Itinerar Biblic Ep.0135 – Marcu Cap.11

 

Rezumat

• Prezentarea publică a Domnului Isus în calitate de Mesia.

• Blestemarea Smochinului.

• Curăţirea Templului.

• Cuvântarea despre puterea credinţei.

 

Dragi ascultători, parcurgând Evanghelia scrisă de Marcu în stilul său dinamic şi alert nici nu am simţit cum am ajuns, iată, la prezentarea  ultimelor  zile ale Domnului Isus aici pe pământ. Odată cu capitolul 11 întrăm în relatarea acestei ultime părţi a vieţii şi lucrării Domnului Isus aici pe pământ. Iată cam în ce mod arată agenda acestui capitol:

  1. Mai întâi, Domnul Isus Se prezintă în mod public, înaintea poporului Său, ca fiind Mesia și vom vedea lucrul acesta în primele 11 versete.

2 Apoi, Domnul Isus pronunţă un blestem asupra smochinului şi acesta este un episod pe care îl vom vedea relatat de la versetul 12 înainte.

  1. Un alt eveniment importat este acela legat de curăţirea Templului şi el ne este redat de la versetul 15.
  2. Urmează apoi cuvântul lui Isus despre puterea credinţei , cuvântare pe care o găsim după versetul 22.
  3. În cele din urmă, Domnul Isus îi deranjează pe conducătorii religioşi prin răspunsul Său, aceasta fiind şi ultima parte a capitolului.

Capitolul 11 se ocupă în mare  de cele trei zile petrecute de Isus în Ierusalim. Eu unul   sunt de acord cu cei care susţin că intrarea lui Isus în Ierusalim nu a fost deloc triumfală

Motivul pentru care fac această afirmaţie este legat de faptul că această intrare reprezenta venirea Domnului Isus la Ierusalim în vederea încheierii lucrării Sale pe pământ şi prezentării Sale, în mod public, ca Mesia. De fapt, Domnul Isus a intrat în Ierusalim de trei ori, în trei zile consecutive. Fiecare Evanghelie prezintă un aspect diferit al intrării lui Isus în Ierusalim. Prima intrare a avut loc într-o zi de sâmbătă, adică de Sabat. A revenit duminică şi a curăţit templul. Luni a venit din nou şi a plâns pentru cetate.

Să vedem ce relatează Marcu cu privire la acest episod:

v.1 Cînd s’au apropiat de Ierusalim, şi au fost lîngă Betfaghe şi Betania, înspre muntele Măslinilor, Isus a trimes pe doi din ucenicii Săi,

Am văzut, în capitolele anterioare, că Isus Se deplasa spre Ierusalim. Şi geografic, şi cronologic, Isus Se apropie de momentul morţii Sale. Aceasta este ultima săptămână din viaţa Sa pământească. Betania şi Betfaghe erau două cetăţi mici de cealaltă parte a Muntelui Măslinilor. Acum Domnul Isus le dă oamenilor Săi următoarele instrucţiuni:

v.2  şi le-a zis: ,,Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: îndată ce veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n’a încălecat încă nici un om; deslegaţi-l şi aduceţi-Mi-l.

v.3  Dacă vă va întreba cineva: ,Pentruce faceţi lucrul acesta?` să răspundeţi: ,Domnul are trebuinţă de el. Şi îndată îl va trimete înapoi aici.“

Există două explicaţii plauzibile referitoare la măgăruşul pe care urma să călărească Isus la intrarea în Ierusalim. Domnul Isus trebuie să fi ştiut tot despre el, pentru că El este atotcunoscător. Acesta ar fi putut fi un miracol de la început până la sfârşit. Pe de altă parte, toate acestea puteau fi aranjate dinainte, ceea ce ar fi făcut din întreaga poveste o chestiune pur omenească. Nu pare necesar să vedem aici un miracol, pentru că nu este cazul, explicaţia naturală fiind acceptabilă. Cred că Isus a aranjat dinainte aceste detalii şi părerea mea este că veţi avea mai mult de câştigat dacă luaţi lucrurile aşa. Mai important este faptul că Domnul Isus Îşi afirmă autoritatea aici. Este de ajuns pentru ucenici să spună că Domnul i-a trimis şi vor fi lăsaţi în pace.

În timp ce unii îi plănuiau moartea, alţii I se supun. Ei pleacă şi împlinesc porunca Domnului. La fel este şi astăzi. Adică, există două categorii de oameni: cei care ascultă de Domnul Isus şi cei care I se împotrivesc cu înverşunare. Citind mai departe, vom vedea că ucenicii au intrat în satul arătat de Isus au găsit totul aşa cum le spusese El.

v.4   Ucenicii s’au dus, au găsit măgăruşul legat afară lîngă o uşă, la cotitura drumului, şi l-au deslegat.

v.5  Unii din cei ce stăteau acolo, le-au zis: ,,Ce faceţi? De ce deslegaţi măgăruşul acesta?“

v.6  Ei au răspuns cum le poruncise Isus. Şi i-au lăsat să plece.

Observaţi că ucenicii urmează întocmai instrucţiunile primite şi se întorc la Isus cu măgăruşul.

v.7  Au adus măgăruşul la Isus, şi-au aruncat hainele pe el, şi Isus a încălecat pe el.

v.8  Mulţi oameni îşi aşterneau hainele pe drum, iar alţii presărau ramuri, pe cari le tăiaseră depe cîmp.

v.9  Cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau după Isus, strigau: ,,Osana! Binecuvîntat este cel ce vine în Numele Domnului!

Nu sunt sigur că acesta era un mod prea impresionant de a-ţi face apariţia pentru cei din Ierusalim.

Sunt convins că nu era deloc impresionant pentru cineva care fusese în Roma la intrarea unuia dintre Cezari în cetate, la întoarcerea dintr-o campanie victorioasă. Se spune că uneori sărbătoarea dura şi două-trei zile şi nopţi. Aceasta era o intrare triumfală!

Aici avem însă doar un grup de galileeni, nişte ţărani în fond. Dar lucrul important este că Domnul Isus Se înfăţişa în public şi Se oferea pe Sine Însuşi mulţimii.

v.11  Isus a intrat în Ierusalim, şi S’a dus în Templu. Dupăce S’a uitat la toate lucrurile de jur împrejur, fiindcă era pe înserate, a plecat la Betania, cu cei doisprezece.

Aici avem două lucruri importante de remarcat. În mod evident, era ziua de Sabat şi schimbătorii de bani şi cei ce vindeau porumbei nu erau în Templu. În această primă zi, Isus a intrat ca un Preot, El fiind totodată şi jertfa. El a intrat ca Mare Preot să aducă jertfa care va fi primită de Dumnezeu pentru ispăşirea păcatelor mele şi ale voastre.

Remarcaţi că Isus nu a petrecut noaptea în Ierusalim, ci s-a întors în Betania la lăsarea serii. Cred că putem spune că Isus nu a petrecut noaptea într-o cetate care Îl respingea.

v.12 A doua zi, după ce au ieşit din Betania, Isus a flămînzit.

v.13  A zărit de departe un smochin, care avea frunze, şi a venit să vadă poate va găsi ceva în el. S’a apropiat de smochin, dar n’a găsit decît frunze, căci nu era încă vremea smochinelor.

v.14  Atunci a luat cuvîntul, şi a zis smochinului: ,,În veac să nu mai mănînce nimeni rod din tine!“ Şi ucenicii au auzit aceste vorbe.

Aceasta se întâmpla în cea de-a doua zi, când Isus şi ucenicii veneau dinspre Betania. Avem aici relatarea unui incident care a iscat numeroase controverse. În această zi, Isus a curăţat Templul şi a blestemat smochinul.

După părerea mea, poporul Israel este reprezentat aici de smochin. Ştiu că voi fi contrazis, dar nu acesta este scopul meu acum. Important este că acest fragment ne învaţă o lecţie spirituală. Evreii aveau frunzele – aparenţa exterioară a unei religii date de Dumnezeu, dar nu dădeau nici o roadă spirituală. Oare nu putem spune acelaşi lucru şi despre Biserica din zilele noastre? Acesta ar fi mesajul lui Isus pentru biserica din Laodicea. Ei erau săraci şi orbi şi aveau nevoie de doftorie pentru ochi, ca să-şi ungă ochii şi să vadă. Aceasta înseamnă că acolo nu era prezent Duhul Sfânt. Cred că despre acelaşi lucru vorbea Isaia în 29:13“Domnul zice: ‘Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, şi frica pe care o are de Mine, nu este decât o învăţătură de datină omenească.’” Eu consider că aceasta este poziţia bisericii de astăzi.

Domnul Isus a blestemat smochinul şi smochinul s-a uscat.

v.15  Au ajuns în Ierusalim; şi Isus a intrat în Templu. A început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu; a răsturnat mesele schimbătorilor de bani, şi scaunele celor ce vindeau porumbei.

Aici Isus curăţă Templul de toate lucrurile care nu aveau ce căuta acolo. Ioan ne spune că Isus a curăţit Templul o dată la începutul lucrării Sale şi o dată la sfârşit. Aceasta s-a întâmplat în a doua zi, care nu era o zi de Sabat, ci duminică. Acum schimbătorii de bani se aflau în Templu. Ei se aflau acolo pentru a schimba banii străinilor care aveau nevoie de moneda locală pentru a cumpăra ceva în Ierusalim. Monedele lor nu puteau fi folosite aici. Într-un fel, acesta era un scop bun, dar Domnul Isus i-a acuzat pe aceşti oameni că au făcut din Casa Domnului o peşteră de tâlhari. Devenise o afacere religioasă. Acesta este pericolul care pândeşte orice organizaţie religioasă.

Prezentarea publică a lui Isus ca Mesia nu a fost o intrare triumfală în Ierusalim. Domnul Isus a fost RESPINS. Nu-mi place să folosesc termenul “triumfal”, care nici nu este biblic. Aşteptaţi până în ziua în care veţi sta faţă în faţă cu Isus, când “întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1 Tes. 4:16,17).

Atunci îi veţi vedea pe toţi cei care au crezut în Hristos vreme de peste 1900 de ani – vor fi acolo milioane de sfinţi.

Dragi prieteni, aceea va fi o intrare triumfală! Şi cred că va avea loc pe o perioadă mai lungă de timp. Învierea noastră va avea loc cât ai clipi din ochi, dar această paradă a sfinţilor va dura mult mai mult. El ne va conduce spre un loc nou, spre o nouă stare de făpturi noi, într-o casă nouă. Şi aceasta nu va fi pe lună sau pe altă planetă din sistemul nostru solar, ci în Noul Ierusalim. Totul va fi atât de glorios!

Am ajuns şi la cea de-a treia zi.

v.17  Şi-i învăţa şi zicea: ,,Oare nu este scris: ,Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile?` Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari.“

v.18  Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, cînd au auzit cuvintele acestea, căutau cum să-L omoare; căci se temeau de El, pentrucă tot norodul era uimit de învăţătura Lui.

v.19  Oridecîte ori se însera, Isus ieşea afară din cetate.

v.20  Dimineaţa, cînd treceau pe lîngă smochin, ucenicii l-au văzut uscat din rădăcini.

v.21 Petru şi-a adus aminte de cele petrecute, şi a zis lui Isus: ,,Învăţătorule, uite că smochinul, pe care l-ai blestemat, s’a uscat.“

Acum Isus are prilejul de a vorbi despre rugăciune şi despre puterea credinţei.

Ucenicii s-au minunat când au văzut smochinul şi astfel I-au dat lui Isus ocazia să le vorbească despre rugăciune.

v.22  Isus a luat cuvîntul, şi le-a zis: ,,Aveţi credinţă în Dumnezeu!

Este interesant că acest discurs despre rugăciunea făcută cu credinţă a venit după ce Petru a atras atenţia asupra smochinului uscat. Primul pas în rugăciune trebuie să fie credinţa în Dumnezeu. Autorul epistolei către Evrei a enunţat acelaşi principiu când a spus: “Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6).

Dacă nu credeţi că Dumnezeu vă poate răspunde la rugăciune, atunci scepticul are dreptate când spune că rugăciunea nu este altceva decât discuţia unui nebun cu el însuşi. Primul pas constă în a avea încredere în Dumnezeu.

v.23  Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: ,Ridică-te şi aruncă-te în mare`, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.

Acesta este un verset înţeles greşit de foarte mulţi oameni astăzi. Creştinul nu are nevoie să arunce munţi în mare, la modul propriu. El are nevoie de puterea de a trăi şi de a se confrunta cu munţii problemelor şi grijilor zilnice. De aceea s-a putut ruga Pavel pentru Efeseni în felul următor: “şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinlăuntru” (Efeseni 3:16). Nu vă rugaţi pentru mine să pot muta munţii! Ca să fiu sincer, nu văd ce rost ar avea! Şi dacă aş face-o, unde i-aş muta? Nu vreau să-i arunc în mare pentru că arată foarte bine acolo unde sunt. Dar pot să spun că vreau să vă rugaţi ca să fiu întărit în putere, prin Duhul Sfânt, în omul dinlăuntru. Acesta ar fi un lucru mai mare decât a muta munţii. Despre aşa ceva vorbeşte şi Isus aici prin această paralelă puternică prin care vrea să ne facă să înţelegem puterea rugăciunii prin credinţă.

v.24  De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, cînd vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.

Aveţi credinţă în Dumnezeu! Aceasta nu înseamnă că vă puteţi satisface dorinţele voastre egoiste, ci înseamnă să aveţi credinţă că tot ce este în voia lui Dumnezeu se va împlini.

v.25  Şi, cînd staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentruca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre.

v.26  Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greşelile voastre.

Aici avem o condiţie care trebuie îndeplinită pentru ca rugăciunea cuiva să fie auzită şi împlinită. Un duh de neiertare va crea un scurt-circuit în puterea rugăciunii. Dumnezeu ne iartă de dragul lui Hristos (Efeseni 4:32). Aşa suntem mântuiţi. Dar dacă vrem să avem putere, trebuie să iertăm. Nu neglijaţi acest aspect, pentru că este foarte important.

Să trecem la următorul fragment, în care preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrânii încearcă să-L prindă în cursă pe Isus.

v.27 S’au dus din nou în Ierusalim. Şi, pe cînd Se plimba Isus prin Templu, au venit la El preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrînii,

v.28  şi I-au zis: ,,Cu ce putere faci Tu aceste lucruri? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta ca să le faci?“

Aceşti potrivnici ai lui Isus se ţin scai de El. Ei Îi contestă autoritatea, pentru că, în calitatea lor de conducători religioşi ai poporului în vremea aceea, nu-I delegaseră lui Isus nici un fel de autoritate. Aşa că vroiau să ştie de unde avea El această autoritate.

v.29  Isus le-a răspuns: ,,Am să vă pun şi Eu o întrebare; răspundeţi-Mi la ea, şi apoi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac aceste lucruri.

v.30  Botezul lui Ioan venea din cer ori dela oameni? Răspundeţi-Mi!“

Aceasta era o întrebare foarte bună, devastatoare pentru conducătorii religioşi. Dacă spuneau că botezul lui Ioan era din cer, întrebarea firească ar fi fost: “Atunci de ce nu l-aţi primit?” Dacă l-ar fi respins pe Ioan, s-ar fi aflat în conflict cu oamenii care îl acceptaseră pe Ioan.

v.31  Ei însă vorbeau astfel între ei: ,,Dacă răspundem: ,Din cer`, va zice: ,Dar de ce nu l-aţi crezut?`

v.32  Şi dacă vom răspunde: ,Dela oameni…` se temeau de norod, căci toţi socoteau că Ioan a fost în adevăr un prooroc.

v.33  Atunci au răspuns lui Isus: ,,Nu ştim.“ Şi Isus le-a zis: ,,Nici Eu n’am să vă spun cu ce putere fac aceste lucruri.“

Nu au avut altă cale de ieşire din impasul creat de întrebarea lui Isus decât să pretindă că nu ştiu. Poate că unii vor protesta şi vor spune că Isus nu le-a răspuns la întrebare şi că nu a avut dreptate să n-o facă. Dar oamenii aceştia nu căutau un răspuns. Ei nu vroiau decât să-L prindă în cursă pe Isus. Ei nu aveau nici cea mai mică intenţie să-I urmeze învăţăturile, dacă El le-ar fi răspuns la întrebare. Isus nu răspunde pentru că nu vrea să cadă în cursa lor. Felul în care reacţiona Isus în faţa potrivnicilor Săi este pentru mine cea mai bună dovadă a dumnezeirii Lui.

Ţineţi minte însă că atunci când oamenii vin la Isus cu inima sinceră, când caută cu adevărat răspunsuri la căutările lor, ei primesc aceste răspunsuri.

Dragii mei, de fapt, nu cărturarii încercau să-l prindă în cursă pe Domnul Isus. Ei nu erau decât nişte unelte ale celui care mereu încearcă să distrugă planul Lui Dumnezeu.

Nu ştiu dacă nu cumva şi noi încercăm adesea să-l prindem în cursă pe Domnul Isus.

Am întâlnit oameni care au mereu câte o acuză împotriva lui Dumnezeu, împotriva Domnului Isus. În loc să privească la îndurarea lui Dumnezeu, la dragostea pe care Dumnezeu le-o oferă, ei caută curse, prin care ei să se îndreptăţească şi pe Dumnezeu să-l scoată vinovat.

Am discutat odată cu cineva, care era gata să recunoască că Dumnezeu este un Dumnezeu bun şi plin de dragoste, dar numai până în momentul în care îi spuneam că bunătatea lui Dumnezeu ne îndeamnă la pocăinţă. Atunci, toată discuţia lua o întorsătură radicală. Nu se mai oprea din acuzele aduse lui Dumnezeu. Dacă luai în considerare cuvintele lui aveai senzaţia că Dumnezeu este cel mai nedrept personaj, iar el cea mai nedreptăţită persoană de pe pământ.

Dragi prieteni, duşmanii Domnului Isus îi întindeau curse pentru că îşi dădeau seama că El are dreptate. Şi să ştiţi că are dreptate. El este Fiul lui Dumnezeu, venit să ne mântuiască şi într-o zi se va întoarce să judece lumea aceasta.

Iată ce mesaj simplu. Nu cumva noi spunem prea multe cuvinte pentru a ne dezvinovăţi?