Itinerar Biblic Ep.0124 – Marcu Cap.1 Vers.1-15

 

Dragi ascultători, iată-ne pornind pe un nou drum în itinerariul nostru ce urmează Cuvântul lui Dumnezeu. Am parcurs până acum câteva etape, ca să spunem aşa, unde am făcut cunoştinţă cu modul în care a fost creată această lume. Dar tot atunci am văzut dragostea cu care Dumnezeu a înconjurat omul. Acestei iubiri, omul i-a răspuns cu neascultare şi din această cauză, Dumnezeu  a fost nevoit să pună o distanţă între El şi om. Totodată a oferit omului posibilitatea refacerii relaţiei avute cu Dumnezeu.

De aici începe planul lui Dumnezeu pentru izbăvirea omului, ameninţat acum de moarte din pricina păcatului. Acesta plan al lui Dumnezeu începe încă din cartea Geneza, carte în care am făcut deja cunoştinţă cu toate aceste lucruri. Am sărit apoi peste câteva cărţi pentru a ajunge în Noul Testament, acolo unde Evanghelia după Matei ne prezintă punctul culminant al planului lui Dumnezeu pentru izbăvirea noastră. Acolo am aflat cât de grozav este păcatul nostru şi faptul că numai Domnul Isus, fiul lui Dumnezeu poate să ne izbăvească de acest păcat. Ne-am întors apoi în Vechiul Testament unde Dumnezeu continuă desfăşurarea planului anunţat încă din Geneza şi care acum cunoaşte o nouă etapă.

În cartea Exod facem cunoştinţă nu doar cu poporul Evreu, poporul ales de Dumnezeu pentru împlinirea planului său, dar facem cunoştinţă şi cu caracterul lui Dumnezeu prezentat prin legile date poporului Său. Aici înţelegem de ce a fost nevoie de Domnul Isus şi jertfa lui. Dumnezeu este un Dumnezeu Sfânt şi nimic nu poate satisface această sfinţenie cu excepţia Fiului jertfit pentru noi.

Tot pe Fiul lui Dumnezeu, pe Domnul Isus îl prezintă şi Marcu, cel pe care, cu ajutorul Duhului Sfânt îl însoţim în noua noastră etapă în cadrul Noului Testament. Suntem deci la Evanghelia după Marcu şi vom afla noi lucruri cu privire la viaţa Domnului Isus. Spre deosebire de Matei, Evanghelistul  Marcu se adresează unei anumite categorii diferite de oameni. El nu scrie pentru evrei, el nu scrie unui popor avizat, unui popor informat despre temele prezentate de El.

Probabil că în acest prim capitol din Evanghelia după Marcu  există un conţinut mai dens decât în orice alt capitol din Biblie  în ceea ce priveşte evenimentele prezentate. Numai în primul capitol al primei cărţi din Biblie mai găsim atâtea aspecte importante abordate. Acest prim capitol din Evanghelia după Marcu acoperă lucrarea lui Ioan Botezătorul, care vine după referirile la profeţiile din Isaia şi Maleahi.

După aceea urmează trecerea în revistă a primului an al lucrării lui Isus şi Îl urmăreşte până într-o zi agitată de Sabat. Capitolul se încheie cu lucrarea minunată de curăţire a leprosului.

Acest capitol dens, frapează prin absenţa genealogiei, spre deosebire de Evanghelia după Matei, unde aceasta este atât de bine reprezentată. Am arătat deja de ce. Un rege trebuie să aibă o genealogie. Un slujitor are nevoie de referinţe, nu de un certificat de naştere, care să-i ateste originea nobilă. Nu se pune problema strămoşilor Domnului Isus pentru că importantă este capacitatea sa de a duce la îndeplinire slujba încredinţată. Iehova Slujitorul este creionat aici prin realizările Sale. Şi, la urma urmei, romanii sau alţi străini nu aveau de ce să fie preocupaţi de genealogia lui Isus, trasată până la Avraam.

Înainte de a începe să parcurgem textul Evangheliei după Marcu, să-I cerem lui Dumnezeu să ne aducă într-o relaţie vie cu Isus pentru că el este cel la care vom privi. A.J. Gordon a scris: “Privirea simplă mântuieşte, dar privirea cu luare-aminte sfinţeşte.” Iată primele cuvinte ale Evangheliei scrisă de Marcu.

v.1  Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

v.2  Dupăcum este scris în proorocul Isaia: ,,Iată, trimet înaintea Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea…

v.3  Glasul celui ce strigă în pustie: ,,Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările,“

Acesta nu este nici începutul lui Ioan, nici al lui Isus. Este începutul Evangheliei, când Domnul Isus a venit pe acest pământ, a murit pe cruce, şi a înviat. Aceasta, dragi prieteni, este Evanghelia.

În Scriptură sunt relatate trei începuturi. Să vedem care sunt acestea, în ordine cronologică:

  1. “La început era Cuvântul…” (Ioan 1:1). Aici este vorba despre un început nedatat, un început înainte de timp. Mintea omenească nu poate decât să orbecăie. Este ceva mai degrabă logic decât cronologic, pentru că, după cum gândesc eu, trebuie să existe întotdeauna un pas anterior celui prezent. Dacă văd un avion în aer mă gândesc imediat că există şi un aeroport undeva. Chiar dacă nu ştiu unde este, sunt sigur că există undeva un aeroport de pe care a decolat acel avion. Tot aşa, când mă uit în jur la acest univers, ştiu că a avut şi acesta un punct de pornire, la un moment dat în timp şi că undeva, există un Dumnezeu. Dar nu cunosc nimic despre acel început. Dumnezeu vine din veşnicie să ne întâmpine.

Eu nu pot decât să fac marcajul din acest punct de întâlnire cu Dumnezeu, atât de departe în timp cât mă poate purta pe mine gândul şi să-mi dau seama că El era deja acolo înainte de acel moment.

Să trecem la următoarea relatare cu privire la începuturi:

  1. “La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.” (Geneza.1:1). Acesta este momentul în care păşim din veşnicie în timp. Cu toate că foarte mulţi oameni au încercat să stabilească vârsta acestui univers, nimeni nu cunoaşte cu adevărat data începutului acestuia. Presupunerile oamenilor variază între şase mii şi trei miliarde de ani. Ştim atât de puţine! Când vom ajunge în prezenţa Sa şi vom cunoaşte aşa cum suntem cunoscuţi, ne vom da seama că am privit ca într-o oglindă, în chip întunecos. Sunt convins că ne vom minuna de ignoranţa şi de lipsa noastră de înţelepciune. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu măreţ! El are timp din belşug la dispoziţie.
  2. Cel de al treilea început despre care vorbeşte Scriptura este începutul prezentat de Marcu. Astfel începe El Evanghelia Sa. “Începutul Evangheliei lui Isus Hristos” (Marcu 1:1) este acelaşi cu “Ce era de la început” din 1 Ioan 1:1. Aici avem o dată. Este momentul precis în care Isus Hristos a luat trup de om. Isus Hristos este Evanghelia!

Imediat după aceea, Marcu citează două profeţii din Vechiul Testament. De fapt, Evanghelia sa are foarte puţine astfel de profeţii. Motivul este foarte simplu: romanii ştiau foarte puţine despre profeţii, dar evanghelistul face acest lucru pentru a le arăta că    Acela despre care vorbeşte nu are nevoie de o genealogie, dar are nevoie de referinţe. Astfel, Marcu arată că referinţele sale merg până la Isaia şi Maleahi.

Acum Marcu se ocupă se Ioan Botezătorul. Atât el cât şi Ioan afirmă că venirea lui Ioan Botezătorul a împlinit profeţiile cu privire la cel care va fi predecesorul lui Hristos.

v.4  a venit Ioan care boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor.

Aş dori să fim atenţi puţin la cuvinte, pentru ca să putem pătrunde întreaga semnificaţie a acestui verset. Ioan a propovăduit pocăinţa şi botezul spre iertarea păcatelor, nu pentru iertarea păcatelor. Lucrarea lui Ioan Botezătorul avea un caracter pregătitor: îi pregătea pe oameni pentru venirea Domnului Isus Hristos în lume. Isus Hristos este Cel care înlătură păcatele.

Priviţi însă la lucrarea lui Ioan:

v.5  Tot ţinutul Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în rîul Iordan.

v.6  Ioan era îmbrăcat cu o haină de păr de cămilă, şi împrejurul mijlocului era încins cu un brîu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.

Popularitatea lui este într-o permanentă creştere. Ioan Botezătorul era un om remarcabil, nu numai datorită mesajului său, ci şi datorită ţinutei şi regimului său de viaţă. Acest om fusese pus deoparte pentru această lucrare. El făcea parte din seminţia preoţilor, era levit, şi se aştepta de la el să slujească în templul din Ierusalim. Dar Dumnezeu l-a chemat să fie profet şi iată-l predicând în pustie. Şi oamenii vin să-l asculte!

În ziua de astăzi, amplasăm bisericile în mijlocul unei comunităţi, acolo unde oamenii obişnuiesc să se adune, unde există o congregaţie. Suntem de părere că locaşul de închinare trebuie să fie accesibil. Ioan nu s-a bazat deloc pe această teorie. El se afla foarte departe, în pustie, iar mulţimile de oameni veneau la el.

Dar să mergem mai departe:

v.7  Ioan propovăduia, şi zicea: ,,După mine vine Cel ce este mai puternic decît mine, căruia eu nu sînt vrednic să mă plec să-I desleg curelele încălţămintelor.

v.8  Eu, da, v’am botezat cu apă; dar El vă va boteza cu Duhul Sfînt.“

Aceste versete ne descoperă câte ceva din caracterul cu totul remarcabil al acestui om. El agita mulţimile. Era un om ieşit din comun şi puternic, şi totuşi un glas singular. Observaţi smerenia lui. Ioan Botezătorul era un om smerit. Însă între el şi Domnul Isus este totuşi o diferenţă. Botezul adevărat este botezul cu Duhul Sfânt. Botezul ritual este botezul cu apă. Botezul cu apă este foarte important astăzi pentru că este o mărturie. În Evanghelia după Matei am învăţat că Domnul Isus a fost botezat pentru a Se identifica pe El Însuşi cu omenirea.

Observaţi însă cât de simplu îi face Marcu prezentarea Domnului Isus:

v.9 În vremea aceea, a venit Isus din Nazaretul Galileii, şi a fost botezat de Ioan în Iordan.

Aş dori să vă atrag atenţia asupra următoarelor cuvinte din acest verset: “a venit Isus”. Ce lucru nemaipomenit! Isus va veni din nou şi acesta este un alt lucru demn de reţinut. Dar aici, Isus a venit din obscuritatea unui mic orăşel – Nazaret – unde Şi-a făcut ucenicia vreme de 30 de ani. El vine acum şi Se identifică, prin botezul Său, cu întreaga omenire. Vă amintiţi ce i-a spus Isus lui Ioan în Matei 3:15? “Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Ioan nu credea că el trebuie să-L boteze pe Isus.

Mai observaţi şi faptul că aici este folosit numele Isus – “a venit Isus”. Acesta este numele Lui cel mai des întâlnit în această Evanghelie. Numele Isus  este folosit mai frecvent în Marcu decât în orice altă Evanghelie.

Abia de acum, Domnul Isus este prezentat într-o cu totul altă lumină:

v.10  Şi îndată, cînd ieşea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise, şi Duhul pogorîndu-Se peste El ca un porumbel.

v.11  Şi din ceruri s’a auzit un glas, care zicea: ,,Tu eşti Fiul Meu prea iubit, în Tine îmi găsesc toată plăcerea Mea.“

Aici vedem Sfânta Treime prezentată în mod foarte clar. Îl vedem pe Domnul Isus, cea de-a doua Persoană a Dumnezeirii; Duhul lui Dumnezeu care Se pogoară peste El – Duhul fiind cea de-a treia Persoană a Dumnezeirii; şi glasul din cer care spune: “Tu eşti Fiul Meu Preaiubit” – acesta este glasul lui Dumnezeu, cea dintâi Persoană a Dumnezeirii. Aici ni se atrage atenţia asupra Sfintei Treimi. Şi astfel se pune pecetea cerurilor pe Persoana şi consacrarea lui Isus.

Remarcaţi faptul că multe lucruri se întâmplă foarte rapid aici. Isus este Slujitorul. Ioan Botezătorul este cel care-L prezintă, pentru ca apoi Dumnezeu Tatăl să-L identifice şi să-Şi pună pecetea asupra Lui. Urmează ispita, care Îi va aduce iniţierea.

v.12  Îndată Duhul a mînat pe Isus în pustie,

Cuvântul tradus aici prin verbul “a mâna” este un cuvânt care denotă gravitate şi o oarecare violenţă. Duhul lui Dumnezeu L-a împins pe Isus în pustie, pentru ca acolo El să fie ispitit. Este foarte important ca noi să înţelegem un lucru aici. Revenim la întrebarea: Poate El să împlinească această slujbă? Alţii au eşuat: nu au putut rezista în faţa ispitei. Adam a căzut. Noe a trecut prin potop pentru ca să eşueze ulterior în chip nefericit. Am văzut că nici Avraam n-a reuşit să rămână neclintit în faţa ispitei. Moise a eşuat şi el – a condus poporul Israel şi l-a scos din Egipt, dar nu i s-a îngăduit să intre în Ţara promisă. Şi David a cedat în faţa ispitei. În cazul lui Isus, ispita Îl iniţiază în lucrarea Sa.

v.13  unde a stat patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo stătea împreună cu fiarele sălbatice şi-I slujeau îngerii.

Aici nu avem detaliile prezente în Evanghelia după Matei şi în Evanghelia după Luca. Isus a stat în pustie patruzeci de zile, unde a fost ispitit de Satan. El a fost ispitit pe toată durata acestor patruzeci de zile. Unii oameni cred că Isus a postit vreme de patruzeci de zile, după care a fost ispitit de Satan. Dragul meu prieten, Isus a fost ispitit tot timpul celor patruzeci de zile.

Alţii cred că, în timp ce Isus era ispitit de Satan, fiarele sălbatice şi-au adus şi ele o contribuţie, mai mică sau mai mare, la ispitirea Lui. Marcu ne spune aici că Isus stătea împreună cu fiarele sălbatice şi cu îngerii şi era slujit şi de unii, şi de alţii.

Fiarele sălbatice fac parte din creaţie şi sunt puse sub stăpânirea omului. Acesta este motivul pentru care a creat Dumnezeu aceste animale. Amintiţi-vă ce am spus când am parcurs cartea Geneza: toate acestea au pregătit o casă pentru om. După câte ştim noi, acest pământ este singurul loc în care există oameni şi care este locuibil pentru om. Fiarele sălbatice, care sunt mai prejos de Omul Hristos Isus, Îi slujeau, şi la fel şi îngerii, care fac parte dintr-o categorie mai înaltă decât omul. Acesta este lucrul pe care ni-l spune Marcu aici.

Dar să mai înaintăm un pic:

v.14 După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galilea, şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu.

v.15  El zicea: ,,S’a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie.“

După ispitire, Isus Îşi începe lucrarea. Observaţi din nou cuvintele asupra cărora v-am mai atras atenţia în versetul 9: “Isus a venit”. După întemniţarea lui Ioan Botezătorul, Isus a venit în Galileea. El Îşi începe lucrarea acum, predicând Evanghelia lui Dumnezeu şi spunând: “S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.”

Evanghelia lui Dumnezeu este aceasta: Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. În Matei era Împărăţia cerurilor. Este vreo diferenţă între acestea două? Da, este. Şi este, de asemenea, o suprapunere între ele. Împărăţia cerurilor este domnia lui Dumnezeu asupra pământului. Împărăţia lui Dumnezeu include întregul Său univers, tot ceea ce există chiar şi dincolo de marginile acestui pământ. Astfel, Împărăţia cerurilor este în Împărăţia lui Dumnezeu. Matei aplică domnia lui Dumnezeu în special acestui pământ. Marcu merge mai departe şi include o arie mult mai întinsă, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu cuprinde întregul univers, cu toate creaturile Sale. Cât priveşte cele pământeşti, a spune: “Împărăţia cerurilor este aproape” este sinonim cu a spune: “Împărăţia lui Dumnezeu este aproape”. Numai că Împărăţia lui Dumnezeu ar include regiuni cu mult în afara acestui pământ, pe când Împărăţia cerurilor înseamnă domnia cerurilor asupra pământului.

Mesajul lui Isus este acelaşi cu mesajul lui Ioan Botezătorul din Evanghelia după Matei. “Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.”

Cred că, în prezent, acest mesaj a ajuns să fie răsturnat. Adică, noi punem credinţa înaintea pocăinţei. Când vă întoarceţi la Isus Hristos prin credinţă, vă întoarceţi, de fapt, de la altceva. Şi această întoarcere de la ceva este pocăinţa.

Dacă nu a existat o întoarcere de la ceva, nu a existat o întoarcere reală la Isus Hristos. Este adevărat că, dacă a avut loc o întoarcere adevărată la Hristos, va apărea schimbarea în viaţa celui credincios şi tocmai aceasta arată că a avut loc o întoarcere de la ceva. Aşa că nu este nici un fel de contradicţie. Lucrul cel mai important este ca oamenii să creadă în Evanghelie.

Am spus că evenimentele se succed rapid în acest prim capitol din Marcu, dar să nu uităm că această Evanghelie era scrisă pentru romani, care erau oameni de acţiune. Erau oameni ai puterii care conducea întreaga lume la vremea aceea. Matei scrie pentru omul religios. Marcu scrie pentru omul puternic. Evanghelia după Luca se adresează intelectualului. Evanghelia după Ioan este pentru omul nenorocit, pentru omul care are nevoie de mântuire.

Dragul meu prieten, este deosebit de important să înţelegem că dragostea lui Dumnezeu este atât de mare încât şi căutarea lui este atât de diversă precum de diferiţi suntem noi.

Indiferent de cultura din care venim, indiferent de clasa socială din care provenim, dragostea lui Dumnezeu a pregătit o formă prin care mesajul iertării să ne întâlnească să ne convingă de dragostea lui sinceră.

Să nu ignorăm această dragoste. Să căutăm să înţelegem şi să răspundem cu aceeaşi căldură cu care ne înconjoară Domnul nostru.