psiholog creştin nu este cu nimic mai capabil decât pastorul obişnuit să rezolve astfel de probleme. Noi ne amăgim cu ideea că psihologul este o persoană care spune o formulă magică şi face problemele să dispară.

Adevărul este că nici unul dintre noi nu poate cunoaşte profunzimile inimii omeneşti. Numai Cuvântul lui Dumnezeu ne îngăduie să vedem ce păcătoşi suntem. Aceasta a fost problema cu Elena, fata din articol, aceasta este problema mea, şi aceasta este şi problema voastră. Dacă recunoaştem acest lucru, orice persoană care cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu ne poate ajuta.

Dacă ignorăm importanţa Cuvântului lui Dumnezeu şi nu-i acordăm importanţa cuvenită, ne trezim că după ce ne rezolvă psihologul o problemă, venim cu altele două noi. Atunci starea din urmă a omului este mai rea decât cea dintâi. Să fie foarte clar: singura soluţie la o problemă este Domnul Isus. Nu rezolvi o problemă dacă nu poţi veni la Domnul. El este marele Medic. El este şi marele Psiholog, singurul care ne cunoaşte. Pun un mare accent pe acest lucru, pentru că sunt convins că este nevoie să fie spus acest adevăr. Mulţi fac comerţ cu bolile oamenilor, când numai Cuvântul lui Dumnezeu le poate vindeca. Noi trebuie să învăţăm să venim la El şi să ne încredinţăm Lui. Poate că trebuie să recunoaştem că am avut o copilărie rea… dar totul a fost rău înainte de a-L primi pe Isus Hristos ca Mântuitor personal.

Acum avem un Mântuitor care ne iubeşte şi putem veni înaintea Lui. Ce minunat este că avem la cine merge cu problemele noastre!

Domnul Isus le spune ucenicilor că El merge înaintea lor în Galileea. El Îşi anunţă învierea. Le mai spune şi că oile vor fi împrăştiate, dar că El va merge în Galileea după învierea Sa şi îi va întâlni acolo. Numai că Simon Petru nu putea să lase lucrurile aşa. El s-a simţit îmboldit să spună că Isus nu va fi un prilej de poticnire pentru el, chiar dacă toţi ceilalţi se vor poticni. Vedem iarăşi că el pur şi simplu nu ştia ce spunea. Domnul îl pregăteşte pentru ce va urma şi îi spune că va fi alături de el.

Dragi prieteni, Domnul va fi alături de voi în astfel de momente. El va fi cu voi în cele mai disperate şi mai grele ceasuri ale existenţei voastre. Este sigur că aşa a fost cu Petru.

v.32 S’au dus apoi într’un loc îngrădit, numit Ghetsimani. Şi Isus a zis ucenicilor Săi: ,,Şedeţi aici pînă Mă voi ruga.“

v.33 A luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, şi a început să Se spăimînte şi să Se mîhnească foarte tare.

v.34 El le-a zis: ,,Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămîneţi aici, şi vegheaţi!“

Probabil că grădina Ghetsimani era un loc foarte cunoscut, un loc în care ei veneau frecvent. Iuda ştia că Isus avea obiceiul să vină aici. Domnul nu a petrecut nici o noapte în cetate. A ieşit în fiecare seară din Ierusalim.

Acum au rămas doar 11 ucenici. El lasă deoparte opt dintre ei şi îi ia cu El pe cei trei: Petru, Iacov şi Ioan. Ei sunt cu un pas mai aproape de El în acest ceas. Isus Se duce să Se roage. Limbajul folosit aici indică faptul că Isus trecea printr-un chin apăsător. Mai corect ar fi să spunem că El a început să se îngrozească şi să Se tulbure foarte tare.

Isus îndură aici un chin al sufletului care este la fel de profund, dacă nu chiar mai profund, ca suferinţa trupului pe cruce. L-a înfruntat El din nou pe ispititor aici, în grădină? Cred că da. Nu putem spune nimic sigur aici. Există, în grădină, mistere pe care noi nu le putem descifra. Cred că este o dovadă de îndrăzneală care frizează blasfemia să spui, la fel ca versurile unui cântec: “Voi trece cu El prin grădină”. Eu nu pot să trec prin ce a trecut Isus în grădina Ghetsimani. Nu pot să-L însoţesc în grădină, dar voi sta la marginea ei şi-L voi privi rugându-Se. Domnul ne-a cerut să veghem şi să ne rugăm ca să nu cădem în ispită.

v.35  Apoi a mers puţin mai înainte, S’a aruncat la pămînt, şi Se ruga ca, dacă este cu putinţă, să treacă de la El ceasul acela.

v.36  El zicea: ,,Ava, adică: Tată, -Ţie toate lucrurile Îţi sînt cu putinţă; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuş, facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu.“

Marcu spune că Isus S-a rugat să treacă de la El ceasul acela. Nu de moarte Se temea El, ci mai degrabă, de ceasul crucii – de momentul în care păcatul va fi pus asupra Lui. El a fost făcut păcat pentru noi (2 Corinteni 5:21). Marcu prezintă ceasul şi paharul ca fiind sinonime.

Ascultaţi ce spune autorul Epistolei către Evrei: “El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.” (Evrei 5:7,8).

Isus Se întoarce la locul în care îi lăsase pe cei trei ucenici.

v.37  Şi a venit la ucenici, pe cari i-a găsit dormind. Şi a zis lui Petru: ,,Simone, tu dormi? Un ceas n’ai fost în stare să veghezi?

v.38  Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de rîvnă, dar trupul este neputincios.“

Cei trei ucenici nu erau deloc alarmaţi. De fapt, ei ar fi putut să doarmă de la început până la sfârşit. Petru nu era deranjat deloc de faptul că avea să se lepede de Domnul. Ar fi trebuit să vegheze şi să se roage, dar a adormit. Vegherea şi rugăciunea sunt calea prin care putem evita ispita, dragi prieteni.

Observaţi că Isus Se duce înapoi şi repetă aceeaşi rugăciune.

v.39  S’a dus iarăş, şi S’a rugat, zicînd aceleaşi cuvinte.

Şi ucenicii au adormit din nou.

v.40  Apoi S’a întors din nou şi i-a găsit dormind; pentrucă li se îngreuiaseră ochii de somn. Ei nu ştiau ce să-I răspundă.

Ei nu au avut nici o explicaţie pentru eşecul lor. De aici învăţăm că nu ne putem bizui pe trupul nostru. Uneori vrem să facem anumite lucruri dar nu avem şi rezistenţa fizică pentru aceasta.

De aceea dragi prieteni este bine să ne deprindem şi cu o disciplină riguroasă în ceea ce priveşte trupul nostru.

v.41 În sfîrşit, a venit a treia oară, şi le-a zis: ,,Dormiţi de acum, şi odihniţi-vă! Destul! A venit ceasul! Iată că Fiul omului este dat în mînile păcătoşilor.

v.42  Sculaţi-vă; haidem să mergem; iată că se apropie vînzătorul!“

Acesta este începutul sfârşitului:

v.43 Şi îndată, pe cînd vorbea El încă, a venit Iuda, unul din cei doisprezece, şi împreună cu el a venit o mulţime de oameni cu săbii şi cu ciomege, trimeşi de preoţii cei mai de seamă, de cărturari şi de bătrîni.

Vedeţi că, până la urmă, conducătorii religioşi au ajuns să facă ce la început au spus că nu vor face: au venit să-L prindă pe Isus în timpul sărbătorii.

v.44  Vînzătorul le dăduse semnul acesta: ,,Pe care-L voi săruta, acela este; să-L prindeţi şi să-L duceţi supt pază.“

Iată-ne în faţa celui mai josnic act de trădare. Este detestabil şi odios. Iuda cunoştea locul în care Se retrăgea de obicei Domnul şi i-a condus pe duşmanii Lui acolo.

Sărutul este o pecete a dragostei şi afecţiunii, dar Iuda l-a folosit pentru a-L trăda pe Hristos. Prin aceasta, fapta sa este şi mai respingătoare şi mai mişelească.

Mai remarcăm aici şi faptul că Isus în trup omenesc nu avea o înfăţişare deosebită de a celorlalţi oameni. A fost nevoie să fie identificat în mulţime.

v.45 Cînd a venit Iuda, s’a apropiat îndată de Isus, şi I-a zis: ,,Învăţătorule!“ Şi L-a sărutat mult.

Observaţi ca Iuda Îi spune: “Învăţătorule!” Nu Îi spune “Doamne”. “Nimeni nu poate zice ‘Isus este Domnul’ decât prin Duhul Sfânt” (1 Corinteni 12:3).

v.46  Atunci oamenii aceia au pus mîna pe Isus, şi L-au prins.

Aceasta marchează momentul în care Isus este dat în mâinile oamenilor păcătoşi. El Se supune acum pentru a merge la cruce.

Simon Petru încearcă să vină în ajutorul lui Isus şi să-L scape.

v.47  Unul din cei ce stăteau lîngă El, a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot, şi i-a tăiat urechea.

v.48   Isus a luat cuvîntul, şi le-a zis: ,,Aţi ieşit ca după un tîlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi.

v.49  În toate zilele am fost la voi, şi învăţam pe oameni în Templu, şi nu M’aţi prins. Dar toate aceste lucruri s’au întîmplat ca să se împlinească Scripturile.“

Isus arată aici că astfel se împlineşte Scriptura. Dacă aceşti oameni ar fi cunoscut Scripturile, poate că ar fi ezitat sau s-ar fi răzgândit.

v.50  Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit.

Aşa cum am bănuit, Petru a fost cel care i-a tăiat urechea robului cu sabia. Ioan ne spune şi că numele robului era Malhu. Simon Petru era un pescar destul de bun, dar ca mânuitor de sabie nu avea tot atât de multă pricepere. A ţintit gâtul dar a nimerit urechea robului.

Toţi L-au părăsit pe Isus şi au fugit. Aşa s-a împlinit profeţia. După aceea urmează incidentul cu un tânăr cu o învelitoare de pânză de in.

v.51  După El mergea un tînăr, care n’avea pe trup decît o învelitoare de pînză de in. Au pus mîna pe el;

v.52  dar el şi-a lăsat învelitoarea, şi a fugit în pielea goală.

S-au făcut mereu speculaţii asupra identităţii acestui tânăr. Unii spun că era apostolul Pavel. Alţii spun că era Ioan Marcu. Eu înclin să cred că este mult mai posibil să fi fost Ioan Marcu.

v.53 Pe Isus L-au dus la marele preot, unde s’au adunat toţi preoţii cei mai de seamă, bătrînii şi cărturarii.

Isus este adus acum înaintea lui Caiafa, marele preot care era acceptat de romani. Ana, scorul lui Caiafa, era de fapt marele preot în conformitate cu Legea mozaică.

Isus a fost adus mai întâi înaintea lui Ana, aşa cum spune Ioan în Evanghelia lui. Unii cred că Ana a fost adevăratul artizan al complotului de prindere şi omorâre a lui Isus. Asistăm acum la o întâlnire a Sinedriului.

v.54  Petru L-a urmat de departe pînă în curtea marelui preot; a şezut jos împreună cu aprozii, şi se încălzea la para focului.

Petru se îndreaptă spre ruşinoasa lui cădere. El a urmat de departe grupul care Îl prinsese pe Isus şi se aşează lângă cine nu trebuie.

v.55  Preoţii cei mai de seamă şi tot soborul căutau vreo mărturie împotriva lui Isus, ca    să-L omoare; dar nu găseau nici una.

Întâlnirea Sinedriului era ilegală, pentru că avea loc noaptea. Metoda lor era tot ilegală. Ei au ascultat numai martori care erau împotriva lui Isus.

v.56  Pentrucă mulţi făceau mărturisiri mincinoase împotriva Lui, dar mărturisirile lor nu se potriveau.

v.57  Unii s’au sculat şi au făcut o mărturisire mincinoasă împotriva Lui, şi au zis:

v.58  ,,Noi L-am auzit zicînd: ,Eu voi strica Templul acesta, făcut de mîni omeneşti, şi în trei zile voi ridica un altul, care nu va fi făcut de mîni omeneşti.“

v.59  Nici chiar în privinţa aceasta nu se potrivea mărturisirea lor.

Mulţi au fost dispuşi să depună mărturii false, dar nu exista concordanţă între aceste mărturii. Trebuia găsită o acuzaţie susţinută de cel puţin doi martori. Sigur că Isus nu a spus că El va distruge Templul şi îl va ridica la loc în trei zile. El a spus: “Distrugeţi acest Templu”, ceea ce înseamnă că nu El îl distrugea. Ioan explică acest lucru spunând că Isus vorbise despre templul trupului Său (Ioan 2:21).

v.60  Atunci marele preot s’a sculat în picioare în mijlocul adunării, a întrebat pe Isus, şi I-a zis: ,,Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc oamenii aceştia împotriva Ta?“

v.61  Isus tăcea, şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăş, şi I-a zis: ,,Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvîntat?“

v.62  ,,Da, sînt,“ i-a răspuns Isus. ,,Şi veţi vedea pe Fiul omului şezînd la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.“

Isus nu S-a apărat în faţa unor falsuri atât de evidente. El împlinea şi în acest fel profeţia care spune: “Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie” (Isaia 53:7). Tăcerea lui Isus l-a suprins şi l-a enervat pe marele preot. El vroia ca Isus să răspundă pentru ca să Se condamne singur. Într-un final, marele preot L-a pus pe Isus să vorbească sub jurământ. Şi sub jurământ, Isus a spus că este Mesia, Fiul lui Dumnezeu. El nu putea afirma nici o poziţie mai înaltă decât aceasta.

El a mai adăugat ceva ce nu putea veni decât de la Fiul lui Dumnezeu: “Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.” Profetul Daniel spune: “M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte, şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. I s-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele, neamurile, şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum, şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.” (Daniel 7:13,14).

Marele preot a înţeles ce a spus Isus, precum şi implicaţiile spuselor Sale. El Şi-a manifestat emoţia puternică prin sfâşierea hainei. Prin acest gest, el a încălcat Legea mozaică, pentru că aceasta spune că haina marelui preot nu trebuie ruptă.

v.63  Atunci marele preot şi-a rupt hainele, şi a zis: ,,Ce nevoie mai avem de martori?

v.64  Aţi auzit hula. Ce vi se pare?“ Toţi L-au osîndit să fie pedepsit cu moartea.

v.65  Şi unii au început să-L scuipe, să-I acopere faţa, să-L bată cu pumnii, şi să-I zică: ,,Prooroceşte!“ Iar aprozii L-au primit în palme.

Ei L-au condamnat la moartea la Isus pentru că El susţinuse că este Mesia. Acuzaţia a fost schimbată când s-au dus înaintea lui Pilat (Marcu 15:3). Tratamentul pe care I l-au aplicat a fost cea mai mare insultă care Îi putea fi adusă. Gândiţi-vă că oamenii aceia L-au scuipat în faţă pe Fiul lui Dumnezeu!

În timp ce avea loc farsa aceea de proces împotriva lui Isus, Simon Petru se lupta cu ispita.

v.66  Pe cînd stătea Petru jos în curte, a venit una din slujnicele marelui preot.

v.67  Cînd a văzut pe Petru încălzindu-se, s’a uitat ţintă la el, şi i-a zis: ,,Şi tu erai cu Isus din Nazaret!“

v.68  El s’a lepădat, şi a zis: ,,Nu ştiu, nici nu înţeleg ce vrei să zici.“ Apoi a ieşit în pridvor. Şi a cîntat cocoşul.

v.69  Cînd l-a văzut slujnica, a început iarăş să spună celor ce stăteau acolo: ,,Acesta este unul dintre oamenii aceia.“

v.70  Şi el s’a lepădat din nou. După puţină vreme, ceice stăteau acolo, au zis iarăş lui Petru: ,,Nu mai încape îndoială că eşti unul din oamenii aceia; căci eşti Galilean, şi graiul tău seamănă cu al lor.“

Vorba unei slujnice l-a făcut pe Petru să se lepede de Domnul Lui. La vremea aceea, lui Petru îi era ruşine să fie recunoscut ca ucenic al lui Isus Hristos. Nu ne-am aflat oare şi noi în aceeaşi poziţie la un moment dat? Fie ca Dumnezeu să ne ierte laşitatea şi slăbiciunea, aşa cum l-a iertat şi pe Petru.

La cea de-a treia întâlnire, observaţi că înclinaţia lui Petru de a vorbi prea mult l-a dat de gol. Vorbirea lui l-a trădat.

v.71  Atunci el a început să se blesteme şi să se jure: ,,Nu cunosc pe omul acesta, despre care vorbiţi!“

v.72  Îndată a cîntat cocoşul a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba, pe care i-o spusese Isus: ,,Înainte ca să cînte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.“ Şi gîndindu-se la acest lucru, a început să plîngă.

Acest om nu şi-a cunoscut propria slăbiciune. Simon Petru Îl iubea pe Isus şi a fost sincer când a promis că-I va fi loial. Dar nu s-a cunoscut pe sine însuşi. Nu ajunsese încă în situaţia de a înţelege că nu este nimic bun în carne, în firea pământească.

Cu toate acestea, Petru s-a pocăit de păcatul său şi acesta este adevăratul test al credinciosului autentic. Acestea erau lacrimile de pocăinţă ale unei inimi zdrobite. După câţiva ani, el a scris în epistola sa: “Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!” (1 Petru 1:5). Petru ştia că Dumnezeu l-a păzit.

Încheiem acest capitol cu Isus în mâinile duşmanilor Săi. Ucenicii Lui se împrăştiaseră care încotro. Unul L-a trădat şi altul s-a lepădat de El. Este noaptea păcatului! Nu vrei să cunoşti şi lumina neprihănirii dragul meu prieten? Rămâi atunci în cuvântul Său.