Itinerar Biblic – Episodul 566 – PSALMII 23:1-24:10

Dragi ascultători, revenim la unul dintre cei mai frumoşi psalmi, psalmul 23. Este un psalm minunat pe care David l-a scris ca rezultat al umblării sale cu Dumnezeu. Aşa cum susţin unii cercetători, se pare că psalmul a fost scris în partea de final a vieţii sale, când privind în urmă a văzut ce binecuvântată i-a fost viaţa avându-l pe Dumnezeu drept păstor.

David ştia bine ce înseamnă un păstor adevărat. El însuşi păstorise pentru o vreme turmele tatălui său. Apoi a fost pastorul poporului pentru aproape 40 de ani. Ştia ce implică păstorirea – grijă, atenţie, dragoste. David scria deci din experienţa avută. Apropo de această experienţă…

Se spune că în cadrul unui spectacol un faimos actor a urcat pe scenă şi a început să recite acest frumos psalm. La final, lumea a izbucnit în ovaţii şi aplauze! După ce aplauzele au încetat, din public s-a ridicat un bătrânel cu privirea senina, s-a apropiat de scenă şi a cerut permisiunea să recite şi el acest psalm. Actorul l-a privit cu un nedisimulat respect şi l-a întrebat: Aveţi ceva cunoştinţe măcar despre arta teatrală? Nu! A fost răspunsul bătrânelului. Dar vreau să recit acest psalm.

În cele din urmă actorul l-a invitat la microfon.

Bătrânelul a început să recite psalmul şi dintr-o dată s-a aşternut o linişte deplină în sală.

Atunci când a încheiat psalmul, nimeni nu aplauda, dar toţi erau cu ochii în lacrimi. Emoţia era atât de puternică, încât toţi erau paralizaţi de teama că vor risipi această minunată vraja, atât de profundă, atât de liniştitoare.

Într-un târziu, actorul s-a apropiat de bătrânelul nostru şi cu ochii în lacrimi i se adresează: „ Spuneaţi că nu cunoaşteţi nimic despre arta interpretării!”

Aşa este a răspuns bătrânelul: „Dar îl cunosc pe păstor!”

Dragii mei, invitaţia pe care v-o adresez în deschiderea acestei întâlniri este să-i cerem Duhului Sfânt să ne ajute nu doar să ne îmbogăţim cultura generală cu date despre acest psalm şi despre scriitorul lui, ci mai degrabă să facem cunoştinţă cu Păstorul lui David. Să-l invităm apoi să păstorească şi viaţa noastră.

Să citim deci primele două versete ale Psalmului 23:

Ps. 23:1, 2

v.1  Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

v.2  El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă;

           

Observaţi relaţia care este exprimată aici: păstorul meu… [eu] nu voi duce lipsă… El mă paşte în păşuni verzi… [El] mă duce la ape de odihnă… Este vorba despre o relaţie directă dintre “El şi mine”. Accentul este pus pe faptul că nu există nimic între sufletul omului şi Dumnezeu. “Domnul este păstorul meu.”

Dragi prieteni, Versetul 1 este o declaraţie şi o concluzie în acelaşi timp. Una este să spui: “Domnul este un păstor” – mulţi spun acest lucru şi sună bine. Dar puteţi să adăugaţi nota personală şi să spuneţi: “Domnul este păstorul meu”?

Prin autoritatea lucrării Sale de răscumpărare, a morţii şi a învierii Sale, voi puteţi să vă încredeţi în El şi puteţi să-L numiţi păstorul vostru. Este uşor să spui: “Domnul va fi păstorul meu”, dar David nu s-a exprimat astfel. El a spus “Domnul este păstorul meu”. Aceasta este declaraţia sa.

“Nu voi duce lipsă de nimic…”.

Vă să observaţi că David nu spune că nu a dus lipsă de nimic, ci că nu va duce lipsă de nimic.

Haideţi să ne gândim puţin: de ce anume am eu nevoie? Ei bine, am nevoie de siguranţă. Sunt o oaie, un animal nu tocmai inteligent. Prin urmare, păstorul meu are grijă de mine pentru ca să nu-mi lipsească ocrotirea sa. El mă ocroteşte. Când o oaie spune “nu voi duce lipsă de nimic” sau “nu voi pieri” înseamnă că are un păstor minunat.

Expresia “nu voi duce lipsă de nimic” priveşte spre viitor şi conferă siguranţă copilului lui Dumnezeu. Siguranţa credinciosului se bazează pe Păstorul cel bun. Această concluzie vine în urma declaraţiei credinciosului care spune “Domnul este păstorul meu!”

Un prieten de-al meu m-a auzit odată vorbind despre oi. După aceea mi-a spus: “Mi-ai lăsat impresia că oile sunt nişte animale drăgălaşe dar neajutorate. Vreau să-ţi arăt nişte oi.” M-a invitat la cină. După ce am mâncat, am ieşit să ne uităm la oile sale. În timp ce le priveam, el mi-a spus: “Aceste oi sunt încăpăţânate, tari de cap şi murdare.”  Atunci eu am spus: “Ai făcut cea mai exactă descriere a rasei umane!”    

Dar să ştiţi că oile nu au nevoie numai de siguranţă, ci şi de îndestulare şi satisfacţie. “El îmi dă odihnă în păşuni verzi” – aceasta este îndestularea.

Cei care se pricep la oi spun că o oaie înfometată nu se aşează să se odihnească. Dacă oile se odihnesc în păşuni verzi înseamnă că au stomacul plin.

Vedeţi, dragi ascultători, Domnul Hristos este Cel care ne îndestulează pe noi. “Eu sunt Pâinea vieţii” spune El. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată.” (Ioan 6:35).

O altă declaraţie a lui David este: “El mă duce la ape liniştite”. Nu cu multă vreme în urmă am auzit că oile se sperie de apele agitate.  Şi nici apele stătătoare nu le sunt pe plac. Oile nu vor să bea de unde beau porcii. Sunt foarte atente în acest sens.

Toate acestea sunt valabile şi pentru rasa umană. Noi avem nevoie de odihnă astăzi – nu atât odihnă fizică sau intelectuală, cât odihnă pentru sufletul nostru. Să ne amintim cuvintele lui David din Psalmul 55: “O, de aş avea aripile porumbelului, aş zbura şi aş găsi undeva odihnă!” David îşi dorea uneori să poată fugi de toate problemele sale. Dar el ştia că problemele lui nu vor dispărea prin simplul fapt că el va fugi de ele. Aşa că a fost nevoit să înveţe să se încreadă în Domnul, să se odihnească în El, să aştepte cu răbdare ajutorul Său. Domnul Isus spune: “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.”

Ps. 23:3-4

v.3  îmi înviorează sufletul, şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.

v.4  Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângîie.

“El îmi înviorează sufletul” – David ştia prea bine ce înseamnă acest lucru. David păcătuise – el fusese oaia pierdută care se rătăcise de turma sa. Dar Păstorul cel bun o adusese la loc în turmă.

“El mă conduce pe cărări ale dreptăţii, datorită Numelui Său.” El conduce, dar noi trebuie să-L urmăm. Domnul Isus le-a spus conducătorilor religioşi din vremea Sa:         “V-am spus şi nu credeţi. Lucrările pe care le fac Eu, în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine. Dar voi nu credeţi pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine.” (Ioan 10:25-27). Oile îşi urmează păstorul. Aşa îţi poţi da seama ale cui sunt oile.

În vremea Domnului Isus, nimeni nu mâna oile de la spate; păstorii îşi conduceau oile. Acum lucrurile stau altfel. Dar în vremea în care a trăit Hristos pe pământ, păstorul era zi de zi cu oile sale. Ele îl cunoşteau şi îl urmau peste tot. Păstorul nostru ne conduce pe cărările dreptăţii şi de noi depinde dacă Îl urmăm sau nu.

“Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.” Avem aici o mare încurajare şi mângâiere.

Dragi ascultători, moartea este testul suprem al vieţii. Nu mă refer aici la momentul când te afli pe patul de moarte. Oamenii trăiesc zi de zi în umbra morţii. Din primul moment al vieţii, omul începe să coboare într-un mare canion care este valea umbrei morţii. Acolo vă aflaţi în fiecare moment. Aşa cum a spus cineva, ne îndreptăm spre moarte din primul moment de viaţă. Toţi trăim în valea umbrei morţii. Umbra morţii atârnă asupra noastră. Dar, atâta timp cât umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău. Aceasta este mângâierea încurajatoare pe care ne-o dă Dumnezeu.

“Nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.” Noi putem fi siguri de faptul că Păstorul nostru este cu noi în orice clipă, chiar şi în momentul morţii. Eu vreau ca El să fie cu mine când va veni momentul să părăsesc această lume.

“Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.” Toiagul era pentru apărare şi nuiaua pentru direcţie. El ne dojeneşte cu blândeţe şi ne mustră cu severitate. Domnul are un toiag pentru apărarea noastră, dar şi o nuia pentru îndreptarea noastră în direcţia potrivită. Nuiaua este pentru oile mici care se rătăcesc. Acest lucru îmi aduce mângâiere. Dacă privesc în urmă la viaţa mea îmi dau seama că toiagul Domnului a fost cu adevărat o mângâiere pentru mine. El l-a folosit asupra mea de câteva ori şi Îi mulţumesc pentru acest lucru pentru că astfel m-a adus înapoi în turmă. Toţi avem nevoie de acest toiag.

Mergem mai departe la versetele 5 şi 6 care sunt şi ultimele cuvinte ale psalmului:

Ps. 23:5-6

v.5  Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.

v.6  Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

Aceste două versete reflectă fericirea şi speranţa inimii Păstorului. “Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei…”. Avem aici fericire, rodnicie, plinătate. Toate acestea îmbogăţite cu bucurie. Ce este această masă astăzi? Eu cred că această masă descrisă aici vorbeşte despre masa sau cina Domnului.

La vremea scrierii acestui psalm, acest verset se referea la făgăduinţa lui Dumnezeu pentru Israel referitoare la binecuvântări fizice; pentru noi este o făgăduinţă cu referire la binecuvântări spirituale.

“Îmi ungi capul cu untdelemn” – acest untdelemn vorbeşte despre Duhul Sfânt. Noi avem nevoie astăzi de această ungere. Nu putem înfrunta singuri viaţa.

“Paharul meu este plin de dă peste el…” – acesta este un simbol al bucuriei. Noi avem nevoie să fim plini de bucurie astăzi. Domnul spune: “Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10). Domnul nostru doreşte ca noi să avem bucurie deplină în inimile noastre. Această lume are mare nevoie de creştini care să dea pe-afară de bucurie.

Iată-ne ajunşi la ultimul verset al psalmului. Păstorul nostru ne aduce de la păşuni verzi şi ape liniştite la casa Tatălui. “Da, fericirea (bunătatea) şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.” În Ioan 14:2-3, Domnul Isus spune: “În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa,     v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”

Poate că noi nu suntem oi de mare rasă, şi oricum, oile nu valorează prea mult, dar avem un Păstor extraordinar! Dacă vă doriţi acest lucru, făgăduinţele minunate ale acestui psalm pot fi ale voastre. Acest lucru este posibil dacă Păstorul care Şi-a dat viaţa pentru oi este Mântuitorul vostru personal.

Deci, acesta a fost Psalmul 23. Acum trecem la cel de al treilea psalm din această trilogie. El mai este numit şi psalmul coroanei… Psalmul 24 ne vorbeşte despre venirea Mai-marelui Păstorilor. Tradiţia spune că a fost compus de David şi cântat când el a adus chivotul de la Chiriat-Iearim la Muntele Sion (1 Cron. 13:1-8). Era cântat în antifonie.

Nu de puţine ori a fost avansată sugestia conform căreia era cântat de corul procesiunii şi de câţiva solişti. Istoricul Flavius Josephus spune că înaintea chivotului mergeau şapte coruri de cântăreţi şi muzicieni, pe drumul spre Muntele Sion, unde David pregătise un cort pentru chivot. Aici urma să fie găzduit chivotul până la construirea templului.

Psalmul se împarte în două secţiuni: însoţitorii împăratului care intră în împărăţie (v. 1-6); şi venirea Împăratului pentru întemeierea împărăţiei Sale (v. 7-10).

Trebuie să fi fost minunat să poţi asculta acest psalm aşa cum era cântat pe vremea lui David.

Dar iată care era refrenul cântat de procesiune:

Ps. 24:1-2

v.1   Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!

v.2  Căci El l-a întemeiat pe mări, şi l-a întărit pe râuri.

“Pământul este al Domnului.”  Spune David. El  vorbeşte din nou despre Dumnezeu în calitate de Creator. Al Lui este pământul.

Dragii mei, pământul nu aparţine nici democraţilor, nici ţărăniştilor, nici liberalilor, nici altor partide politice… Nu aparţine preşedintelui, oricare ar fi acesta. Nu este nici al americanilor, nici al ruşilor…. Deşi sunt mulţi cei care încearcă să-l distrugă, pământul acesta este al lui Dumnezeu.

“El l-a întemeiat pe mări, şi l-a întărit pe râuri.”

În cea de-a treia zi a creaţiei, Dumnezeu a spus: “Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul! Şi aşa a fost. Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun” (Gen. 1:9-10). Când Dumnezeu a adunat apele la un loc, pământul de dedesubt a apărut la suprafaţă. A fost ca o învierea din moarte.

Acum urmează versul solistului:

Ps. 24:3

v.3  Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel Sfânt? –

Cine va sta în locul cel sfânt al Domnului? Răspunsul vine în versetul următor, care este rostit de un alt solist:

Ps. 24:4

v.4  Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună, şi nu jură ca să înşele.

Dacă singurii oameni care se vor sui la muntele Domnului sunt cei cu mâini nevinovate şi inimă curată, cei care nu şi-au înălţat sufletul la deşertăciune şi nu au jurat ca să înşele, înseamnă că eu nu voi fi acolo. Această descriere îmi arată că eu nu fac parte din această categorie. Dar eu voi fi acolo pentru că voi fi prezent în Hristos. El Şi-a asumat sarcina de a mă prezenta înaintea tronului harului în calitatea Sa de Mare Preot. Şi acest lucru este posibil pentru că El este Mântuitorul meu.

Urmează corul şi soliştii care cântă următoarele versete:

Ps. 24:5-6

v.5  Acela va căpăta binecuvântarea Domnului, starea după voia Lui dată de Dumnezeul mântuirii lui.

v.6  Iată partea de moştenire a celor ce-L cheamă, a celor ce caută Faţa Ta, Dumnezeul lui Iacov.

În continuare, încercaţi să vă imaginaţi întreaga procesiune care intră în Ierusalim cântând:

Ps. 24:7

v.7  Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei!

O voce de la porţi întreabă: “Cine este Împăratul slavei?” Corul răspunde:

Ps. 24:8-9

v.8  „Cine este acest Împărat al slavei?” -Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte.

v.9  Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-le, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei!

O altă voce de la porţi întreabă: “Cine este acest Împărat al slavei?” Din nou vine răspunsul de la tot corul susţinut probabil de întreaga orchestră:

Ps. 24:10

v.10  „Cine este acest Împărat al slavei?” -Domnul oştirilor: El este Împăratul slavei! (Oprire).

Dragi prieteni, acest pasaj ilustrează două aspecte. În primul rând, aceasta este o imagine a întoarcerii Domnului în cer. De asemenea, este o imagine a revenirii Sale pe pământ. “Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-le, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei!” Cine este acest Împărat al slavei? Lumea nu-L cunoaşte, dar acest psalm ne dă răspunsul. Împăratul slavei este Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte. Apoi li se cere porţilor să se deschidă pentru ca să poată intra Împăratul slavei. El nu este “înăuntru” astăzi. Lumea L-a respins. “Cine este acest Împărat al slavei?” El este Domnul oştirilor, Domnul Isus Hristos. Este Rege al regilor şi Domn al domnilor. El este Domnul slavei. Psalmistul scrie “Selah” în loc de concluzie – adică, opriţi-vă să vă gândiţi la acest lucru înainte de a merge mai departe. În tumultul acestei vieţi este foarte important să ne oprim pentru a medita la aceste aspecte.

Ştii ce mi se pare interesant? De cele mai multe ori noi oamenii ne agităm atât de mult pentru a avea parte de bucurii în viaţa aceasta, pentru a avea fericire. Culmea este însă că tocmai această agitaţie ne îndepărtează de adevărata fericire.

Iată de ce cred că acest îndemn este atât de potrivit, mai ales după lucrurile pe care le-am auzit. Sunt sigur că acest psalm va fi o binecuvântare pentru inima voastră, dragi prieteni.

Rămâneţi cu Pace!