Itinerar Biblic – Episodul 567 – PSALMII 25:1-26:12

 

Tema:  Rugăciune pentru îndurare şi izbăvire

 

Dragi ascultători, în ultimele trei întâlniri cu Cuvântul lui Dumnezeu, mai precis cu cartea Psalmilor din cadrul Vechiului Testament, am urmărit o trilogie care îl prezintă pe Domnul Isus ca Păstor al poporului Său. Astfel ni l-au înfăţişat Psalmii 22, 23 şi 24. Psalmul 25 deschide o nouă secţiune. De aici încolo avem o serie de 14 psalmi (de la 25 la 39), care consemnează în primul rând experienţa personală a lui David, dar care aruncă şi o privire spre viitor când rămăşiţa credincioasă a lui Israel va fi în necaz. Aceşti psalmi sunt ca un balsam pentru rănile sufleteşti ale credincioşilor de astăzi.

Psalmii precedenţi pot fi descrişi ca fiind dramatici, ba chiar senzaţionali, în opinia mea. Următorii cincisprezece psalmi au o notă mai personală, mai intimă, mai liniştită. Ei poartă un mesaj şi au un impact asupra vieţii noastre de astăzi. Chiar dacă unii dintre aceşti psalmi ne sunt mai puţin familiari, ei ne pot spune foarte multe. Noi nu vom atinge acum decât lucrurile cele mai importante, dar avem mult mai multe de învăţat din aceşti psalmi.

Mi s-a întâmplat de multe ori ca, atunci când nu puteam dormi sau când eram departe de casă, într-un loc total străin, să deschid Biblia la cartea Psalmilor. Mă opream mai ales la psalmii din această secţiune pentru că aici sunt cuvintele unui om care trecea prin mari necazuri. Deşi conţin şi un element profetic, privind în viitor, spre o vreme de necaz pentru rămăşiţa credincioasă a lui Israel, aceşti psalmi oferă mângâiere sfinţilor din toate timpurile.

Să ne apropiem deci de psalmul 25:

Ps. 25:1-2

v.1  La Tine, Doamne, îmi înalţ sufletul.

v.2  În Tine, Dumnezeule, mă încred: să nu fiu dat de ruşine, ca să nu se bucure vrăjmaşii mei de mine!

Dragii mei, ceea ce avem în faţă este o minunată rugăciune. Este  o rugăciune care ne descoperă cât de mult se încredea David în Dumnezeu, cât de mult se bizuia pe El.

Părerea mea este, dragi ascultători, că va veni o zi în care poporul Israel va trăi aceeaşi experienţă. Va veni o vreme în care acea rămăşiţă a lui Israel se va afla într-o astfel de poziţie încât nu vor mai avea la cine să apeleze şi le va rămâne doar încrederea în Dumnezeu. De fapt, este bine pentru fiecare dintre noi să ajungem în această situaţie, adică să ne bizuim numai şi numai pe Dumnezeu.

Mă gândesc că atunci când David spunea “La Tine, Doamne, îmi înalţ sufletul”, el chiar asta făcea. Acestea nu erau doar vorbe goale. Sufletul său rosteşte aceste cuvinte. El continuă: “În Tine, Dumnezeule, mă încred, ca să nu fiu dat de ruşine, ca să nu se bucure vrăjmaşii mei!” V-aţi aflat vreodată în situaţia să spuneţi că aveţi numai eşecuri, că nu sunteţi în stare să reuşiţi nimic? Deşi nu v-aţi dorit o astfel de prăbuşire, nici în viaţa personală, nici în cea profesională, nici în cea spirituală, totuşi vă simţiţi trântiţi la pământ. V-aţi rugat vreodată astfel: “Să nu fiu dat de ruşine, să nu triumfe vrăjmaşii mei asupra mea!”?

Cred, dragi prieteni că ar trebui să înălţăm mult mai des această rugăciune către Dumnezeu. De ce? Păi daţi-mi voie să vă amintesc că noi suntem angajaţi într-o luptă în care nu există armistiţii sau acorduri de pace.

Vă amintiţi de cuvintele lui Pavel?  „Căci noi n’avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti.” Efeseni 6:12

Sau poate că aduceţi aminte de cuvintele lui Petru: „Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că protivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.”

1 Petru 5:8

             Dragii mei, cred că este clar. Noi avem un vrăjmaş care s-ar bucura din toată inima să ne poată doborî. Iată de ce este important să ne rugăm ca Dumnezeu să ne susţină cu braţul Său pentru a nu fi făcuţi de ruşine.

Ps. 25:3

v.3  Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine: ci de ruşine vor fi daţi cei ce Te părăsesc fără temei.

Vă îndemnam la rugăciune. Iată şi o asigurare că o astfel de rugăciune este ascultată.

Dar vă invit acum să ascultaţi acum rugăciunea psalmistului!

Ps. 25:4

v.4  Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.

Iată un alt model de rugăciune cu care trebuie să venim înainte lui Dumnezeu.

Omul, dragi prieteni, poate merge pe una dintre cele două căi: fie alege calea lui Dumnezeu, fie propria cale. Dumnezeu îi acordă omului libertatea de a alege, să ştiţi. El nu manipulează şi nici nu opreşte pe nimeni să meargă pe calea pe care şi-a ales-o.

Un lucru însă uită cei mai mulţi! Cred că acest aspect este foarte bine surprins de următorul proverb: “Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.” (Prov. 14:12).

Şi atunci, dragi ascultători, vă întreb; Nu este minunat că  putem să chemăm Numele Domnului şi să-I cerem să ne arate pe ce cale trebuie să mergem! Eu cred că este un lucru glorios. Dar ascultaţi mai departe!

Ps. 25:5

v.5  Povăţuieşte-mă în adevărul Tău, şi învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mîntuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea!

Mai departe, psalmistul Îi cere Domnului să-i arate calea pe care trebuie s-o urmeze, să-l înveţe ce trebuie să facă.

Cred că acum este momentul să spun că acesta este un psalm în acrostih: adică prima literă ebraică a fiecărui verset urmează ordinea alfabetică. Dacă primul verset are prima literă a alfabetului, cel de-al doilea verset va începe cu a doua literă a alfabetului ş.a.m.d. Din păcate, prin traducere se pierde această caracteristică. Mă gândesc însă ce elaborată este această rugăciune. Vedeţi nu este vorba despre o simplă înşiruire de cuvinte, ci este vorba despre cuvinte bine alese, potrivite, sunt convins, nu doar pentru a realiza acrostihul, ci şi pentru a aduce înaintea lui Dumnezeu nevoi esenţiale unei trăiri după voia Lui.

Ps. 25:6

v.6  Adu-Ţi aminte, Doamne, de îndurarea şi bunătatea Ta; căci sînt vecinice.

Psalmistul nu vorbeşte numai despre bunătatea lui Dumnezeu, ci şi despre îndurarea Sa, despre bunătatea Sa plină de dragoste. Eu mărturisesc că nu fac distincţie între cei doi termeni. Dar am auzit o dată o fetiţă spunând următorul exemplu la Şcoala duminicală: “Dacă ceri mamei tale o felie de pâine cu unt şi ea ţi-o dă, aceasta este bunătate. Dacă ea îți pune gem deasupra fără ca tu să-i ceri, aceasta este bunătate plină de dragoste.” Ce spuneţi despre această nuanţare? Minunaţi mai sunt copiii! Nu întâmplător Domnul Isus mulţumea Tatălui că asemenea lucruri minunate sunt descoperite pruncilor.

David putea spune, în vremurile sale de necaz, că bunătatea şi îndurarea Domnului sunt veşnice. Acelaşi lucru îl va spune cândva şi rămăşiţa lui Israel, aşa cum îl spunem şi noi astăzi când ne este greu. Ce a fost bun pentru sfinţii din trecut şi va fi bun pentru sfinţii din viitor este bun şi pentru noi, astăzi. Nu ştiu cum ar putea cineva să citească Psalmii sau Epistola către Romani fără să înţeleagă că Dumnezeu are un plan şi un scop pentru poporul Israel în viitor. El nu a terminat încă lucrarea pe care o are în plan cu poporul Său.

Ps. 25:7

v.7  Nu-Ţi aduce aminte de greşelile din tinereţa mea, nici de fărădelegile mele; ci adu-Ţi aminte de mine, după îndurarea Ta, pentru bunătatea Ta, Doamne!

David îi cere lui Dumnezeu să şi uite ceva, după ce mai înainte îi ceruse să-Şi aducă aminte de bunătatea şi îndurarea Sa. “Nu-Ţi aduce aminte de greşelile din tinereţea mea, nici de fărădelegile mele!” – aceasta este rugămintea psalmistului. Apoi el face apel la bunătatea şi la îndurarea lui Dumnezeu. Domnul este bogat şi în bunătate, şi în îndurare.

Nu ştiu ce părere aveţi voi, dar eu voi avea nevoie de foarte multă îndurare şi mi-aş dori să am parte şi de multă bunătate. “Da, fericirea (bunătatea) şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele” spune acelaşi psalmist în Ps. 23:6.

În cea de-a doua parte a acestui psalm David îşi exprimă încrederea sa neclintită în Dumnezeu.

Ps. 25:8-9

v.8    Domnul este bun şi drept: de aceea arată El păcătoşilor calea.

v.9    El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.

Bunătatea, dragostea şi dreptatea lui Dumnezeu sunt manifestate în pregătirea mântuirii pentru fiecare om de pe faţa pământului.

Ps. 25:11

v.11  Pentru Numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea, căci mare este!

Ei bine, dragi ascultători, iată un alt aspect care mie unul mi-a dat de gândit. Despre ce este vorba. Nu ştiu dacă aţi trecut prin acest gen de experienţe, dar eu unul am trecut. Au fost momente în care Duhul lui Dumnezeu m-a făcut conştient de câte un anumit păcat din viaţa mea. Mai mult, eram chiar convins că trebuie să-l mărturisesc păcatul, să-mi cer iertare şi, bineînţeles , să renunţ la El. Acum, câte un gând începea să bată la poarta inimii mele şi să-mi spună că Dumnezeu nu are încotro şi trebuie să mă ierte pentru că eu am făcut tot ce trebuia. În cele din urmă eu am procedat ca la carte şi Dumnezeu este obligat să-mi dea iertarea.

Dragii mei, Dumnezeu îmi dă iertarea, dar nu pentru că eu procedez ca la carte. El îmi dă iertarea de dragul lui Hristos, nu de dragul nostru. Noi nu merităm iertarea. Ştim că Dumnezeu l-a iertat pe David şi dacă ne încredem în Domnul Isus Hristos, El ne va ierta şi pe noi.

Odată a venit la mine cineva şi m-a întrebat provocator: “De ce a ales Dumnezeu un om ca David, care era un păcătos atât de mare?” I-am răspuns: “Şi tu, şi eu, ar trebui să găsim o mare alinare în acest lucru. Dacă Dumnezeu  l-a putut mântui pe David, atunci am şi eu o şansă. Pot să cred că El mă va mântui şi pe mine.”

Vorbind despre poporul Său, Dumnezeu spune, în Ieremia 31:34: “… le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.”

Ps. 25:14

v.14  Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, şi legămîntul făcut cu El le dă învăţătură.

Există mulţi oameni astăzi care sunt ca nişte semne de întrebare în ce priveşte viaţa lor de creştini. Ei nu înţeleg cutare sau cutare verset al Scripturii şi nu pricep de ce face Dumnezeu unele lucruri. Ei sunt mereu în această stare de interogaţie, mereu au câte ceva de întrebat. Dar, aşa cum spune traducerea literală a acestui verset, “Taina (comunicări intime, confidenţiale) Domnului este pentru cei ce se tem de El, pentru a le face cunoscut legământul Său.”

Când umblăm cu Domnul, de multe ori nici nu avem nevoie să punem vreo întrebare; noi ne punem pur şi simplu mâna în mâna Domnului şi mergem împreună cu El. Eu mă plimb adesea cu fiica mea care pune întrebări în mod continuu şi despre orice lucru pe care îl vede pe drum. Într-un final, după ce oboseşte, o iau în braţe şi ea îşi pune braţele în jurul gâtului meu. Întrebările au luat pauză în astfel de momente.

Probabil că mulţi dintre noi am uita să punem unele întrebări dacă pur şi simplu   ne-am pune mâna în mâna lui Dumnezeu şi am porni la drum împreună cu El.

Spre sfârşitul psalmului ni se vorbeşte din nou despre acea vreme de necaz care va veni pentru poporul lui Israel cândva, în viitor.

Ps. 25:15-17

v.15  Eu îmi întorc necurmat ochii spre Domnul, căci El îmi va scoate picioarele din laţ.

v.16  Priveşte-mă şi ai milă de mine, căci sînt părăsit şi nenorocit.

v.17  Neliniştea inimii mele creşte: scoate-mă din necazul meu!

Ce rugăciune extraordinară va fi acest fragment pentru rămăşiţa credincioasă a lui Israel în vremurile de necaz care vor veni. Dar aceasta este o rugăciune foarte potrivită şi pentru noi, când trecem prin tot felul de încercări şi necazuri. Aşa cum este dealtfel şi următorul verset.

Ps. 25:18

v.18  Uită-Te la ticăloşia şi truda mea, şi iartă-mi toate păcatele mele.

Când suntem în necaz suntem mult mai deschişi în ce priveşte mărturisirea propriilor păcate.

Ps. 25:19-21

v.19  Vezi cît de mulţi sînt vrăjmaşii mei, şi cu ce ură mare mă urmăresc.

v.20  Păzeşte-mi sufletul, şi scapă-mă! Nu mă lăsa să fiu dat de ruşine cînd mă încred în Tine!

v.21  Să mă ocrotească nevinovăţia şi neprihănirea, cînd îmi pun nădejdea în Tine!

Acum ascultaţi concluzia tuturor acestor lucruri:

Ps. 25:22

v.22  Izbăveşte, Dumnezeule, pe Israel din toate necazurile lui.

Această rugăciune glorioasă este, în primul rând, pentru poporul Israel şi pentru ziua necazului care va veni asupra acestui pământ. Toţi cei care suntem copiii lui Dumnezeu avem parte de necazuri în timpul vieţii noastre pe pământ. Aceasta este o rugăciune pe care o putem folosi şi noi. “Izbăveşte-ne, Dumnezeule, din toate necazurile!”

Acum ce mi se pare mie interesant este ceea ce urmează în Psalmul 26. Aşa cum am văzut în acest psalm David îşi mărturiseşte păcatul, vina. În Psalmul 26 însă,  el vorbeşte despre nevinovăţia, despre curăţia sa, despre îndreptăţirea sa înaintea lui Dumnezeu. Să fie oare o greşeală, să fie o inconsecvenţă a lui David?

Nu, dragii mei, nu este vorba despre aşa ceva. Este vorba mai degrabă despre nădejdea şi despre credinţa sa.

Apropo! Iată un lucru care ne priveşte, dragi ascultători. În versetul 30 din primul capitol al celei dintâi Epistole a lui Pavel către Corinteni, apostolul spune: “Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire (dreptate), sfinţire şi răscumpărare.” El a fost făcut pentru mine dreptate şi răscumpărare. Eu sunt acceptat de Dumnezeu pe baza acestui adevăr. Aceasta înseamnă să ne rugăm în Numele Lui: să vii înaintea lui Dumnezeu prezentând lucrarea Domnului Isus, meritul Său şi să recunoşti cine este El. Astfel îţi poţi aduce cererile înaintea Tatălui ceresc.

Aceasta era şi nădejdea lui David. Dar să trecem şi la acest psalm în timpul care ne-a mai rămas din această întâlnire pe calea undelor:

Ps. 26:1-2

v.1    Fă-mi dreptate, Doamne, căci umblu în nevinovăţie, şi mă încred în Domnul, fără şovăire.

v.2    Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă, trece-mi prin cuptorul de foc rărunchii şi inima!

Priviţi la atitudinea lui David. David a comis un păcat grav dar nu a continuat să trăiască în păcat. El a făcut o singură dată ceea ce împăratul Babilonului făcea în fiecare zi. Păcatul lui David iese în evidenţă ca o bucată de cărbune pe faţa unui om de zăpadă pentru că restul vieţii sale el a fost un exemplu de sfinţenie. El a devenit un etalon pentru împăraţii care i-au urmat. Fiecare dintre aceştia a fost judecat după măsura în care a păşit pe urmele strămoşului său David. Dacă urma exemplul lui David era acceptat şi era declarat un împărat bun.

Psalmul 26 ne aduce aminte de primul psalm. Aici David spune: “Doamne, judecă-mă, pentru că am umblat în curăţia mea şi m-am încrezut în Domnul” (lit.). Numai datorită credinţei sale în Domnul nu a alunecat David. Aceasta nu înseamnă că era el puternic – el ştia că nu este foarte puternic – dar ştia că atunci când se încrede în Domnul, Domnul îl va susţine.

Ps. 26:3-5

v.3  Căci bunătatea Ta este înaintea ochilor mei, şi umblu în adevărul Tău.

v.4  Nu şed împreună cu oamenii mincinoşi, şi nu merg împreună cu oamenii vicleni.

v.5  Urăsc adunarea celor ce fac răul, şi nu stau împreună cu cei răi.

Aşa cum am mai spus, acest psalm este asemănător primul psalm în conţinut. David spune “umblu în adevărul Tău”. Aceasta este o afirmaţie pozitivă. Psalmul 1 prezintă o versiune negativă. “Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi” (v. 1). Mai departe, în Psalmul 26, David spune că nu s-a aşezat cu oamenii de nimic şi nu a umblat cu cei vicleni; a urât adunarea celor care fac răul şi nu a umblat cu cei vicleni. În Psalmul 1 se spune: “Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori!”

Ps. 26:6

v.6   Îmi spăl mînile în nevinovăţie, şi aşa înconjur altarul Tău, Doamne,

Credinţa unui om trebuie să fie susţinută de o viaţă curată. Poate că motivul pentru care aceşti psalmi nu se bucură de o foarte multă popularitate este acela că ei pun un mare accent pe o viaţă pe placul lui Dumnezeu.

Ps. 26:12

v.12  Piciorul meu stă pe calea cea dreaptă: voi binecuvînta pe Domnul în adunări.

“Piciorul meu stă pe un loc neted” spune traducerea literală. Aceasta înseamnă să stai pe un loc în care te simţi în siguranţă. Psalmistul stă în siguranţă pe Stânca cea neclintită. Locul neted despre aşa ceva vorbeşte. Dacă vă aflaţi pe panta alunecoasă a unui deal, aveţi toate şansele să cădeţi. Mulţi creştini se află astăzi în această situaţie. Ei se joacă astăzi cu răul, se apropie mult de el.

Cu mai mult timp în urmă am primit o scrisoare de la o ascultătoare care îmi cerea sfatul. Ea îmi spunea în scrisoare că soţul ei murise şi un prieten de-al lui rămăsese să se îngrijească de afacerile sale. În această situaţie, ea trebuia să se întâlnească cu el destul de des. Nu a trecut mult şi cei doi au început să simtă ceva mai mult decât ceea ce presupunea o simplă relaţie profesională sau de afaceri. Ea se simţea cumva stingherită şi nu prea încântată de situaţie şi îmi cerea sfatul. I-am scris şi i-am spus: “Te afli într-o clădire în flăcări. Fugi de acolo cât de repede poţi!” Am sfătuit-o să plece din oraşul acela, să se mute. Ulterior am primit o a doua scrisoare în care îmi spunea că, după ce se gândise vreme de vreo două săptămâni, a ajuns în cele din urmă la concluzia de a-mi urma sfatul. S-a mutat în alt oraş şi acum spunea: “Ştiu că aş fi căzut dacă aş fi rămas acolo.”

Dragul meu prieten, ai grijă ca piciorul tău să fie pe un loc neted. Unde te afli astăzi? Pe ce fel de teren? Mulţi oameni cad în păcat pentru că încearcă să se lupte cu ispita tocmai pe terenul ei. Dragul meu, trebuie să vii pe terenul Domnului! Acolo unde Domnul poate lupta pentru tine.

Ne oprim aici şi fie ca Domnul să fie scutul şi adăpostul nostru al tuturor!