Itinerar Biblic Ep.0134 – Marcu Cap.10

 

Rezumat

·         Lucrarea Domnului Isus se intensifică.

·         Duşmanii Domnului strâng rândurile.

 

Dragi ascultători suntem din nou în faţa Cuvântului lui Dumnezeu, cuvânt care ne pune faţă în faţă cu planul lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Nu trebuie să pierdem nici o clipă din vedere acest extraordinar fapt pe care Dumnezeul ni-l revelează chiar în cadrul Cuvântului Său scris, în Scriptură.

Capitolul de care ne voi ocupa astăzi este capitolul cu numărul 10 din Evanghelia scrisă de Marcu.

Primul verset al aceslui capitol ne spune că Isus “a plecat de acolo şi a venit în ţinutul ludeii, dincolo de lordan”. Dacă sunteţi atenţi, veţi observa că au loc deplasări foarte multe în Evanghelia după Marcu. De fapt, geografia acestei Evanghelii este foarte interesantă. În Marcu 9:30 citim că “au plecat de acolo şi au trecut prin Galileea”, dar şi că “Isus nu voia să ştie nimeni că trece”. El pleca pentru ultima dată de acolo şi nu dorea să aibă loc o petrecere de despărţire. Acum a ajuns în ţinutul ludeii, dincolo de lordan, ceea ce înseamnă că era pe malul răsăritean. Mulţimile s-au adunat din nou la El şi Isus a început să-i înveţe pe oameni, aşa cum avea obiceiul. După aceea urmează drumul final spre lerusalim. Cei care-L urau Îl urmăreau îndeaproape. Dar să urmărim mai în detaliu relatarea facută de Marcu. Vom observa:

v.1 Isus a plecat de acolo, şi a venit în ţinutul ludeii, dincolo de lordan. Gloatele s’au adunat din nou la El; şi, după obiceiul Său, a început iarăş să-i înveţe.

v.2 Au venit la El Fariseii; şi, ca Să-L ispitească, L-au întrebat dacă este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta.

Trebuie să înţelegem faptul că fariseii nu puneau această întrebare pentru că aşteptau cu adevărat un răspuns. Ei îl întrebau pentru că voiau să-L prindă în cursă. Ei aveau propria concepţie despre căsătorie şi divorţ, aşa că îi pun lui Isus această întrebare-capcană: “Este îngăduit de lege unui bărbat să-şi lase nevasta?” Este o întrebare vicleană şi, la vremea aceea, un subiect fierbinte. Irod îşi lăsase nevasta şi o luase pe soţia frateui său, Irod – loan Botezătorul îşi pierduse viaţa pentru că vorbise împotriva aceslui lucru.

Deci, dacă Isus răspundea “nu”, venea în contradicţie cu Legea lui Moise şi în conflict cu Irod. Moartea lui Isus nu trebuia să fie determinată de acest subiect. Este important să înţelegem acest tucru.

Pe de altă parte, însă, dacă răspundea afirmativ la întrebarea lor, fariseii îi puteau acuza învăţătura de prea multă lejeritate şi de moravuri îndoielnice. Dar observaţi ce metodâ a abordat Domnul Isus. Aceasta a fost întotdeauna metoda Lui, şi anume: contracararea cu o întrebare.

v.3 Drept răspuns, El le-a zis; „Ce v’a poruncit Moise?”

v.4 „Moise”, au zis ei, „a dat voie ca bărbatul să scrie o carte de despărţire, şi s’o lase.”

El ştia ce vor răspunde ei, pentru că, în Deuteronom 24:1, 2, Legea mozaică spune:

“Când cineva îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea, şi s-ar întâmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva ruşinos în ea, să-i scrie o carte de despărţire, şi, după ce-i va da-o în mână, să-i dea drumul din casa lui. Ea să iasă de la el, să plece, şi va putea să se mărite după un alt bărbat.”

După cum vedeţi, Moise îngăduia divorţul. Adevărul este că nu era nici intenţia lui Moise, nici a lui Dumnezeu, ca un bărbat să divorţeze de soţia lui dintr-un motiv ridicol şi lipsit de importanţă. De-a lungui timpului, acest fragment a ajuns să aibă o interpretare conform căreia, dacă soţia ardea prea tare prăjiturile, acesta era un motiv suficient pentru divorţ.

Domnul Isus apelează la lucrunle cu adevărat fundamentale. El întoarce discuţia despre divorţ într-o discuţie despre căsătorie. Aceasta ar trebui să fie şi aria noastră de deplasare. Foarte mulţi oameni mă întreabă care sunt temeiurile pentru divorţ. Dar înainte de căsătorie, aceste persoane nu vin niciodată să consulte şi Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la această problemă.

Lucrul important pe care ar trebui să-l observăm aici este felul în care vorbeşte Isus cu fariseii despre căsătorie. EI le spune motivul pentru care a îngăduit Dumnezeu divorţul. Din cauza păcatului a permis Dumnezeu divorţul sub Legea mozaică.

v.5 Isus le-a zis: „Din pricina împietririi inimii voastre v’a scris Moise porunca aceasta.

v.6 Dar dela începutul lumii, ,Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască.

v.7 De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa.

v.8 Şi cei doi vor fi un singur trup.’ Aşa că nu mai sînt doi, ci sînt un singur trup.

v.9 Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”

Prin cuvintele Lui, Isus îi duce pe interlocutorii Săi la idealul lui Dumnezeu în momentul creaţiei, înainte de intrarea păcatului în lume. Divorţul nu era în planul său în programul Său la vremea aceea. El avea ceva mai bun în gând pentru om.

Am putea spune că nici uciderea nu era în planul Său, dar ucigaşii au fost iertaţi. Divorţul este un păcat, dar oamenii divorţaţi pot fi iertaţi. Cred că, în anumite circumstanţe, unii oameni divorţaţi se pot recăsători respectând perspectiva Scripturii. Nu ştiu de ce iertăm un ucigaş dar refuzăm să iertăm o persoană divorţată. Ne purtăm de parcă ar fi comis păcatul de neiertat. Oamenii care sunt mântuiţi după ce au trecut printr-un divorţ nu ar trebui să poarte acest stigmat mai mult decât orice alt păcătos care a fost iertat. Toţi suntem păcătoşi mântuiţi prin har. S-a întâmplat doar ca divorţul să fie păcatul unora.

Ceea ce vrea să spună Isus aici este că, de fapt, căsătoria este o legătură mult mai puternică decât legătura dintre părinte şi copil. Un copil poate fi dezmoştenit, iar căsătoria poate fi desfăcută ca rezultat al infidelităţii. Isus arată că Dumnezeu este cel care îi leagă pe cei doi în cadrul căsătoriei. Aceasta a fost intenţia Creatorului încă de la început. Orice încălcare a acestei dorinţe a lui Dumnezeu este păcat.

Problema esenţială constă în căsătoria cu persoana nepotrivită. Unii oameni care nu ar trebui să se căsătorească, se căsătoresc totuşi. De fapt, acesta este păcatul: faptul că s-au căsătorit când nu ar fi trebuit s-o facă.

Dragul meu prieten creştin, căsătoria este un lucru pe care Dumnezeu vrea să-L aranjeze pentru tine, dacă tu îl laşi să-ţi poarte de grijă şi în această privinţă.

Dar iată că aceste lucruri nu se înţeleg tocmai uşor. Învăţăturile Domnului Isus erau revoluţionare şi aşa vor fi mereu. Vor fi mereu revoluţionare pentru că El amendează atitudinile noastre păcătoase, atitudini care contravin voii lui Dumnezeu. De aceea trebuie să cerem Duhului Sfânt al lui Dumnezeu să ne lumineze cu privire la aceste lucruri. Aşa au făcut şi ucenicii:

v.10 în casă, ucenicii L-au întrebat iarăş asupra celor de mai sus.

v.11 El le-a zis: „Oricine îşi lasă nevasta, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte faţă de ea;

v.12 şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul, şi ia pe altul de bărbat, preacurveşte.”

Aceasta este cea mai putenică afirmaţie împotriva divorţului din întreaga Scriptură. Cum trebuie interpretată? Ar trebui adunate mai întâi toate citatele biblice referitoare la divorţ şi abia după aceea poate fi trasă o concluzie potrivitâ. Pasajul paralel din Matei notează curvia ca pricină de divorţ. De ce a omis Marcu acest lucru? Marcu a scris pentru romanii care nu cunoşteau Legea mozaică, în timp ce Matei scria evreilor care aveau şi cunoşteau Legea mozaică privitoare la divorţ, Trebuie să ţineam seama de acest tucru.

Versetul 2 din capitolul 7 al Epistolei adresate Romanilor nu se aplică în chestiunea divorţului. “Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el;

dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei.”

În acest fragment, Pavel se foloseşte de legea clar definită, conform căreia o femeie este legată de bărbatul ei până când este dezlegată de moarte, pentru a ilustra relaţia credinciosului cu principiul legii. Sistemul mozaic avea prevederi şi pentru soţul sau soţia necredincioasă. Conform pasajului din Deuteronom 22:22-24, aceştia erau omorâţi cu pietre. Astăzi noi nu mai facem acest lucru. Dacă l-am face, nu am mai avea loc să trecem de câte grămezi de pietre s-ar ridica.

Conform Legii mozaice, soţul vinovat de adulter sau soţia vinovată de adulter puteau fi consideraţi ca şi morţi de partenerul de viaţă. Scriptura recunoaşte un singur temei de divorţ – infidelitatea conjugală. Partea nevinovată poate fi liberă să se recăsătorească – după cum par să spună cuvintele lui Isus.

Discuţia despre divort şi binecuvântarea copilaşilor sunt prezentate împreună, şi la Matei, şi la Marcu. Se pare că Duhul lui Dumnezeu încearcă să ne spună ceva aici. Copilul este produsul inocent al căsătoriei, iar un divorţ este de două ori rău, având în vedere efectul pe care-l are asupra copiilor. Numărul de copii proveniţi din familii dezbinate care intră în conflict cu legea este din ce în ce mai mare. Aceasta nu este o coincidenţă. Este rezuttatul firesc al unei stări de fapt.

v.13 I-au adus nişte copilaşi, ea să Se atingâ de ei. Dar ucenicii au certat pe ceice îi aduceau.

v.14 Cînd a văzut Isus acest lucru, S’a mîniat, şi le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei.

v.15 Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea!”

v.16 Apoi i-a luat în braţe, şi i-a binecuvîntat, punîndu-Ş mînile peste ei.

Copiii nu au nevoie să ajungă la vârsta adultă pentru a putea veni la Hristos. Noi aşteptăm ca micuţul Andrei să se facă mare şi poate că abia atunci îl va primi pe Isus ca Mântuitor personal. Domnul spune însă că doreşte ca adulţii să fie asemenea unor copilaşi. Auzim atât de multe astăzi despre creştere, despre devenire, despre dezvoltare. Toate acestea sunt bune şi frumoase, dar după ce am devenit copii ai lui Dumnezeu. Din păcate, mulţi mergem într-o direcţie greşită. Avem nevoie să renunţăm la deşertăciunea noastră, la sofisticarea şi la marile noastre cunoştinţe, cu care ne lăudăm atât de tare, şi să revenim la simplitatea copilăriei – să ne încredem în Isus Hristos cu o credinţă simplă, copilărească.

Domnul Isus i-a luat pe copii în braţe, şi-a pus mâna peste ei şi i-a binecuvântat. El nu a luat pe nimeni altcineva în braţe în acelaşi fel. I-a luat pe acei copilaşi, pentru că ei sunt cei pe care îi va primi. Dacă mor cât sunt încă mici, înainte de vârsta la care pot da socoteală de faptele lor, aceşti copilaşi vor merge la El.

v.17 Tocmai cînd era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui, şi L-a întrebat:

„Bunule învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa vecinică?”

v.18 „Pentruce Mă numeşti bun?” i-a zis Isus. „Nimeni nu este bun decît Unul singur:

Dumnezeu.

Învăţătura Domnului Isus despre bogăţie şi pilda cu tânărul bogat îşi găsesc o mare aplicabilitate în zilele noastre caracterizate de un materialism cras. Matei ne spune că acest om era tânăr. Întrebarea pusă de el era o întrebare normală pentru un om sub Lege. El trăia în cadrul aceslui sistem mozaic şi întreba ce trebuie să facă pentru a moşteni viaţa veşnică.

Isus încearcă să-l facă să gândească. De ce îl numeşte pe Isus “bun”? Numai Unul este bun şi acesta este Dumnezeu. Dacă îl numeşte pe Isus bun, atunci Isus este Dumnezeu. Observaţi că Isus îi enumeră tânărului poruncile date în cea de-a doua secţiune a celor zece porunci.

v.17 Tocmai cînd era gata si pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui, şi L-a întrebat:

„Bunule învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa vecinică?”

v.18 „Pentruce Mă numeşti bun?” i-a zis Isus. „Nimeni nu este bun decît Unul singur:

Dumnezeu.

Prima secţiune a celor zece porunci este denumită pietas şi se ocupă de relaţia omului cu Dumnezeu. Cea de-a doua secţiune este denumită probitas şi se referă la relaţiile dintre oameni. Domnul Isus nu a vorbit tânărului despre relaţia dintre Dumnezeu şi om, ci despre relaţia lui cu alţi oameni. Tânărul putea spune că a ţinut aceste porunci şi că poate îndeplini această cerinţă.

v.21 Isus S’a uitat ţintă la el, l-a iubit, şi i-a zis: „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea, şi urmează-Mă.”

v.22 Mîhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe avuţii.

Isus îi spune acestui tânăr că îi lipseşte un singur lucru. Care anume? Relaţia lui cu Dumnezeu. Lucrul care-l împiedica era avuţia sa. El îl numise pe Isus bun şi, dacă L-ar fi urmat pe Isus, ar fi descoperit că Isus este bun pentru că este Dumnezeu.

Isus i-a cerut să se despartă de bogăţiile lui şi să-L urmeze. Unde l-ar fi dus această alegere? În aceste momente, Domnul Isus este pe cale să moară pentru păcatele acelui om. Dacă L-ar fi urmat pe Isus, el ar fi venit la cruce pentru răscumpărare. Dar tânărul, mâhnit de aceste cuvinte, a plecat întristat de tot; căci avea multe avuţii.

Aici avem un mesaj important. Pavel spune că dragostea de bani este rădăcina tuturor relelor. lată ce-i scrie el tânărului Timotei:

v.10 Căci iubirea de bani este râdăcina tuturor relelor; şi unii, cari au umblat după ea, au rătăcit dela credinţă, şi s’au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.

El nu făcea decât să repete ce a spus Domnul Isus aici. Banii pot cumpăra orice, cu o singură şi crucială excepţie – viaţa veşnică. Cuvintele spuse de Domnul Isus aici descoperă că este imposibil pentru un om bogat să intre în cer pe baza bogăţiilor sale. Este imposibil pentru orice om să intre în cer pe baza meritelor sale.

v.23 Isus s’a uitat împrejurul Lui, şi a zis ucenicilor Săi: „Cît de anevoie vor intra în Împarătia lui Dumnezeu ceice au avuţii!”

v.24 Ucenicu au rămas uimiţi de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvîntul, şi  le-a zis:

„Fiilor, cît de anevoie este pentru ceice se încred în bogăţii, să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!

v.25 Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decît să intre un om bogat în împărăţia lui Dumnezeu’

Ei bine, o cămilă nu poate trece prin urechea acului. Omeneşte vorbind, acest lucru este imposibil. Dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă.

v.26 Ucenicii au rămas şi mai uimiţi, şi au zis unii către alţii: „Cine poate atunci să fie mîntuit?”

v.27 Isus S’a uitat ţintă la ei, şi le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentrucă toate lucrurile sînt cu putinţă la Dumnezeu.”

Omul nu poate face aşa ceva. Numai Domnul Isus poate. Mulţi cred că banii pot cumpăra orice. Cineva a scris următoarele rânduri despre ce pot şi ce nu pot face banii. Ar fi bine dacă ne-am opri să ne gândim puţin la ele.

Cu bani poţi cumpăra un pat, dar nu şi somn.

Cu bani poţi cumpăra hrană, dar nu şi poftă de mâncare.

Cu bani poţi cumpăra medicamente, dar nu şi sănătate.

Cu bani poţi cumpăra o casă, dar nu şi un cămin.

Cu bani poţi cumpăra un diamant, dar nu şi dragoste.

Cu bani poţi cumpăra o strană în biserică, dar nu şi mântuire.

Isus l-a invitat pe tânărul bogat să renunţe la toate lucrurile care stăteau între el şi Dumnezeu. Dacă L-ar fi urmat pe Domnul Isus, ar fi aflat că motivul pentru care Isus este bun este acela că El este Dumnezeu.

v.28 Petru a început să-I zică: „lată că noi am lăsat totul, şi Te-am urmat.”

v.29 Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastâ, sau copii, sau holde, pentru Mine şi pentru Evanghelie,

v.30 şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa vecinică.

În loc să-l mustre pe Petru, Isus a promis o răsplată pentru cei care sacrifică ceva pentru El.

v.31 Mulţi din cei dintîi vor fi cei de pe urmă, şi mulţi din cei de pe urmă vor fi cei dintîi.”

Acesta este un principiu care va opera la împărţirea răsplăţilor.

Acum, Domnul Isus schimbă din nou direcţia misiunii sale. EI se îndrepta acum către ultima parte a ei – Golgota.

v.32 Ei erau pe drurn şi se suiau la lerusalim; şi Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau turburaţi, şi mergeau îngroziti după El. Isus a luat iarăş la El pe cei doisprezece şi a început să le vorbească despre lucrunle cari aveau sa I se întîmple.

v.33 „lată”, a zis El, „ne suim la lerusalim, şi Fiul omului va fi dat în mînile preoţilor celor mai de seamâ şi cărturarilor. Ei îl vor osîndi la moarte, şi-L vor da în mîinile Neamurilor,

v.34 cari îşi vor bate joc de El, îl vor bate cu nuiele, îl vor scuipa şi-L vor omorî; dar, după trei zile, va învia.”

Isus Se îndreaptâ acum spre lerusalim. El ştie, şi le spune şi ucenicilor Săi, că merge acolo ca să moară. Observaţi din nou că învierea este menţionată împreună cu moartea Sa.

v.35 Fiii lui Zebedei, lacov şi loan, au venit la Isus şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să ne faci ce-Ţi vom cere.”

v.36 El le-a zis: „Ce voiţi să vă fac?

v.37 „Dă-ne,” I-au zis ei, „să şedem unul la dreapta Ta şi altul la stînga Ta, cînd vei fi îmbrăcat în slava Ta.”

v.38 Isus le-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul, pe care am să-l beau Eu, sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?”

Am întâlnit aceeaşi relatare şi în Matei, dacă vă amintiţi. Mama vine la Isus şi cere acest privilegiu pentru fiii săi. Când El îi întreabă dacă vor putea fi botezaţi cu acelaşi botez cu care va fi botezat El, ei spun că da.

v.39 „Putem,” au zis ei. Şi Isus le-a răspuns: „Este adevărat că paharul pe care-l voi bea Eu, îl veţi bea, şi cu botezul cu care voi fi botezat Eu, veţi fi botezaţi;

v.40 dar cinstea de a şedea la dreapta sau la stînga Mea, nu atîrnă de Mine s’o dau, ci ea este numai pentru aceia pentru cari a fost pregătită.”

Ştim că lacov a murit ca martir. loan a fost exilat pe insula Patmos. Deşi nu se crede că a fost martirizat, este posibil să fi fost executat. Nu ştim sigur.

Domnul Isus nu a spus că nu există un loc la dreapta şi un loc la stânga Lui. Dar a spus că acest loc nu este atribuit în mod arbitrar de El. Căci care îl vor primi se pregătesc pentru acest lucru. Dragi prieteni, voi primiţi cerul ca un dar. Dar pentru locul vostru din cer trebuie să lucraţi. Mântuirea este fară plată, dar noi lucrăm pentru o răsplată. Dacă vreţi să fiţi răsplătiţi de Domnul, nu staţi cu mâinile încrucişate într-un fotoliu confortabil. Ridicaţi-vă şi începeţi să lucraţi!

v.41 Cei zece, cînd au auzit lucrul acesta, au început să se mînie pe lacov şi pe loan.

Cei zece s-au supărat pentru că ar fi dorit ei aceste poziţii. Aşa că Domnul trebuie să-i înveţe un alt principiu. Dumnezeu nu foloseşte metodele lumii.

v.42 Isus i-a chemat la El, şi le-a zis: „Ştiţi că cei priviţi drept cîrmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpînire.

v.43 Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru;

v.44 şi oricare va vrea să fie cel dintîi între voi, să fie robul tuturor.

Metoda lui Dumnezeu este să-i ia pe cei smeriţi în slujirea Lui şi să-i pună în frunte. Cel care conduce trebuie să fie slujitorul tuturor. Apoi ne dă cheia acestei Evanghelii:

v.45 Căci Fiul omului n’a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!”

Următoarea relatare apare şi în Matei, şi în Luca. Unii oameni neagă caracterul infailibil al Scripturii pentru că nu pot împăca relatările Evangheliilor legate de acest subiect. Matei menţionează doi orbi, dar Marcu îşi concentrează atenţia asupra lui Bartimeu, pentru că el era cel care vorbise. Cred că acel critic care încearcă să desfiinţeze aceste fragmente din Evanghelie este cel de-al treilea orb!

v.46 Au ajuns la lerihon. Şi pe cînd ieşea Isus din lerihon cu ucenicii Săi şi cu o mare mulţime de oameni, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerşetor orb, şedea jos lîngă drum, şi cerea de milă.

v.47 El a auzit că trece Isus din Nazaret, şi a începul să strige: „Isuse, Fiu lui David, ai milă de mine!”

v.48 Mulţi îl certau să tacă; dar el şi mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!”

v.49 Isus S’a oprit, şi a zis: „Chemaţi-l!” Au chemat pe orb, şi i-au zis: „Îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă.”

v.50 Orbul şi-a aruncat haina; a sărit, şi a venit la lsus.

v.51 Isus a luat cuvîntul, şi i-a zis: „Ce vrei să-ţi fac?” „Rabuni,” I-a răspuns omul, „să capăt vederea.”

v.52 Şi Isus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mîntuit” Îndată orbul şi-a căpătat vederea, şi a mers pe drum după Isus.

Ce emoţionant trebuie să fi fost pentru Bartimeu să-L urmeze acum pe Isus cu ochii deschişi, cu vederea clară! Dar nu va trece mult şi îl va vedea pe Isus murind pe cruce.

Cu voi ce se întâmplă, dragi prieteni? Sunteţi orbi? Sau L-aţi văzut pe Isus murind pentru voi? Priviţi la El şi trăiţi!