Itinerar Biblic – Episodul 569 – PSALMII 28:1-29:11

 

Tema: Un strigăt în vremuri de necaz

 

Suntem, dragi ascultători, conectaţi din nou, prin intermediul Duhului Sfânt, la minunata carte a psalmilor, parcurgând de această dată alţi doi psalmi minunaţi scrişi de David.

Începem cu psalmul 28, un psalm minunat  care ni-l prezintă pe David strigând către Dumnezeu în momente extrem de dificile, în vremuri de necaz. Este, de asemenea, un psalm profetic cu privire la situaţia lui Israel în vremea necazului cel mare. Este o rugăciune pentru judecarea duşmanilor săi şi de laudă pentru izbăvirea despre care el este convins că va veni. Psalmul 28 este ca un fel de introducere pentru psalmul următor. Să vedem deci despre ce este vorba:

Ps. 28:1

v.1 Doamne, către Tine strig. Stânca mea! Nu rămânea surd la glasul meu, ca nu cumva, dacă Te vei depărta fără să-mi răspunzi, să ajung ca cei ce se pogoară în groapă.

Israel ştia ce este „Stânca”. Poporul lui Dumnezeu respinsese această Stâncă, aşa cum se plânge Moise în Deut. 32:15 – „Israel… a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, a nesocotit Stânca mântuirii lui.”

Orice stâncă, dragi prieteni,  este un loc pe care să poţi sta în picioare. O stâncă poate fi o temelie foarte bună. Credinciosul de astăzi ştie ce este această Stâncă. Apostolul Pavel scria: „Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos.” (1 Cor. 3:11).

Ps. 28:2

v.2  Ascultă glasul rugăciunilor mele, când strig către Tine, şi când îmi ridic mâinile spre locaşul Tău cel Sfânt.

„Locaşul cel sfânt” era scaunul îndurării care se afla în cortul întâlnirii. Scaunul de îndurare pe care l-a pregătit Hristos pentru noi este cel de care trebuie să ne ţinem noi astăzi. Nu avem nevoie de nimic altceva, de nici un alt punct de susţinere pentru că nimic nu poate substitui jertfa Domnului Isus.

Dar iată cum exprimă David credinţa sa.

Ps. 28:6

v.6  Binecuvântat să fie Domnul, căci ascultă glasul rugăciunilor mele.

 

Aţi auzit, dragi ascultători? Dumnezeu aude şi răspunde la rugăciunile oamenilor. Prin urmare, David spune:

Ps. 28:7-9

v.7  Domnul este tăria mea şi scutul meu; în El mi se încrede inima, şi Sunt ajutat. De aceea îmi este plină de veselie inima, şi-L laud prin cântările mele.

v.8  Domnul este tăria poporului Său, El este Stânca izbăvitoare a unsului Său.

v.9  mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta! Fii păstorul şi sprijinitorul lor în veci.

Dumnezeu este putere; El este atotputernic. De asemenea, El este un scut de ocrotire. Dumnezeu este putere şi ocrotire. Dar oare puteţi spune şi voi: „El este puterea mea. El este ocrotirea mea.”? Dacă inima voastră se încrede în El, Dumnezeu este puterea şi ocrotirea voastră. Dacă vă încredeţi în Dumnezeu, veţi primi ajutor de la El. Dumnezeu vă va auzi rugăciunea şi vă va răspunde.

Ce se întâmplă atunci când Dumnezeu răspunde la rugăciune? „De aceea îmi este plină de veselie inima şi-L laud prin cântările mele.” Dragul meu prieten, să nu uităm să-L lăudăm pe Dumnezeu, să-I mulţumim atunci când răspunde la rugăciunile înălţate de noi în Numele Fiului Său!

Domnul este Stânca izbăvitoare a unsului Său. Cine este unsul Său? Mesia, Hristosul, care este menţionat des în Psalmi ca Izbăvitor sau Răscumpărător al lui Israel.

David încheie acest psalm cu o cerere: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău!” O altă traducere spune: „Păstoreşte, Doamne, poporul Tău!” Unsul este Păstorul poporului lui Dumnezeu. El îi va înălţa pentru totdeauna la venirea Sa. Acest lucru ne aminteşte de cuvintele profetului Isaia: „El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sânul Lui, şi va călăuzi blând oile care alăptează.”

(Isaia 40:11).

Vă spuneam că Psalmul 28 este o introducere la următorul Psalm, psalmul 29. El seamănă foarte bine cu Psalmul 8, în mod special datorită referirilor sale la natura pe care Dumnezeu a creat-o. În acest psalm am citit următorul verset: „Când privesc cerurile-lucrarea mâinilor Tale – luna şi stelele pe care le-ai făcut” (Psalmul 8:3). Vă recomand să citiţi acest psalm în mod special atunci când este o noapte senină.

Din aceeaşi serie am mai citit şi  Psalmul 19, în care psalmistul spune: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.” (Ps. 19:1). Apoi psalmistul aseamănă soarele cu un mire care iese din odaia lui de nuntă. Psalmul 19 este un psalm de cântat într-o zi însorită.

Dar acum, suntem înaintea unui psalm care descrie o furtună. În acest psalm sunt înfăţişate întunericul furtunii, zgomotul puternic produs de tunet, lumina fulgerului, spaimă şi groază din toate părţile.

Bănuiesc că cei mai mulţi dintre voi, dragi prieteni, aţi văzut furtuni, mai degrabă consecinţele unor furtuni. Eu am avut ocazia să văd una foarte puternică cu ceva timp în urmă. Era o vreme însorită, care nu anunţa nimic din ceea ce o să se întâmple. În câteva minute cerul s-a întunecat, a început vântul, ploaia, grindină, tunete, fulgere… În circa 20, 30 de minute, au fost trântiţi la pământ pomi, acoperişuri de case, geamuri… câteva maşini au fost zdrobite sub copacii căzuţi. Ce mai, era un dezastru.

Poate aţi văzut, prin intermediul televiziunii ce pot face uraganele. Adesea, uraganele au lăsat în urma lor lacrimi, durere, pierderi imense… Am auzit că un grup de oameni s-a strâns într-o casă înaintea unui astfel de uragan pentru a avea o petrecere. Probabil că cei mai mulţi dintre ei s-au îmbătat. Am înţeles că cei mai mulţi dintre ei au fost ucişi de uragan. Este groaznic să păşeşti astfel în eternitate! Ar fi fost bine dacă aceşti oameni ar fi citit Psalmul 29.

Dragul meu prieten, dacă te temi de furtună, în loc să-ţi găseşti curaj în băutură, îţi sugerez să citeşti acest psalm extraordinar. Acesta este un mesaj pentru vreme de furtună.

Structura acestui psalm este cât se poate de interesantă. Este poezie ebraică de cea mai înaltă clasă. Un comentator al Scripturii a spus despre acest psalm că „Acest psalm este elaborat într-o simetrie a cărei perfecţiune nu este atinsă de nici o altă lucrare existentă în limba ebraică.” Un alt comentator l-a numit „Psalmul celor şapte tunete”. Mi se pare potrivit ceea ce a spus un alt comentator, îndrăgostit de cartea Psalmilor: „Acest psalm este descrierea magnifică a unei furtuni cu tunete şi fulgere. Marşul măreţ de la nord la sud, tristeţea şi groaza pe care le provoacă, sunetul tunetului, lumina fulgerului, furia din ce în ce mai mare a tuturor elementelor naturii sunt descrise cu multă strălucire.”

Aşadar, Psalmul 29 este un cântec, un poem ebraic care descrie o furtună. Poezia ebraică nu este realizată prin rime. De obicei, când spunem poezie ne gândim la versuri care rimează. Ceva de genul: „Mai am un singur dor, în liniştea serii/ Să mă lăsaţi să mor, la marginea mării”. Spre deosebire de acest gen de poezie, poezia ebraică este obţinută prin procedeul denumit „paralelism” – ceea ce înseamnă, în esenţă, repetarea unui gând în diferite moduri, în general amplificând sau lărgind, elaborând tema respectivă.

Psalmul 29 străluceşte de maiestatea şi libertatea manifeste într-o furtună. Este aici un fel de triumf luminos, un abandon glorios, o exaltare curajoasă. Primele două versete constituie prologul: „Fiii lui Dumnezeu, daţi Domnului, daţi Domnului slavă şi cinste. Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte!” Sau: „Daţi Domnului gloria Numelui Său! Adoraţi-L pe Domnul în sfântă splendoare! (sau „în splendoarea sfinţeniei”). David ne înalţă gândurile spre ceruri, spre înalturi.

Epilogul este în ultimele două versete. „ Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie când cu potopul, şi Domnul împărăţeşte în veci pe scaunul Lui de domnie.

Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace.” Furtuna a răscolit pământul în toată furia ei, dar Iehova nu a pierdut nici o clipă controlul. Dumnezeu păstrează controlul asupra tuturor furtunilor din viaţa noastră.

Înainte de a începe studiul amănunţit asupra acestui psalm, aş dori să spun câteva cuvinte despre subiectul lui care este dezvoltat în versetele de la 3 la 10. Glasul Domnului este menţionat de 7 ori: „Glasul Domnului răsună pe ape… Glasul Domnului este puternic… Glasul Domnul sfarmă cedrii… Glasul Domnului face să ţâşnească flăcări de foc… Glasul Domnului face să se cutremure pustia… glasul Domnului face pe cerboaice să nască.

Acest psalm este scris de David care este un om al spaţiului exterior. El nu-şi petrecea timpul închis într-un birou. Nici nu era ţintuit pe vreun tron. Totuşi, când a izbucnit această furtună, el nu se afla afară. David era în Ierusalim atunci, într-o cetate situată   într-un loc superb. El se afla în palatul său din lemn de cedru construit pe Muntele Sion, acolo fiind punctul cel mai înalt. De acolo David putea să vadă tot ţinutul. Dacă privea spre nord, vedea adunându-se norii de furtună şi putea să-şi dea seama că doar peste puţină vreme va începe ploaia. Dacă aveţi o Biblie cu hărţi la sfârşit, deschideţi la pagina cu harta Ţării Sfinte. Cum priviţi harta, veţi vedea că Marea Mediterană este la stânga voastră, la vest de Ţara Sfântă. Spre nord sunt două lanţuri de munţi: Munţii Liban. Tot la nord veţi observa Muntele Hermon. Muntele Carmel este ceva mai jos. Marea Galileei este la vest, la fel Valea Esdraelon. Râul Iordan coboară spre  centru unde este Marea Moartă. Observaţi şi Muntele Ebal, Muntele Gerizim în Samaria şi ţinutul neregulat din nordul Samariei. Din Ierusalim, dacă priveşti spre nord vezi Iope, la est vezi Ierihonul, la sud se află pustia Iudeei, un ţinut neprimitor şi periculos. David şi Amos au ştiut cum se poate supravieţui în acea pustie. Din palatul său de pe muntele Sion, din punctul cel mai înalt al cetăţii Ierusalim, David putea cuprinde cu vederea tot acest ţinut. Deci, Psalmul 29:

Ps. 29:1, 2

v.1. Fiii lui Dumnezeu, daţi Domnului, daţi Domnului slavă şi cinste.

v.2  Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte!

Psalmul este adresat „fiilor celor puternici”, cum se spune în traducerea literală, în loc de fiii lui Dumnezeu. Un comentator spunea că „profetul se adresează celor puternici ai pământului”, îndemnându-i să dea Domnului slavă şi să se supună împărăţiei lui Mesia.

Acum ajungem la esenţa psalmului. Furtuna se dezlănţuie peste toată ţara. Avem aici trei strofe.

Ps. 29:3-4

v.3  Glasul Domnului răsună pe ape, Dumnezeul slavei face să bubuie tunetul: Domnul este pe ape mari.

v.4  Glasul Domnului este puternic, glasul Domnului este măreţ.

Acesta este începutul furtunii. La nord-vest se aud tunete îndepărtate şi apar fulgere. Se adună tot mai mulţi nori de furtună. Treptat, furtuna de apropie de Ierusalim şi glasul lui Iehova este tunetul. David vede norii de furtună din palatul său. Aude cum începe să şuiere vântul. Norii sunt din ce în ce mai negri şi par din ce în ce mai furioşi. Ei acoperă cu totul soarele, astfel încât se lasă întunericul în miezul zilei. Se aude bubuitul tunetului şi se întrezăreşte pentru câteva fracţiuni de secundă lumina fulgerului. Aceasta nu este o ploaie uşoară de vară. Este mai degrabă ca un uragan, aşa cum am spus la început. Furtuna izbucneşte de pe coasta Mediteranei. Valurile sunt din ce în ce mai înalte şi se prăbuşesc cu un zgomot puternic, asemănător cu acela scos de un tun pe ţărmul mării. Peste puţin timp, furtuna înaintează spre interior. Ne putem imagina cum înaintează de la nord la sud acumulând din ce în ce mai multă furie. Ierusalimul nu va fi ferit din calea acestei furtuni. „Glasul Domnului este puternic, glasul Domnului este măreţ.” Acum auzim şi tunetul care este atât de puternic încât zguduie totul.

Ps. 29:5

v.5  Glasul Domnului sfarmă cedrii; Domnul sfarmă cedrii Libanului;

Pe măsură ce bubuitul tunetului capătă forţă, cedrii Libanului sunt clătinaţi şi zguduiţi. Copacii sunt loviţi de fulger. Muntele Hermon este scuturat aşa cum este scuturat un căţel apucat de ceafă. Furtuna se apropie de Ierusalim şi naşte teamă şi groază în cei care se pregătesc s-o întâmpine. Ploaie, tunete, fulgere, totul se îndreaptă cu o viteză şi o forţă din ce în ce mai mare spre Ierusalim.

Ps. 29:6-7

v.6  îi face să sară ca nişte viţei, şi Libanul şi Sirionul sar ca nişte pui de bivoli.

v.7  Glasul Domnului face să ţîşnească flăcări de foc,

Fulgerul este acum în apropierea Ierusalimului. Apare şi se frânge pe cer ca focul mitralierelor într-o bătălie. Furtuna se dezlănţuie cu toată furia de care este capabilă. În Ierusalim străzile sunt pustii. Uşile sunt trântite cu putere. Un foşnet străbate cetatea… Este curentul de aer dinaintea unei mari lovituri ca de ciocan, lovitură care va veni în câteva momente. Nu se mai aude decât lătratul unui câine în valea Chedronului. Şi dintr-o dată, începe furtuna. Şuvoaie de apă cad din cer… Vântul sălbatic se năpusteşte asupra zidurilor Ierusalimului. Se desprinde un oblon care este lovit de pereţi cu putere şi face un zgomot asurzitor. David a mai trecut prin astfel de furtuni. El aşteaptă cu răbdare şi ascultă glasul lui Iehova.

Ps. 29:8

v.8  glasul Domnului face să se cutremure pustia; Domnul face să tremure pustia Cades.

Acum David vede că furtuna se îndepărtează. Ploaia se mai domoleşte şi vântul se mai linişteşte puţin. Oamenii încep să deschidă obloanele. Furtuna se îndepărtează de Ierusalim şi avansează spre pustia Iudeii spre sud şi spre vest. Curând va ajunge în pustia Sinai. Aerul este curat şi proaspăt acum şi David poate auzi zgomotul apei care se rostogoleşte în Valea Chedron.

Ps. 29:9

v.9  Glasul Domnului face pe cerboaice să nască; El despoaie pădurile; în locaşul Lui totul strigă: „Slavă!”

Furtuna a avut şi un efect pozitiv. Animalele s-au speriat… unele dintre ele au născut, ceea ce a mai scurtat din chinuri. De asemenea, furtuna i-a făcut pe unii oameni să se ducă la templu pentru prima oară după foarte multă vreme. Ei s-au dus la templu să se roage lui Dumnezeu. Furtuna a încetat aici, ea îndreptându-se spre sud.

Ps. 29:10

v.10  Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie când cu potopul, şi Domnul împărăţeşte în veci pe scaunul Lui de domnie.

Dumnezeu a controlat această furtună în fiecare moment, aşa cum tot El a fost cel care a deţinut controlul asupra potopului.

Ps. 29:11

v.11  Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace.

Puterea manifestată de Dumnezeu într-o furtună este foarte mare. El este Cel care dă forţă unei furtuni. Dar tot El este Cel care ne dă nouă puterea de a trece prin furtunile vieţii pentru a ne bucura, după ce ele trec, de pacea Sa. Furtuna poate să se dezlănţuie asupra ţării cu toată puterea, dar Iehova va deţine controlul în fiecare clipă. Dumnezeu deţine controlul în fiecare furtună a vieţii noastre şi va binecuvânta poporul Său cu pace.

Pe măsură ce am citit din psalmi v-am atras atenţia asupra faptului că necazul cel mare va veni pentru Israel, dar Dumnezeu va purta poporul Său cu bine prin acea perioadă. Armaghedon se va afla înaintea acestui popor. Duşmanul va veni dinspre nord şi va ocupa ţara, dar Dumnezeu este în mijlocul furtunii şi deţine controlul asupra tuturor lucrurilor. Acesta este un mesaj extraordinar pentru Israel.

Acest psalm are un mesaj şi pentru noi. Noi aparţinem unei noi creaţii. Nu mai aparţinem vechii creaţii. Noi suntem ai ultimului Adam. „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Cor 5:17).

Apropo! Acesta este şi motivul pentru care eu unul nu ţin sabatul – pentru că sabatul ţine de vechea creaţie. Probabil că aţi auzit şi voi întrebarea: „Când a fost schimbată ziua de sabat?” Nu s-a schimbat niciodată. Noi am fost schimbaţi şi acum suntem una cu Hristos cel viu. Noua noastră zi de închinare este prima zi a săptămânii, ziua învierii. Lui Adam i-a fost dată stăpânirea asupra întregului pământ. Dar el a pierdut acest privilegiu. Hristos l-a recâştigat şi vechea creaţie ne pune la dispoziţie un model, o ilustraţie. Mesajul nostru se află aici.

Există furtuni  şi în creaţia cea nouă, dragi ascultători,  furtuni spirituale, furtuni care ameninţă să ne nimicească. Dacă eşti copilul lui Dumnezeu, ai trecut prin furtuni sau te afli chiar acum într-o furtună. Dar cel din urmă Adam, Isus Hristos, este Stăpânul furtunilor. El a trecut, la rândul Său, prin furtuni.

Odată, când El se afla într-o barcă împreună cu ucenicii Săi, a izbucnit furtuna pe Marea Galileei. „S-a stîrnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia.  Şi El dormea la cârmă pe căpătâi. Ucenicii L-au deşteptat, şi   I-au zis: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?”  El S-a sculat, a certat vântul şi a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat, şi s-a făcut o linişte mare. Apoi le-a zis: „Pentru ce Sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?”  (Marcu 4:37-40). Cu acest prilej, Domnul a potolit furtuna, dar El nu procedează totdeauna la fel. Uneori El doar ne şopteşte blând: „Vei ajunge cu bine în port.” Acest lucru este foarte important.

Mă gândesc acum la toţi cei care se luptă astăzi cu o furtună de un fel sau altul. Ştiu că sunt mulţi…

Am cunoscut un bărbat care trecea printr-o furtună înfiorătoare. El mi-a mărturisit că şi-ar fi pierdut minţile dacă nu ar fi fost încredinţat că Domnul Isus este cu El.

Dacă vă aflaţi în aceste momente în toiul furtunii, dacă vă simţiţi ameninţaţi de fulgerele şi tunetele care se abat asupra voastră, nu vă îngrijoraţi! Nu uitaţi două lucruri: furtuna se va sfârşi şi Domnul va fi cu voi în tot timpul furtunii. Nu veţi fi singuri.

Fiţi binecuvântaţi!