Calendar de rugăciune Femeile Speranței 13 Octombrie 2019

Să ne rugăm astăzi ca Poliția din Franța să intervină în cazurile de violență domestică și să ia în serios plângerile femeilor. 22 de femei au fost deja ucise anul acesta în Franța de foștii sau actualii lor parteneri. Aceste statistici nu fac decât să arate gradul de îndepărtare al oamenilor de Dumnezeu și de legile Lui. „Tu, Doamne, nu-mi vei opri îndurările Tale; ci bunătatea şi credincioşia Ta mă vor păzi întotdeauna.”, spune Psalmul 40:11. Să nu uităm însă că aceste promisiuni se adresează celor credincioși. Așadar să ne rugăm în cele din urmă ca prin cunoașterea lui Dumnezeu oamenii să se lipească tare de bine, să se îndepărteze de rău și astfel vor avea parte de protecția lui Dumnezeu.