Itinerar Biblic Ep.0132 – Marcu Cap.8

 

Sesiunea 132

Marcu capitolul 8

 

Rezumat

·         Hrănirea celor patru mii.

·         Vindecarea orbului.

·         Mărturisirea lui Petru.

 Dragi ascultători suntem acum la capitolul 8 din Evanghelia după Marcu. Acest capitol  are aproape aceeaşi lungime ca precedentul şi continuă tema slujirii, cu accentul pus pe acţiune. Isus hrăneşte patru mii de oameni, apoi fariseii cer un semn, prietenii unui orb Îi cer lui Isus să atingă ochii acestuia la Betsaida, Petru face acea mărturisire de credinţă în Cezareea lui Filip şi cam aceasta ar fi agenda capitolului de astăzi. Ceea ce a făcut Domnul Isus atunci a fost important pentru romani şi este la fel de important şi pentru noi astăzi. Poate Isus Hristos să-i mântuiască pe cei pierduţi? Poate El să ducă la îndeplinire această slujbă? El este Slujitorul lui Iehova şi aflăm aici că poate să împlinească slujba încredinţată.

În acest capitol vedem că Domnul Isus a călătorit mult, mergând din loc în loc. Şi pe atunci nu erau autostrăzi. Acest ţinut nu era foarte întins, dar dacă reducem viteza de deplasare la cea a mersului pe jos, suprafaţa de străbătut pare mult mai mare.

Unii cred că hrănirea celor patru mii de oameni din acest capitol este o dublură a hrănirii celor cinci mii de oameni, şi pur şi simplu ignoră acest fragment. Acest fapt i-a determinat pe alţii să considere hrănirea celor patru mii de oameni ca o minune neglijată.

Ajuns la acest fragment, criticul Scripturii va încerca, în stilul său obişnuit, să dezbrace Biblia de orice element supranatural. Explicaţia lui va fi că această minune a fost inclusă după hrănirea celor cinci mii pentru a întări pretenţia apostolilor conform căreia Isus a fost un făcător de minuni. Dacă această explicaţie ar fi fost adevărată,  ar fi trebuit să avem un număr de zece mii de oameni hrăniţi a doua oară, nu patru mii. Când inventează, omul exagerează. Dar aici nu avem nici o exagerare. După cum vedeţi, numărul celor hrăniţi a doua oară este mai mic.

Cele două minuni cu hrănirea mulţimilor au câteva caracteristici similare. De exemplu, Isus hrăneşte oamenii cu miile: o dată cinci mii şi a doua oară patru mii. Dar există cel puţin şapte deosebiri între aceste două incidente similare.

  1. În primul caz, mulţimile erau cu Isus de o zi; în cel de-al doilea, erau cu El de trei zile.
  2. Prima dată, ucenicilor li s-a spus să meargă şi să vadă ce provizii au la dispoziţie; în cel de-al doilea caz, ei au avut informaţia pregătită înainte de a fi întrebaţi.
  3. Când au fost hrăniţi cei cinci mii, au fost folosite cinci pâini şi doi peşti, în timp ce pentru cei patru mii a fost nevoie de şapte pâini şi câţiva peşti.
  4. Prima dată, când întâmplarea a avut loc în preajma Paştelui, mulţimii i s-a spus să se aşeze în grupuri “pe iarba verde”. A doua oară, mult mai târziu în an, iarba verde era arsă de soarele oriental şi oamenilor li s-a poruncit să se aşeze pe pământ.
  5. În primul caz, Domnul a rostit binecuvântarea apoi a frânt pâinile, iar în cel de-al doilea caz, a luat cele şapte pâini şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, le-a frânt. După aceea a luat peştii, i-a binecuvântat şi a poruncit să fie împărţiţi.
  6. 6. După ce au fost hrăniţi cei cinci mii, au rămas douăsprezece coşuri cu rămăşiţe, iar când au fost hrăniţi cei patru mii au rămas şapte coşuri.
  7. În mod evident, numărul de oameni hrăniţi de Isus a fost diferit în cele două cazuri.

Un alt contrast puternic între aceste două minuni este cel referitor la momentul din zi în care au avut loc. Când au fost hrăniţi cei cinci mii de oameni, aceasta s-a întâmplat la sfârşitul zilei. Isus îi învăţase pe oameni până atunci. Evanghelistul Ioan ne spune că, după hrănirea celor cinci mii, Isus le-a vorbit oamenilor despre Pâinea vieţii.

Acest mesaj important a urmat după cină. În cazul hrănirii celor patru mii, mulţimea fusese cu Isus timp de trei zile, ascultându-I învăţătura. Hrana fizică a urmat după cea spirituală. Cu alte cuvinte, mulţimea nu venise să mănânce, ci să asculte învăţătura lui Isus.

Vom citi acum fragmentul cu cea de-a doua înmulţire a pâinilor. “În zilele acelea” plasează acest incident în timpul cât Isus a stat în ţinutul Decapole. Mulţimile Îl urmaseră pe Isus într-o zonă deşertică, foarte bună pentru predicat, prin spaţiul deschis, dar mai puţin potrivită pentru a procura rezerve de hrană. Acum Isus este urmat de mari mulţimi de oameni.

v.1 În zilele acelea, fiindcă se strînsese din nou mult norod, şi n’avea ce mînca, Isus a chemat pe ucenicii Săi, şi le-a zis:

v.2  ,,Mi-e milă de norodul acesta; căci iată că de trei zile stau lîngă Mine, şi n’au ce mînca.

v.3  Dacă le voi da drumul acasă flămînzi, au să leşine de foame pe drum, fiindcă unii din ei au venit de departe.“

v.4  Ucenicii I-au răspuns: ,,Cum ar putea cineva să sature cu pîne pe oamenii aceştia, aici într’un loc pustiu?“

v.5  ,,Cîte pîni aveţi?“ i-a întrebat Isus. ,,Şapte“, I-au răspuns ei.

v.6  Atunci a poruncit norodului să şadă pe pămînt; a luat cele şapte pîni; şi, după ce a mulţămit lui Dumnezeu, le-a frînt şi le-a dat ucenicilor Săi ca să le împartă; şi ei le-au împărţit norodului.

Aici întâlnim un lucru foarte interesant. Se pare că ucenicii uitaseră de minunea cu hrănirea celor cinci mii. Cred că cei mai mulţi dintre noi avem acelaşi fel de experienţă. Dumnezeu ne face un mare bine şi noi uităm. Când apare o nouă situaţie de urgenţă ne purtăm ca nişte neofiţi, adică totul este absolut nou pentru noi. Eu trec prin această experienţă când fac radiografiile periodice la plămâni pentru a constata o eventuală proliferare a cancerului. De fiecare dată, aceasta este o experienţă nouă pentru mine şi trebuie să mărturisesc că mi-e frică de fiecare dată. Aşa că, într-un fel, pot să-i înţeleg pe ucenici.

Totuşi, ei au făcut un fel de inventar al rezervelor mulţimii, pentru că ştiau exact câte pâini aveau. Poate că se aşteptau ca Isus să repete minunea cu cei cinci mii. De data aceasta, erau mai multe pâini pentru un număr mai mic de oameni, dar se putea spune acelaşi lucru: “Ce sunt acestea pentru atât de mulţi oameni?” Cine avea pâinea de data aceasta? Nu ştim. O persoană necunoscută. Oricine ar fi fost, îşi va primi într-o zi răsplata.

Acum oamenilor li se spune să stea pe pământ, în timp ce, aşa cum am spus, în cazul hrănirii celor cinci mii, mulţimile au stat pe iarba verde. Câţi peşti au avut de data aceasta? Ni se spune doar că au avut câţiva peştişori. Numărul nu are nici o importanţă. Domnul Isus nu numără peştii. Dacă Dumnezeu este la lucru, va rămâne întotdeauna ceva în plus. Fie că hrăneşte cinci mii, fie doar patru mii, Isus le dă oamenilor o cină adevărată. Dacă am adăuga o femeie şi un copil pentru fiecare bărbat din cei patru mii, am ajunge la numărul total al celor hrăniţi, care se ridica probabil la aproape douăsprezece mii. Iată deci ce mare mulţime de oameni au găsit această hrană dată de Domnul Isus.

Acum Domnul se duce într-un nou ţinut pentru a-şi continua lucrarea.

v.10 Isus a intrat îndată în corabie cu ucenicii Săi, şi a venit în părţile Dalmanutei.

Nu se poate stabili cu precizie unde se afla Dalmanuta. Se pare că era undeva pe ţărmul Mării Galileii şi ucenicii au trecut marea ca să ajungă acolo, ceea ce înseamnă că au venit pe ţărmul de vest. Ei au mers cu barca pe mare şi locul în care s-au oprit era pe coasta de nord-vest. Oponenţii plini de ură ai lui Isus erau pe urmele Lui.

v.11  Fariseii au venit deodată, şi au început o ceartă de vorbe cu Isus; şi, ca să-L pună la încercare, I-au cerut un semn din cer.

v.12  Isus a suspinat adînc în duhul Său, şi a zis: ,,Pentru ce cere neamul acesta un semn? Adevărat vă spun că neamului acestuia nu i se va da deloc un semn.“

v.13  Apoi i-a lăsat, şi a intrat iarăş în corabie, ca să treacă de cealaltă parte.

v.14  Ucenicii uitaseră să ia pîni; cu ei în corabie n’aveau decît o pîne.

v.15  Isus le dădea în grijă, şi le zicea: ,,Luaţi seama, să vă păziţi bine de aluatul Fariseilor şi de aluatul lui Irod!“

În Scriptură, aluatul reprezintă învăţătura greşită sau rea; nu se referă niciodată la Evanghelie. Unul din lucrurile eronate care circulă în prezent este că aluatul reprezintă Evanghelia în pilda cu femeia care l-a ascuns în trei măsuri de făină de grâu, din Matei 13:33. Evanghelia este simbolizată de făină, iar aluatul, care este învăţătura greşită, a fost ascuns în ea. Este procesul prin care faci ca un lucru să aibă gust bun pentru omul firesc. De fapt, ce este liberalismul? Teologia liberală a luat fiinţă atunci când cei de la amvon au vrut să le facă pe plac membrilor nemântuiţi ai bisericii. Şi astăzi întâlnim mulţi oameni care încearcă să facă pe placul congregaţiei, chiar şi când este vorba de oameni nemântuiţi. Şi aceasta este combinaţia dintre învăţăturile false şi adevărul Evangheliei. Poate că ar fi bine să spun că acest aluat este de fapt aluat dospit folosit în loc de drojdie la prepararea pâinii.

Alte traduceri redau în loc de aluat, “plămădeală”, care este un amestec de făină, apă şi drojdie folosit la fermentarea aluatului. Ei bine, unii oameni nu vor accepta decât pâinea făcută cu drojdie, pentru că aceasta are gustul mai bun. Dar această drojdie reprezintă învăţătura greşită cu care este combinată Evanghelia pentru a-l mulţumi pe omul firesc. Isus îi avertizează pe ucenici cu privire la aluatul sau plămădeala fariseilor şi a lui Irod.

v.18  Aveţi ochi, şi nu vedeţi? Aveţi urechi, şi nu auziţi? Şi nu vă aduceţi aminte deloc?

De-a lungul timpului am descoperit un lucru uimitor. Sunt persoane despre care cred că au ajuns să cunoască adevărul spiritual, dar cărora le-a scăpat cu totul esenţialul. Ei nu înţeleg despre ce este vorba şi nu poţi decât să te întrebi unde au trăit până acum. Sunt oamenii care au studiat Biblia ani la rând şi totuşi acum se află în această stare. Ei sunt la fel ca apostolii aceştia care aveau urechi, dar nu auzeau.

v.19  Cînd am frînt cele cinci pîni la cei cinci mii de bărbaţi, cîte coşuri pline cu fărămituri aţi ridicat?“ ,,Douăsprezece“, I-au răspuns ei.

v.20  ,,Şi cînd am frînt cele şapte pîni la cei patru mii de bărbaţi, cîte coşniţe pline cu fărămituri aţi ridicat?“ ,,Şapte“, I-au răspuns ei.

v.21  Şi El le-a zis: ,,Tot nu înţelegeţi?“

Cuvântul lui Dumnezeu este pâinea vieţii pentru că Îl descoperă pe Dumnezeu. Noi ar trebui să ne hrănim cu Biblia şi să fim atenţi şi să ne ferim de învăţătura falsă. Cred că acest lucru este foarte clar şi în spusele lui Isus din acest fragment.

Dar să mergem mai departe.

v.22 Au venit la Betsaida; au adus la Isus un orb, şi L-au rugat să Se atingă de el.

Iată încă una dintre minunile Domnului Isus. El a ascultat cererea lor şi a atins ochii orbului. Dar observaţi că l-a condus pe orb afară din cetate. Oare Betsaida, unde au fost făcute multe dintre lucrările Lui, devenise asemenea Nazaretului şi Domnul nu mai putea face minuni aici? Saliva nu are nici o valoare medicinală, dar Domnul o foloseşte pentru a creşte credinţa acestui om. Să citim acest fragment şi să descoperim adevărul spiritual de folos nouă astăzi.

v.23  Isus a luat pe orb de mînă, şi l-a scos afară din sat; apoi i-a pus scuipat pe ochi, Şi-a pus mînile peste el, şi l-a întrebat: ,,Vezi ceva?“

v.24  El s’a uitat, şi a zis: ,,Văd nişte oameni umblînd, dar mi se par ca nişte copaci.“

v.25  Isus i-a pus din nou mînile pe ochi; i-a spus să se uite ţintă; şi cînd s’a uitat, a fost tămăduit, şi a văzut toate lucrurile desluşit.

v.26  Atunci Isus l-a trimes acasă, şi i-a zis: ,,Să nu intri în sat, şi nici să nu spui cuiva în sat.“

Judecata asupra Betsaidei fusese pronunţată deja, vă aduceţi aminte de ce scrie Matei în Evanghelia sa la capitolul 11, versetul 21. Aş dori să ne gândim cu mare atenţie la un anume aspect al acestei minuni. De ce a folosit Isus această metodă? Nu ar fi putut El să deschidă ochii acestui om aşa cum a mai făcut-o şi în alte împrejurări? Sigur că ar fi putut. El l-ar fi putut face să vadă bine de la început. Dar aici există o lecţie pentru omul acela şi pentru noi.

Acest caz prezintă trei etape:

  1. Orbirea. Toţi suntem la început orbi din punct de vedere spiritual. Putem spune şi noi, asemenea orbului: “Am fost orb, dar acum văd.” Observaţi însă că el şi-a căpătat vederea numai parţial. Marcu este singurul care ne spune acest lucru.
  2. Vederea parţială. Nu este aceasta starea noastră de astăzi? “Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci vom vedea faţă în faţă.” (1 Corinteni 13:12). Primesc din când în când scrisori de la persoane care dovedesc un mare discernământ spiritual. Aceşti oameni cred că la fel stau lucrurile şi cu mine. Dar trebuie să mărturisesc că eu nu văd decât în chip întunecos, ca într-o oglindă. Sunt multe lucruri pe care nu le înţeleg.

Dar sunt şi oameni care cred că ştiu tot ce se poate şti. Acesta este un blestem pentru multe biserici care organizează studii biblice.

Am avut în biserică membri care nu au venit niciodată la studiul biblic din cursul săptămânii. Ştiţi de ce? Ei ştiau deja mai multe decât mine. Poate că acest lucru este adevărat. Dar tragedia este că ei credeau că ştiu mai mult decât ştiau de fapt.

Socrate a făcut la un moment dat afirmaţia că este cel mai înţelept dintre locuitorii Atenei. Aceasta a şocat pe toată lumea, pentru că el era un om smerit.

Aşa că l-au întrebat ce a vrut să spună. El a răspuns cam aşa: “Printre atenieni se numără mulţi care cred că ştiu, cunosc totul. Eu ştiu că nu cunosc suficient. De vreme ce eu ştiu că nu cunosc, sunt cel mai înţelept dintre ei.”

     Sunt şi astăzi mulţi sfinţi care cred că ştiu. Dar Pavel spune că acum noi vedem în chip întunecos. Aceasta este starea noastră în această viaţă. Când vom ajunge însă în prezenţa Lui, vom cunoaşte aşa cum suntem cunoscuţi. Eu unul mă bucur că atunci voi ajunge şi eu să ştiu ceva!

  1. Vederea perfectă. Cea de-a treia stare este vederea perfectă. Noi vom vedea în acest fel numai în prezenţa lui Isus. Observaţi că, atunci când a terminat cu el, acest om era vindecat perfect.

Aţi remarcat vreodată ce diferite sunt metodele Domnului Isus când este vorba de deschiderea ochilor celor orbi? Aici, la Betsaida, Domnul a atins ochii orbului. Pe orbul Bartimeu, Isus nici măcar nu l-a atins, ci l-a vindecat de la distanţă. Credinţa i-a deschis ochii acestui om. Celui orb din naştere, Isus i-a spus să se spele în scăldătoarea Siloamului. Trei cazuri şi trei metode diferite. Ce contează însă cu adevărat aflăm în versetul 27:

v.27 Isus a plecat cu ucenicii Săi în satele Cezareii lui Filip. Pe drum le-a pus următoarea întrebare: ,,Cine zic oamenii că sînt Eu?“

Acesta este lucrul important: cine este Isus? Domnul Isus vroia să ştie ce cred oamenii despre El. Aceasta este întrebarea cheie: “Cine crezi tu că este Isus?” Dacă vreţi să fiţi una cu El, dacă vreţi să aveţi părtăşie cu El, trebuie să intraţi într-o relaţie corectă cu Domnul Isus.

Dacă vă uitaţi pe hartă, veţi găsi trei localităţi cu numele de Cezareea. Cezareea lui Filip este localizată la nord de Marea Galileii. Domnul Isus Se află în nord acum, de unde Se va întoarce şi Îşi va începe drumul spre Ierusalim şi spre cruce.

Dar să vedem diferitele răspunsuri pe care le dau oamenii cu privire la Domnul Isus.

v.28  Ei I-au răspuns: ,,Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Unul din prooroci.“

Era multă confuzie printre oameni cu privire la Persoana Lui. Toţi se gândeau la El ca fiind o persoană însemnată, dar vedeau în El mai puţin decât era cu adevărat.

v.29  ,,Dar voi“, i-a întrebat El, ,,cine ziceţi că sînt Eu?“ ,,Tu eşti Hristosul!“ I-a răspuns Petru.

Aceasta era proba lor finală pentru prima fază a lucrării Lui. Acum se aflau la şase luni distanţă de răstignire.

Petru spune aici cel mai frumos lucru din câte a spus vreodată. El a vorbit în numele grupului. Marcu redă numai un fragment al mărturisirii. “Hristos” nu este un nume. Isus este numele Lui. Hristos este un titlu. În ebraică, este Mesia, care înseamnă Unsul.

Acest titlu cuprinde toată bogăţia de semnificaţii a Vechiului Testament. Comparaţi vă rog această afirmaţie cu următoarele versete din Vechiul Testament: Mica 5:2, Isaia 7:14, Psalmul 2:2, Psalmul 45:6, 7 şi Maleahi 3:1. Acestea sunt doar câteva din referinţele Vechiului Testament. Isus a venit pentru a-L revela pe Dumnezeu.

v.30  Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta despre El.

De ce le-a dat Isus această poruncă neobişnuită? Ucenicii trebuiau să aştepte până la întregirea istoriei Evangheliei. Observaţi ce spune versetul următor:

v.31  Atunci a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrîni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorît, şi după trei zile să învieze.

Isus a vorbit despre Persoana Sa numai în legătură cu lucrarea Lui de răscumpărare. Mântuirea depinde de cine este El şi de ce a făcut.

Acum începe ultima fază a pregătirii ucenicilor. În Cezareea lui Filip le-a vorbit Isus pentru prima dată despre cruce. Dar ucenicii nu erau pregătiţi pentru aşa ceva:

v.32  Le spunea lucrurile acestea pe faţă. Petru însă L-a luat de o parte, şi a început să-L mustre.

Dragi mei Petru ajunge să spună acum cel mai rău lucru pe care l-a spus el vreodată. Acesta este şi motivul pentru care reacţia Domnului Isus este una foarte categorică:

v.33  Dar Isus S’a întors şi S’a uitat la ucenicii Săi, a mustrat pe Petru, şi i-a zis: ,,Înapoia Mea, Satano! Fiindcă tu nu te gîndeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor.“

Isus i-a atribuit această afirmaţie lui Satan. Satan neagă valoarea morţii lui Isus.

Dar iată că Domnului Isus clarifică lucrurile aici:

v.34  Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi, şi le-a zis: ,,Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuş, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.

v.35 Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mîntui.

v.36  Şi ce foloseşte unui om să cîştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?

v.37  Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?

v.38 Pentrucă de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, cînd va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.“

Domnul nu Se revelează pe Sine fără lucrarea Sa de mântuire. După ce Petru a mărturisit despre El şi după ce ucenicii L-au recunoscut cu adevărat, Domnul le-a spus: “Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât şi după trei zile să învieze” (Marcu 8:31).

După care urmează pasajul pe care l-am citit acum câteva minute. Domnul Isus nu pune aici o condiţie pentru mântuire, ci arată care trebuie să fie poziţia celui mântuit. Despre aşa ceva vorbeşte aici: “oricine se va ruşina de Mine…”.

Dragul meu, tu ce fel de creştin eşti? Eşti un creştin care Îl recunoaşte pe Isus ca Domn, Îi slujeşte şi Îi aduce slavă?

Dragi prieteni, răspunsul la această întrebare este foarte important pentru vremea în care trăim.