Itinerar Biblic Ep.0138 – Marcu Cap.14 Vers.1-25

 

Rezumat

·         Planul pentru prinderea lui Isus.

·         Mirul turnat pe capul lui Isus.

·         Iuda vânzătorul.

·         Ultima cină cu ucenicii.

·         Rugăciunea lui Isus.

Dragi prieteni, iată-ne ajunşi la cel mai lung capitol al Evangheliei după Marcu, un capitol de 72 de versete.  Şi acest capitol 14 este, fără îndoială, un capitol plin de acţiune. Totuşi, aici Isus nu mai este Cel care acţionează. Alţii acţionează asupra Lui – atât prietenii, cât şi duşmanii. A venit timpul ca El să fie dat pe mâna potrivnicilor Săi. Lucrarea Sa de pe pământ este încheiată prin împlinirea profeţiei. El este ca un miel care este dus la măcelărie (Isaia 53:7). Domnul Isus Se predă în mâinile oamenilor. Maria Îl unge cu mir, Iuda Îl trădează, Petru se leapădă de El şi Sinedriul Îl arestează. Dar în toate acestea, Domnul Isus este în voia Tatălui.

Pe măsură ce ne apropiem de umbra crucii, inima plină de reverenţă înţelege că se află pe pământ sfânt. Sunt adâncimi care nu au fost sondate şi înălţimi ce nu au putut fi măsurate. Ceea ce se întâmplă în acest moment implică chinul şi agonia sufletului Său. A venit timpul ca Isus să fie dat pe mâinile oamenilor! Vă amintiţi că, la nunta din Cana, Isus i-a spus mamei Lui: “Nu Mi-a venit încă ceasul!”?

În acest capitol, precum şi în cel care urmează se pare că există un acord ciudat între cer şi iad. Lumina şi întunericul merg împreună în aceeaşi direcţie. Neprihănirea şi păcatul merg la cruce şi Dumnezeu şi Satan au decis că Isus va fi răstignit.

Iată însă care sunt principalele puncte ale acestui capitol:

  1. Mai întâi, Marele preot şi cărturarii plănuiesc să-L omoare pe Isus (v. 1-2).
  2. Apoi, Maria din Betania toarnă mir pe capul Domnului Isus (v. 3-9).
  3. Iuda pune la cale trădarea lui Isus (v. 10-11).
  4. Aceasta în timp ce Domnul Isus Se pregăteşte pentru ultima cină de Paşte şi pentru prima Cină a Domnului ((v. 12-25).
  5. Tot acum are loc şi jurământul de loialitate al lui Petru (v. 26-31).
  6. După aceea urmează rugăciunea lui Isus în grădina Ghetsimani (v. 32-42).
  7. Imediat după rugăciunea are loc arestarea lui Isus (v. 43-52).
  8. Domnul Isus este judecat apoi înaintea Sinedriului (v. 53-65).
  9. În timpul judecăţii, cel care jurase credinţă veşnică Domnului Isus, Petru, spune că nu-L cunoaşte pe Isus (v. 66-72).

Dar să trecem acum la relatarea tuturor acestor evenimente aşa cum o găsim în acest capitol 14 din Evanghelia după Marcu.

v.1  După două zile era praznicul Paştelor şi al Azimilor. Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau cum să prindă pe Isus cu vicleşug, şi să-L omoare.

v.2   Căci ziceau: ,,Nu în timpul praznicului, ca nu cumva să se facă turburare în norod.“

Paştele era sărbătorit în cea de-a paisprezecea zi din prima lună evreiască, adică luna Nisan, care corespunde lunii aprilie de la noi. “În luna întâia, în a patrusprezecea zi a lunii, între cele două seri, vor fi Paştele Domnului.” (Levitic 23:5). Sărbătoarea azimilor era în cea de-a cincisprezecea zi a aceleiaşi luni şi ţinea şapte zile. “Şi în a cincisprezecea zi a lunii acesteia, va fi sărbătoarea azimilor în cinstea Domnului; şapte zile să mâncaţi azimi.” (Levitic 23:6). Cred că intenţia preoţilor cei mai de seamă şi a cărturarilor era să-L prindă pe Isus după sărbătorile acestea, după plecarea mulţimii de oameni din Ierusalim, şi să-L condamne la moarte.

Ei au decis să nu-L prindă în aceste zile cât dura Paştele şi sărbătoarea azimilor, care se întindea pe o durată de şapte zile. După aceste şapte zile, oamenii ar fi început să plece spre casele lor. Atunci era momentul cel mai bun pentru a-L prinde pe Isus şi pentru a-L executa. Conducătorii religioşi nu vroiau să-L prindă pe Isus în timpul sărbătorii pentru că se temeau că mulţimea ar putea provoca o răscoală. Oamenii simpli Îl preţuiau pe Isus şi Îl ascultau cu bucurie. El îi hrănise şi îi vindecase.

v.3  Pe cînd şedea Isus la masă, în Betania, în casa lui Simon leprosul, a venit o femeie, care avea un vas de alabastru cu mir de nard curat, foarte scump; şi, dupăce a spart vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus.

Acesta este un gest atât de frumos! Evanghelia după Ioan plasează acest incident la şase zile înainte de Paşte (Ioan 12:1). Atunci, au greşit oare Matei şi Marcu prin plasarea acestui incident chiar înainte de Paşte? Nu. Trebuie însă să ţinem seama de faptul că nici Matei, nici Marcu nu au încercat să prezinte evenimentele în ordine cronologică. Scopul lor evident este acela de a pune acest gest frumos alături de fapta reprobabilă a lui Iuda, adică, de decizia lui de a-L trăda pe Isus.

Aceste două fapte înfăţişează un contrast viu, un conflict între lumină şi întuneric şi acesta este motivul pentru care sunt aduse la un loc în felul acesta. Matei şi Marcu nu     şi-au propus o biografie cronologică a lui Isus Hristos. Atât prietenul, cât şi duşmanul se apropie acum de cruce, dar pe drumuri diferite.

Maria din Betania vine pe drumul luminii şi al dragostei. Iuda este mânat de motive rele şi duşmănoase. Ioan este cel care ne spune că această femeie era Maria, sora Martei şi a lui Lazăr (Ioan 12:3).

v.4  Unora dintre ei le-a fost necaz, şi ziceau: ,,Ce rost are risipa aceasta de mir?

v.5  Mirul acesta s’ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei (Greceşte: dinari.), şi să se dea săracilor.“ Şi le era foarte necaz pe femeia aceea.

Tot Ioan ne spune că Iuda a fost cel care a dat tonul la acest comentariu negativ şi astfel au fost şi ceilalţi determinaţi să-i cânte în strună. Sugestia pioasă conform căreia banii ar fi putut fi folosiţi în scopuri caritabile ascunde adevăratul motiv al protestului său. Iuda vroia să-şi însuşească acest câştig pentru propriile lui scopuri egoiste. Este trist să constatăm că şi astăzi se întâlneşte acest comportament în unele lucrări creştine. Dacă ei i-ar fi dat banii lui Iuda, unde credeţi că ar fi ajuns aceştia?

Oricum, iată răspunsul Domnului Isus:

v.6  Dar Isus le-a zis: ,,Lăsaţi-o în pace; de ce-i faceţi supărare? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine;

v.7  căci pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, şi le puteţi face bine oricînd voiţi: dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.

Dacă ei ar fi fost sinceri, ar fi avut foarte multe prilejuri de a-i ajuta pe săraci şi ei s-ar fi putut folosi de aceste prilejuri. Prezenţa celor săraci este o caracteristică a acestor vremuri. Sărăcia nu va fi eliminată înainte de venirea lui Isus. Ideea unora că pot eradica sărăcia împărţind nişte bani în dreapta şi în stânga este o greşeală. Mai sunt multe alte lucruri greşite care trebuie îndreptate în această lume, înainte de a ne gândi la rezolvarea problemei sărăciei.

v.8  Ea a făcut ce a putut; Mi-a uns trupul mai dinainte, pentru îngropare.

v.9  Adevărat vă spun că, oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.“

Ea a făcut ce a putut. Atât a cerut Dumnezeu de la fiecare dintre noi. Lucrul important de semnalat aici este discernământul spiritual al Mariei, discernământ care lipsea chiar şi apostolilor în aceste momente. Ea I-a uns trupul Domnului pentru îngropare. Gândiţi-vă puţin la acest lucru! Această femeie săracă şi fragilă, aflându-se la hotarul evenimentelor cruciale din preajma răstignirii, a avut curajul să vină şi să-I spună Domnului că înţelege ce se întâmplă.

Nici unul dintre apostoli nu şi-a dat seama de acest lucru, dar ea l-a înţeles. Mireasma parfumului vărsat de ea în ziua aceea a fost purtată de-a lungul secolelor de Duhul Sfânt, până în zilele noastre.

Această mireasmă umple şi astăzi inimile cu dulceaţa ei. Atunci, în acele momente premergătoare patimilor lui Isus, lângă El se afla cineva care înţelegea ce se întâmplă.

Este atât de uşor să citim acest fragment fără să-i prindem înţelesul. Oare am spart şi noi vasul nostru de alabastru deasupra lui Isus, astfel încât prin viaţa noastră să se împrăştie o mireasmă frumoasă, care să fie o binecuvântare pentru alţii? Poate că unii vor sparge vasul lor de alabastru pentru a-i ajuta pe săraci. Mă întreb însă dacă noi facem tot ce putem pentru Domnul.

După ce am fost martorii acestei scene frumoase, plină de dragoste şi de lumină, citim despre planul lui Iuda de a-L trăda pe Isus.

v.10  Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s’a dus la preoţii cei mai de seamă, ca să le vîndă pe Isus.

v.11  Cînd au auzit ei lucrul acesta, s’au bucurat, şi i-au făgăduit bani. Şi Iuda căuta un prilej nimerit, ca să-L dea în mînile lor.

Aceasta este o faptă a întunericului. Iuda ia parte la planul pentru uciderea lui Isus. Conform acestui plan, el trebuia să aştepte un moment prielnic pentru a-L vinde. Numai că Isus le-a dejucat planurile. În Evanghelia lui Ioan găsim scris că Isus i-a spus lui Iuda: “Ce ai să faci, fă repede.” (Ioan 13:27). Probabil că Iuda a alergat degrabă la farisei şi le-a spus: “Duceţi-vă acum să-L prindeţi, pentru că planul nostru a fost descoperit. Mi-a spus să fac repede ce am de făcut. S-ar putea să plece din cetate.” Fariseii au chemat soldaţii şi s-au dus să-L prindă pe Isus.

Următorul lucru menţionat în Evanghelia după Matei este acela că Isus Se pregăteşte pentru sărbătoarea Paştelui.

v.12 În ziua dintîi a praznicului Azimilor, cînd jertfeau Paştele, ucenicii lui Isus I-au zis:

Paştele trebuia mâncat cu pâine nedospită, iar după aceea urmau şapte zile în care se mâncau azimi (Exod 12:14-20). Ucenicii erau foarte meticuloşi, căutând să respecte întocmai Legea mozaică. Ei vroiau să ştie unde urmau să mănânce Paştele. Aveau de gând să facă totul aşa cum se cuvine. Dar ceea ce nu înţelegeau ei era că în numai câteva ore, Domnul Isus urma să împlinească întreaga semnificaţie a Paştelui.

v.13  El a trimes pe doi din ucenicii Săi, şi le-a zis: ,,Duceţi-vă în cetate; acolo aveţi să întîlniţi un om ducînd un ulcior cu apă: mergeţi după el.

v.14  Unde va intra el, spuneţi stăpînului casei: ,,Învăţătorul zice: ,Unde este odaia pentru oaspeţi, în care să mănînc Paştele cu ucenicii Mei?`

Cred că aici ne este descoperită din nou umanitatea lui Isus şi faptul că aceia care Îl iubeau pregăteau masa de Paşte pentru a sărbători împreună cu El. De asemenea, ne mai descoperă şi omniscienţa lui Isus.

Se pare că stăpânul casei era un ucenic anonim al Domnului Isus. Nu avem motive să ne îndoim de existenţa unei oferte anterioare privitoare la această odaie pentru oaspeţi. Sunt înclinat să cred că, la un moment dat, în timpul lucrării sale de trei ani, Isus l-a întâlnit pe acest om şi acesta s-a oferit să-I pună la dispoziţie această odaie. Poate că I-a spus: “Când vei veni la Ierusalim de Paşte, să ştii că am această odaie pregătită pentru Tine.” Aceasta a fost o dovadă de slujire din partea acestui om. Acesta este unul din lucrurile pe care le putem face şi noi în slujba Domnului.

v.15  Şi are să vă arate o odaie mare de sus, aşternută gata: acolo să pregătiţi pentru noi.“

v.16  Ucenicii au plecat, au ajuns în cetate, şi au găsit aşa cum le spusese El; şi au pregătit Paştele.

Observaţi că Isus a sărbătorit Paştele într-o odaie de împrumut. Este evident că odaia a fost pregătită pentru Isus. Aşa cum am spus, acesta ar fi putut fi un aranjament anterior. Nu cred că gazda trebuie învinuită pentru faptul că nu a fost prezentă pentru a spăla picioarele ucenicilor. Era ceva privat. Grupul de ucenici împreună cu Domnul Isus nu aveau nevoie de nici un amestec din afară. Domnul a spus: “Unde este odaia pentru oaspeţi în care să mănânc Paştele cu ucenicii Mei?” El vroia să fie împreună cu ei. Gazda nu avea de ce să-i deranjeze.

Vă amintiţi că un lucru similar s-a întâmplat atunci când Isus i-a trimis pe ucenici  să-I aducă măgăruşul pe care a intrat în Ierusalim. Ei l-au găsit aşa cum spusese El. Cred că şi pentru acest măgăruş fuseseră făcute pregătiri mai dinainte. Domnul Isus trebuie să-Şi fi aranjat aceste lucruri în timpul călătoriilor Sale dintr-un loc în altul.

Dar iată că vine şi momentul aşteptat.

v.17  Seara, Isus a venit cu cei doisprezece.

Observaţi că El a venit seara. Paştele începe la asfinţitul soarelui şi Isus a venit în această casă sub acoperământul întunericului. El nu vroia să-i provoace pe duşmanii Săi înainte de vreme. La timpul potrivit, El Se va preda în mâinile lor şi ei Îl vor răstigni. Acest lucru nu va fi conform programului lor, ci la momentul ales de Dumnezeu.

Aceasta a fost o ocazie deosebită pentru ucenici. Domnul Isus a mâncat Paştele împreună cu ei într-un cadru plăcut, neoficial. Noi am făcut din Cina Domnului un eveniment foarte ceremonios. Aici Îl vedem pe Isus mâncând împreună cu ucenicii Săi, înainte de a fi răstignit. Următoarea ocazie de a mânca împreună cu ei va fi micul dejun de pe ţărmul Galileii, după învierea Sa. Dar acum ucenicii aveau ocazia unui timp de părtăşie unic.

Nu am nimic împotriva meselor organizate de diferite biserici pentru membrii lor. Ele pot servi un scop foarte nobil, numai că aceste mese nu mai sunt ce ar trebui să fie. Este minunat ca oamenii să aibă prilejul să se întâlnească astfel şi să aibă părtăşie în jurul persoanei lui Isus Hristos. Dacă El nu este în centrul atenţiei noastre, şi ne adunăm doar ca să ne distrăm, deşi spunem că avem părtăşie, am pierdut cu totul din vedere semnificaţia unui astfel de eveniment. O cină la biserică ar trebui să fie o ocazie de a vă întâlni unii cu alţii în jurul persoanei lui Hristos. Acesta a fost şi scopul acestei mese de Paşte.

v.18  Pe cînd şedeau la masă şi mîncau, Isus a zis: ,,Adevărat vă spun că unul din voi, care mănîncă cu Mine, Mă va vinde.“

v.19  Ei au început să se întristeze, şi să-I zică unul după altul: ,,Nu cumva sînt eu?“

Este interesant faptul că toţi se ştiau  capabili de acest lucru. Dacă nu aţi descoperit că sunteţi nişte vicioşi, nişte păcătoşi, în stare să-I întoarceţi spatele lui Dumnezeu, nu ştiţi prea multe despre voi înşivă, dragii mei prieteni. Înşelătoria este chiar în inima noastră, cel puţin aşa spune Domnul Isus şi cred că avem suficiente motive să-l credem.

Din păcate, mulţi oameni care vin la biserică nu vor să recunoască faptul că sunt păcătoşi pierduţi. Şi mulţi oameni mântuiţi nu-şi dau seama că sunt în stare să-I întoarcă spatele lui Dumnezeu. Cred că fiecare dintre noi ar putea întreba: “Nu cumva sunt eu?”

Dar să mergem mai departe:

v.20  ,,Este unul din cei doisprezece,“ le-a răspuns El; ,,şi anume, cel ce întinge mîna cu Mine în blid.

v.21  Fiul omului, negreşit, Se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela, prin care este vîndut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el, să nu se fi născut.“

Iuda Iscarioteanul a fost cel care a luat hotărârea de a-L trăda pe Isus. Responsabilitatea lui Iuda a fost mare, pentru că el a avut prilejul de a fi cu Isus timp de trei ani de zile. Psalmistul a scris: “Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care Îmi puneam încrederea şi care mânca din pâinea Mea, ridică şi el călcâiul împotriva Mea.” (Psalmul 49:1). El a arătat spre Iuda Iscarioteanul şi cred că acesta a plecat imediat.

Isus a instituit o nouă sărbătoare pe rămăşiţele celei vechi, cea a Paştelui. El a ridicat un nou monument, dar nu unul din metal sau marmură, ci unul din aceste două elemente atât de repede pieritoare: pâinea şi vinul. Paştele aştepta cu nerăbdare venirea lui Isus ca Miel al lui Dumnezeu care va face ispăşire pentru păcatele lumii. Cina Domnului priveşte în urmă la moartea Sa. Pâinea vorbeşte despre trupul Lui care s-a frânt. (Amintiţi-vă că nici un os din trupul lui Isus nu a fost zdrobit.)

Acum urmează un pasaj foarte important:

v.22  Pe cînd mîncau, Isus a luat o pîne; şi, după ce a binecuvîntat, a frînt-o, şi le-a dat, zicînd: ,,Luaţi, mîncaţi, acesta este trupul Meu.“

v.23  Apoi a luat un pahar, şi, dupăce a mulţămit lui Dumnezeu, li l-a dat, şi au băut toţi din el.

v.24  Şi le-a zis: ,,Acesta este sîngele Meu, sîngele legămîntului celui nou, care se varsă pentru mulţi.

v.25  Adevărat vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din rodul viţei, pînă în ziua cînd îl voi bea nou în Împărăţia lui Dumnezeu.“

Aici avem câteva lucruri interesante şi importante. Paharul de Paşte a trecut pe la ucenici de mai multe ori în timpul acelei cine. În acel timp, ucenicii cântau unul din psalmi. Se pare că după al şaptelea rond al paharului a instituit Domnul Cina Domnului. Astăzi Cina Domnului priveşte în urmă spre lucrarea lui Isus de pe cruce, de acum două mii de ani.

Paştele aştepta cu nerăbdare venirea lui Mesia, dar Paştele va fi restaurat în Impărăţia de o mie de ani (aşa cum aflăm din Ezechiel). Cred că motivul este acesta: în timpul mileniului, se va aminti venirea lui Isus. Când a fost instituit pentru prima dată, Paştele aştepta venirea lui Mesia. Nu văd de ce nu se poate privi acest lucru şi în viitor şi în trecut. Mai mult, adevăratul înţeles al Paştelui va fi arătat în timpul Împărăţiei milenare. Pavel spune: “Căci Hristos, Paştele nostru, a fost jertfit.” (1 Cor. 5:7).

Dragii mei, aceasta este cheia creştinismului, jertfa Domnului Isus pentru păcatele omenirii în vederea mântuirii. Nici o altă religie nu are aşa ceva şi nici nu poate avea, pentru că jertfa Domnului Isus este unică.

Domnul le spune ucenicilor că lucrul acesta trebuie să rămână în amintirea oamenilor.

Este această jertfă şi în memoria ta? Ar trebui să fie.