Itinerar Biblic Ep.0129 – Marcu Cap.5

Rezumat

Vindecare unui îndrăcit.

Învierea fiicei lui Iair.

Dragi ascultători, iată-ne ajunşi la unul din cele mai importante capitole ale Evangheliei după Marcu. Sunt sigur că vă vine să zâmbiţi acum pentru că spun acelaşi lucru aproape la fiecare capitol pe care îl studiem. Ei bine, fiecare capitol este capitolul cel mai important atunci când începem să-l studiem! Dar cel de care ne ocupăm astăzi este important pentru că, să nu uităm, Evanghelia după Marcu este o Evanghelie a acţiunii. Aici întâlnim mai multe minuni decât în celelalte Evanghelii, iar în capitolul 5 ne sunt relatate trei minuni cu totul remarcabile. Ele nu puteau fi făcute decât de mâna Dumnezeului Atotputernic. De aceea cred că acest capitol este deosebit faţă de altele.

Acum este momentul să vă vorbesc despre ce înseamnă a fi posedat sau stăpânit de demoni. În cursul studiului unuia din capitolele de început ale Evangheliei după Marcu am spus că vom intra în detalii cu privire la acest subiect ceva mai târziu. Cred că acesta este locul cel mai potrivit. Dar să pătrundem mai întâi în cadrul relatării lui Marcu:

v.1  Au ajuns pe celălalt ţărm al mării, în ţinutul Gadarenilor.

Domnul Isus îi învăţase pe oameni, le predicase şi le vorbise în pilde. Istovit fiind, El a trecut marea şi a ajuns în ţinutul Gadarenilor. Gadarenii erau locuitorii Gadarei. Acest ţinut fusese dat seminţiei lui Gad la răsărit de Iordan. Ţineţi minte că Gad alesese partea nepotrivită a Iordanului. Ei au fost cei care au rămas pe malul estic, iar acum îi găsim ocupaţi cu creşterea porcilor. Vedeţi voi, când un om îi întoarce spatele lui Dumnezeu, se îndepărtează din ce în ce mai mult de El.

v.2  Cînd a ieşit Isus din corabie, L-a întîmpinat îndată un om care ieşea din morminte, stăpînit de un duh necurat.

El este un “om”, o fiinţă omenească. Reţineţi acest lucru, pentru început, notaţi-l undeva. Deşi se află într-o stare disperată, el este totuşi un om. Asta a văzut Domnul Isus – un om. În ciuda stării sale, Isus a văzut omul din el. Purtarea lui părea să indice faptul că acest om era nebun. Observaţi ce se spune aici despre el:

v.3  Omul acesta îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu mai putea să-l ţină legat, nici chiar cu un lanţ.

v.4  Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi şi cu cătuşe la mîni, dar rupsese cătuşele şi sfărîmase obezile, şi nimeni nu-l putea domoli.

v.5  Totdeauna, zi şi noapte, stătea în morminte şi pe munţi, ţipînd şi tăindu-se cu pietre.

Acesta este cazul disperat al unui om posedat sau stăpânit de un duh necurat. El îşi avea locuinţa printre morminte, ceea ce însemna că acolo trăia. Acesta era ghetoul lui. Mormintele erau locuri necurate. Acolo se aflau morţii, iar în unele cazuri morţii nu erau acoperiţi.

Omul acesta nu se mai bucura de compania oamenilor normali şi trăia printre morţi. De la Matei aflăm că mai exista un om, dar Marcu şi Luca se concentrează asupra acestuia. Credem că celălalt om nu era tovarăşul acestuia, aşa cum nici morţii nu erau tovarăşii lui. Era singur. Şi totuşi, ni se spune că acest om avea o putere supranaturală, astfel că nimeni nu-l putea lega. Simplul fapt că cineva are putere supranaturală nu demonstrează că a primit-o de la Dumnezeu. Acest caz constituie un exemplu tipic. Acesta era un om sălbatic; nimeni nu-l putea ţine locului, nimeni nu-l putea lega. Era nefericit, avea răni dureroase pe care şi le făcuse singur. O creatură demnă de milă, un caz fără speranţă, omeneşte vorbind. Incapabil să articuleze cuvinte, singura formă de exprimare era urletul. Ce stare îngrozitoare! Şi toate acestea din cauză că era posedat de demon! Dar chiar şi în aceste situaţii mai este o şansă când apare Domnul Isus:

v.6  Cînd a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s’a închinat,

v.7  şi a strigat cu glas tare: ,,Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuieşti!“

v.8  Căci Isus îi zicea: ,,Duh necurat, ieşi afară din omul acesta!“

Omul I s-a închinat lui Isus, nu demonul. Lui îi era frică de Isus. Omul suferea de schizofrenie spirituală, am putea spune… o dedublare a personalităţii sale. Astfel, vorbeşte când omul, când demonul. În versetul 7, el spune, de fapt: “Ce avem noi în comun?”

v.9  ,,Care-ţi este numele?“ l-a întrebat Isus. ,,Numele meu este ,Legiune,` a răspuns el, ,,pentrucă sîntem mulţi.“

Răspunsul acestui om pare confuz, dar aceasta numai din cauză că, deşi începută de om, fraza este terminată de demoni, care spun: “pentru că suntem mulţi”.

v.10  Şi Îl ruga stăruitor să nu-i trimeată afară din ţinutul acela.

v.11  Acolo, lîngă munte, era o turmă mare de porci, cari păşteau.

v.12  Şi dracii L-au rugat, şi au zis: ,,Trimete-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei.“

v.13  Isus le-a dat voie. Şi duhurile necurate au ieşit şi au intrat în porci; şi turma s’a repezit de pe rîpă în mare: erau aproape două mii, şi s’au înecat în mare.

Aici ne este prezentat un fapt cu totul ieşit din comun, de o importanţă deosebită. Demonii sau duhurile necurate au o cerere foarte ciudată. Ei preferă să fie trimişi în turma de porci pentru a nu ajunge în adânc. Permisiunea acordată aici de Isus a fost criticată sever de teologii liberali. Obiecţia lor este că Isus nu ar distruge porcii, “blândul Isus” nu ar face aşa ceva. O asemenea afirmaţie este lipsită de sens. M-am întâlnit recent cu un vechi coleg de şcoală care devenise liberal. Pe vremuri, el a avut o învăţătură foarte sănătoasă, dar felul în care vorbeşte acum despre El, lucrurile pe care le spune despre Isus nu sunt altceva decât pură ficţiune. El a folosit acest fragment din Marcu pentru a-mi spune că nu crede că Isus ar fi putut distruge porcii, pentru că ar fi fost ceva groaznic.

Ar trebui spus, din capul locului, că oamenii acelui ţinut nu aveau ce căuta în această afacere. Legea mozaică le interzicea să crească porci. I-am mai amintit prietenului meu şi faptul că cei două mii de porci omorâţi aici erau un număr nesemnificativ pe lângă cel al porcilor dispăruţi din cauza potopului din vremea lui Noe. Chiar în timp ce vorbeam luam micul dejun şi el mânca o felie de şuncă de porc. Aşa că i-am atras atenţia că preocuparea lui pentru soarta porcilor era puţintel cam prefăcută. Şi totuşi, mulţi oameni gândesc astăzi la fel ca prietenul meu.

Să vedem acum ce este cu această posedare a omului de către demoni. Vă voi spune câteva lucruri, pe puncte, pentru a putea fi reţinute mai uşor.

  1. Nu numai Marcu, ci şi multe alte fragmente din întreaga Scriptură aduc diverse mărturii cu privire la realitatea lumii demonice. Cei care acceptă autoritatea Scripturii trebuie să accepte şi realitatea că există o lume a demonilor, a duhurilor necurate.
  2. Activitatea lor a fost foarte puternică în timpul lui Isus, dar demonii nu au fost constrânşi numai la acea perioadă. Noi trăim astăzi într-o lume în care demonismul ia din nou amploare şi manifestările lui sunt din ce în ce mai frecvente. Am putea da multe exemple aici.
  3. Dintr-un motiv foarte greu de priceput, demonii caută să locuiască, să ia în stăpânire fiinţe omeneşti. Ei vor să-şi manifeste natura rea prin oameni. Nu au odihnă şi sunt într-o activitate continuă. Descrierea lor este foarte clară în Luca 11:24: “Duhul necurat (sau demonul) când iese afară dintr-un om umblă prin locuri fără apă şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: ‘Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.’” Nu este aceasta caracteristica tuturor – am putea spune chiar tuturor oamenilor – răi? Această natură a răului caută să se manifeste prin fiinţe omeneşti, şi de aici agitaţia continuă, neliniştea şi lipsa de odihnă.

Duhurile bune nu caută niciodată să pună stăpânire pe oameni, să-i posede. Duhul Sfânt este excepţia, dar El locuieşte numai în cei credincioşi. Dar la fel de adevărat este faptul că demonii pot poseda oameni nemântuiţi. Ei nu pot poseda oameni mântuiţi. Biblia ne spune că: Cel ce este în noi (Duhul Sfânt) este mai mare decât cel ce este în lume (Satan) (1 Ioan 4:4).

  1. În incidentul relatat în capitolul 5 din Marcu, demonii au preferat să fie trimişi într-o turmă de porci decât în adânc. Acest lucru este interesant de remarcat.
  2. Ar trebui să fie numiţi demoni, nu draci sau diavoli. Diavolul este unul singur. Traducerea noastră ar putea fi îmbunătăţită aici. Ei sunt duhuri necurate pentru că aceasta este natura lor. Scriptura nu ne spune care este originea lor. Orice lucru pe care l-aş spune în această privinţă ar fi pură speculaţie.
  3. Se pare că numărul lor este foarte mare.
  4. Ei sunt sub controlul lui Satan. Am spus că nu voi face nici un fel de speculaţii, dar vreau să spun doar un lucru: părerea mea este că, la căderea lui Satan, aceştia au fost îngerii care l-au urmat. Nu voi mai adăuga nimic la aceasta.
  5. Scopul lor este distrugerea omului. Este clar că demonii lucrează după programul şi planul lui Satan.
  6. Există exemple prezente de posedare de demoni. Avem chiar în oraşul nostru grupuri de oameni care i se închină lui Satan şi mulţi studenţi şi profesori sunt angajaţi în aşa ceva. Ei spun că astfel au găsit realitatea. Cred că au găsit-o. Satan este gata să ofere realitate celor care i se închină. Întrebarea este: ce fel de realitate este aceasta?
  7. Domnul Isus Hristos are putere asupra demonilor. Aceasta este lecţia cea mai importantă pentru noi.

Credincioşii nu au nici un motiv să se teamă de demoni sau să adopte tot felul de superstiţii cu privire la ei. Dacă simţiţi că sunteţi încolţiţi sau deranjaţi de ei, cereţi-I Domnului Isus Hristos să vă elibereze. Ei au fost alungaţi de Domnul Isus, aşa că ar fi o lipsă de credinţă din partea noastră să trăim astăzi cu frică de demoni. Dacă credeţi că demonii vă influenţează în vreun fel sau vă direcţionează, ba chiar că au pus stăpânire pe voi, aveţi nevoie de consiliere. Ţineţi minte că Domnul Isus Hristos are putere asupra demonilor.

Următoarea vindecare este prezentată în strânsă legătură cu învierea fiicei lui Iair.

v.20  El a plecat, şi a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Şi toţi se minunau.

v.21  După ce a trecut Isus iarăş de cealaltă parte, cu corabia, s’a adunat mult norod în jurul Lui. El stătea lîngă mare.

v.22  Atunci a venit unul din fruntaşii sinagogii, numit Iair. Cum L-a văzut, fruntaşul s’a aruncat la picioarele Lui,

v.23  şi I-a făcut următoarea rugăminte stăruitoare: ,,Fetiţa mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ţi pune mînile peste ea, ca să se facă sănătoasă şi să trăiască.“

v.24  Isus a plecat împreună cu el. Şi după El mergea mult norod şi-L îmbulzea.

v.25  Şi era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sînge.

v.26  Ea suferise mult dela mulţi doftori; cheltuise tot ce avea, şi nu simţise nici o uşurare; ba încă îi era mai rău.

v.27  A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulţime, şi s’a atins de haina Lui.

v.28  Căci îşi zicea ea: ,,Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.“

Isus S-a întors din nou în ţinutul de cealaltă parte a mării. Este interesant de observat faptul că, în relatarea aceluiaşi incident, medicul Luca spune că femeia nu a putut fi vindecată.

Marcu spune că ea fusese pe la mulţi doctori, cheltuise tot ce avea, fără să se însănătoşească. Aşa că vedeţi…  nivelul ridicat al preţurilor din domeniul medical nu este un lucru nou. Şi pe atunci costa mult să umbli pe la doctori. Dar nu numai acesta era inconvenientul. În conformitatea cu legea Mozaică, căreia trebuia să se supună, ea era considerată ca fiind necurată şi nu avea voie să se atingă de cineva. Iată de ce atingerea de Domnul Isus nu era un fapt simplu. A fost nevoie de mare credinţă şi curaj din partea ei.

v.29  Şi îndată, a secat izvorul sîngelui ei. Şi a simţit în tot trupul ei că s’a tămăduit de boală.

v.30  Isus a cunoscut îndată că o putere ieşise din El; şi, întorcîndu-Se spre mulţime, a zis: ,,Cine s’a atins de hainele Mele?“

v.31  Ucenicii I-au zis: ,,Vezi că mulţimea Te îmbulzeşte, şi mai zici: ,,Cine s’a atins de Mine?“

Ucenicii erau de părere că aceasta era o întrebare nepotrivită având în vedere faptul că toţi se împingeau din toate părţile încercând să ajungă la Isus. Însă numai o singură persoană L-a atins cu credinţa că se va vindeca!

Întâlnim şi astăzi aceeaşi situaţie. Cred că foarte mulţi oameni din jurul nostru folosesc Numele lui Isus în chip uşuratic. Ei umblă de colo-colo spunând că Isus a făcut şi Isus a dres şi Isus a spus, dând impresia că Îl cunosc cu adevărat. Aceşti oameni Îl cunosc pe Isus aşa cum L-a cunoscut mulţimea care se îmbulzea să-L atingă – şi nu ca femeia care L-a atins cu credinţa că se va vindeca. Aceasta este cunoaşterea şi credinţa pe care o aşteaptă Domnul.

v.32  El se uita de jur împrejur să vadă pe cea care făcuse lucrul acesta.

v.33  Femeia, înfricoşată şi tremurînd, căci ştia ce se petrecuse în ea, a venit de s’a aruncat la picioarele Lui, şi I-a spus tot adevărul.

v.34  Dar Isus i-a zis: ,,Fiică, credinţa ta te-a mîntuit; du-te în pace, şi fii tămăduită de boala ta.“

Acum să nu uităm că Domnul Isus se îndrepta către o altă bolnavă. Este vorba despre fiica lui Iair care era în vârstă de 12 ani, exact timpul de când suferea această femeie.

Tatăl care venise să-L cheme pe Isus, Îl vede vorbind cu această femeie. Sunt sigur că  şi-a spus în gând: “De ce nu se grăbeşte? Nu ştie că fetiţa mea este atât de bolnavă încât va muri dacă El nu vine s-o vindece?” Domnul nu S-a grăbit pentru că avea un plan anume. El a vindecat-o pe femeia cu scurgere de sânge. Dar iată că, în timp ce vorbeşte cu ea, se apropie cineva şi Îi spune ceva.

v.35 Pe cînd vorbea El încă, iată că vin nişte oameni dela fruntaşul sinagogii, cari-i spun: ,,Fiica ta a murit; pentruce mai superi pe Învăţătorul?“

v.36  Dar Isus, fără să ţină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntaşului sinagogii: ,,Nu te teme, crede numai!“

v.37  Şi n’a îngăduit nimănui să-L însoţească, afară de Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui Iacov.

v.38  Au ajuns la casa fruntaşului sinagogii. Acolo Isus a văzut o zarvă, şi pe unii cari plîngeau şi se tînguiau mult.

v.39  A intrat înlăuntru, şi le-a zis: ,,Pentruce faceţi atîta zarvă, şi pentruce plîngeţi? Copila n’a murit, ci doarme.“

v.40  Ei îşi băteau joc de El. Atunci, după ce i-a scos afară pe toţi, a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei, şi pe cei ce-L însoţiseră, şi a intrat acolo unde zăcea copila.

Isus ajunge la casa cu pricina şi îi dă afară pe cei care nu cred. După ieşirea lor, El intră în camera în care se afla fetiţa. Şi iată ce citim mai departe:

v.41  A apucat-o de mînă, şi i-a zis: ,,Talita cumi“, care, tîlmăcit, însemnează: ,,Fetiţo, scoală-te, îţi zic!“

Talita cumi” era o expresie în aramaică, pe care fetiţa o putea înţelege. Era limba ei maternă şi însemna: “Mieluşelule, trezeşte-te!” Asta i-a spus Isus fetiţei – ceva blând şi dulce. Vedem de-a lungul Evangheliilor că Domnul Isus a înviat o fetiţă, un om în floarea tinereţii – fiul văduvei din Nain – şi un om matur probabil, adică pe Lazăr. El i-a înviat pe toţi în acelaşi fel: vorbindu-le!

Am putea spune că fetiţa îi reprezintă pe toţi copiii mici, înainte de a ajunge la vârsta responsabilităţii. Isus i-a spus acestei fetiţe: “Mieluşelule, trezeşte-te!” Ştiu că este posibil să mă adresez acum unor oameni care şi-au pierdut copiii. Câtă durere când ne-am pierdut noi copilaşul! Dar suntem mângâiaţi de gândul că, deşi a fost în prezenţa Lui în toţi aceşti ani, va veni o zi în care Domnul Isus îi va spune din nou: “Mieluşelule, trezeşte-te!” El va vorbi mieluşelului meu şi mieluşeilor voştri. Atunci trupurile micuţe pe care le-am pus în pământ vor învia, duhul lor se va uni cu trupurile glorificate şi vom fi din nou împreună. Va veni şi ziua aceea. Aceasta este demonstraţia puterii lui Dumnezeu.

Dragi prieteni, Marcu are un mod aparte prezentarea pe care i-o face Domnului Isus. El îmbină atât de bine acţiunea Domnului Isus cu compasiunea şi dragostea pe care o are faţă de cei aflaţi în suferinţă. Lumii noastre, o lume aflată în permanentă acţiune a început să-i lipsească aceste calităţi.

Dar să mergem puţin mai departe:

v.42  Îndată fetiţa s’a sculat, şi a început să umble; căci era de doisprezece ani. Ei au rămas încremeniţi.

v.43  Isus le-a poruncit cu tărie să nu ştie nimeni lucrul acesta; şi a zis să dea de mîncare fetiţei.

Nu este acesta un lucru foarte practic? Ce şi-ar dori un copil de doisprezece ani care s-a trezit din somnul bolii, sănătos tun? Ar dori să mănânce, bineînţeles! Domnul le-a spus celor de faţă să-i dea fetiţei de mâncare. Un lucru practic şi în acelaşi timp minunat.

Acestea sunt cele trei minuni care, după părerea mea, demonstrează mesajul Evangheliei după Marcu. Isus Hristos este Slujitorul lui Dumnezeu înzestrat cu puterea lui Dumnezeu. El este un Om al acţiunii şi a venit să slujească, nu să I se slujească. Isus a venit să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi. În capitolul 5 din Marcu Îl vedem făcând aceste trei minuni: alungarea demonilor dintr-un om, în ţinutul Gadara,  vindecarea femeii cu o scurgere de sânge şi învierea fetiţei de doisprezece ani a lui Iair.

Însă o dată. Pe lângă faptul că Domnul Isus este un om de acţiune El nu îşi pierde sensibilitatea faţă de cei din jur. Din păcate aceasta este o combinaţie din ce în ce mai puţin prezentă în lumea din jurul nostru.

Cunosc slujitori ai bisericii care sunt foarte ocupaţi, şi dragii mei în Împărăţia lui Dumnezeu poţi ajunge foarte ocupat, dar mulţi dintre aceşti slujitori au pierdut din compasiunea şi dragostea pe care ar trebui să  aibă faţă de ce din turmele lor.

Dumnezeu ne vrea dragii mei oamenii de acţiune, oameni care să lucreze în Împărăţia Lui, dar ne vrea şi oameni ai compasiunii, oamenii ai milei. În felul acesta reflectăm caracterul Domnului Isus Hristos ceea ce reprezintă aşteptarea lui Dumnezeu cu privire la noi.

Doamne ajută-ne!