Itinerar Biblic Ep.0125 – Marcu Cap.1 Vers.16-45

 

Dragi ascultători, aşa cum am văzut în partea introductivă, Marcu se adresează unei anumite categorii de oameni. El nu scrie pentru evrei, el nu scrie unui popor avizat, unui popor informat despre temele prezentate de El.

Probabil că în acest prim capitol din Evanghelia după Marcu  există un conţinut mai dens decât în orice alt capitol din Biblie  în ceea ce priveşte evenimentele prezentate. Numai în primul capitol al primei cărţi din Biblie mai găsim atâtea aspecte importante abordate. Acest prim capitol din Evanghelia după Marcu acoperă lucrarea lui Ioan Botezătorul, care vine după referirile la profeţiile din Isaia şi Maleahi. După aceea urmează trecerea în revistă a primului an al lucrării lui Isus şi Îl urmăreşte până într-o zi agitată de Sabat. Capitolul se încheie cu lucrarea minunată de curăţire a leprosului.

Acest capitol dens frapează prin absenţa genealogiei, spre deosebire de Evanghelia după Matei, unde aceasta este atât de bine reprezentată. Am arătat deja de ce. Un rege trebuie să aibă o genealogie. Un slujitor are nevoie de referinţe, nu de un certificat de naştere, care să-i ateste originea nobilă. Nu se pune problema strămoşilor, pentru că importantă este capacitatea sa de a duce la îndeplinire slujba încredinţată. Iehova Slujitorul este creionat aici prin realizările Sale. Şi, la urma urmei, romanii sau alţi străini nu aveau de ce să fie preocupaţi de genealogia lui Isus, trasată până la Avraam.

Marcu 1

  v.16 Pe cînd trecea Isus pe lîngă marea Galileii, a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele

        lui Simon, aruncînd o mreajă în mare, căci erau pescari.

  v.17 Isus le -a zis: ,,Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.“

  v.18 Îndată, ei şi-au lăsat mrejile, şi au mers după El.

  v.19 A mers puţin mai departe, şi a văzut pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele

       lui, cari, şi ei, erau într’o corabie, şi îşi dregeau mrejile.

   v.20 Îndată i -a chemat; şi ei au lăsat pe tatăl lor Zebedei în corabie cu cei ce lucrau

       pe plată, şi au mers după El.

Au existat trei chemări distincte făcute pentru apostoli:

  1. În Ioan 1:3, ni se spune că, atunci când Isus S-a suit la Ierusalim, i-a întâlnit pe aceşti bărbaţi şi le-a adresat o chemare generală, neindividualizată, neoficială. Ei voiau să ştie unde locuia Isus, pentru că Ioan Botezătorul le vorbise despre El şi unii dintre ucenicii lui Ioan Îl urmaseră pe Isus. Dar ei nu au rămas cu El şi nici El nu le-a cerut acest lucru la acest moment. Ei s-au întors la pescuitul lor, în Galileea.
  2. Aici, în Marcu, aflăm că, la începutul lucrării Sale, Isus merge de-a lungul ţărmului şi îi găseşte pe ucenici pescuind. El îi cheamă şi le spune că vor fi pescari de oameni. Cu toate acestea, în Luca 5:1-11 aflăm că, după aceea, ei s-au întors la pescuitul lor.
  3. Chemarea finală a fost o chemare la apostolat. Este relatată în Marcu 3, Matei 10 şi Luca 6. Ei plecaseră înapoi la pescuit, iar Simon Petru I-a spus lui Isus: “Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.” În realitate, Petru vroia să spună: “De ce nu alegi pe altcineva? Lasă-mă singur, căci am greşit atât de mult împotriva Ta! Sunt un om păcătos!” Dar Domnul nu a renunţat la el. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest lucru! Aşadar, Domnul a venit la ucenici a treia oară şi le-a încredinţat slujba de apostoli.

v.21  S-au dus la Capernaum. Şi, în ziua Sabatului, Isus a intrat îndată în sinagogă şi a început să înveţe pe norod.

Vă amintiţi poate că, atunci când conducătorii religioşi ai vremii Îi cer socoteală lui Isus pentru ceea ce a făcut într-o zi de Sabat, El spune foarte clar: “Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu de asemenea lucrez.” (Ioan 5:17). Vom vedea că El nu a lucrat în schimburi de opt ore – “Iată că nu dormitează, nici nu doarme, cel ce păzeşte pe Israel.” (Psalmul 121:4). Această zi de Sabat începe devreme, când Isus intră în sinagogă şi începe să înveţe poporul. Această sinagogă din Capernaum nu era un centru religios important pe vremea aceea. Se pare că Isus a părăsit Nazaretul pentru că ai Săi nu L-au primit, a venit la Capernaum şi aici a fost cartierul Lui general pe tot timpul lucrării Sale de pe pământ.

v.22  Oamenii erau uimiţi de învăţătura Lui; căci îi învăţa ca unul care are putere, nu cum îi învăţau cărturarii.

Aici vedem efectul adevărului spus cu putere şi deducem şi modul cu totul deosebit în care îl prezenta Isus. Critica adusă bisericii şi lucrării de slujire din ziua de astăzi a apărut din cauză că noi nu spunem adevărul cu autoritate. Şi nu vorbim cu autoritate pentru că ne-am pierdut credinţa.

Când spun “noi”, nu mă refer la mine – eu nu mi-am pierdut credinţa. Dar mă refer la o clasă întreagă de oameni ai amvonului care nu mai încearcă să predice şi să-i înveţe pe oameni Cuvântul lui Dumnezeu. Este vizibilă depărtarea de Dumnezeu şi separaţia care a avut loc între amvon şi Cuvântul lui Dumnezeu. Sinagoga nu oferea nimic esenţial pe vremea aceea şi, ca rezultat, când a vorbit Domnul nostru, oamenii au fost uluiţi de învăţătura Sa.

v.23  În sinagoga lor era un om care avea un duh necurat. El a început să strige:

v.24  „Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu cine eşti: eşti Sfântul lui Dumnezeu!”

Cea dintâi minune din Evanghelia după Marcu are loc în sfera spiritualului. Numai Dumnezeu poate controla sfera spiritualului. Numai El poate controla demonii. Există multe dovezi istorice ale unui demonism (credinţa în demoni) frenetic pe tot cuprinsul Imperiului Roman. Singura cale prin care poate fi înfrânt demonismul este Isus Hristos, pentru că numai El poate să Se mişte în această sferă. Acesta este motivul pentru care ne prezintă Marcu acest incident ca prima minune făcută de Isus în această Evanghelie. Marcu aduce în prim plan această minune pentru că, dacă Isus are putere în această sferă a demonicului, înseamnă, pe de o parte, că are putere în orice altă sferă, în orice alt domeniu. Pe de altă parte, numai Dumnezeu poate face aşa ceva. Isus Îşi demonstra astfel acreditarea divină. El avea autoritate, avea putere, învăţa ca Unul care are autoritate. Şi acum iată că demonstra că are putere.

Dacă sunteţi conştienţi de ceea ce se întâmplă în cultura contemporană, aţi observat desigur că închinarea la Satan a luat proporţii foarte mari. Se întâmplă lucruri în zona ocultismului, care pot fi explicate doar ca fiind satanice şi supranaturale. Nu se poate găsi o explicaţie raţională a faptului că tinerii pleacă de acasă, din mijlocul unei familii care îi iubeşte, pentru a intra într-o bandă de vagabonzi alături de care merg să comită crime. Pare de necrezut! Este o influenţă satanică. Şi vom vedea şi oameni posedaţi de demoni – este inevitabil.

Dragul meu prieten creştin, numai prin Domnul Isus Hristos se poate rezolva aşa ceva. Numai în Numele Lui. El şi numai El poate controla demonii. Aceasta a fost prima minune relatată de Marcu.

Marcu 1:25-27

v.25 Isus l-a certat şi i-a zis: „Taci şi ieşi afară din omul acesta!”

v.26 Şi duhul necurat a ieşit din el, scuturându-l cu putere şi scoţând un strigăt mare.

v.27 Toţi au rămas înmărmuriţi, aşa că se întrebau unii pe alţii: „Ce este aceasta? O învăţătură nouă! El porunceşte ca un stăpân chiar şi duhurilor necurate, şi ele Îl ascultă!”

Observaţi, dragi prieteni, că Isus Îşi demonstrează puterea şi autoritatea în învăţăturile şi în minunile făcute de El, şi oamenii nu pot înţelege toate acestea. El are o autoritate pe care ei nu o pot pricepe.

v.28   Şi îndată I s-a dus vestea în toate împrejurimile Galileii.

Marcu ne poartă acum spre al doilea incident, care a avut loc, în mod evident, în aceeaşi zi, în cursul după-amiezii.

v.29  După ce a ieşit din sinagogă, a intrat împreună cu Iacov şi Ioan în casa lui Simon şi a lui Andrei.

v.30  Soacra lui Simon zăcea în pat prinsă de friguri; şi îndată au vorbit lui Isus despre ea.

v.31  El a venit, a apucat-o de mână, a ridicat-o în sus, şi au lăsat-o frigurile. Apoi ea a început să le slujească.

Aşadar, aceasta a fost a doua minune a zilei. Să-L urmăm acum pe Isus spre lăsarea serii. 1

Marcu 1:32

v.32  Seara, după asfinţitul soarelui, au adus la El pe toţi bolnavii şi îndrăciţii.

Există un singur diavol, care este Satan, dar mai mulţi demoni. Cei îndrăciţi sunt, de fapt, cei posedaţi de demoni.

Marcu 1:33, 34

v.33  Şi toată cetatea era adunată la uşă.

v.34  El a vindecat pe mulţi care pătimeau de felurite boli; de asemenea, a scos mulţi draci şi nu lăsa pe draci să vorbească, pentru că-L cunoşteau.

Acum Marcu face acelaşi lucru pe care l-a făcut şi Matei. El ne atrage atenţia asupra faptului că el redă foarte puţine vindecări. El a vindecat sute de oameni, dar numai câteva incidente izolate sunt relatate pentru noi.

Este interesant de remarcat faptul că lumea demonilor L-a recunoscut pe Isus. Ei au ştiut cine era şi au crezut că El era.

Am trecut împreună cu Isus printr-o zi epuizantă şi noi ne-am imagina că după o astfel de zi, atât de încărcată, El ar dormi până târziu a doua zi. Dar nu a fost deloc aşa.

Marcu 1:35

v.35  A doua zi dimineaţa, pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo.

Noi ne-am gândi că după o zi de Sabat atât de plină, Isus ar fi trebuit să se odihnească în ziua următoare. Ştiu că mulţi predicatori au ziua de luni liberă, după ce toată duminica au fost atât de ocupaţi. Nu am nimic împotriva acestui lucru. Obişnuiam să procedez şi eu la fel, dar am renunţat acum câţiva ani să-mi mai iau liber lunea.    Iată-L însă pe Isus ducându-Se într-un loc pustiu să Se roage. Ce lecţie pentru noi!

Marcu 1:36-39

v.36  Simon şi ceilalţi care erau cu El s-au dus să-L caute;

v.37  şi, când L-au găsit, I-au zis: „Toţi Te caută.”

v.38  El le-a răspuns: „Haidem să mergem în altă parte, prin târgurile şi satele vecine, ca să propovăduiesc şi acolo; căci pentru aceasta am ieşit.”

v.39  Şi S-a dus să propovăduiască în sinagogi, prin toată Galileea; şi scotea dracii.

Acesta este începutul Evangheliei, pentru că, prin învăţătura Sa, Isus îi pregăteşte pe oameni pentru mântuire, care va veni în urma morţii şi a învierii Sale. Dar nu învăţătura Lui vă va mântui, dragi prieteni, ci lucrarea Lui pe cruce.

Observaţi că Isus a predicat în sinagogile iudeilor şi a alungat demoni pe tot cuprinsul Galileii. El a acoperit acest teritoriu în timpul celor trei ani ai lucrării Sale. Să remarcăm şi faptul că, în vremea aceea, exista o manifestare puternică a puterii demonice. Există trei asemenea perioade în Scriptură: una a fost în timpul lui Moise, una în vremea lui Ilie şi cea de-a treia în timpul cât a trăit Domnul nostru pe pământ.

Ajungem acum la cea din urmă minune a acestui capitol. Toate celelalte au fost cazuri grele, deosebite.

Acesta este cazul unui lepros. Lepra nu era incurabilă, aşa cum vom vedea când vom parcurge cartea Levitic, dar era o boală care putea fi letală. Era cu siguranţă o boală tragică, pentru că îl mutila pe cel bolnav şi îl alunga din mijlocul comunităţii.

Marcu 1:40, 41

v.40  A venit la El un lepros, care s-a aruncat în genunchi înaintea Lui, Îl ruga şi-I zicea: „Dacă vrei, poţi să mă cureţi.”

v.41  Lui Isus I s-a făcut milă de el, a întins mâna, S-a atins de el şi i-a zis: „Da, voiesc, fii curăţat!”

Această minune are şi o latură psihologică impresionantă. Nimeni nu atinge un lepros. Acest om nu mai fusese atins de mulţi ani de o altă fiinţă omenească. Şi nici nu-i fusese îngăduit să atingă pe cineva. Îmi închipui că familia lui îi aducea hrană şi mâncare, iar el ieşea să le ia abia după ce ei se depărtau. Poate că le putea face cu mâna, dar nu mai putea să se întoarcă în mijlocul lor şi nici măcar să-i îmbrăţişeze. Dar Domnul îl atinge pe acest om şi îl curăţeşte!

Marcu 1:42-44

v.42  Îndată l-a lăsat lepra, şi s-a curăţat.

v.43  Isus i-a poruncit cu tot dinadinsul, i-a spus să plece numaidecât

v.44  şi i-a zis: „Vezi să nu spui nimănui nimic; ci du-te de te arată preotului şi adu pentru curăţarea ta ce a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei.”

Curăţirea leprosului trebuia să urmeze un ritual mozaic. Domnul Isus nu a încălcat Legea mozaică.

Marcu 1:45

v.45  Dar omul acela, după ce a plecat, a început să vestească şi să spună în gura mare lucrul acesta, aşa că Isus nu mai putea să intre pe faţă în nicio cetate; ci stătea afară, în locuri pustii, şi veneau la El din toate părţile.

În loc să păstreze secretul, acest om a alergat să spună tuturor ce i s-a întâmplat. Dacă vreţi ca toată lumea să afle un lucru, vă duceţi la un ziar sau la un post de radio. Într-un fel, aşa a făcut şi acest om. Dar el a nesocotit porunca Domnului. Am discutat despre acest lucru cu un predicator alături de care am lucrat o vreme, în biserica sa. El tocmai predicase din acest fragment al Evangheliei după Marcu. Iată ce mi-a spus: “Domnul i-a spus leprosului vindecat să nu spună nimănui şi el a spus tuturor. Nouă ne porunceşte să spunem tuturor şi noi nu spunem nimănui.” M-am gândit mult la acest lucru.

Dragi prieteni, neascultarea leprosului nu a fost tot atât de rea ca neascultarea noastră de astăzi. Noi ar trebui să spunem tuturor şi nu spunem nimănui.

Şi totuşi, acest om a răspândit vestea despre ce i se întâmplase şi, ca urmare, au venit mulţimile, aşa că Domnul S-a văzut nevoit să Se retragă din Capernaum pentru o vreme.