Itinerar Biblic – Episodul 565 – PSALMI Cap. 22:15-31

 

Dragi ascultători, revenim la Psalmul 22 pentru a continua reflecţia asupra modului în care acest Psalm prezintă, în chip profetic, ceea ce s-a petrecut pe crucea de la Golgota.

Am văzut deja câteva dintre cuvintele Domnului Isus rostite în momentul în care se afla pe Cruce şi maniera în care ele se regăsesc într-o formă dezvoltată în acest Psalm. Cred că este foarte important să facem aceste observaţii pentru a înţelege şi mai bine drama ce a avut loc la Golgota.

Deci, primele cuvinte au fost cele în care Domnul Isus a exprimat durerea resimţită atunci când a fost părăsit de Tatăl.

Apoi au fost cuvintele prin care Domnul împlinea slujba Sa de Mare Preot. Chiar acolo pe cruce, Domnul se ruga pentru iertarea acelor care îl puseseră pe cruce.

Nici chiar în acele momente Domnul nu a uitat de cei ce i-au fost aproape în vremea cât a fost aici pe pământ. Astfel, Domnul se adresează lui Ioan, ucenicul iubit şi Mariei, cea care a fost binecuvântată cu aducerea lui în această lume.

Dar, atunci când a fost pe cruce, dragi ascultători, durerea şi suferinţa Domnului au fost cât se poate de reale. El a resimţit toată suferinţa creată o astfel de pedeapsă. Faptul că a fost Dumnezeu nu a exclus latura Sa umană. Astfel, el a simţit toată durere, tot chinul, slăbiciunea fizică.

De aceea la un moment dat Domnul spune:

“MI-E SETE!”

Încercaţi să vă imaginaţi ce se petrecea acolo, dragi prieteni. Atârnat acolo pe cruce, transpirând din abundenţă, abia reuşind să mai respire, Domnul Isus suferă groaznic de sete. În Evanghelii avem numai acestea cuvinte, dar haideţi să urmărim versiunea amplificată a acestora în versetul 15 din psalmul 22 :

Ps. 22:15

v.15  Mi se usucă puterea ca lutul, şi mi se lipeşte limba de cerul gurii: m’ai adus în ţărîna morţii.

Vă mai aduceţi aminte ce au făcut cei ce-l răstigniseră ? Cei de jos, de la piciorul crucii, Îl aud spunând “Mi-e sete!” Numai că inima lor era departe de a fi o inimă de carne, nici măcar umană nu era !

Ps. 22:16

v.16  Căci nişte cîni mă înconjoară, o ceată de nelegiuiţi dau tîrcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mînile şi picioarele:

“Câine” era numele folosit pentru Neamuri. Străpungerea mâinilor şi a picioarelor reprezintă o descriere exactă a răstignirii.

Ps. 22:17-18

v.17  toate oasele aş putea să mi le număr. Ei, însă, pîndesc şi mă privesc;

v.18  îşi împart hainele mele între ei, şi trag la sorţ pentru cămaşa mea.

Domnul Isus a fost răstignit gol, dragi prieteni. Nouă ne este greu să înţelegem umilinţa supremă a acestui amănunt pentru că trăim într-o vreme în care nuditatea, pornografia par să nu mai şocheze pe nimeni. Soldaţii i-au luat îmbrăcămintea şi au tras la sorţi pentru a-şi împărţi lucrurile.

Dragul meu prieten, El a murit răstignit gol pe cruce pentru ca voi să puteţi fi îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Hristos şi să puteţi sta înaintea lui Dumnezeu în veşnicie.

În momentele acelea, drojdia răutăţii omului a fost scoasă la iveală. În loc să dovedească înţelegere faţă de suferinţă, cei care erau acolo i-au dat oţet şi vin Domnului pentru a-şi astâmpăra setea. Se spune că amestecul acesta avea efectul unor săruri pentru a prelungi starea de agonie a condamnatului.

Este interesant, dragi prieteni cât de cruzi pot fi oamenii. Nu cred că trebuie să ne lăsăm înşelaţi de faptul că unii oameni se emoţionează la vederea unui pisoiaş sau a unui căţeluş. Când este vorba de relaţiile dintre oameni, dăm dovadă de o cruzime fără seamăn. Ne bucurăm de suferinţa altuia, suntem gata să facem spectacole pe marginea suferinţei.

Poate de aceea la un moment dat, Domnul rosteşte acele ultime cuvinte :

“TATĂ, ÎN MÂINILE TALE ÎMI ÎNCREDINŢEZ DUHUL!”

Iată cum sunt reflectate ele în Psalmul 22 :

Ps. 22:19-20

v.19  Dar Tu, Doamne, nu Te depărta! Tu, Tăria mea, vino de grabă în ajutorul meu!

v.20  Scapă-mi sufletul de sabie, şi viaţa din ghiarele cînilor!

Apelăm din nou la traducerea literală pentru versetul 20 care sună astfel: “Scapă-mi sufletul de sabie, pe singurul meu de laba câinelui.” Singurul meu – “Acesta este Fiul Meu Preaiubit” (Matei 3:17). Isus spune: “Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez Duhul….” (Luca 23:46).

Ps. 22:21

v.21  Scapă-mă din gura leului, şi scoate-mă din coarnele bivolului!

Sau: “Scapă-mă din gura leului. Mi-ai răspuns (sau: îmi vei răspunde) dintre coarnele bivolilor.” În engleză, cuvântul tradus aici prin “bivoli” este “unicorns”. Pentru a exprima o mai mare intensitate, în ebraică este folosit pluralul – coarnele unicornilor; dar ideea este că există un singur corn.

Pentru foarte multă vreme s-a crezut că unicornul este un animal mitologic, dar cercetările recente au scos la iveală faptul că era un animal ceva mai mic decât elefantul, foarte asemănător cu rinocerii, numit adesea taur sau bivol sălbatic. Aceste animale agresive se distingeau prin faptul că aveau un singur corn în loc de două. “Mi-ai răspuns dintre coarnele unicornilor…”. Acest lucru este remarcabil pentru că acea cruce pe care a fost răstignit Isus Hristos nu era, după toate probabilităţile, în forma pe care o vedem noi azi. Noi ne gândim la un stâlp vertical şi unul orizontal aşezat perpendicular pe cel vertical. Dar nu găsim nici un loc în Scriptură care să ne ofere această descriere a crucii.

Există două cuvinte greceşti care sunt traduse (în engleză) prin “cruce”. Unul dintre ele este stauros. De exemplu, acest cuvânt apare în Matei 27:40 – “Tu, care strici Templul şi-l zideşti la loc în trei zile, mântuieşte-Te pe Tine însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!” Aici apare cuvântul stauros care înseamnă o bârnă verticală sau un stâlp. Scriptura este foarte exactă în această privinţă, dar noi am îngăduit ca tradiţia să fie mai puternică. Pavel a folosit acelaşi cuvânt – stauros – în versetul din 1 Cor. 18:1 – “Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.”

Cel de-al doilea cuvânt grecesc este xulon care este tradus fie prin cruce, fie prin lemn (“tree” în engleză). Pur şi simplu înseamnă o bucată de lemn. Pavel a folosit acest cuvânt în Fapte 13:29: “Şi după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn şi L-au pus într-un mormânt.”

L-au dat jos de pe lemn! Se referă acest enunţ la o bârnă verticală intersectată de una orizontală? Sunt de acord cu forma universal acceptată a crucii, dar de dragul exactităţii şi pentru a aprecia acurateţea acestui psalm, trebuie să lăsăm tradiţia la o parte un pic. Isus a spus: “Mi-ai răspuns dintre coarnele unicornilor [crucea].”

Un alt lucru care mă uimeşte este acesta: cuvântul xulon, tradus prin “cruce” sau “lemn” (“tree”) apare în capitolul 22 din Apocalipsa ca pom al vieţii! Eu cred că lemnul pe care a murit Isus va fi acolo, viu, în toate veacurile veşniciei, pentru ca noi să vedem cât L-a costat pe El răscumpărarea noastră.

Ajunşi la versetul 22 al Psalmului 22 suntem martorii unei schimbări radicale. Aici apare o bifurcaţie. Până acum ne-au fost descrise suferinţele lui Hristos. De aici încolo vom vedea slava ce urmează.

Ps. 22:22

v.22  Voi vesti Numele Tău fraţilor mei, şi Te voi lăuda în mijlocul adunării.

Eu cred că Isus a rostit acest psalm, în întregime, pe cruce. El nu a murit înfrânt, pentru că la sfârşit a spus: “Aceasta este Evanghelia care va fi mărturisită. Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei.” Apostolul Petru spune, în faţa Sinedriului, din care făceau parte farisei şi saduchei, că “nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi” (Fapte 4:12). “Voi vesti Numele Tău fraţilor mei.”

Nu putem însă să trecem peste un alt lucru pe care l-a spus Domnul Isus la un moment dat, adresându-se de această dată unuia din cei ce era pe cruce ca şi El, din alte motive însă. Domnul îi spune unuia dintre tâlhari :

“ASTĂZI VEI FI CU MINE ÎN RAI!”

Chiar şi aceste cuvinte îşi găsesc o corespondenţă în Psalmul 22 :

Ps. 22:25-26

v.25  În adunarea cea mare, Tu vei fi pricina laudelor mele: şi-mi voi împlini juruinţele în faţa celor ce se tem de Tine.

v.26  Cei săraci vor mînca şi se vor sătura, ceice caută pe Domnul, Îl vor lăuda: veselă să vă fie inima pe vecie!

Tâlharul de pe cruce a spus: “Doamne, adu-Ţi aminte de mine când vei veni în Împărăţia Ta!” (Luca 23:42). Isus i-a răspuns: “Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai!” (Luca 23:43). Cei răscumpăraţi vor fi în rai unde Îl vor lăuda pe Dumnezeu. Şi tâlharul de pe cruce va fi acolo. Domnul Isus i-a promis acest lucru. Deşi acest tâlhar era un om nepotrivit pentru traiul în societatea acelui timp, conform standardelor Romei, Domnul Isus îl face potrivit pentru cer prin moartea Sa pe cruce.

După ce face această promisiune tâlharului, Domnul mai are un singur cuvânt.

“S-A SFÂRŞIT!”

Acesta este cel de-al şaptelea şi ultimul cuvânt. Dacă acesta este « Sfârşitul » de pe generic, ultimul verset al psalmului 22 seamănă mai mult a « Va urma ». Desigur nu este o referire la suferinţă ci la roadele ei.

Ps. 22:31

v.31  Aceştia vor veni şi vor vesti dreptatea Lui, vor vesti lucrarea Lui poporului care se va naşte.

“Poporului care se va naşte” – din acest popor faceţi parte şi voi, dragi prieteni. “Aceştia vor veni şi vor vesti dreptatea Lui” – nu dreptatea voastră, care este ca nişte zdrenţe murdare înaintea lui Dumnezeu. Literal, versetul 31 este redat astfel: “Vor veni şi vor istorisi dreptatea Lui unui popor care se va naşte – că El a făcut.” Unii traduc aceste ultime cuvinte – “El a făcut” – prin “S-a sfârşit”, ultimele cuvinte rostite de Isus pe cruce.  A fost un singur cuvânt: Tetelestai. Terminat! Răscumpărarea voastră este un pachet terminat pe care El vi-l prezintă înfăşurat, învelit, având tot ce trebuie în interior. El nu vrea să mai veniţi şi voi cu un set prin care să vă faceţi voi singuri acelaşi pachet. Când a murit pe cruce, El a pus la dispoziţia noastră o îndreptăţire care Îl satisface deplin pe Dumnezeul cel Sfânt. Tot ce vă cere Domnul este să primiţi acest pachet, acest dar de la Dumnezeu, care este viaţa veşnică în Hristos Isus.

Dacă îl refuzaţi, Dumnezeu este nevoit să vă trateze aşa cum L-a tratat pe Fiul Său când a strigat: “Dumnezeul Meu! Dumnezeul Meu! De ce M-ai părăsit?” Nu am de gând să discut despre temperatura din iad; a fi părăsit de Dumnezeu înseamnă a fi în iad. Isus Hristos a trecut prin această experienţă pentru ca să nu fie nevoie ca şi voi să treceţi prin ea.

Psalmul 22 ne descoperă inima Mântuitorului şi simţirile inimii Sale în timp ce El era făcut jertfă pentru păcatele noastre. El a fost triumfător şi şi-a încheiat lucrarea oferindu-ne răscumpărarea din păcat. Noi nu vom merita niciodată acest dar; nu suntem demni de el, nu-l putem cumpăra sau obţine altfel decât primindu-l pur şi simplu. Este un dar. Acum două mii de ani, Domnul Isus Hristos a făcut tot ce era de făcut pentru mântuirea noastră. S-a sfârşit! Tetelestai. Lucrarea este încheiată definitiv!

Domnul a împlinit ceea ce promisese încă din momentul în care omul a păcătuit. De acum calea pentru salvarea omului era deschisă. Posibilitatea este oferită. De acum responsabilitate aparţine în întregime omului.

Dragii mei, ce facem noi în acest sens. Cum ne raportăm la ceea ce a făcut Dumnezeu? Acceptăm, respingem, considerăm că nu este suficient?

Fie ca Dumnezeu să ne dea înţelepciune pentru a lua cea mai bună decizie.

Dragi prieteni, cred că nu este greu să înţelegem câtă dragoste  a investit Dumnezeu în acest plan pentru izbăvirea noastră. Dacă tot mai aveţi îndoieli cred că Psalmul în a cărui atmosferă vom începe să intrăm astăzi, vă va ajuta şi el să înţelegeţi dragostea nespus de mare a lui Dumnezeu.

Trebuie să fac aici o precizare. Psalmul 23, care este atât de cunoscut, nu ar avea nici o semnificaţie fără Psalmul 22. De fapt, aşa cum v-am mai spus,  avem aici o trilogie alcătuită din Psalmii 22, 23 şi 24. Aceşti psalmi trebuie luaţi împreună şi sunt numiţi psalmi ai păstorului. Ei prezintă următoarea imagine a Domnului nostru: în Psalmul 22 El este Păstorul cel bun. El însuşi a făcut această afirmaţie: “Eu sunt Păstorul cel bun; Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi” (Ioan 10:11). În Psalmul 23, Isus este marele Păstor. Acest titlu apare în marea binecuvântare de la sfârşitul Epistolei către Evrei: “Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului cel veşnic, a sculat din morţi pe domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.” (Evrei 13:20-21). Deci, Psalmul 23 ni-L arată pe Hristos ca Marele Păstor. Mai departe, în Psalmul 24, Isus este Mai-marele Păstorilor. “Şi când se va arăta Mai-marele Păstor, veţi primi cununa care nu se veştejeşte, a slavei.” (1 Petru 5:4).

Într-o exprimare succintă, în Psalmul 22 vedem crucea, în Psalmul 23 toiagul (toiagul Păstorului), iar în Psalmul 24 cununa. În Psalmul 22 Hristos este Mântuitorul; în Psalmul 23 este Cel care satisface, în Psalmul 24 este Suveranul. În Psalmul 22 El este temelia; în Psalmul 23 este manifestarea şi în Psalmul 24 este aşteptarea. În Psalmul 22 El moare; în Psalmul 23 este viu; în Psalmul 24 El vine. Psalmul 22 vorbeşte despre trecut; Psalmul 23 despre prezent; şi Psalmul 24 despre viitor. În Psalmul 22, El Îşi dă viaţa pentru oi; în Psalmul 23 Îşi dă dragostea pentru oi; în Psalmul 24 El ne dă lumina când va apărea. Ce imagine minunată a lui Hristos avem în aceşti trei psalmi!

Să ne concentrăm acum atenţia asupra Psalmului 23, probabil unul dintre cele mai cunoscut pasaje ale Sfintei Scripturi. Nici un text scris, din nici o altă perioadă a istoriei nu a avut o circulaţie atât de mare. Atât evreii reformaţi, cât şi cei ortodocşi cunosc acest psalm. Creştinii îl ştiu pe de rost. Lumea s-a lăsat furată de frumuseţea acestui text.

În ciuda faptului că Psalmul 23 este foarte scurt – are doar 6 versete – s-au scris foarte multe despre el. Cineva a spus: “Cât de bine este când cel ce are multe de spus o poate face în câteva cuvinte.” Altcineva a spus: “Dacă oamenii care nu au nimic de spus  s-ar abţine să vorbească, am trăi într-o lume mai bună.” Psalmul 23 are puţine cuvinte.

Acum câţiva ani am văzut un motto scris pe uşa unui important om de afaceri. Acesta suna cam aşa: “Dacă aveţi ceva important de spus, rezumaţi-vă la cinci minute.” Ei bine, ca să citeşti Psalmul 23 îşi trebuie doar 45 de secunde. Este un text scurt. Nu este limbajul teologiei, nici al filozofiei. Nu este redactat în termeni juridici sau ştiinţifici care să-l facă greu de înţeles pentru cei mai mulţi oameni. Este extraordinar de simplu în frumuseţea lui.

Înainte de a citi textul, trebuie să ne gândim la câteva lucruri în legătură cu acest psalm.

S-a căzut de acord asupra faptului că David este autorul psalmului. Dar rămâne întrebarea: când anume l-a scris? Când era păstorul oilor tatălui său, în adolescenţă? Sau l-a scris mult mai târziu, când era împărat? Este important să ştim răspunsul la această întrebare.

Predicatorul  Frank Morgan l-a numit “Cântecul bătrânului păstor”. Sunt de acord cu acest lucru. David, regele, nu l-a uitat niciodată pe tânărul David, păstorul. În Psalmul 23 nu întâlnim meditaţiile unui tânăr neexperimentat, ci mai degrabă concluziile mature ale unei experienţe bogate.

Apropiindu-se de sfârşitul vieţii sale, David privea în urmă la încercata sa carieră. Într-un astfel de moment a fost scris acest psalm. Împăratul, ajuns la o vârstă importantă, îşi amintea de păstorul din copilărie şi adolescenţă. Viaţa fusese crudă cu acest om, trimiţând în calea lui lovituri după lovituri. La maturitate, el era un soldat aspru, care ştia ce înseamnă atât biruinţa, cât şi lipsurile şi încercările. Ştia să cânte şi de bucurie, şi de jale. Fusese pus la încercare şi găsit bun. Prin urmare, în Psalmul 23 nu avem teoriile imaturităţii, ci mai degrabă judecata matură a unei vieţi lungi.

Psalmul începe prin afirmaţia: “Domnul este păstorul meu”. Vă întreb, dragi ascultători, puteţi face aceeaşi afirmaţie? Sau mai bine spus, aveţi dreptul să faceţi această afirmaţie?

Nu întâmplător vă pun această întrebare. Să ştiţi că nu oricine poate  să rostească acest psalm, aceasta fără a minţi. De ce? Să vă explic!

Am stabilit deja că este vorba despre Domnul Isus. El este cel despre care se vorbeşte aici. Or, Ioan, în deschiderea evangheliei sale precizează cât se poate de clar condiţiile în care cineva are dreptul de a se numi copil al lui Dumnezeu. Dar mai bine să vă citesc cuvintele lui:

Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu

Cred că este destul de clar! Deci, dragi prieteni, Cu ce drept spuneţi voi acest lucru? Domnul este păstorul meu. Este acest psalm pentru toată lumea? Nu cred. De vreme ce Psalmii 22, 23 şi 24 merg mână în mână şi spun aceeaşi istorie, trebuie să-L cunoaşteţi pe Domnul Isus Hristos ca Păstorul cel bun care şi-a dat viaţa pentru oi înainte de a-L cunoaşte ca Marele Păstor. Trebuie să-L cunoaşteţi pe Păstorul Psalmului 22 înainte de a ajunge la Psalmul 23 şi a spune: “Domnul este păstorul meu”.

Vom vedea data viitoare ce bine este să poţi spune Domnul este păstorul meu şi ce bine este să fii păstorit de Dumnezeu!

Fiţi binecuvântaţi!